CLUJUL TRĂIT, un talkshow cultural de Ovidiu PECICAN

La invitaţia expresă a directorului de atunci, artistul Cătălin Condurache, postul de televiziune clujean Napoca Cable Network (NCN) a început să găzduiască, în aprilie 2006, emisiunea CLUJUL TRĂIT gândită şi realizată de mine. Cum talkshow-ul inaugurat atunci a împlinit deja un număr de ani, socotesc potrivită postarea numelor celor care au fost invitaţii emisiunii, marcând – acolo unde se poate – şi ediţia în care au figurat.  Ordinea este cea cronologică şi nu are în vedere alte criterii. Sunt singurul responsabil de omisiuni.

Menționez și că denumirea emisiunii televizate Clujul trăit aparține inițiatorului și realizatorului acesteia, reprezentând parte integrantă din concepția care a prezidat realizarea sa (O.P.).

 

2006

Polemistul Laszlo Alexandru (20.04.2006); istoricul literar Leon Volovici (27.04.2006); poetul Ion Mureşan (03.05.2006); poetul Ştefan Manasia (17.05.2006); muzicologul Oleg Garaz (24.05.2006); prozatorul Adrian Grănescu (31.05.2006); criticul literar Gh. Grigurcu şi Laszlo Al. (26.06.2006); fizicianul Mircea Crişan (07.06.2006); universitarul Tudor Vlad (12.06.2006); istoricul Clujului Lukács Jozsef (?.06.2006); regizoarea Mona Chirilă (03.07.2006); poetul AdrianPopescu (10.07.2006); regizorul Chris Nedeea (17.07.2006); istoricul ştiinţei Gh. Stratan (24.07.2006); poeta Marta Petreu (31.07.2006); caricaturistul Octavian Bour (07.08.2006); regizorul Andrei Şerban (13-14.08.2006); criticul literar Petru Poantă (21.08.2006); poetul Virgil Mihaiu (28.08.2006); criticul literar Irina Petraş (04.09.2006); echipa noului centru universitar pe probleme de turism (18.09.2006); comparatistul Corin Braga (25.09.2006); prozatorul Alexandru Vlad (02.10.2006); poeta Ruxandra Cesereanu (09.10.2006); regizorul Mihai Măniuţiu (16.10.2006); actorul Marian Râlea (23.10.06); istoricul Harald Roth şi editorul Szokoly Elek (30.10.06); scenografa Carmencita Brojboiu (06.11.2006); politologul Vladimir Tismăneanu (13.11.2006); politologul Michael Shafir (20.11.2006); plasticianul Kőmives Andor (27.11.2006); șefa organizaţiei de femei francmasone Anca Nicolescu (04.12.2006); poetul Dumitru Cerna (11.12.2006); fotograful Dorel Găină (18.12.2006);

 

2007

pictorul Ion Sbârciu (15.01.07);

jurnalista Romana Chişu (22.01.07);

criticul literar Sanda Cordoş (29.01.07);

dramaturgul Radu Ţuculescu (05.02.07);

istoricul Liviu Rotman (12.02.07);

istoricul Adrian Andrei Rusu (19.02.07);

teatrologul Claudiu Groza (26.02.07);

umoristul, prozatorul Cornel Udrea (12.03.07); 

poetul Ion Cristofor (26.03.07);

preotul ortodox Ioan Chirilă (09.04.07);

scriitorul Constantin Cubleşan (16.04.07);

istoricul Dennis Deletant (23.04.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/12/;

fizicianul Basarab Nicolescu (30.04.07):http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/12/;

regizorul Horaţiu Mihaiu (6.05.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/;

medievistul Tudor Sălăgean 28.05.07: http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/;

                                                            și 08.10.07: ;

jurnalista Ruxandra Hurezean (4.06.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/;

managerul Gabor Adam (11.06.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/;

criticul literar Ion Vartic (18.06.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/;

regizorul de teatru Andrei Şerban 2 (25.06.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/;

politologul Salat Levente (02.07.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/;

actorul Hatházy András (09.07.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/; 

jurnalistul Lucian Ştefănescu (16.07.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/;

jurnalistul Cristian Ivaneş (23.07.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/;

poetul Dinu Flămând (30.07.2007): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

plasticiana Dana Fabini (06.08.2007);

romancierul Adrian Petrescu (13.08.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

compozitorul Cornel Ţăranu (20.08.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

preotul greco-catolic Silviu Hodiş (27.08.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

avocatul Kincses Előd (03.09.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

poeta Doina Cetea (10.09.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

jurnalistul Radu Constantinescu (17.09.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

poetul Ioan Pavel Azap (24.09.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

pictorul Gheorghe Ilea (17.09.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

eseistul Ştefan Borbely (15.10.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

filosoful Gáspár Miklós Tamás (22.10.07):http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/9/;

jurnalistul Ion Maxim Danciu (29.10.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/9/;

Claudiu Coşier, director ADR-NV (12.11.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/9/;

pictorul Ovidiu Avram (19.11.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/9/;

clasicistul Marin Popan (10.12.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/9/;

istoricul Tudor Selegean (08. 12. 2007):http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/9/;

istoricul Edit Szegedi (17.12.07):http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/9/;

 

