ROBERT MUSIL: Simţul realităţii şi simţul posibilului

 Dacă există … un simţ al realităţii, şi nimeni nu va pune la îndoială că acesta îşi are raţiunea sa de a fi, atunci trebuie să existe şi acel ceva care să poată fi numit simţ al posibilităţii.

Cine posedă un asemenea simţ nu spune, de exemplu: aici s-a întâmplat, se va întâmpla, trebuie să se întâmple cutare şi cutare lucru; ci devine ingenios: aici s-arputea, ar trebui sau ar fi cu putinţă să se întâmple ceva; iar când i se explică faptul că ceva este aşa cum este, el gândeşte: de fapt s-ar putea să fie şi altfel. Astfel că simţul posibilităţii poate fi definit de-a dreptul ca acea capacitate de a concepe faptul că totul poate să fie şi de a considera ceea ce există ca nefiind cu nimic mai important decât ceea ce nu există. Consecinţele unei asemenea dispoziţii creatoare pot fi remarcabile; în mod regretabil, nu arareori ele fac să pară fals ceea ce oamenii admiră, iar ceea ce este tabu să fie socotit admisibil sau şi una, şi alta deopotrivă indiferente. Asemenea oameni ai tuturor posibilităţilor trăiesc, cum se spune, prinşi într-o întreţesere fină, o ţesătură alcătuită din negură, închipuiri, visare şi subjonctive; copiii care manifestă asemenea înclinaţii sunt cu severitate dezvăţaţi să le dea curs şi, în faţa lor, oamenii de acest fel sunt numiţi vizionari, visători, neisprăviţi, oameni care le ştiu pe toate şi cusurgii.

Când cineva vrea să-i laude pe asemenea exaltaţi îi numeşte idealişti, dar e limpede că un asemenea calificativ nu se referă decât la varietatea lor mai ştearsă, la cei care nu pot cuprinde realitatea sau care o evită simţindu-se vulnerabili, adică la cei pentru care lipsa simţului realităţii reprezintă într-adevăr o deficienţă. Posibilul cuprinde însă nu numai visurile unor persoane cu mare sensibilitate nervoasă, ci şi intenţiile încă netrezite la viaţă ale lui Dumnezeu. O experienţă posibilă sau un adevăr posibil nu sunt identice cu o experienţă reală şi un adevăr real minus valoarea de a fi reale, ci au, cel puţin aşa cum le văd adepţii lor, ceva cu totul divin în ele, un foc, un zbor, o voinţă constructivă şi un utopism conştient care nu se dă în lături înaintea realităţii, ci îi face faţă ca unei misiuni şi unei descoperiri. (Omul fără însuşiri, traducere de Mircea Ivănescu)

Richard Rorty: LIBERTATEA ACADEMICĂ

„… Căutarea adevărului obiectiv este o activitate distinctă de politică, ba chiar distinctă de aproape orice alte activităţi culturale. Deci, potrivit acestui raţionament, dacă politica sau pasiunea intervin în această căutare, atunci scopurile colegiilor şi universităţilor – şi anume, acumularea de cunoştinţe – nu vor fi servite. În special, dacă universităţile sunt politizate, ele nu mai sunt demne de încredere, aşa cum nici doctorii cărora le pasă mai mult de popularitate decât de justiţie nu mai sunt demni de încredere. E posibil ca o universitate politizată să producă mai degrabă simplă opinie decât cunoaştere” (John Searle despre realism şi relativism)

SCRISOARE PENTRU SUSŢINEREA VALORILOR EUROPEI SOCIALE

Către

Guvernul şi Preşedinţia României, şi

Comisia Europeană 

În anul 2010, Anul European pentru Combaterea Sărăciei şi Excluziunii Sociale, Guvernul României impune cele mai drastice măsuri în domeniul bugetar, cel al protecţiei sociale, şi al politicilor pentru egalitatea de şanse, care afectează toate grupurile vulnerabile, cu precădere populaţia de etnie romă.

