9. Quaestio pentru IOANA MACREA-TOMA

– Stimată doamnă Ioana Macrea-Toma, care sunt cele mai importante noutăţi pe care le aduce volumul dvs. faţă de cele deja cunoscute? (Notaţi, vă rog, măcar cinci)

– Vă trimit pe puncte noutăţile cărţii:

– panoramează sociologic-statistic câmpul literar, în sensul producerii de hărţi perceptuale ale poziţionării scriitorilor în câmp, în funcţie de profilurile lor socio-politice; în felul acesta reuşeşte aplicarea metodologiei bourdieu-iste în integralitatea ei, încercând chiar reconfigurarea teoriei în funcţie de aplicarea şi verificarea ei pe un câmp cultural dintr-un regim nedemocratic (spre deosebire de studiul intuitiv al Katherinei Verdery, acesta îşi propune să reprezinte imagistic polarizările de câmp şi să exploreze dimensiunea “autonomiei relative” a câmpului literar în comunism);

– reconstruieşte peisajul instituţional literar, prin inserţia organizaţiei de breaslă în reţeaua producţiei şi receptării bunurilor simbolice (nu se opreşte monografic la Uniunea Scriitorilor,  precum Lucia Dragomir);

– combină teoretic şi metodologic istoria socială, sociologia şi antropologia literară, oferind nu doar o imagine de ansamblu a structurilor şi structurii câmpului literar, ci o analiză comprehensivă a condiţiei scriitoriceşti şi a interacţiunilor literare;

– combină surse arhivistice, încercând să «delocalizeze» fenomene culturale interne şi să le privească în dinamica specifică Războiului Rece ; influenţa emisiunilor Europei Libere de la Paris este astfel analizată contextual, şi nu referenţial;

– nuanţează paradigma totalitară existentă privitoare la cenzură, arătând mai degraba implicaţiile şi mizele actului publicistic într-un sistem centralist de consacrare şi de control;

– relaţionează omologic poziţii şi luări de poziţii, prin două studii de caz ; protocronismul e afiliat unor recuperări temporale ample, catalizate de un etos restaurator.

Nominalizarea Ioanei Macrea-Toma, pentru cartea menționată aici, pe lista scurtă a Premiului CRITIC ATAC 2010:

http://www.criticatac.ro/4454/premiul-criticatac-pe-2010-short-list/

Solul lui Basarab la Carol Robert

Miniatură înscrisă într-o iniţială din cuprinsul Cronicii Pictate (Chronicon Pictum; Kepes Kronika)

autor: Mark Kalti

datare: cca. 1358 – 1370

reproducere alb-negru (originalul este color)

Pavel Chihaia vorbeşte despre această miniatură după cum urmează: „O miniatură înscrisă într-o iniţială urmăreşte să ilustreze momentul în care solul lui Basarab prezintă lui Carol Robert propunerile de pace. Solul lui Basarab apare în ţinută de război, dar fără armură, care în versiunea cronicarului putea aparţine numai cavalerilor maghiari. Atunci când îl reprezintă pe rege tronând, înconjurat de curte, miniaturistul înfăţişează în dreapta regelui pe cavalerii înzăoaţi, iar de cealaltă parte pe conducătorii celorlalte neamuri (cumanii, secuii etc.) fără armură, cu caftane lungi. În scenele de bătălie aceştia sunt reprezentaţi cu arcuri, nu cu lăncii. Solul lui Basarab nu e înveşmântat cu caftan, dar nici cu armură: în realitate, el poartă o surcotă, încinsă cu o centură cavalerească, iar în mâna stângă ţine un bazinet, indiciu că venea de pe câmpul de luptă. În dreapta vedem scrisoarea pecetluită.

În schimb, regele în ţinută de campanie este înfăţişat cu o cămaşă de zale, având deasupra o cotă de arme din piele ramburată (umplută cu câlţi), protejată de două benzi verticale. Pe şolduri el apare încins cu centura cavalerească, de care atârnă o spadă „pentru două mâini” (deci regele coborâse sau urma să se urce pe cal). Suveranul poartă coroana cu fleuronii casei de Anjou. Plasat într-un plan ceva mai îndepărtat de privitor decât solul, regele îl depăşeşte cu un cap. Ţinuta maiestuoasă accentuează atitudinea lui rigidă, în vreme ce trimisul lui Basarab este înfăţişat ca privindu-l pe rege de jos în sus – o poziţie de protocol – dar în realitate cei doi se află faţă în faţă. Capul solului apare de asemenea mai mic decât al regelui, pe care îl amplifică atât coroana, cât şi pletele abundente. Miniaturistul a urmărit, în chip evident, să sublinieze deosebirea de rang şi de prestigiu a celor două personaje, avantajându-şi stăpânul.

Maria Holban observă că întregul episod legat de oferta de pace a lui Basarab nu pare a fi preluat din tradiţia orală anonimă, ci din mediul simpatizanţilor celui care apare într-o lumină deosebită în acest episod, şi anume comitele Donoch de Zvolen. (În cronică „Zolyon”.) Într-adevăr, comitele Donoch încearcă să tempereze trufia lui Carol Robert în faţa solului lui Basarab, iar în descrierea luptei care va avea loc, comitele, împreună cu fiul său Ladislav, este prezentat ca făcând „un zid de piatră” împrejurul regelui ameninţat. Maria Holban se întreabă dacă această versiune nu este legată de interesele familiei de Zvolen şi dacă întregul episod se afla cumva în cronica de la Buda (pe care a preluat-o compilatorul Mark Kalti), daca prin urmare oferta de pace a lui Basarab a existat în realitate sau este numai o improvizaţie cronicărească mult ulterioară anului 1330, ea nemaifiind menţionată în nici un alt izvor.