2008

filosoful Alin Sebastian Tat (21.01.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/9/;

activista civică și politiciana Smaranda Enache (21.01.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

istoricul Cornelius Zach (04.02.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

istorica Krista Zach (14.02.08);

scriitoarea Gabriela Leoveanu (21.02.08);

ideologa Alexandra Tomiţă (28.02.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

poetul-editor Mircea Petean (06.03.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

regizorul Alexa Visarion (13.03.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

criticul de teatru Roxana Croitoru (20.03.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

experta în ceaiuri Adriana Ursoiu (27.03.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

traducătoarea Ioana Sasu-Bolba (10.04.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

poeta şi editoarea Aura Christi (24.04.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

romancierul Nicolae Breban (01.05.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

actriţa şi cântăreaţa de jazz Irina Sârbu (05.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

politologul Vladimir Tismăneanu (15. 05. 2008): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

criticul de film Radu Toderici (22.05.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/;

istoricul Victor Neumann (02.06.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/;

regizorul de film Nae Caranfil (05.06.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/;

regizorul de teatru Vadas Laszlo (12.06.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/;

editorul Horaţiu Trif (19.06.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/;

romancierul Francisc Baja (04.07.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/;

politologul Sergiu Gherghina (07.08);

muzicianul expert în baroc Zoltan Majo (27.07.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/;

soprana Mihaela Maxim (07.08);

galerista şi criticul de artă Dana Altman (21.08.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/;

pictorul Nelu Pascu (28.08.08);

arhitectul Ionel Vitoc (04.09.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/,

poeta Carmen Firan (18.09.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/;

actorul Anton Tauf (02.10.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/6/,

actriţa Elena Ivanca (02.10.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/6/;

scriitoarea Doina Jela (2008);

editoarea Silvia Colfescu (2008);

istoricul Lucian Nastasă (09. 11. 2008): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/6/;

plasticianul Călin Stegerean (16. 10. 2008): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/6/;

prozatorul Mircea Pora (?.?.2008);

pictorul Viorel Nimigeanu (14.12.2008): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/6/;

filosoful Mihai Şora (2008);

jazzmanul Ştefan Vannai (21.12.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/6/;

 

2009

filosoful Virgil Ciomoş (25. 01. 2009): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/6/; 

profesorul de română Marius Onică (08. 02. 2009): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

poetul Demeny Peter (15. 02. 2009): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

criticul Irina Petraş (21.02.09);

poetul Horia Muntenus (28.02.09): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

poetul Marcel Mureşeanu (07.03.2009): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

traductologa Flaminia Robu (15.03.09): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

prozatorul Filip Florian (12. 06. 2009): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/;

filosoful Andrei Marga (24. 05. 2009):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/;

tenorul Ionel Pantea (17. 05. 2009):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/;

criticul literar Ioana Bot (22.03.09): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

regizora Cătălina Buzoianu (29.03.09): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

 prozatorul Răzvan Ţuculescu (06.04.09): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

criticul literar şi polemistul Laszlo Alex (10.02.09): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/;

preotul Cătălin Pălimaru, editorul revistei Tabor (10.02.09):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/;

actriţa Ramona Dumitrean (11.02.09):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/;

 lector univ. dr., specialistă în media Rodica Mocan: http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

doctoranda Nicoleta Sălcudeanu (25. 04. 2009): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

pictoriţa şi scriitoarea Mariana Bojan (2009): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/;

pictorul Marcel Lupşe: http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/;

 regizorul Cristian Mungiu (31. 05. 209): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/;

 actriţa Melania Ursu; 

caricaturistul şi plasticianul Konczey Elemer (27.12.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/

90 de ani de teatru românesc la Cluj, cu Roxana Croitoru (20.12.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/

eminescologa Ioana Bot (05.12.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/;

filosoful Alexandru Baumgarten (02.12.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/,

prozatoarea Anamaria Beligan (22.11.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/; 

2010

editorul şi regizorul Zagoni Balazs (25.07.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/ 

plasticiana Janosi Julia (01.08.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/ 

regizorul Traian Savinescu (18.07.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/ 

pianistul de jazz Lucian Ban (22.05. 2010: http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/  

şi 30.05.2010: http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/ 

istoricul literar Mihai Alin Gherman (20.04.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/

istoricul literar Ion Istrate (06.03.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/

nutriţie naturistă cu  Incze Dănilă (11.07.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/ 

istoricul şi arheologul Ioan Piso (17.01.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/,

regizoarea de film Felmeri Cecilia,

romancierul Bogdan Suceavă (19.06.2010) http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/ 

compozitorul Venczel Peter (13.06.2010) http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/ 

scenografa Eugenia Tărăşescu (16.05.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/ 

actorul octogenar Gheorghe Radu (09.05.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/ 

editorul Vasile George Dâncu (02.05.2010):   http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/

teologul şi clasicistul Cristian Bădiliţă (11.04.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/

romancierul Cătălin Dorian Florescu (04.04.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/ 

textilista Hermina Csata (28.03.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/

actorul şi impresarul Gabriel Chirea (21.03.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/

ilustratoarea pentru copii Keszeg Agnes (14.03.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/

criticul de artă şi filosoful istoriei Coriolan Babeţi (21.02.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/

pictorul Incze Dănilă (14.02.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/

regizorul Andrei Şerban 30.01.2010:   http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/

                                                   şi 07.02.2010:  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/,

actriţa Miriam Cuibus (24.01.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/,

managerul editorial Luminiţa Mureşanu (10.01.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/;

istoricul Ion Aurel Pop (03.01.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/,

prozatorul Matei Florian (28. 02. 2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/12/

Martin HEIDEGGER între ontologie şi facticitate. Un citat şi câteva consideraţii (Ovidiu PECICAN)