Politica ieşirii din criză a Guvernului României prin măsuri legislative dure agravează sărăcia grupurilor defavorizate şi angajaţii domeniilor de ocupare feminizate (cum ar fi învăţământul şi sănătatea). Instituţiile create în perioada de preaderare a României la Uniunea Europeană care trebuiau să vegheze aplicarea politicilor pentru asigurarea oportunităţilor egale şi eliminării discriminării (atât în relaţiile de gen, cât şi în raport cu minorităţile etnice dezavantajate), sunt în pericol de desfiinţare (cum ar fi Agenţia Naţională pentru Romi), sau au fost deja desfiinţate (de exemplu Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi).

Guvernul român gestionează criza protejând elitele economice şi politice, şi desfiinţând propriile mecanisme şi instituţii care promiteau accesul egal la o viaţă demnă pentru toţi cetăţenii. Mass media politizează sărăcia, susţinând cursa permanentă pentru putere. Organizaţiile neguvernamentale sunt neputiincioase în faţa acutizării sărăciei în rândurile comunităţilor în care lucrează. Iar Uniunea Europeană rămâne şi ea slabă faţă de statele membre în implementarea recomandărilor sale din domeniul social. Toate acestea dovedesc că în România sistemul valoric al Europei sociale rămâne o retorică ruptă de realitatea economică.

În aceste condiţii, din păcate, dezbaterile despre redistribuirea economică (apariţia cărora este totuşi salutară) nu susţin idealul dreptăţii sociale, şi nu sprijină o practică care să capaciteze oamenii în lupta pentru drepturile lor social-economice. Din contra, se poate întâmpla ca sărăcirea multora, în timp ce alţii rămân privilegiaţi, să alimenteze – în numele meritocraţiei şi competiţiei – gândirea conform căreia cei dintâi trebuie să se descurce singuri, căci ei sunt responsabili faţă de situaţia în care au ajuns.

Ieşirea grupurilor dezavantajate în stradă, vociferarea lor pentru protecţie socială nu produce efectele dorite. Există pericolul ca aceste grupuri să se conteste reciproc în materie de cine merită mai mult sau mai puţin să beneficieze de protecţie socială. Şi există, totodată, pericolul etnicizării/ rasializării acestor revendicări sociale, şi drept consecinţă a întăririi xenofobiei şi extremismului etno-naţionalist. Atragem atenţia că pe acest fond de criză, etnia romă şi femeile rome sunt expuse la sărăcie extremă şi rasism anti-ţigănesc, la excluziune şi discriminare multiplă.

Prin prezenta scrisoare solicităm Guvernului şi Preşedinţiei României să ţină cont în măsurile lui anti-criză de toate convenţiile internaţionale pe care le-a semnat şi de propriile lui demersuri anterioare în favoarea egalităţii de şanse, dreptăţii sociale şi vieţii decente pentru toţi, şi – cu ocazia restructurărilor planificate – să garanteze integrarea acestor principii în toate politicile şi structurile sale instituţionale. De asemenea, prin prezenta scrisoare, atragem atenţia Comisiei Europene asupra măsurilor din România care subminează sistemul valoric al Europei sociale, şi chemăm factorii de decizie să vegheze asupra implementării recomandărilor sale din acest domeniu şi în România. În mod predominant şi repetat cerem Guvernului României să facă demersuri hotărâte în vederea facilitării derulării programelor cu finanţare europeană, care pot avea o contribuţie vitală la uşurarea efectelor crizei economice, astfel dovedind dedicaţia sa atât faţă de statutul său de stat membru al Uniunii Europene, cât şi faţă de populaţia proprie.   

16.07.2007.