Prin urmare, miniatura pe care am prezentat-o este legată de naraţiunea din Chronicon Pictum, dar episodul pe care ea îl ilustrează este pus sub semnul întrebării, deşi este posibil ca el să fi avut într-adevăr loc” („1. Trei miniaturi din Chronicon Pictum”, în Tradiţii răsăritene şi influenţe occidentale în Ţara Românească, Ed. Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor, 1993,  p. 9-11).

Impresionanta descriere a miniaturii de către Pavel Chihaia impune. Şi totuşi: să fie oare solul lui Basarab în ţinută de război? Din comentariul isoricului aşa rezultă. Dacă el este asimilat cu „celelalte neamuri”, atunci caftanul – straiul lung – pe care îl poartă, şi care îi coboară până la glezne, poate fi socotit astfel, o ţinută de campanie militară. Desigur, coincidenţa vestimentară din ilustraţia invocată cu popoarele aliate în mod tradiţional Ungariei secolului al XIV-lea sugerează că, din punctul de vedere al lui Mark Kalti, Basarab şi oamenii săi erau una dintre aceste populaţii aflate în sfera puterii politice a Ungariei, dar care nu se confunda cu masa supuşilor socotiţi a fi maghiarii înşişi. Faptul aminteşte de teza identităţii cumane a lui Basarab (enunţată de Nicolae Iorga şi argumentată amplu, mai recent, de Neagu Djuvara). Însă el poate arăta că, în reprezentarea ilustratorului cronicii maghiare, boierimea Valahiei avea veşminte similare cu ale cumanilor, secuilor etc. Se observă acest lucru contemplând atât straiul stacojiu în care este reprezentat Ladislau al IV-lea Cumanul (1272 – 1290), cât şi sfetnicii care ocupă stânga regelui (dreapta privitorului) în imaginea de pe frontispiciul paginii care reprezintă anturajul regal al suveranului Ungariei.

Important de observat este însă că, în reprezentarea lui Svatopluk – vezi detaliul alăturat -, unde respectivul se închină în faţa regelui, ţinându-şi calul de dârlogi şi recunoscându-se vasal, acesta apare în acelaşi tip de caftan, dar pe cap poartă o cuşmă. Acoperământul capului său – nescos în faţa regelui, privilegiu al marilor aristocraţi – aduce a cuşmă şi trimite la reprezentările românilor din cele două scene de luptă care evocă episoadele dramaticelor confruntări din septembrie 1330, din Ţara Românească.

Revenind la solul lui Basarab, ceea ce ţine el în mâna stângă, în timp ce dreapta întinde către suveranul maghiar o scrisoare – amănunt demn de atenţie: tratativele nu sunt lăsate integral pe seama trimisului, Basarab preferă să se adreseze în scris suzeranului său angevin, persuadându-l, probabil, după tipicul vremii, într-o epistolă care trebuia să conţină propunerile consemnate de cronică (plata tributului etc.) -, este, … un coif, o chivără.

Rezultă de aici că solul venea – ca şi regele, a cărui spadă nu lasă îndoieli – de pe câmpul de luptă, ambasada survenind în plină campanie. Este, probabil, un moment din prima aprte a descinderii lui Carol Robert în Valahia, când încă totul părea încununat de succes, încurajându-l pe rege în atitudinea lui trufaşă faţă de inamic.

Îmbrăcămintea solului, ca şi casca pe care o ţine în mână, par să fie ale unui aristocrat valah, cum era şi firesc. Contrastul între modul în care este el îmbrăcat şi costumaţia luptătorilor români din munţi, aşa cum o înfăţişează pe aceasta din urmă episodul atacului în defileu surprins de două imagini diferite ale Cronicii pictate, este vizibil. Lipseşte ţundra sau şuba, lipseşte şi cuşma acelora.

Cine putea fi solul? Dacă nu un boier din proximitatea lui Basarab, poate că era chiar prinţul Nicolae Alexandru, fiul celui pe cale să devină domnitor de sine stătător. El pare tânăr, nu are barbă, iar părul lui, despărţit pe la mijloc, cade de o parte şi de cealaltă a feţei.

Este de presupus în mod rezonabil că Mark Kalti, elaborându-şi reprezentările cu o atenţie pentru detaliile de modă vestimentară şi de fizionomie – vizibile mai ales în galeria regilor Ungariei realizată de el în forma miniaturilor incluse în iniţiale -, s-a putut inspira din relatări ale unor participanţi la evenimente care erau încă în viaţă. Finalizându-şi lucrarea, atâta câtă este, prin 1370, el se situa într-un moment istoric separat de numai patru decenii de atacul asupra lui Basarab. Merită deci privit cu toată atenţia modul în care Kalti îmbogăţeşte informaţia istorică din text, deşi aparent el nu face decât să o ilustreze şi să o comenteze pe aceasta.

Să mai adaug câteva detalii interesante, ce nu merită trecute cu vederea: întâi de toate, contemplarea locului pe care îl ocupă în succesiunea imaginilor cronicii înfăţişarea întrevederii dintre Carol Robert şi solul valah. Amplasarea miniaturii cu ambasada este între cele două reprezentări ale bătăliei nimicitoare din munţi (de la N. Iorga încoace îi spunem „Posada”, deşi niciun rând din cronică şi nici un document de epocă nu o numeşte astfel!). Aceasta înseamnă că solia a survenit după ce o primă confruntare cu pierderi pentru maghiari a făcut-o posibilă, netezind întrucâtva terenul diplomaţiei şi făcând posibil, fie şi în principiu, dialogul.

