Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (53)

Jupânului Hristia, di pi ulița tabacarilor di la Suciavă,

 

Să trăiești jupâne și jupânița Sorena și toți cei den casa ta,

 

Că io, vinind de la Liov pre urma podghiazurilor leșăști, cu un gând de a nu mă strâca hoții la carăle meali, m-am văzut la miez di atac dă cătră mârzaci și chiară di la mulduvenii noștri. Ce să știu io în negândul mieu că de la împărățiie de la Țarigrad au venit un domn nou, iar cel vechi e la corturi în paduri la Căpătești? Iarcă acmu știu, dară sub velinți port mare taină ce abea suflă și face ochii cât cepile la orișice oprire… Eară noi uprim la tot pasul și iar ne întriabă, și am dat și preste catani ungurești de la Ardeliu, care jăcuie în draci pi la casă di oameni de pe râul ista și dă foc și la mori de te-mpotrivești.

Ci pregătește-te de ospeție naltă, că nu-i di șagă. Și ori ne-om umple di gălbinei, ori ne-om piarde capetilii, că aice nu-i șagă și nime nu știe ce-a fi mai la urmă. Și mai vin cu piei neargăsite cari put, cum știi, de la mare lărgime și alungă cu vomituri pre oricine să apropiie, care lucru bun iaste, că poate scapăm cu viiață.

 

Iaca, trimet pe Ilieș înainte cu ravașul aista, iar de să piiarde au fuge în lumea ce mare, au îl umoară careva dintre spurcații iștea, l-oi căsăpi cu mâna me întriagă!

 

Jăcuță staroste

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (52)

Măria Ta ca să știe și să afle,

Că iscodind io dincolo de pârlezaul curții, lăsându a dreapta moara ce s-au chiemat a lu Cogâlcea, oarecine va fi fost să fie, și dându-mă de pe drumeag la paduri, undi începe făgetul de-am prins mai an hulpe cu pui la Măria Ta, de-am adus la coconițe să să gioace cu iale și n-au mai dormită noaptea dă purici, luat-am cale a pas, tuchilat după frunzișuri și mai departi, numai ci-am prins slab zvon cum că ar hi oarecine. Apoi daca am sâmțit așea ceva, iote că m-am forișat cât am potut mai bine de-am prins ignet tot mai aproape. Ce iacă, acolo erea un țigan răsărit și un tătar care, să nu mă agiute Precista de-oi grăi basne, avea coprinsu de-o parte și de-a celaltă un trunchiu grosu. Și nu știu ce făcea ei acolo mai bine, că mie îmi părea că să gioacă sau că mușcă scoarța și scoate fornaială pi nas. Li-am trimes, dară, cum putui, câte o sagiată, la țigan pen turul nadragilor, iar la tatar, pin gât dentr-o parte în cialaltă. Iar unu au fugit în codru, văitându-să ca o muiare, eară acela mortu n-au mai fugit nicăierea. Ce am la mine tolba lui și sâneața și tăișul acela covoiat, daca n-aț creade.

Macsâm

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (51)

Agachie schimonah,

Cătră luminată Doamna Safta,

Blagoslovenie și bucurăciune și aripe de înger asupra capului, dimpreună cu ziceri spre cinte împreună cu sfinții mucenici ce-au fost și cum n-a să mai hie vreodat.

Ci az noapte au vinit Gavriil asupră me și cu picioare goale se așeză pe pepții mei și cu ghiare de hultan înfipte, care răni tămăduitoare încă mai susură și dzis-a: „Harumuiranumisumategau!” Eară în limba dihăniile de diasupră aiasta însamnă că vreme bună are să hiie la casa ta și cu har mare de Dumnizăiire și belșug la sinuri și la făcătoare, care prunc aduce, fie de aștepț, fie de nu.

Ce fiind că m-ai întrebat, eu ț-am dzâs. Dară întrebarea vinit-a demult, eară răspunsul mieu pre devreme. Care să rogi popa de la casăle dumitale să aprindă iască și erburi amirosâtoare și să cinstești prostimea cu câte un gologan. Și să sapi fontână la întretăierea drumului de moșie cu drumul țărâi, ca să hie bini.

Io, Agachi, ci mâna ci-au scris va putredzî, eară scrisoarea va fi cu literă de foc în ceriuri.