Profesor univ. dr. Enikő Vincze, preşedinta Fundaţiei Desire, Cluj

Letiţia Mark, preşedinta Asociaţiei Femeilor Ţigănci Pentru Copiii Noştri, Timişoara

 

 

LETTER

For the support of values of a social Europe

 

In the attention of

Romanian Government and Presidency, and 

European Commission 

In 2010, the European Year for Combating Poverty and Social Exclusion, the Romanian state enforces the most extreme measures on the public domain, including budgetary salaries, social protection and policies for equal opportunities, which affects all vulnerable groups, and in particular the Roma population.  

Actions of the Romanian Government aggravate the poverty of disadvantaged groups and masses of employees from the feminized domains of activity (such as education and health care). Institutions created during the integration of Romania into the European Union that had to safeguard the implementation of politics for equal opportunities and anti-discrimination (regarding both gender relations and disadvantaged ethnic minorities) are endangered by abolition (like the National Agency for Roma) or were already annihilated (for example the National Agency for Equal Opportunities Between Women and Men).   

Our government administers economic crises by protecting the political and economic elite, and by getting rid of its own mechanisms and institutions that at least promised the access to a decent life for all. Mass media politicizes poverty and calls for responsibility in the logic of the permanent battle for power. Non-governmental organizations are helpless in the face of intensification of poverty in the communities that they work with. And the European Union remains weak vis-à-vis its member states when it comes to the implementation of its recommendations regarding social affairs. All these prove that in Romania the value system of a social Europe remains a rhetoric disconnected from economic reality.     

Under these conditions, unfortunately, debates about economic redistribution (whose appearance otherwise is salutary) do not sustain the ideal of social justice and do not support people’s empowerment in the fight for their economic and social rights. On the contrary, it could happen that the increase of impoverishment (while some remain privileged) – in the name of meritocracy and competition – might foster attitudes according to which the poor should handle the problems of their own, as they would be responsible for their situation. Street manifestations of disadvantaged groups or claims for social protection do not produce the desired effects. Contrary, there is the danger that different vulnerable social categories may contest each other in terms of who deserves more and who deserves less social protection. Eventually social demands might be ethnicized/racialized, and this may possible foster the appearance/strengthening of ethno-nationalist xenophobia and extremism. We call attention about the risk that on the base of economic crises ethnic Roma and Roma women are exposed to extreme poverty and anti-Gypsy racism, to multiple exclusion and discrimination.        

With this letter we demand the Romanian Government and Presidency to consider in its anti-crises measures all the international conventions that it signed, and also its own previous determination to support equal opportunities, social justice and access to decent life for all, and – with the occasion of its planned restructuring – to guarantee the integration of these principles in all of its institutional structures and policies. Likewise, through this letter, we attract the attention of the European Commission on the recent measures from Romania, which undermine the value system of a social Europe, and we call its decision-makers to scrutinize on the implementation of their recommendations in Romania, too. Predominantly and repeatedly we require determined actions from the Romanian Government for facilitating the implementation of programs supported by European funds that might have a vital contribution to easing the effects of economic crises. In this way Romanian decision-makers might and should prove their commitment both towards the country’s status of EU Member State and its population.

16.07.2007.

Professor Enikő Vincze, PhD, president of Foundation Desire, Cluj

Letiția Mark, president of the Roma Women’s Association For Our Children, Timișoara

CULTURA ÎN PSEUDO-DEMOCRAŢIE, LA VREME DE CRIZĂ: Patrimoniul editurii Curtea Veche, sechestrat de un grup infracţional

“Clădirea din strada Ion Mincu numărul 11, în care îşi desfăşoară activitatea de peste zece ani Editura Curtea Veche, a fost sechestrată abuziv sâmbătă dimineaţă. În jurul orei şase, firma de bodiguarzi Civis Pază a blocat toate porţile cu lacăte şi lanţuri, tăind accesul către toate computerele, documentele şi actele contabile ale editurii. În cursul zilei de ieri, Secţia 2 de Poliţie a constatat falsul în actele depuse de pretinsul proprietar şi a dispus anularea avizului pentru planul de pază. În aceste condiţii, trebuia permis accesul reprezentanţilor editurii în sediul din Ion Mincu 11. Cu toate acestea, un grup de 15 oameni trimişi de Schalli Alexandru, moştenitorul care nu are de partea sa nicio hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, a blocat – fără niciun temei legal! – accesul în clădire.