Felul în care apar protagoniştii întâlnirii nu lasă dubii asupra faptului. Locul – generic reprezentat de Mark Kalti – este unul improvizat, o stâncă în regiunea alpină. Întâlnirea survine într-o clipă de răgaz dintr-o succesiune de încleştări, căci regele poartă spada şi este echipat de război, iar solul tocmai şi-a dat jos, în semn de respect faţă de suveranul maghiar, coiful, pe care îndată după întâlnire urmează să îl pună înapoi pe cap, participând din nou la campanie.

Totodată, s-a considerat în mod greşit că imaginile din campania lui Carol Robert în Valahia, surprinzând zdrobirea cavalerilor maghiari înzăuaţi în defileu, ar privi aceeaşi confruntare. Chiar dacă ilustrează acelaşi tip de atac prin surprindere şi ambuscadă, una este anterioară soliei, iar cea de a doua (cea din cadrul căreia capetele cailor se iţesc înafară) reprezintă eşecul soliei, ca şi al proiectului regal de înlocuire a lui Basarab, marcând un alt moment din succesiunea campaniei din toamna lui 1330.

Presupunând că lucrurile stau într-adevăr astfel, înseamnă că au existat mai multe solii, nu doar una singură. Regele însuşi a beneficiat de slujba asiduă a propriilor diplomaţi, după cum rezultă din documentul eliberat de el în 11 noiembrie 1336 pe seama vicecancelarului transilvănean Thatamer şi a fratelui acestuia Bako: „Când noi împreună cu întreaga putere a armatei noastre am cercetat Ţara Românească, acesta [Bako], din porunca măritului bărbat Toma, voievodul Transilvaniei, stăpânul său, s-a grăbit în urma noastră şi a stăpânului său cu puţini oameni, în nişte solii şi treburi tainice [subl. O.P.], apărându-se de duşmani şi de primejdia morţii prin iscusinţa sa isteaţă şi mântuindu-se printr-un noroc şi o întâmplare vrednică de mirare, ne-a ajuns chiar sub cetatea Argeş, unde ne-am minunat, împreună cu toată oastea, de venirea sa neaşteptată.”

Succesul lui Thatamer s-ar putea să se fi dovedit posibil nu doar datorită iscusinţei şi curajului acestuia, ci şi rudelor şi prietenilor săi din Valahia. Atrage atenţia însuşi numele celui răsplătit, căci Thatamer aminteşte de Tochomer(us), numele tatălui lui Basarab. Există, de altfel, şi o formă românească a acestui nume, Tatomir, ceea ce nu poate fi doar o simplă coincidenţă onomastică.

 

Pentru originile turcice ale lui Thocomerius a se vedea studiul lui Denis CĂPRĂROIU  http://arpv.files.wordpress.com/2011/11/asupra-inceputurilor-orasului-campulung-final1.pdf

NOU! A apărut volumul PRIVILIGHENŢIA. Instituţii literare în comunismul românesc de IOANA MACREA-TOMA

Ioana Macrea-Toma

PRIVILIGHENŢIA. Instituţii literare în comunismul românesc

Cluj-Napoca, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2010, 364 p.

După cărţile Katherinei Verdery, a Luciei Dragomir şi a Alexandrei Tomiţă, noua apariţie restituie – inovativ şi lucrând cu un material masiv inedit – un alt aspect, cel instituţional, al literaturii din România în comunism.

De citit neapărat!

CĂRŢILE MELE (25): Letopiseţul Ţării Moldovei

Letopiseţul Ţărâi Moldovei

atribuit lui Grigore Ureche, compilat de Simion Dascălul

ediţie de Ovidiu Pecican

Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2008

coperta de Alexandru Pecican

ANIVERSARE: POMPILIU TEODOR – 8 decenii de la naştere

 În vara aceasta se împlinesc 80 de ani de la naşterea istoricului, profesorului universitar clujean, membru corespondent al Academiei Române, Pompiliu Teodor (19 iulie 1930 – septembrie 2001). În amintirea excelentului dascăl şi om de suflet transcriu de pe casetă înregistrarea până acum inedită pe care am făcut-o în 19 iulie 1990, în patio-ul Casei Universitarilor din Cluj, unde mă aflam, printre alţii, ca invitat al dascălului meu, cu ocazia celebrării împlinirii a şase decenii de viaţă. Adevărată profesiune de credinţă umană şi profesională, scurta alocuţiune a distinsului magistru merită adusă la lumină în acest moment aniversar (O.P.)

Aş vrea să spun şi eu câteva cuvinte şi aş vrea să fiu foarte scurt, cum am să şi fiu. Vă rog să mă credeţi că părerea mea despre mine nu este dintre cele mai confortabile. Pentru că anii au trecut şi m-am pomenit cu ei în acest moment. Sigur că colegul şi prietenul meu [Nicolae] Edroiu a spus foarte multe lucruri şi sigur că nu am nimic de adăugat. De aceea, v-aş spune doar că despre ceea ce noi facem, să ]i lăsăm pe alţii să observe sau să lăsăm timpul să confirme câte ceva, dacă este de confirmat.

Aş vrea să vă spun însă câteva lucruri – repet, foarte succint -, şi anume că am venit spre această disciplină, pe care m-am străduit să o onorez (şi acesta a fost gândul meu), dintr-un respect faţă de un trecut cu care m-am simţit solidar şi care mi-a venit de acasă.

Am ajuns la această universitate în nişte momente destul de complexe şi, aşa cum o pot confirma destui dintre cei prezenţi aicea, foarte complicate chiar, şi care nu erau uşor de traversat. Totuşi, această universitate, cu care m-am simţit mereu solidar, peste timp, prin cei mai buni dintre profesori, s-a consolidat. M-am străduit, fireşte – atunci când mi-am început o carieră, după vreo zece ani, la universitate -, gândind să fiu, înainte de toate, profesor şi să continuu respectul pentru trecut şi pentru reconstituirea lui corectă. Este, poate, o opţiune legitimă, pentru că am socotit că mă reprezintă în cea mai mare măsură.