În cursul universitar intitulat Ontologie. Hermeneutica facticităţii, din perioada premergătoare conceperii lucrării Fiinţă şi timp, Martin Heidegger începea prin a explica ce înţelege, în contextul dat, prin termenul „ontologie”. Iată citatul heideggerian în traducerea domnului Christian Ferencz-Flatz (Bucureşti, Ed. Humanitas, 2008, pp. 23-24):

„Ontologie” înseamnă teorie a fiinţei. Dacă termenul amintit nu face altceva decât să ne anunţe vag că, în cele ce urmează, fiinţa va deveni într-un fel sau altul obiect al cercetării şi al rostirii, atunci putem spune că acest cuvânt s-a achitat de singura sarcină care îi putea reveni ca titlu al acestor cercetări. Dacă însă prin „ontologie” înţelegem o disciplină – de pildă una din sfera neoscolasticii ori din sfera scolasticii fenomenologice, cu diferitele direcţii de filozofie academică şi de catedră ce stau sub influenţa ei – atunci cuvântul „ontologie” nu reprezintă un titlu adecvat temei noastre şi nici modului ei de tratare.

Dacă, pe deasupra, cuvântul „ontologie” este înţeles ca o lozincă – aşa cum obişnuiesc azi să o facă atacurile îndreptate împotriva lui Kant sau, mai exact, împotriva spiritului lui Luther şi, în fond, împotriva oricărei interogaţii deschise şi neintimidate din start de posibilele ei consecinţe – pe scurt: dacă „ontologie” reprezintă chemarea la luptă într-o revoltă a sclavilor împotriva filozofiei ca atare – atunci titlul induce pe deplin în eroare.”

 

1. 

De fapt, Martin Heidegger zice un lucru extrem, buimăcitor de simplu, aici: că foloseşte termenul de „ontologie” pentru a se referi, prin el, la fiinţă (nu la o zonă anume a filosofiei ca formă de cunoaştere, şi nici ca la un clişeu polemic). Dar îşi îmbălsămează afirmaţia într-o retorică a insinuării, încercând – în fapt, fraudulos – să sugereze că spune mai mult decât atât.

 „Obiect al cercetării” era suficient. Dar el distinge între acesta şi „obiectul rostirii”, de parcă între cele două nu s-ar afla o interdependenţă, ci o cezură, un divorţ. De ce ar rosti însă Heidegger cu totul altceva decât ceea ce ar rezulta din propria-i cercetare, când este vorba despre un demers investigativ propriu? Printr-un denunţ al presupoziţiei că este necesară o coerenţă, un acord între ce facem şi ce spunem că facem? Altfel spus, una mestecăm şi alta înghiţim?

 Se prea poate ca prin „rostire” – cuvânt propus de traducător fără a se da posibilitatea cititorului care nu are acces la ediţia germană să vadă dacă este vorba despre „Sprache”, „Sage(n)” sau altceva -, Martin Heidegger să înţeleagă şi „rostuire”, şi „scriere”. (Se observă „noicizarea” – voită sau involuntară – a maestrului urmat, în multe privinţe de Constantin Noica!) Rămâne de stabilit. Oricum, neprecizându-şi suficient pricina distincţiei de mai sus, filosoful lasă (din neglijenţă ori deliberat) înafara textului un element necesar înţelegerii corecte a afirmaţiilor lui. Este însă el interesat de înţelegere? Ori preferă să trateze cercetarea ca pe un simplu pretext al rostirii, făcând din aceasta o vorbire/ scriere mai mult sau mai puţin oraculară, adică voit fragmentară, în mod deliberat diseminată în mijlocul unor nori de incompletitudine, ambiguitate, ezitare? Să nu mai fie deci în filosofare vorba despre un exerciţiu al raţionalităţii cu scopul înţelegerii, elucidării, clarificării, lămuririi?

 

2.

Nu este limpede nici de ce socoteşte Martin Heidegger că „singura sarcină care îi putea reveni ca titlu al acestei cercetări” cuvântului ontologie este de a semnala, în modul cel mai vag cu putinţă (şi doar atât) către ce zonă investigativă trimite. Funcţia unui titlu este prin definiţie aceasta. Dar nimic, înafară de voinţa expresă a autorului, nu poate limita imaginarul celui care îl descifrează, după cum nici constelaţia conotativă pe care, latent, o conţine cuvântul nu este de castrat. Tot ce poate face un autor în această direcţie – respectând etica implicită a comunicării de un anume tip pe care a ales-o spre exprimarea propriei ideaţii – este să nu propună ca generic un titlu în care nu este dispus să creadă şi pe care, de la primele rânduri ale scrierii sale, este gata să îl submineze. Dacă propriile temeri şi nemulţumiri la adresa acelui titlu prevalează asupra gândului că alegerea mai degrabă s-ar potrivi explorării pe care o inaugurează, cea mai bună strategie ar fi să îşi schimbe opţiunea.