În momentul de față, angajații Editurii Curtea Veche nu au acces în clădire, astfel că întreaga activitate a editurii este blocată pentru a doua zi consecutiv.

Curtea Veche își desfăsoară cu acte legale activitatea în această clădire de mai bine de zece ani, în ultima perioadă aflându-se la mijloc în conflictul legal dintre fosta proprietară a imobilului care l-a donat în mod legal, prin act autentic către Statul Român şi Primăria Municipiului Bucureşti, de la care îl revendică acum. Cu toate acestea, până în acest moment procesul nu a fost încheiat, neexistând nicio hotărâre definitivă şi irevocabilă în acest sens. Mai mult, chiriaşii acestui imobil, care cumpăraseră de la stat imobilul în temeiul Legii 112/2005 au pe rolul instanţelor un proces în care solicită să li se recunoască dreptul legal de a folosi imobilul pentru următorii 5 ani.

Nu există nicio hotarâre judecătorească prin care să fim obligaţi să nu ne desfăşurăm  activitatea în imobilul din Ion Mincu, sau prin care să se dispună evacuarea noastră din imobil. În România anului 2010 ar trebui ca toate executările să fie făcute de executorii judecătoreşti şi nu de grupuri infracţionale.

Este evident pentru oricine ca suntem victimele unui abuz, iar în acest moment ne întoarcem către toţi autorii şi colaboratorii noştri şi facem un apel către ei pentru a ne sprijini în încercarea de a depăşi acest moment dificil. Nu este permis ca în anul 2010 un astfel de eveniment să se poată produce în chiar centrul capitalei! Un asemenea abuz poate dezechilibra iremediabil o activitate culturală şi aşa văduvită de orice fel de sprijin din partea autorităţilor centrale şi locale! Lungul șir de abuzuri ar trebui să se oprească aici! Cu cât va fi amânată mai mult soluţionarea situaţiei, cu atât creşte riscul pierderii unei părţi importante din patrimoniul editurii: documente importante, manuscrise unice, calculatoare conţinând informaţii esenţiale. Le mulţumim celor care ni s-au alăturat până acum şi vă invităm pe toţi să vă spuneţi părerea despre inimaginabilul abuz la care suntem supuşi.”

Iren Arsene, Director General Curtea Veche Publishing

Periplul la METEORA (4)

Nu toţi oamenii au „sensibilitate la munţi”. În plus, nici munţii nu seamănă toţi între ei. La Meteora, în Thessalia, căpăţânile sparte, decapitate, de piatră au un mod ingenuu de a-şi etala pleşuvenia asortată cu smocuri de verdeaţă.

Mai sunt, apoi, şi creţurile pe care le face bolovanul adipos şi solemn, care nu seamănă pe nimic din ce am văzut până să ajung acolo. Probabil că geologii ar avea explicaţii pentru aşa ceva, deşi din câte am citit, piatra aceasta nu seamănă nici pe cea a munţilor Pind, situaţi la o azvârlitură de privire, nici pe Carpaţii noştri, ştiuţi mult mai bine.Ar mai fi şi

Ar mai fi şi faptul că, aduşi sub ochii tăi la numai câţiva paşi – odată ce ai urcat pe înălţimile uneia dintre culmile ansamblului, totul pare mărit de un ecran panoramic, tridimensionat (3D), având avantajul că, în raport cu experienţa cinematografică evocată, aici vântul, miresmele, vertijul sunt reale, nu simulate sau provocate artificial, prin iluzie.