Ca cercetător, sigur, omul îşi propune să facă multe, dar până la urmă face mai puţin decât a vrut. În orice caz, am văzut în trecut nu o modalitate de afirmare proprie, ci o modalitate de afirmare a unei culturi; a unei culturi istorice, a unei culturi în general.

Am plecat către şi m-am străduit de la această catedră – lucru care este bine ştiut – să-i fac pe studenţii mei să creadă în valorile lor, care erau acelea ale românilor, indiferent de profesiunea căreia îi aparţineau şi confesiunea pe care o profesează.

Sigur că, acum, în acest moment, să zicem, dar care este – oricum – unul de bilanţ, m-am întrebat dacă sunt mulţumit.

În mare măsură, fireşte că nu. Dar tot în mare măsură, şi da, pentru că am încercat, spuneam, să fiu eu însumi, şi din acest punct de vedere aceasta cred că este o supremă, să zicem, mângâiere pentru un profesor sau un cercetător.

Mă întreb dacă am fost, dacă sunt fericit. Fireşte că aicea pot să spun cu mai multă tărie că da, pentru că mi-am găsit, să zicem, satisfacţie în lucrurile aparent mărunte: într-o carte, în tot ce reprezenta meseria pe care am profesat-o şi pe care o profesez. Sigur că fericirile sunt relative, dar cred că anii ăştia pe care i-am împlinit acum (sau îi împlinesc mâine) coincid cu un moment de deschidere, de satisfacţie pentru mine, pentru că există, să zicem, în tot ceea ce trăim în aceste momente, poate, un prilej reconfortant, nădejdi de viitor. Să sperăm împreună că intelectualitatea românească, căreia noi îi aparţinem, nu va întârzia să profite de acest moment pentru a ne integra acolo unde, de fapt, culturii româneşti i-a fost întotdeauna locul.

Eu ţin să vă mulţumesc. Ţin să mulţumesc profesorilor mei, dumneavoastră tuturor, foştilor mei studenţi, pentru că de activitatea lor se leagă, poate, una din speranţele mele pentru tot ceea ce ar putea să reprezinte cândva o istoriografie pe care noi o dorim, în respectul tradiţiilor noastre şi a tradiţiilor general europene şi universale.

Eu vă mulţumesc şi vă rămân îndatorat.

Cluj-Napoca, 18 iulie 1990, ora 17.15  – 17.20

Fotografii obţinute prin bunăvoinţa istoricului Ovidiu Ghitta din arhiva familiei.

Elogiul istoricului timişorean Victor Neumann la adresa profesorului Pompiliu Teodor în revista Observator cultural:

http://www.observatorcultural.ro/Profesorul-Pompiliu-Teodor*articleID_2709-articles_details.html

Necunoscutul de la Argeş, un voievod sau un înalt ierarh?

Iată şi cum îl evocă Al. Alexianu pe cel înfăţişat de gisantul spart al mormântului de la Argeş, reprodus aici în două expuneri fotografice (una alb-negru, din profil, cealaltă color, văzut de sus): „Să privim, mai întâi, haina somptuară, de piatră, a voievodului  (subl. O.P.) […]. E un veşmânt exterior, cu care probabil să fi fost chiar înmormântat sau pe care îl purta la solemnităţi.

Personajul poartă plete lungi, căzând pe umeri, şi barbă de Crist, ca un adevărat reprezentant şi uns al lui Dumnezeu pe pământ.

Sub mantia lungă, lăsată pe spate, prinsă în găitane bogate, el îmbracă o rochie pe corp, o jupană, un fel de houppelande pe care o bănuim roşie, de culoarea purpurii în care se înveşmântau suveranii, prevăzută cu mâneci strâmte şi împodobită cu un guler larg, terminat cu ciucuri şi revărsat pe umeri şi piept, atât de des întâlnit şi acesta la marii seniori din apusul continentului.

Caracteristică, fără să se poată îndeajuns preciza forma sau natura ei, este, în sfârşit, coafa, coroană sau bonetă, pe care o poartă voievodul, cu calota mai îngustă la bază şi mai lată sus.

O spadă (gladiis ori bicellis sau mai curând o dagă) e ţinută în faţă, voievodul având mâna stângă rezemată de mâner, cealaltă, îndoită de la cot, odihnindu-se pe piept” (Mode şi veşminte din trecut, vol. I, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1971, pp. 43-44).

Cum se vede, Al. Alexianu este convins că gisantul reprezintă un voievod. În acelaşi timp, însă, el reţine aspectul general, cristic, al chipului acestuia, şi se declară obligat la imprecizie în ceea ce priveşte acoperitoarea capului respectivului personaj. Şi totuşi: dacă el nu este un voievod?

S-ar putea ca omul înmormântat cu gisantul respectiv să fi fost un înalt cleric, un ierarh ecleziastic. Doar datorită gulerului cu pricina este greu de argumentat că el trebuia să fie un conducător politic sau un cavaler. Ţinuta lui generală aduce mai degrabă cu cea a unui conducător al bisericii. Chipul încadrat de plete ce amintesc de Christos, forma bărbii – un „cioc” -, precum şi tipul de acoperitoare a capului, mai degrabă un soi de potcap, par să sugereze asta. Mâna lui dreaptă, singura care se distinge bine, se sprijină pe piept. Cealaltă mânecă, stânga, aproape de nedistins, datorită trecerii timpului şi măcinării pietrei, nu e clar dacă va fi ţinut o spadă.