Se observă însă că strategia regresivă a lui Heidegger implică pornirea la drum dintr-o inadecvare, tocmai cu intenţia de a o corecta prin strategii discursive, şi nu printr-o altă alegere (dintre posibilităţile existente sau prin efortul unei noi propuneri conceptuale), o rea aşezare – el o socoteşte astfel – într-un câmp demn de a fi cercetat. Martin Heidegger nu face parte dintre filosofii care să îşi impună cu maximă rigoare resemnarea în faţa aparatului conceptual deja existent şi datorat predecesorilor. Format în preajma lui Edmund Husserl, al cărui demers fenomenologic l-a constrâns pe acesta la inovaţii noţionale păstrate în istoria filosofiei şi chiar perpetuate de unii dintre aceia care l-au urmat, Martin Heidegger s-a dovedit, el însuşi, un fericit făuritor de limbaj filosofic. Noţiuni precum Dasein, Seiende ş.a. au atins, ca să zic aşa, nivelul elin, fiind, ca multe dintre cele forjate în Atena epocii de aur, intraductibile, demne de a fi preluate ca atare oriunde pe mapamond. Cu toate acestea, pentru a înlocui cuvântul „ontologie”, vădit nesatisfăcător pentru sine, după cum rezultă din rândurile citate, filosoful nu întreprinde niciun demers.

Autorul preferă însă altceva. El aruncă lestul inutilizabil – contextualizările istorice şi culturale -, profitând de ocazie pentru a face pamflet, incriminând uzurile ce îi apar restrictive sau deformante ale noţiunii filosofice de ontologie. În acest fel, el degrevează de particular cuvântul, restituindu-l integral sferei generalului; dar şi vagului. Rezultatul oarecum paradoxal al procedurii este că „bătălia” se poartă nu în numele acurateţii, ci al impreciziei; nu al specificării şi clarificării, ci al lărgirii ancadramentului şi al indistincţiei.

Este vorba, fără îndoială, de o răsturnare a procedurii uzuale, o acţiune în răspăr a gândirii, care întoarce, dintru început, din drum pe cei obişnuiţi cu efortul ştiinţei de a clarifica.

(va urma)

REMEMBER Ion SOLACOLU

Câteva date compilate de ici, de colo, cu destulă greutate, despre cel proaspăt dispărut dintre noi spun aşa:

Ion Solacolu (n. 2 iunie 1937, Bucureşti – 24 septembrie 2010), este absolvent al Facultăţii de Chimie Industrială (Bucureşti), devenind apoi cercetător. Doctorat în chimie în 1972. Din 1977, expatriat în Germania. Redactor-şef al revistei Dialog, editată de Cercul Democrat al Românilor din Germania (devine din 1985 preşedinte al acestuia) la Dietzenbach. În cadrul exilului românesc este un fervent militant pentru democraţie şi împotriva comunismului, dovadă volumul Inconsistenţa miturilor. Cazul mişcării legionare (în colab.,) apărut la Editura Polirom, în 1996. În lucrările sale publicate şi în alte manifestări publice, dr. Ion Solacolu a militat cu consecvenţă pentru democraţie şi împotriva totalitarismelor de orice orientare, promovând cu energie cauza restabilirii în România a adevărului cu privire la acţiunile criminale ale regimului Antonescu împotriva evreilor din România şi Ucraina.

L-am cunoscut pe Ion Solacolu în Cluj, cu circa unsprezece ani în urmă. Venise, dacă nu mă înşel, să dăruiască Bibliotecii Centrale Universitare din oraşul transilvănean colecţia completă a publicaţiei lui samizdat, scoase în exilul german, la Dietzenbach, din care citisem însetat şi uimit, prin 1990, unele numere în redacţia revistei literare Apostrof şi apoi, împrumutându-le, acasă, într-o cameră inundabilă de la parterul blocurilor A din Complexul Studenţesc Haşdeu, unde găsisem pe moment adăpost, împreună cu prietenul şi colegul Liviu Maliţa.

La sugestia amicului Laszlo Alexandru, care mi l-a şi prezentat, l-am invitat la o întâlnire cu studenţii din grupa la care predam pe atunci lecţii privitoare la Ideea de Europa în istorie, ocazie cu care am făcut şi câteva fotografii. Am început atunci o corespondenţă cu exilatul, propunându-mi să îi ofer un volum din textele mele de polemică politică şi culturală. I l-am trimis, l-a acceptat, ar mai fi trebuit să adaug o serie de note explicative cu privire la împrejurările precise la care se refereau polemicile şi, nu ştiu de ce, am tergiversat acest efort editorial, prins, probabil, cu alte proiecte ce îmi apăreau ca fiind mai presante.

Între timp însă a apărut sub egida publicaţiei de care Ion Solacolu se ocupa un şir de intervenţii încrucişate – ale domniei sale, ale lui Laszlo Alexandru şi ale mele – pe tema surprinzătoarelor pagini dintr-un eseu şi un roman ce aveau în centru problematica abandonării Basarabiei în mâinile lui Stalin de către România, volume semnate de Paul Goma.

În acest fel, colaborarea noastră s-a înfiripat, totuşi, reunindu-ne tuturor celor trei numele pe o copertă în care încercam să înţelegem ce s-a petrecut atunci în Basarabia şi ce se întâmpla cu Paul Goma şi interpretarea pe care scriitorul o dădea faptelor istorice rememorate de el.

Plecarea lui Ion Solacolu dintre noi este unul dintre acele evenimente nefericite care lasă conştiinţa civică românească şi mai descoperită decât până acum. Dumnezeu să îl ierte!

THOMAS BERNHARD: Portretul lui Martin HEIDEGGER

Thomas Bernhard (1931 – 1989) a fost un scriitor austriac de prima linie. Romanul lui Vechi maeştri (1985), tradus şi publicat în România în 2005, conţine pagini acide la adresa realităţilor culturale germane, austriece, a filistinismului şi prejudecăţilor, a lipsei de gust şi a aglutinării culturale. Printre ele se numără şi cele despre filosoful Martin Heidegger, pe care le transcriu aici, cu speranţa părăsirii, şi în România, a atitudinii hagiografice la adresa filosofului şi a iniţierii unei discuţii critice la adresa lui. (O.P.)