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (50)

Irinuco, ce-am icoana ta în sân orișiunde mă aflu,

 

Să ști de la mini că lucru ci-am cu tini nu treace. Și fie că dumnealui Gligoriță chervasierul, tâtîni-tu mi te-a da, fie că a fi să fie de-oi vini cu nește cozaci ori ungureni, să te smulg cu tăiare de capite de la casa lui și să ti duc la casa me, ce-a voi Domnul cu noi tot s-a plini. Că nu poci scoate den minte ci palma gre ai tu, Irino, și cum m-ai scos de mâna podghezului de leși ce m-au coprins la strâmtoare la Ciuha, iar tu treceai în butcă pi acolo și habar nu avei ce gânduri ț-a pus hatmanul lor Bucacz, să te pângărască, nemernicul și nevolnicul acela…

Ș-apăi tu nu doară că pi toț i-ai avut de i-ai lasat laț ăn balegile cailor și în răsul proștilor ce-ar fi trecută pin locurile celea, dară m-ai și scos den ghiarăle lor slute și m-ai oblogit și ce mi-ai știut face, neobosâtă, nemi la viața me trudnică cu fomăile nu mi-au făcută. Tu numai de m-ai țâne cum ști tu ține de să nu mă scapi de ntre piciorele tali, iar eu ști-voi agonesi ce ne-ar fi de trebuință ca să ti duc pentre cei mari și preacinsteși boiari. Cari dacă le-i face tot la fel ca la spurcații de leși păngăritori, departe om urma pănă la poala tronului, veri cine ar fi domn în țara aiasta becisnică.

 

Cu liubov,

 

Todie, sân Costa, ot Căpităști

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (49)

Todie, sân Costa, ot Căpităști,

 

Ci-am fost a mării tali slugă preaplecată, iar acmu sunt la domniia lui Vică ot Hlincea, care fiiu prâslea den casa mării tali iaste, cu care m-am pornit alături să stăm lui Vodă la grea întâmpinare, în Codri, cum iaste vremia acum. Ce ședem și noi la corturi cu sânețăle a dreapta și cu toate câte sunt de trebuință gata la orice vreme. Ci nu dagiaba ședem, că iată că după dzâle de ședere veni și dzua cum ar fi eri de petreacere la razboiu.

Care ne-am nemeritu la baltă care să chiamă Rozolea, unde prostanii dzuc că mrenile dau navală la undiță, și plimbam bățu pi undă, lângă cai și bucati, cu gând de-a da mrenile prinsă prin focu spre bună înfulecare. Dară au dat preste noi dentâiu țigănime ruptă și spartă, muieri și copchii și ursari mânați cu orsu cu totu în undă, dăndu mrenile la fundu în veci pomenirea…

Care vrut-am cu boier Vică să-i dăm pre toți de-a dura și-n ascuțișuri, să înveațe să mai tulbure undeli noastre. Dară venia den urmă nogai călare cu săgeț la arcu și mănioși, de ne-am pitit în stufăriș. Iar de acolo, chitindu-i, am dat foc la sâneți de-au perit doi odată, iara alți s-a dat duși la poghiazul lor pagân, ajungă-i urgia!

Care pește n-am mâncat, dară cevași totu s-au lipit de noim mai cu samă pirandile. Și den ursari nu s-au necat, că le-am dat vreme să sară în papuriș.

Eară boierul Vică e ghini și sanatos.

 

Gugiuc, sluga marii tale

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (48)

Înpăratului înpăraților, domn al horizonului de la Soare-Răsare, padișah preste toții domnii lumii, încă și de la Eghipet și de la Persida,

Plecăciune în pulbere și mărire

De la preasupusul domn al Moldovii, Io(an) Ștefan Vodă,

Să afle Luminăția Ta că au venit asupra țării aflate în poala Mării Tale, asupra căriia domnescu, nește poghiazuri de zurbagii și nește spahii și ianiceri fără socoteală, vânturați pen lume de un domnișor ce își dzice Grigorie Vodă. Și au arsu și au pradatu țara Luminăției Tale de n-au mai rămas pen une părți nece conace, nice bordeie, iar robi au făcut plean și multe fecioare și văduve au spurcat. Și pe noi cu boiarii au cercat să ne mântuie de pe fața pământului, dară ne-am tras la umbră de codru și n-au izbutit.

Iară să știi Luminăția Ta că i-am bătut cu buzduganul și cu spata și preste față și preste buci, să să învețe minte să mai pună foc casălor și palatelor. Și i-am perpelit și i-am trântit pen codru de s-au dat de-a berbeleacul pănă ce-au căzut în ape și s-au necat, cu cai cu tot, de li s-a dus tot pleanul în toate părțile.