Oricum, reprezentarea funerară sculptată la care mă refer este în mod clar inspirată după modele din lumea occidentală, romano-catolică. Or, ceea ce poate constata oricine caută de-a lungul şi de-a latul paginilor internet reprezentând gisanţi – ori prin cataloagele care îi înregistrează pe aceştia -, în general, în vremea goticului, aristocraţii laici sunt reprezentaţi cu mâinile împreunate a rugăciune, însă cu spada, scutul şi anumite elemente ale armurii alături, ori – în cazul suveranilor – purtând asupra lor atributele puterii (sceptru, coroană şi globul). Am inclus aici, spre ilustrare, gisantul lui Rudolf von Habsburg (n. 1218; suveran între 1273 – 1291), care în înfăţişează pe împărat cu cele trei însemne ale puterii monarhice, dar şi într-un strai care, asemeni celui al lui Childebert (din sculptura funderară realizată către 1163 şi amplasată la Saint Denis), atrage atenţia asupra unei mode mai timpurii decât cea dezvăluită de personajul din mormântul nr. 10 de la Argeş. Gisantul argeşean dezvăluie, foarte probabil, o identitate mai timpuriu situabilă decât conţinutul mormântului, care trimite către cea de a doua jumătate a sec. al XIV-lea.   

 Am adăugat alături, dintre cei disponibili pe internet, şi gisanţii lui Childeric al Franţei sau al regelui Angliei, Richard Inimă de Leu (n. 1157; rege între 1189 – 1199), spre a se putea face comparaţiile necesare mai bunei înţelegeri a reprezentării de la Argeş. Childebert ţine în mână însemnul puterii regale, având în dreapta reprezentarea ctitoriei lui.

În schimb, regele englez este înfăţişat cu spada în mână, ca un adevărat rege-cavaler şi cruciat ce a fost.

După cum se vede, straiele lungi, în falduri, sunt o modă occidentală constatabilă mai devreme de sec. al XIV-lea. Ele trimit mai degrabă către veacuri anterioare.

Frapant este că imaginea care îl reprezintă pe regele Bela al II-lea cel Orb (1131 – 1141) în Cronica pictată înfăţişează un suveran înveşmântat cvasi-identic cu personajul de pe lespedea mortuară de la Argeş. Acelaşi guler, aceeaşi haină lungă, cu falduri, aceeaşi mantie… Straie lungi şi mantii de acelaşi tip atribuie desenatorul Mark Kalti însă şi unor suverani mai timpurii, precum Peter Orseolo (1038 – 1041, 1044 – 1046). Aceeaşi vestimentaţie de aparat – şi nu de campanie militară – se regăseşte, în sec. al XIII-lea, la Bela al IV-lea (1206 – 1270), evocat pictural de acelaşi artist. Moda pe care o trădează miniaturile din sec. al XIV-lea ale lui Mark Kalti referitoare la cei doi suverani maghiari este aceeaşi cu cea revelată de studiul gisantului. Ea evocă un interval temporal lax, dar relativ precis, delimitat de secolele al XI-lea şi al XIII-lea.    

 Rezultă de aici ori că personajul gisant păstrat în necropola de la Argeş ţine de un alt timp, mult anterior celui avut până acum în vedere (sec. al XI-lea – al XIII-lea), ori că el are un alt statut decât cel atribuit anterior de cercetători (poate cel de prelat). Desigur, nimic nu exclude ca adevărul istoric să trimită la o combinaţie a ambelor variante şi cel înfăţişat să fie un lider religios, poate şi cu atribute politice, dintr-o epocă anterioară anului 1300.

NORMAN MANEA To Receive the Insignia of the „Ordre des Arts et des Lettres” in New York * NORMAN MANEA va primi la N.Y. medalia „Ordre des Arts et des Lettres”

 

 

 

We are delighted to announce that Mr. Norman Manea will receive the insignia of Commander of the Ordre des Arts et des Lettres in a group ceremony on April 12, 2010, at the Cultural Services of the French Embassy. 

 

 

 

Your invitation is attached herewith.

 

 

Cordially,

 

 

Paula Cianci

Director – Awards and Events

Cultural Services of the French Embassy

972 Fifth Avenue

New York, NY  10075

T 212 439 1462

F 212 439 1401

Kareen Rispal

 

 Cultural Counselor of the French Embassy

 

Mahen Bonetti, Norman Manea, and Jackie Raynal

 

 

Who will be presented with the insignia of the

Ordre des Arts et des Lettres

Monday, April 12, 2010 at 5:30 p.m.

 

The Cultural Services of the French Embassy

972 Fifth Avenue at 79th Street

RSVP – 212 439-1492

Please note that ID will be requested at the door.

 

 

 

Cordially invites you to a reception

In honor of

 

FILMUL RELIGIOS în 2 exemple. La Cluj

Afişul ZILELOR FILMULUI RELIGIOS

30-31 martie 2010

marţi 30 martie 2010 Andrei Rubliov de A. Tarkovski (prezintă Ovidiu Pecican)

miercuri 31 martie 2010 Frate soare, soră lună de Franco Zefirelli (prezintă Laszlo Alexandru)

organizatori: Casa Municipală de Cultură şi Consiliul Local şi Primăria Cluj

maestru de ceremonii: Ucu Bodiceanu

Cum mai arată cele două filme memorabile ale acestor maeştri rus şi, respectiv, italian, la câteva decenii după premiera lor? Mai stau în picioare? Mai conving?

Sunt ele produsul exclusiv al predicării cu mijloacele artei cinematografice sau rezistă ca opere iradinate de sine stătătoare? 

Vino să afli!

PROTEST: Judecătorii vs. Consiliul Suprem al Magistraturii (C.S.M.)

Pe situl Societăţii Academice Române (S.A.R.) a fost postată următoarea petiţie adresată de judecători C.S.M. Ea a fost expediată de S.A.R. şi pe diverse canale de comunicare către susţinătorii ei potenţiali. Cum mă număr printre cei care susţin cererile judecătorilor, o postez şi aici, invitând, la rându-mi, cititorii să o semneze (O.P.) 