Stifter îmi aminteşte mereu de Heidegger, de acest ridicol filistin naţional-socialist, în pantaloni bufanţi. Dacă Stifter a degradat total literatura înaltă în kitsch, Heidegger, filosoful din Pădurea Neagră, a transformat filosofia în kitsch, Heidegger şi Stifter, fiecare la rândul său, în felul lui, au prefăcut filosofia şi literatura în kitsh. Pe Heidegger, după care s-au luat generaţiile din timpul războiului şi de după război şi pe care l-au copleşit încă din timpul vieţii cu lucrările lor de doctorat dezgustătoare şi stupide, îl văd mereu şezând pe banca lui de acasă, din Pădurea Neagră, lângă soţia lui, care, în entuziasmul ei pervers pentru tricotat, îi împleteşte întruna ciorapide iarnă din lâna tunsă chiar de ea de pe oile deţinute de familia Heidegger. Pe Heidegger nu-l pot vedea altfel decât pe banca de acasă din Pădurea Neagră, alături de soţia lui, care l-a dominat complet toată viaţa şi care i-a împletit toţi ciorapii şi i-a croşetat toate scufiile şi i-a copt pâinea şi i-a ţesut aşternutul de pat şi i-a cârpit chiar şi sandalele. Heidegger era o minte kitsch … ca şi Stifter, care a fost într-adevăr o apariţie tragică, spre deosebire de Heidegger, care a fost mereu doar comic, tot aşa de mic-burghez ca Stifter, la fel de ucigător de megaloman, un gânditor slab din regiunea prealpină, cum cred eu, tocmai bun pentru ghiveciul filosofiei germane. Pe Heidegger l-au sorbit toţi cu lingura, cu o foame de lup, ca pe nimeni altul, decenii în şir, şi şi-au umplut astfel stomacurile de germanişti şi filosofi. Heidegger avea un chip obişnuit, nu unul spiritual, … era un om cu desăvârşire nespiritual, lipsit de orice fantezie, de orice sensibilitate, un rumegător de filosofie străgerman, o vacă filosofică gata să fete oricând, … care a păscut pe păşunea filosofiei germane şi şi-a lăsat decenii în şir să cadă baligile ei cochete în Pădurea Neagră. Heidegger era aşa-zicând un coţcar filosofic, … care a izbutit să întoarcă o întreagă generaţie de savanţi din domeniul ştiinţelor spiritului cu susul în jos. Heidegger este un episod respingător al istoriei filosofiei germane, … la care au fost părtaşi şi încă mai sunt toţi oamenii de ştiinţă germani. Astăzi, Heidegger nu este încă întru totul demascat, vaca Heidegger a mai slăbit, dar laptele Heidegger se mai mulge încă. […] Heidegger este un bun exemplu al felului cum dintr-o modă filosofică ce cuprinsese odinioară întreaga Germanie, n-a rămas nimic decât un număr de fotografii ridicole şi un număr de scrieri şi mai ridicole. Heidegger era un filosof care-şi striga marfa la piaţă, care a dus la târg numai lucruri furate, tot ce-i de Heidegger e de mâna a doua, el era şi este prototipul celui care gândeşte pe urmele altuia, căruia i-a lipsit totul, dar într-adevăr totul, ca să gândească de unul singur. Metoda lui Heidegger consta în a face din marile idei ale altora, cu cea mai mare lipsă de scrupule, idei mărunte proprii, asta e. Heidegger a micşorat într-atât tot ce era mare, încât a devenit posibil german, înţelegeţi, posibil german… Heidegger este mic-burghezul filosofiei germane, care şi-a aşezat scufia lui de noapte kitsch, pe care Heidegger a purtat-o întotdeauna, cu orice prilej. Heidegger este filosoful papucilor şi al scufiilor de noapte celebrat de nemţi, nimic altceva. (Fragmente din romanul Vechi maeştri, Piteşti, Ed. Paralela 45, 2005, traducere de Gabriela Danţiş, p. 73-77)

ANTOLOGIA PROZEI SCURTE TRANSILVANE ACTUALE

ANTOLOGIA PROZEI SCURTE TRANSILVANE ACTUALE a intrat astăzi în tipar, ca urmare a obţinerii unui sprijin AFCN pe seama proiectului înaintat de editura clujeană Limes (editor: poetul Mircea Petean).

Cele două volume, însumând împreună 1100 pagini, reunesc nouăzeci dintre prozatorii activi ai momentului, în ordine alfabetică, cu una sau mai multe proze scurte ori, în unele cazuri, cu fragmente inedite sau editate deja din romane proprii.

Lansarea cărţii va avea loc în cadrul ZILELOR PROZEI organizate de filiala clujeană a Uniunii Scriitorilor din România în 8 şi 9 octombrie 2010, ea fiind programată pentru sâmbătă 9 octombrie 2010, ora 12, la Librăria Humanitas – de pe str. Universităţii – din Cluj-Napoca.  Sunt invitaţi la eveniment, nu doar autorii înşişi, ci toţi cei interesaţi să participe la el sau să îşi procure exemplare din această panoramă fără precedent a prozei ultimelor două decenii din Transilvania, Banat, Parţiu şi Maramureş.

Ulterior, cartea se va găsi în librării sau va putea fi comandată de pe situl internet al Ed. Limes.