Mai încolo, la poale, perspectiva se deschide, cuprinzând valea cu aşezările ei pitice – ai zice – într-o privire suverană, de răpitor înaripat. Să fie ceea ce vede vulturul sau îngerul? Depinde, probabil, pe cine întrebi…

Cine ştie Cheile Turzii, ale Bicazului sau altele de acelaşi fel nu poate ignora un decupaj precum cel alăturat, vederea verticală pe care o face el posibilă, în verdele păduros de nu tocmai departe.

Ajuns la capătul şoselei, în proximitatea Marelui Meteor, vezi cum piatra aşezată de mâna omului creşte din piatra aşezată de erele geologice într-o continuitate lipsită de discrepanţe şi cezuri. Odinioară accesul în incinta clădirii medievale – datată prin sec. al XV-lea – era posibil doar într-o cuşcă trasă pe lanţ ori pe frânghie, şi tot pe acolo veneau şi alimentele. Ar mai fi şi firidele-ferestre înguste, nearanjate perfect una sub alta, lăsând un aer de simpatică bâjbâire, ignorând rigorile antichităţii arhitectonice ridicate la rang de lege absolută de maeştrii renascentişti.

În aceeaşi mănăstire ajungi pe o potecă pietruită, îngustă, într-un hagealâc

Recompensa golgotei meteorice este pe măsură. Dintr-o dată, perspectiva se eliberează, vântul suflă din nou frenetic, sub soare, cerul e aproape…

Din curtea mică a Marelui Meteor, mănăstirea din faţă – mai funcţionează patru din zecile de sfinte lăcaşuri de odinioară – este o Fata Morgana aproape palpabilă. O nouă ademenire, o nouă ţintă…

… Şi iarăşi munţii, iarăşi faliile, jocurile de verde şi cenuşiu, de plante îndărătnice şi vitale înfipte (încă un eventual miracol) printre iregularităţile rocăi. Iar mai departe, altă zare, noi ziduri descriind labirinturi de piatră greu de desluşit de unde te afli, descriind trasee pe care le poţi bănui sau ghici şi care nu sunt necesarmente simple peripluri de turist.

Planurile se ordonează unul în succesiunea celuilalt, copacul face loc saltului, apoi cade o nouă cascadă de piatră, şi din nou aerul circulă liber peste platourile thessaliote vaste…

Contemplarea canionului îţi poate oferi sugestii sau chiar lecţii de viaţă. Dar este un exerciţiu care rezistă şi ca atare, în sine.

Altfel de aventură: METEORA (3)

Cocoţate pe stânci, apărând discret după câte o cotitură a drumului, mănăstirile Meteorăi sunt mostre arhitectonice improbabile.

Acoperişurile lor roşii, de ţiglă, dau bolovanilor gigantici pe care îi încheie aspectul unor ciuperci stranii, dintr-un teritoriu pe care uriaşii l-au lăsat în urmă la retragerea lor din civilizaţie în mitologie.

De fapt, sunt sigur că se observă deja fără dificultate acest lucru, nu fac decât să caut – post festum – nişte asocieri care să traducă într-un limbaj accesibil sentimentul straniu şi proaspăt, promisiunea şi uimirea pe care le-am resimţit în prima mea vizită (care, deocamdată, este şi singura) la Meteora.

Nu e deloc la îndemână, noroc cu imaginile care, oricât de neizbutite artistic s-ar dovedi, vorbesc altfel, au alte mijloace de expresie, se pot dispensa de cuvinte.

Oricum, tentaţia căţărării imposibile, a saltului în gol – eventual cu un deltaplan, fără nimic suicidar, fireşte -, dorinţa de a migra pe un alt pisc din proximitate, de a rupe un mănunchi de iarbă din locul acela atât de apropiat de balustrada pe care te sprijini şi, totuşi, inaccesibil, toate acestea se amestecă într-un du-te – vino continuu, alert, creând un suflu eolian interior nu tocmai simplu de alungat sin suflet şi minte.