Pe 24 martie 2010 a fost făcut public un protest al judecătorilor privind modul de acţiune al Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu implicaţiile etice puse în discuţie de cazul Voicu, precum şi faţă de arbitrariul şi lipsa de transparenţă a numirilor la ICCJ. Credem că este foarte important ca publicul şi societatea civilă să sprijine astfel de iniţiative şi vă invităm să vă alăturaţi protestului, semnând această petiţie, care va fi trimisă CSM împreună cu lista de semnături. Pentru a semna petiţia, trimiteţi un comentariu la acest post cu numele Dvs. 

Pe scurt, CSM trebuie să-şi clarifice poziţia în următoarele situaţii: 

– judecătorii în cazul cărora s-a început urmărirea penală mai pot să intre în sala de judecată şi să împartă altora dreptate? 

– în trecut au existat suspiciuni privind criteriile dupa care CSM numeşte judecătorii la Curtea Supremă (diferenţe foarte mari de dificultate a întrebărilor la interviul de promovare pentru diferiţi candidaţi). CSM trebuie să facă nişte criterii clare, transparente şi aplicabile tuturor candidaţilor în mod egal. 

Puteţi citi mai jos textul integral al protestului judecătorilor. Textul e preluat de pe blogul judecătorului Adrian Neacşu. (Societatea Academică Română) 

Către 

Consiliul Superior al Magistraturii 

Doamnei Florica Bejinaru, 

Preşedinte al C.S.M., 

Stimată doamnă preşedinte, 

Judecătorii semnatari ai prezentului protest vă solicităm să supuneţi dezbaterii plenului documentul de mai jos. Întrucât semnăturile au fost centralizate electronic, ele nu apar olograf decât pe listele întocmite local, însă acest protest este asumat direct de fiecare judecător al cărui nume apare în finalul documentului. 

INTEGRITATE şi DEMNITATE 

Protestăm împotriva încălcării normelor eticii profesionale. Fiecare judecător şi procuror este dator să asigure respectarea valorilor profesiei: integritate şi demnitate. 

I. Cerem C.S.M. o poziţie fermă şi neechivocă asupra încălcării normelor de etică ale profesiei. Făcând dreptate pentru alţii, trebuie să avem puterea să facem dreptate corpului magistraţilor şi să redăm demnitatea profesiei. Obiectivitatea soluţionării unei cauze nu înseamnă tăcerea asupra motivelor care au condus la apariţia acelei situaţii. 

Solicităm C.S.M. să aibă o poziţie clară privind posibilitatea de a intra în şedinţa de judecată a acelora faţă de care a început urmărirea penală. 

Cerem C.S.M. măsuri ferme pentru asanarea sistemului judiciar, încălcările Codului deontologic fiind la fel de nocive ca şi faptele de corupţie. C.S.M. are datoria sa analizeze nu doar comportamentul celor care sunt subiecţi ai unei anchete penale, dar şi comportamentul celor care au încălcat normele etice fără ca prin aceasta să se comită infracţiuni. 

II. Cerem suspendarea procedurii de numire la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie până la clarificarea modalităţii în care judecători ulterior anchetaţi de D.N.A. au acces la cea mai înaltă poziţie în sistemul judiciar. 

Demnitatea profesiei nu permite încurajarea unui sistem netransparent şi discreţionar în care criteriile de numire într-o funcţie ce presupune demnitate şi onoare au devenit din ce în ce mai oculte. 

Solicităm membrilor C.S.M. să se pronunţe asupra vocaţiei de a se înscrie pe lista de candidaţi în vederea promovării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a membrilor C.S.M. în funcţie, Secretarului General, Secretarului adjunct şi a directorilor de direcţii. 

Acest protest a fost înaintat Plenului CSM în această dimineaţă, astfel încât să fie luat în discuţie înaintea trecerii la punctul de pe ordinea zi privind numirea judecătorilor la ICCJ. 

  