Antologatorul mulţumeşte autorilor pentru încrederea acordată, Ed. Limes şi AFCN pentru implicarea logistică, lui Mircea Petean, Irinei Petraş, Doinei Cetea, domnului Dinu Ureche şi doamnei Voichiţa Pălăcean-Vereş pentru rezolvarea diverselor chestiuni spinoase legate de evoluţia proiectului. Totodată, îşi exprimă regretul că nu toţi prozatorii invitaţi să participe la proiect sau care ştiau de acesta au contribuit cu texte.

RECEPTARE:

Stelian Țurlea, „Antologii binevenite”, în Ziarul de duminică:

http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:rR4cs79YN9kJ:www.zf.ro/ziarul-de-duminica/antologii-binevenite-de-stelian-turlea-7730167

Dan C. Mihăilescu, rubrica televizată Omul care aduce cartea, Pro TV:

http://backend.protv.ro/video/omul-care-aduce-cartea_322_ovidiu-pecican-antologia-prozei-scurte-transilvane-actuale_10127.html

Fundaţiile Societăţii Civile: ÎMPOTRIVA GHETOIZĂRII ROMILOR DIN CLUJ

REFERAT DE CONSTATARE CU PRIVIRE LA SITUAŢIA LOCUIRII COMUNITĂŢILOR DE ROMI DIN ZONA PATA RÂT, MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA

Nr. Inr. 88/20.09.2010.Catre:ria şi Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca(http://www.causes.com/causes/471269?m=0d43bb06).

Primă

 În atenţia domnului Primar Sorin Apostu

Str. Motilor nr. 3, Cluj-Napoca

Instituţia Prefectului Judeţului Cluj

În atenţia Domnului Prefect Florin Vasile Stamatian

Bulevardul 21 Decembrie 1989, Nr. 58, Cluj-NapocaMinisterul Administraţiei şi Internelor

În atenţia Domnului Ministru Vasile Blaga

Piaţa Revoluţiei nr.1 A, sect, 1, BucureştiMinisterul Dezvoltării Regionale şi Turismului

În atenţia Doamnei Ministru Elena Udrea

Str. Apolodor, nr. 17, Latura Nord, sector 5Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

În atenţia Secretarului de Stat, Domnul Valentin Mocanu

str. Dem.I.Dobrescu nr.2-4 sectorul 1Presedintia României În atenţia Domnului Preşedinte Traian Băsescu

Palatul Cotroceni, Bulevardul Geniului nr. 1-3, Sector 6 – Bucureşti

PREAMBUL

Şi în virtutea solicitării din 10 septembrie 2010 a ministrului Administraţiei şi Internelor, domnul Vasile Blaga către structurile locale, inclusiv primării şi prefecturi, de a elabora teme pentru proiecte de integrare a romilor, supunem în atenţia Dumneavoastră problemele cu care se confruntă cele mai sărace comunităţi de romi din Cluj-Napoca (cele care trăiesc în zona rampei de gunoi a municipiului, respectiv în Pata Rât şi Cantonului). Deoarece organizaţiile noastre au propus mai demult o propunere de parteneriat către Primăria Municipiului Cluj-Napoca, ea fiind într-un final respinsă de către primărie, revenim în acest moment  la instituţiile abilitate cu Referatul de constatare de faţă. 

Pe această cale revenim cu propunerea noastră de Parteneriat între organizaţiile civice pentru romi şi autorităţile publice din Cluj, şi:

(1)     oferim sprijinul nostru pentru autorităţile locale în vederea elaborării şi implementării unor proiecte integrate în zona amintită care să administreze atât problema locuirii, cât şi pe cea a accesului la locuri de muncă şi educaţie şcolară, şi alte servicii publice; 

(2)     solicităm primăriei şi prefecturii să ne consulte în legătură cu planurile sale de dezvoltare (inclusiv cele de construire de locuinţe) privind comunităţile de romi sărace din Cluj-Napoca, subliniem caracterul discriminatoriu al ghetoizării, segregării rezidenţiale a comunităţilor de romi, precum şi încălcarea drepturilor fundamentale la viaţă şi sănătate,

(3)     solicităm sprijinul Guvernului şi Preşedinţiei României în soluţionarea problemelor cu care se confruntă comunităţile de romi sărace din municipiul nostru, precum şi în vederea susţinerii unor astfel de parteneriate între autorităţile publice şi organizaţiile neguvernamentale.   

Motivaţie 

În condiţiile în care: 

♦ primăria continuă demersurile sale în vederea mutării unor familii de romi din Cluj-Napoca în zona Pata Rât, fără a lua în considerare atât recomandările organizaţiilor cu privire la evitarea segregării rezidenţiale, cât şi revendicările cetăţenilor vizaţi, 

♦ prin scrisoarea Nr. 111351/803/ din 12.07.2010 primăria a refuzat încheierea unui protocol de colaborare cu reprezentanţi ai comunităţilor de romi afectate de aceste măsuri administrative, protocol care ar fi fost menit să găsească şi demareze soluţii viabile cu implicarea celor vizaţi,   

Prezentul Referat de constatare îşi propune:

♦ să (re)atragă atenţia autorităţilor publice locale şi centrale asupra situaţiei locative a romilor din zona Pata Rât (inclusiv strada Cantonului) a municipiului Cluj-Napoca, şi 

♦ să urgenteze acţiunile în vederea găsirii şi implementării unor soluţii adecvate la problemele legate de această situaţie, respectând legislaţia în vigoare privind dreptul la sănătate şi la viaţă, cât şi legislaţia UE în materie de drepturi fundamentale. 