Ce știut-am eu fără preget că sunt aceștiia nește hoți și nește nebleaznici, c-au adunat pregiur de ei și leși, și unguri, și chiară nește căzaci, care acmu sunt preste tot și fug goniți de vitejii mei și ai Luminăției Tale, iar nu multe vor rămâne pre urma lor, dacă nu doară nește ciubote rupte…

Ce, daca s-ar nimeri iar sub puterea Luminăției Împărătești aceste slugi netrebnice și răzvrătite, care fac zavistie la Muldova, stricând buna rănduială și poruncile Porții, nu rău le-ar sta rădicați în furci și atârnând de funii, ca să le treacă pohta de a mai cuteza.

Sărutând covorul de sub tălpile Luminăției Tale,

Ioan Ștefan voievod

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (47)

Măriii Sale,

Împăratului Lumii, soltan preste soltani, carele soare a apune pre ceriu nu vede, de câtă lărgime împărățiia Sa are,

Închinăciune până în pământ cu sărutarea șalvarilor și imineilor

De la Grigorie, slugă prea credincioasă a Luminății Tale, trimes cu tuiuri să slujească drept gură și ureche și braț a Măriii Tale, la Kara-Bogdania

Ci l-am bătut și l-am alungat pre Vodă cel Hainit Ștefan, și i-am ars palatele lui de stejar și de fag și șindrilă, iar acmu el zace și tremură zdrobit de spahiii și de ianicerii Măriii Tale, la codru, sub cort, și tremură în plină vară, căci l-au coprins pe de cealaltă parte și nogaii lui Timor agasî han și dintru altă venire sunt asupră-i și polcurile de leși și de unguri după care am trimes la Bar și în Crăiia Ardealiului.

Chiară ieri l-am învărtoșat și l-am îngropat într-un iureș stârnit de copitele cailor, cu tot cu oastea lui slabă și nu știu daca s-a mai scula de gios unde să află acum ori a rămânere acolo. Și așa de aprig l-am bătut și l-am pisat, cât poci zice că țara acmu e de-angenunchilea în fața Luminăției Tale și nu așteaptă decât un semn al vremii Măriii Tale.

Ci azi am să și trimet peșcheșurile cuvenite și daruri multe și frumoase cătră Măria Ta, și am să reped pen sate și cetăți slugile mele să înceapă a culege tributul, că nu-i vreme de pierdut.

Iar Măria Ta de mi-ar mai trimite încă o dată pe-atâta oști bine mi-ar hi, că țara nu poci ști cât e de așezată, iar corturile den pădure ale hainitului Vodă Ștefan tot acolo sunt și bine ar hi să le poci dobândi.

Sărutând poala veșmântului împărățesc și târându-mă înaintea Măriii Tale,

Grigorie Vodă

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (41)

La giupân Dăjbucă, la dughiană, în târg la Foltișeni,

De la mine Jurjac, fiul domniei tale, pren mâna diacului Iacuv. Ci să știe și domnia ta că trecut-am pen pojaru cel mare la o luncă undi să dăschide către râu în gios, la o goană di cal de satul Ciungăleni, ocina boierului Huțulea… Acolo adăpat-am caii de cu sară și, mânați dă holbura dă chiote ce-au fost la urma mea și a stegarului Fincea den Putnă și a lui Pătrache dobașul și a lui Firmancea și pre lângă ei alții, ce nu-i știu pe toți dupe nume, iaca numai că deodată vin cu sânge în ochi asupra noastră iudele și niamurile cele dinpregiur să ne ciară socoteală. Ce nu știam că și pre ceia îi mână pala spăngilor denapoi, că nice muldovenii noștri în slujba lui Vodă, fie blagoslovit cu toată casa lui, nu ședea degeaba.

Dară pecum venea ei mai aproape, numai i-am audzât strâgând mai osăbit „- Baklava! Baklava!” și mișca iataganăle pregiur cap. Iar după ei iurășul cel moldovenesc să învărtoșa și să oțăra preste dânși țipând: „- Zgăul maicelor voastre și închinarea!…” Și i-a agiuns den urmă, acățând den zborul armăsarilor de șalvarii de pre ei și rumpându-le cămeșile, iar apoi care au fost căzut den șele dupe cai i-au zgăriat și pre chip, trăgăndu-le vrâste să ține ei minte…

Ce mai pre urmă, eșind noi din stufăriș și lovind cu maiul care pre unde să nemerea, aflat-am și carul cu plăcinte mieroase, celea dupa cari striga ei. Ș-am măcat, tătucă, păn ce-a trebuit să storc burdușelul cu apă de la oblânc, așe dulceață s-au lasat la gura mé.