Jud. Lavinia Lefterache, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Francisca Vasile, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Dana Gârbovan, Curtea de Apel Cluj; Jud. Lăcrămioara Axinte, Tribunalul Botoşani; Jud. Anca Pop, Curtea de Apel Cluj; Jud. Ioana Tripon, Curtea de Apel Cluj; Jud. Sergiu Boboş, Curtea de Apel Cluj; Jud. Daniela Griga, Curtea de Apel Cluj; Jud. Cristina Mănăstireanu, Curtea de Apel Cluj; Jud. Laura Dima, Curtea de Apel Cluj; Jud. Valentin Chitidean, Curtea de Apel Cluj; Jud. Vasile Goja, Curtea de Apel Cluj; Jud. Adina Daria Lupea, Curtea de Apel Cluj; Jud. Irinel Andrei, Curtea de Apel Cluj; Jud. Liviu Ungur, Curtea de Apel Cluj; Jud. Mădălina Afrăsinie, Tribunalul Bucureşti; Jud. Amer Jabre, Tribunalul Bucureşti; Jud. Cecilia Jabre, Tribunalul Bucureşti; Jud. Alexandru Şerban, Curtea de Apel Braşov; Jud. Aurelian Câdea, Tribunalul Dolj; Jud. Cristi Danileţ, Judecătoria Oradea; Jud. Dana Erdei, Judecătoria Oradea; Jud. Mirea Loreley, Judecătoria Oradea; Jud. Florentina Sandu, Judecătoria Oradea; Jud. Marcela Teaha, Judecătoria Oradea; Jud. Florin Bendea, Judecătoria Oradea; Jud. Maria Verdes, Judecătoria Oradea; Jud. Alin Vasonan, Judecătoria Oradea; Jud. Florin Popa, Judecătoria Oradea; Jud. Ovidiu Ciuma, Judecătoria Oradea; Jud. Marian Racolţa, Judecătoria Oradea; Jud. Călin Tătar, Judecătoria Huedin; Jud. Simona Jeni Matei, Judecătoria Huedin; Jud. Daniel Mirăuţă, Judecătoria Iaşi; Jud. Florin Niţă, Judecătoria Brăila; Jud. Diana Mihaela Cotoi, Tribunalul Olt; Jud. Adrian Toni Neacşu, Tribunalul Vrancea; Jud. Simona Marinescu, Curtea de Apel Oradea; Jud. Aurelia Lenuţa Stan, Curtea de Apel Oradea; Jud. Doina Trif, Curtea de Apel Oradea; Jud. Felicia Toader, Curtea de Apel Oradea; Jud. Doina Măduţa, Curtea de Apel Oradea; Jud. Florica Roman, Curtea de Apel Oradea; Jud. Dana Cigan, Curtea de Apel Oradea; Jud. Alin Doica, Tribunalul Cluj; Jud. Oana Tatu, Tribunalul Cluj; Jud. Monica Trofin, Tribunalul Cluj; Jud. Alexandrina Marin, Tribunalul Cluj; Jud. Florin Lupaşcu, Judecătoria Târgu-Mureş; Jud. Mihaela Grozescu, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti; Jud. Valentina Petrescu, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti; Jud. Beatrice Ramaşcanu, Tribunalul Bucureşti; Jud. Ana Maria Puiu, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti; Jud. Mădălina Văduva, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti; Jud. Daniel Nicola Gheorghiu, Judecătoria Tulcea; Jud. Gabriel Bălaşa, Tribunalul Dâmboviţa; Jud. Lavinia Cîrciumaru, Judecătoria Constanţa; Jud. Tranca Anamaria, Tribunalul Bucureşti; Jud. Matei Dorel George, Tribunalul Bucureşti; Jud. Mihaela Vasiescu, Curtea de Apel Târgu-Mureş; Jud. Dan Andrei Enescu, Curtea de Apel Ploieşti; Jud. Falcan Claudiu Daniel, Judecătoria Drobeta Turnu Severin; Jud. Cornel Dobranişte, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Sorin Vasilescu, Tribunalul Bucureşti; Jud. Liviu Zidaru, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti; Jud. Adrian Vank, Judecătoria Brăila; Jud. Gheorghe Moroşanu, Judecătoria Bicaz; Jud. Adam Raluca, Judecătoria Timişoara; Jud. Aman Maria Rodica Antoaneta, Judecătoria Timişoara; Jud. Anastasescu Anca, Judecătoria Timişoara; Jud. Balan Mihai Andrei, Judecătoria Timişoara; Jud. Bălan Ciprian Manuel, Judecătoria Timişoara; Jud. Borza Rodica, Judecătoria Timişoara; Jud. Bugarin Miliţa Judecătoria Timişoara; Jud. Burdan Adina Monica Judecătoria Timişoara; Jud. Caloianu Doina, Judecătoria Timişoara; Jud. Ciocsirescu Monica, Judecătoria Timişoara; Jud. Corobană Eduard Claudiu, Judecătoria Timişoara; Jud. Dumitrescu Gabriela, Judecătoria Timişoara; Jud. Falcan Daniela, Judecătoria Timişoara; Jud. Godean Camelia, Judecătoria Timişoara; Jud. Hantea Gianina, Judecătoria Timişoara; Jud. Isai Angela, Judecătoria Timişoara; Jud. Mandru Luminiţa, Judecătoria Timişoara; Jud. Neda Raluca, Judecătoria Timişoara; Jud. Nica Ana Maria, Judecătoria Timişoara; Jud. Nica Felix Cristian, Judecătoria Timişoara; Jud. Rotuna Alina, Judecătoria Timişoara; Jud. Tira Anişoara Corina, Judecătoria Timişoara; Jud. Sogor Lenuţa, Judecătoria Timişoara; Jud. Simona Neacşu, Judecătoria Buftea; Jud. Cătălin Chiriţă, Tribunalul Militar Iaşi; Jud. Mirela Diţă, Tribunalul Vrancea; Jud. Mihaela Corbu, Judecătoria Focşani; Jud. Luminiţa Soare, Judecătoria Focşani; Jud. Emilia Botezatu, Judecătoria Focşani; Jud. Luminiţa Duţă, Judecătoria Focşani; Jud. Oana Jelea, Judecătoria Focşani; Jud. Dinu Jelea, Judecătoria Focşani; Jud. Angelica Cruceanu, Judecătoria Focşani; Jud. Andrea Chiş, Curtea de Apel Cluj; Jud. Marta Vitoş, Curtea de Apel Cluj; Jud. Eduard Smintina, Tribunalul Timiş; Jud. Andra Andrei, Tribunalul Timiş; Jud. Alexandrina Ioja, Tribunalul Timiş; Jud. Cristina Didraga, Tribunalul Timiş; Jud. Cristina Popovici, Tribunalul Timiş; Jud. Florentina Parvu, Tribunalul Timiş; Jud. Ioan Popescu, Tribunalul Timiş; Jud. Nela-Adelia Florea, Tribunalul Timiş; Jud. Ioana-Mirela Ionescu, Tribunalul Timiş; Jud. Mircea Todor, Tribunalul Timiş; Jud. Gabriela Baragan, Tribunalul Timiş; Jud. Emilia Cioaba, Tribunalul Timiş; Jud. Zorina Horvath, Tribunalul Timiş; Jud. Lucian Marian, Judecătoria Cluj; Jud. Radu Herciu, Tribunalul Timiş; Jud. Mihaela Meauca, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti; Jud. Elena Simion, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti; Jud. Alina Loredana Popescu, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti; Jud. Adriana Eneache, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti; Jud. Savin Valentin, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti; Jud. Amelia Farmathy, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Dorina Zeca, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Cornel Dobranişte, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Petrică Arbănaş, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Elena Luissa Udrea, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Adela Bodea, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Lucia Uţă, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Carmen Comşa Georgiana, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Magdalena Petre, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Bianca Scrob, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Elena Daniela Opriş, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Veronica Cîrstoiu, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Liliana Bordescu, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Motolea Marius, Curtea de Apel Alba; Jud. Marius Ionescu, Curtea de Apel Alba; Jud. Lucian Ghermna, Curtea de Apel Alba; Jud. Nicolae Turbacă, Curtea de Apel Alba; Jud. Mirela Pop, Curtea de Apel Alba; Jud. Nicoleta Nanea, Curtea de Apel Alba; Jud. Monica Cismaru, Curtea de Apel Alba; Jud. Mariana Clonţa, Curtea de Apel Alba; Jud. Carmen Fit, Curtea de Apel Alba; Jud. Dumitrita Piciarcă, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Adriana Băjan, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Găgescu Risulea, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Croiu Carmen, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Damian Dolache, Curtea de Apel Bucureşti; Proc. D. Burdeja, Parchetul de pe lângă CAB; Proc. Alexa Nuţă, Parchetul de pe lângă CAB; Proc. Borlic Diana, Parchetul de pe lângă CAB; Proc. Vlad Cătălin, Parchetul de pe lângă CAB; Proc. Sorin Chinasi, Parchetul de pe lângă CAB; Proc. Ramona Elena Ruxandra, DIICOT; Proc. Laura Endi, DIICOT; Proc. Stefănescu L. , DIICOT; Proc. Iuliana Ciorcă, DIICOT; Jud. Mironescu D., Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Carmen Găină, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Cirpian Coadă, Tribunalul Constanţa; Jud. Gheorghe Valentina, Curtea de Apel Ploieşti; Jud. Tudose Ana Roxana, Curtea de Apel Ploieşti; Jud. Georgescu Cristina, Curtea de Apel Ploieşti; Jud. Craciunoiu Lucian,  Curtea de Apel Ploieşti; Jud. Frăsinescu Paul, Curtea de Apel Ploieşti; Jud. Mărăcineanu Vasile, Curtea de Apel Ploieşti; Jud. Fieraru Ştefan, Curtea de Apel Ploieşti; Jud. Radu Adriana, Curtea de Apel Ploieşti; Jud. Dinu Florentina, Curtea de Apel Ploieşti; Jud. Mitu Teodor, Curtea de Apel Ploieşti; Jud. Secreţeanu Adriana, Curtea de Apel Ploieşti; Jud. Andreea Vasile, Curtea de Apel Bucureşti; Jud. Iulia Diaconaru, Tribunalul Iaşi; Jud. Ciprian Petruş Diaconaru, Judecătoria Iaşi; Jud. Anamaria Chiroi, Judecătoria Brăila; Jud. Virgil Şerban, Judecătoria Brăila; Jud. Claudia Bouleanu, Judecătoria Brăila; Jud. Mirela Ceolpan, Judecătoria Brăila; Jud. Florin Dumitru, Judecătoria Brăila; Jud. Veronica Nae, Judecătoria Brăila; Jud. Speranţa Diaconescu Macarenco, Judecătoria Brăila; Jud. Nicoleta Dogariu, Judecătoria Brăila; Jud. Monica Niculescu, Curtea de Apel Bucureşti;