Situaţia locativă a comunităţilor de romi din zona Pata Rât 

 

Colonia Dallas din groapa de gunoi din Pata Rât a început să se formeze acum 30-40 de ani în mod spontan, cu stabilirea aici a primelor familii în căutare de surse de venit. În această comunitate azi trăiesc circa 1500 de persoane, dintre care aproximativ 500 de copii, dintre ei şcolarizaţi doar în jur de 40. Numărul celor stabiliţi aici cu acceptarea tacită a primăriei şi a firmelor de salubritate a crescut simţitor după 1990, migraţia către această zonă intensificându-se în urma masivelor evacuări a romilor din oraş, dar şi drept rezultat al sărăcirii tot mai multora din întreaga ţară. Toate persoanele de aici lucrează pe rampa de gunoi, colectând şi selectând reziduurile aduse de maşinile companiilor de salubritate, obţinând astfel venituri mici din care îşi duc traiul de pe o zi pe alta, în timp ce multe firme de salubritate şi de reciclare a deşeurilor s-au îmbogăţit de pe seama lor.  

Autorităţile publice locale nu au avut nici strategie, nici proiecte şi nici fonduri dedicate  comunităţii formate aici, cel mult au acceptat implicarea unor organizaţii ne-guvernamentale în vederea îmbunătăţirii situaţiei lor. În 2005, Asociaţia Voluntară Castel Banffy a demarat o acţiune de igienizare masivă a locului, care a inclus curăţarea acestuia de reziduurile menajere, mascarea terenului cu pietriş mărgăritar, introducerea apei potabile în toată comunitatea prin intermediul a cinci puţuri de alimentare cu apă potabilă, construirea a cinci cabine de WC, turnarea a cinci plăci de beton pentru spălarea diferitelor lucruri, dar şi întrajutorarea oamenilor printre altele cu materiale de construcţie. La rândul lor, Fundaţia Ajutorul Familiei şi Fundaţia Pro Rroma, cu ajutorul voluntarilor veniţi din străinătate, cât şi a beneficiarilor au construit aici un număr de 13 locuinţe sociale. Pe lângă aceste intervenţii, comunitatea de romi din Pata Rât a mai beneficiat de sprijinul câtorva proiecte Phare în domeniul educaţiei şcolare şi sănătăţii, precum şi de proiecte punctuale derulate de organizaţii locale, cum ar fi Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi, Asociaţia Wassdas şi Asociaţia pentru Emanciparea Femeilor Rome.  

Pe lângă problemele zilnice ale sărăciei adânci şi condiţiilor de locuire inumane, oamenii de aici se confruntă cu lipsa clarificării statutului juridic al terenului, precum şi al actelor de proprietate asupra caselor construite şi ale celor de identitate. Organizaţiile neguvernamentale locale şi internaţionale au făcut nenumărate demersuri către instituţiile locale abilitate în vederea clarificării acestei situaţii, dar nu au găsit sprijin pentru rezolvarea lor. Între timp însă, compania de salubritate Brantner Veres a obţinut titlul de proprietare asupra terenurilor din zonă, iar acum primăria municipiului Cluj-Napoca preia aceste terenuri în schimbul altora din alte zone ale oraşului, lucru care a creat condiţiile pentru începerea construirii în zonă a 40 de locuinţe modulare fără existenţa unei strategii ample privind toate familiile de romi vizate de evacuări şi relocări din Pata Rât, Cantonului şi Coastei.

 

Primele familii (în număr de şapte) au fost mutate pe strada Cantonului la începutul anilor 2000 în barăci de metal sau lemne, ele fiind sâmburile acestei colonii formate aici în mare măsură datorită măsurilor administrative ale primăriei. În prima jumătate a anilor 2000 circa 40 de familii au fost mutate acolo în urma evacuării lor din alte locaţii ale Clujului, printre altele din Casa Călăului. Asociaţia Amara Prhala, luptând cu autorităţile publice locale cu începere din anul 1998, nu a reuşit să stopeze aceste evacuări. Cele mai multe familii de pe strada Cantonului au trăit de mai multe ori experienţa evacuării forţate, care s-au făcut de obicei fără înştiinţarea lor prealabilă. Numărul aproximativ al familiilor care azi locuiesc aici este de 170, ceea ce înseamnă circa 800 de persoane.

La mijlocul anilor 2000, Organizaţia Creştină Ecce Homo şi Fundaţia Ajutorul Familiei, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Cluj şi cu aprobarea primăriei municipiului Cluj-Napoca au demarat şi încheiat aici un proiect de construire de locuinţe sociale din termopan şi cabane de lemn, în urma căruia circa 50 de familii au beneficiat de îmbunătăţirea condiţiilor lor de locuire (şi de singura sursă de apă potabilă amplasată în mijlocul comunităţii). Toate căsuţele de pe strada Cantonului sunt de câte o cameră de circa 12 metri pătraţi. Multe familii, pe lângă încăperea principală şi-au construit din lemne încă un spaţiu adiacent folosit, după caz, ca şi antreu, sau loc de gătit, sau loc pentru încă un pat, sau depozit. Casele au electricitate. Sobele se încălzesc cu lemne. Apa se penetrează în pereţii caselor, terenul este mlăştinos. Majoritatea adulţilor de aici au locuri de muncă la companiile de salubritate, şi mulţi lucrează în economia informală mai ales în construcţii.