Sărutăm driapta,

Jurjac

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (40)

Preacinsteșei Doamne,

            Domniei Sale Mărioara,

                        A logofătului Ilie preacredincioasă soaţă şi fată bună a Juraşcului, biv vel vornic, închinăciune

Adecă io, Costandachi vel pitar, ot Dăbjeşti, Coviltirească, Catalandeşti şi Prigor pe Crasna, carea m-am petrecut cu bini preste greotatea slujbei și mă aflu încă, den mila Domnului Dumnedzău, la voia inemei tale… Ci fost-au batai mare că Vodă n-au mai răbdat la suflemul măriii sale să șadem supt ombrar, eară daca așé au fost, atunce iacătă-mă pornit în dodeiială cu ai noștri călărași când pre supt umbrare di padure, când pren lumina poienelor, ca să-i împresorăm și să nu le dăm pace până la întâlnirea cu Scaraoschii, starostele lor. Care pe cum mergiam, la icoana feții tale mă rogam ca la Maica Domnului să ii răzbim și să nu mai fie hodina și nehodina totuna, ce să ieșim și noi pe la casăle noastre, că multe ar hi a facere.

Eară nici ei nu șădea aiurea, ce pre când să cutropim în piciorele cailor pre unii, alții năvălea asupra-ne să ne stângă ochii și să ne colbuie pănă la a doua venire, șapăi flăcăii den cetele de la Fălciu și Soroca numai ce deteră îi ei și cu ghiagele, și cu cușmele, de nu puteai de nădușală să culegi, ci numai să dai, când la direapta, când în ceaia parte…

Ș-am prinsu eu un gogoloi mare cât copaciu, dară mulcom la hire, ci-au dat în grabă mare fiarăle de pi el ca să miște mai în voie când s-a așternut pe fugă. Și când să îl crap de-andoălea, văz că scoate din sân o jalbă. Cât să văz ce scrii acolo, ia-l pă blercănosu de undi nu-i. Dară bine a fost și așé, că la scrisoarea ceia scria de domnișoru câte oaste și ce mai așteaptă de la drumul leșescu să-i vină într-agiutoriu, chiamată de măritul adumbași-pașa de Giugiuk. Care mai încolo i-am dus-o lui Vodă ci-au pus pecete pe gura mé cu buzăle lui așé de ferice, că nu mai fu chip să îmi stâmpăr foamea toată dziua, macar că acolo ședé, la voia mé, carnia dă urs.

Dară io la buza domniii tale visăz și nu poci altfel.

Cu liubov la inemă,

Costandachi.

Și mi-s bine.

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (36)

 Document ars pe margini, hrisov domnesc data aproximativ în primele trei decenii ale sec. al XVIII-lea. Proveniență: arhiva familiei Turanu. Fragmentul de proclamație scris cu chirilice alungite, suprascriere, cerneală neagră (O.P.).

 

… care dzâc și poroncesc cum vine rândul: să să deie de-a-nțărânălea și să să scufunde supt ape, încai de-ar hi stătute și scăzute de ploaiele ce-a mărs întru altă zare, orișicine ar hi de alt neam, ascultătoriu de altă stâpânire, au chiară di-a noastră limbă și lége să hie, dară tot tucmit la păgân au leah au niamț și ungur.

Ci nu e chip să șadă tot rumânul supt obroc, la întunecimea măgurii și pren umbra codrului, ce fiecare la locul lui cu pruncii și vita sa să să ducă, fără de care viață nu e chip să să tocmască.

Domniia mé dă dară știre la toț câț șăd cu tulburare în sin la Țara Muldovii că înalt erarhul țărîi, kyr metropolitul Sucevii au dat știre la Athos și în toate casăle Domnului, chiemând la rugă aprinsă. Ce pănă să vină pucioasa den ceriu, vrea a și sosit să dăm vrăjmașului ațițat de Necuratul să vină asupra noastră ceia ce poate duce… Eară pruncii să sugă la mamăle lor, i țara să să rădice potrivă domnișorului mincinos cu tuiuri și stiaguri leșăști.

Care daca nu s-ar face, umple-voi furcile cu drumurile colbuite cu hicleni.

Ș-am dzâs, din mila Domnului Dumnezăului mieu, az, sub cort, în Codrii Buticiului…