Dan Turturică anunţă solidarizarea ziarului România liberă cu greva celor 300 de magistraţi:

http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/solidari-cu-protestul-celor-300-de-magistrati-181675.html

EUGENIA ŞARVARI: Zile de sărbătoare la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă”

Între 11 şi 13 martie, Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj şi-a aniversat şaizeci de ani de existenţă. Sărbătoarea a început în seara de 13 martie, cînd, în sala Auditorium Maximum a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj a avut loc un concert extraordinar susţinut de elevi ai şcolii.

În prima parte a manifestării, corul Junior Vip şi Transylvania Voces, dirijat de Anca-Mona Mariaş a interpretat cu eleganţă, prospeţime şi gingăşie mai multe Cîntece cu amintiri la 15 ani…. Corul claselor I-IV, dirijat de Kállay-Miklós Tünde a interpretat o serie de Cîntece populare maghiare, cu acompaniament instrumental. Ioana Gădălean a dirijat Corul claselor V-VIII, care a interpretat, într-o explozie de armonie, melodii de A. Paşcanu, M. Eisikovici, P. Liljestrand. Partea a doua a serbării a fost un festin armonic asigurat de orchestra claselor VII-VIII, care a interpretat cu siguranţă, aplomb şi sensibilitate Uvertura la opera „Giulio Cezare” de Händel şi Simfonia în Sol major de Albinoni. Micii artişti au fost dirijaţi de profesorul Balogh Örs. Profesorul Francisc Mureşan, dirijorul orchestrei claselor mari ale liceului (XI-XII) şi-a condus instrumentiştii pe un drum al virtuozităţii, acordurile Rapsodiei Române op.11, nr. 1 de Enescu încîntînd auditoriul cu o „pleiadă”  de sunete foarte bine stăpînite. Este greu de cuantificat cîtă muncă se ascunde în spatele unei asemenea performanţe. Seara s-a încheiat cu Cantata „Mîntuire“ de Gh. Firca interpretată de aceeaşi orchestră, care a acompaniat corpul mixt al claselor XI-XII condus de Demeter Andras.

A fost o sărbătoare a muzicii bune, o încoronare a nesfîrşitelor ore şi zile de repetiţii asidue. Răsplata: multe şi îndelungi aplauze.