Aventura e acolo, în preajmă, ademenitoare şi dreaptă, iar zvelteţea ei te îmbie cât nu poţi spune.

Periplul continuă: METEORA (2)

Desigur, fotografiile deplin expresive, mai ales centrate în jurul salbei de mănăstiri de la Meteora, abundă. Aici însă m-a interesat mai degrabă tentativa de a surprinde prima reacţie, frugală, mediată de camera foto, în faţa atâtor elemente care fac din zona – cum să îi spun?” – alpină a Meteorăi un alt fel de pământ.

Pe mine aceste excrescenţe bizare m-au dus cu gândul, din prima clipă, la naivitatea peisajului din pictura maeştrilor italieni dinainte de Leonardo. Ca şi acolo, pietrele gigantice acoperite de vegetaţie cresc neverosimil dintr-un sol pregătit, parcă, pentru altceva. Cimabue, Giotto, alţi peninsulari cu faimă poate mai mică (ori etalaţi mai discret de galeriile de artă), însă nu mai puţin înzestraţi şi meritorii, păreau să presimtă posibilitatea unei alt fel de organizări a peisajului.

În asemenea locuri estetica main stream, „clasică”, se clatină iar suprarealismul îşi dobândeşte întemeierile naturale. Tot la fel, şi supranaturalul devine o categorie a realului din proximitate, te poţi culca şi trezi cu el alături, zi după zi, printre atâtea greutăţi cazone şi bucurii sărbătoreşti, cotidiene…

… Şi va dura, dacă te stabileşti în proximitate – de pildă în localitatea ce se mai cheamă încă Vlahitsa – atâta cât se va întinde însăşi viaţa călătorului prin această lume. Zi după zi, ceas după ceas.

Ideea locuirii acestor vârfuri plate şi sterpe, înguste, nu putea să se nască decât în interiorul unui sistem de gândire care a inventat şi asceza în solitudinea suspendată a marilor înălţimi, în vârful unui stâlp, de pildă. Experienţa lui Simion Stâlpnicul este cunoscută ca exemplu de nevoinţă ce îmbină izolarea în aer, imediat sub cer, cu nevoile rugăciunii inimii şi ale contemplării divine.

Autoimolarea în stâncă este prezentă şi ea la Meteora. Dar aici, acum, vorbesc despre sepoararea de lume după exemplul berzelor sau vulturilor, înfăşurându-te în aer şi soare…

Paradisiacul cosmic în proximitate: METEORA

… Deodată, drumul coteşte şi o ţine tot înainte profilând din ce în ce mai bine, în stânga lui, lanţul munţilor Pind, iar în faţă – şi puţin la dreapta – nişte pietre imense, nu mai mici decât munţii înşişi, înfipte în pământ în vremurile altor mitologii decât cea olimpică. Aceste ţăndări uriaşe de piatră, înfipte pe neaşteptate, fără nicio pregătire, în pământul Thessaliei, par, într-adevăr, nişte pietre suspendate în aer, crescute neverosimil atât de aproape de relieful plat al zonei, încât ai crede că sunt nişte magneţi imenşi, plutind delicat la milimetri de pământul propriu-zis. Nu m-ar mira să aflu că, datorită acestei caracteristici, i-au impresionat pe James Cameron şi pe desenatorii care au pregătit atenţi ambianţa planetei Pandora, sugerându-le celebrele stânci plutitoare pe care eroii se caţără cu destoinicie, balansându-şi spinările şi cozile albastre…

Există acolo, în însăşi dispunerea naturii, un reflex misterios al luminii, un alt fel de aer şi chiar o somaţie interioară de a respira altminteri. Este, probabil, tocmai ceea ce au sesizat călugării din vechime care s-au gândit să se refugieze prin crăpăturile ori pe platourile neaşteptate ce încheie sus, stinghere, pe numai câţiva metri, acele stranii pietroaie venite din cer.