Apariția cărții lui Johnny Bota, Istoria jazzului. Breviar, Sighetu Marmației, Ed. Valea Verde, 2011 constituie o surpriză plăcută pentru cunoașterea peisajului muzical din anii comunismului, în partea de vest a țării, prin detaliile pe care le reține din succesiunea prezențelor artistice din Timișoara și împrejurimi (Băile Herculane, de pildă). Nu degeaba cartea a fost de curând premiată cu Premiul pentru publicistică pe anul 2011, în cadrul Galei Premiilor de Jazz, organizată în 6 aprilie la Bucureşti, de către fundaţia Muzza şi Uniunea Compozitorilor.
Cu toate acestea rămân destule omisiuni și, implicit, erori în reconstituirea istoriei acelor ani, care la o ediție ulterioară ar trebui îndreptate. Profitând de faptul că am privilegiul de a fi fratele unuia dintre protagoniștii acelor momente speciale, de neuitat, l-am contactat pe Cszászár Constantin pentru a-mi împrospăta memoria (mie) și pentru a-l ajuta pe Johnny Bota să își completeze informațiile în eventualitatea ediției ce va veni, îmbogățite.
Astfel, rămâne întristător că, pe lângă atmosfera începuturilor muzicii beat, rock, pop și jazz prezente în memoriile lui Nicu Covaci (Phoenix, însă eu) și ale lui Béla Kamocsa (Blues de Timișoara. O autobiografie), ceea ce aduce nou Johnny Bota rămâne parțial și capricios informat. Pentru cunoașterea mai exactă a celei de a doua jumătăți a anilor 60 este de menționat că mai multe tinere personalități ale muzicii timișorene – provenind din Arad – au animat atmosfera studențească a momentului în orașul de pe Bega. Astfel, în 1967 la medicină, la cantina studenților, într-o formulă cu Speeder’s, cu Laly Miltaller (voce, muzicuță, fluier, chitară armonie), Stelian Crișan (tobe) și Tibi Căpraș (bas). În același an, la Casa Studenților și la Facultatea de Medicină, cu Radu Opincaru (bas), Traian Lupu (tobe), la Festivalul Artei și Creației studențești.
Anii 70 au însemnat o profesionalizare și trecerea de la cluburile underground în showbusiness.
În decembrie 1971 formația Mini Max, compusă din Cszaszar Constantin (chitară solo), Gabi Debreczeni (șeful trupei, clape), Edi Kiss (tobe) și Mircea Cruceanu-Birlic (bas și voce), a cântat la barul de noapte al Hotelului Continental. Barul beneficia, în mod excepțional, de aprobare pentru program până la 5 dimineața – vremurile erau de control polițienesc -, existând și o colaborare cu Opera din Timișoara (Francisc Valkay etc.). Sus, în restaurant, erau Sandi Tatarici (trompetă, voce) și Tony Kühn (chitară, voce), împreună cu ceilalți componenți ai formației prezente acolo, amintiți în volum.
După petrecerea sezonului estival la mare, pe litoral, trupa s-a întors, în 1972, la același bar timișorean, de astă dată cu Ady Șerban în locul lui Gabi Debreczeni (plecat cu contract să cânte în Finlanda), ceea ce a dus și la schimbarea numelui trupei. În restaurant, acum cânta trupa Stelele, cu frații Crăciunescu.
A urmat, desigur, un nou episod la mare, în vară, iar în 1973, și vara, și iarna, aceiași muzicieni menționați mai sus și-au continuat activitatea muzicală la barul Continental.
Pe parcursul anilor care au urmat, Costy, cum îl știa și îl știe lumea muzicală pe Cszászár Constantin, a făcut parte din mai multe formații vizibile în Timișoara. A existat, prin 1974-1975, după separarea lui Ilie Stepan de Progresiv TV, și un proiect nou, Pro Musica, care îi includea pe Ilie Stepan, Cszászár Constantin și Miși Farcaș. Neavând bani, Costy a trecut la Hotel Central – cu o trupă profilată pe jazz și modern – cu Tubi Holcz la pian, fostul interpret la clape al lui Sandi Tatarici, la tobe Puiu Ursulescu și Ștefi (aruncătorul de cuțite de la circ) la saxofon. Prin 1975, după ce a terminat armata, și a venit în formație Mircea Marcovici – Ciulică. Toamna, la motelul Pădurea Verde, Cszászár Constantin a cântat cu Ady Șerban, Puiu Popa (tobe), Țucu Rădescu (suflător, clape)… Prin 1976 același Costy a cântat cu Clasic XX.
Asemenea prestații muzicale, artistice, nu pot fi trecute cu vederea într-o carte cu ambiții recapitulative, istorice, fie și succintă, concepută ca breviar. Pentru o mai bună cunoaștere a complexității peisajului muzical timișorean, a protagoniștilor lui și o mai exigentă informare a publicului, asemenea informații se cuvin aduse la cunoștință, și chiar completate cu cele venind din partea altor cunoscători ai epocii. Sper să pot veni în curând însprijinul celor spuse și cu imagini rare, păstrate în arhiva personală a fratelui meu.
Ovidiupecican's Blog 