 

Ambele colonii din zona Pata Rât în care trăiesc numai persoane de etnie romă se confruntă cu o multitudine de probleme şi dezavantaje cumulate, ele funcţionând ca şi ghetouri etnice. Printre aceste probleme se află: statutul juridic neclar al proprietăţii; lipsa actelor de identitate permanente; condiţii inumane de locuire într-o zonă izolată la marginea oraşului în apropierea unei surse de poluare; accesul dificil la transportul public, la educaţie şcolară, locuri de muncă decente şi servicii de sănătate publică; stigmatizarea etnică a locului şi atitudini anti-ţigăneşti; într-un cuvânt de discriminare structurală şi excluziune socială acută. Ele se pot rezolva doar prin acţiuni complexe, multi-sectoriale, sprijinite şi financiar de autorităţile publice locale şi centrale. Atragem atenţia asupra faptului că ele nicidecum nu se vor soluţiona, din contra, se vor agrava datorită planului de relocare a familiilor în cauză în locuinţe modulare preconizate a fi construite în zona Pata Rât.    

Măsurile administrative ale primăriei municipiului Cluj-Napoca şi reacţiile societăţii civile în perioada martie – august 2010 

La sfârşitul lunii martie 2010, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, domnul Attila László a declarat presei că pentru a găsi o soluţie pentru cei circa 1500 de romi care locuiesc pe strada Cantonului şi Coastei, precum şi în Pata Rât, liderii administraţiei locale iau în calcul zona din aproprierea rampei de gunoi de la Pata Rât (http://www.citynews.ro/cluj/din-oras-10/primaria-muta-romii-de-la-pata-rat-cu-o-parcela-mai-incolo-77329/).

 

În Referatul Direcţiei Patrimoniului Municipiului şi Evidenţa Proprietăţii cu Nr. 64778/451.1 din 25.03.2010 se arată „argumentele” în vederea „reamplasării persoanelor” din aceste zone, cum ar fi  nivelul de insalubritate foarte ridicat şi multe reclamaţii ale cetăţenilor din zonă.

Pe baza acestui Referat, Hotărârea nr. 127 din 30.03.2010 a Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca a aprobat efectuarea unor demersuri necesare identificării de terenuri în Zona Pata Rât “în scopul mutării persoanelor care locuiesc ilegal pe str Cantonului şi str. Coastei”.

În 11.04.2010, reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale din Cluj au demarat Petiţia “Împotriva ghetoizării romilor din oraşul Cluj” adresată Consiliului Local şi Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, care în prezent are 296 de semnături de sprijin, (http://www.petitieonline.ro/petitie-p19395057.html).

Cauza “Împotriva ghetoizării romilor din oraşul Cluj” a fost lansată online pe 15.04.2010, beneficiind în momentul de faţă de sprijinul a 727 de membrii din ţară şi din străinătate (http://www.causes.com/causes/471269).

Organizaţiile civice implicate au constituit Comisia de negociere compusă din câţiva membrii ai lor şi locuitori ai zonelor vizate. Comisia la rândul ei a demarat acţiunea întocmirii Tabelelor cu semnăturile locatarilor de pe strada Cantonului, Coloniei Pata Rât, Dallas şi Groapa de Gunoi prin care ei îşi exprimă dezacordul privind mutarea lor în zona Pata Rât, precum şi revendicarea de a fi reprezentaţi prin Comisia de negociere la discuţiile pe această temă cu Primăria Municipiului şi Consiliului Local.   

În 14.04.2010 organizaţia Romani Criss din Bucureşti a adresat o Scrisoare Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, în care pe baza dreptului la informaţii publice se solicitau informaţii despre Hotărârea 127/30.03.2010.

În 15.04.2010 organizaţia Romani Criss din Bucureşti a adresat o Scrisoarea Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, în care cerea sprijinul acesteia pentru organizarea unei întâlniri pe această temă la primărie cu o delegaţie care reprezintă locatarii din zonele afectate de mutarea preconizată.  

În lipsa unui răspuns la scrisorile de mai sus, în 06.05.2010 Alianţa Civică a Romilor din România, Amare Phrala, ENAR România, Fundaţia Desire şi Romani CRISS au lansat primăriei municipiului Cluj-Napoca invitaţia de a participa la masa rotundă preconizată pe 12 mai 2010.

Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca nr. 197 din 11.05.2010 s-au demarat procedurile schimbului de teren între Primărie şi S.C. Strict Press S.R.L., pe baza căruia societatea din urmă a obţinut 300 mp pe strada Nădăşel în schimbul unui teren de 3000 mp în zona Pata Rât.

Conform invitaţiei lansate, în 12.05.2010 a fost organizată Masa rotundă “Comunitatea de romi din Pata Rât şi dreptul la locuire” la care s-au înregistrat 31 de participanţi, printre ei reprezentanţi ai Alianţei Civice a Romilor din România, Amare Phrala, ENAR România, Fundaţia Desire şi Romani CRISS, precum şi ai primăriei municipiului Cluj-Napoca, inclusiv domnul vice-primar Attila László; reprezentanţi ai altor organizaţii civice locale (Asociaţia pentru Emanciparea Femeilor Rome, Asociaţia Voluntară “Castel Banffy”, Fundaţia  Pro Roma); reprezentanţi ai comunităţilor de romi de pe strada Cantonului şi zona Pata Rât. La eveniment domnul vice-primar a exprimat deschiderea primăriei către încheierea unui protocol cu societatea civilă în vederea soluţionării adecvate a situaţiei locative a romilor din zonele afectate, şi a preluat de la organizatori mapa cu documentele legate de măsurile preconizate de primărie şi acţiunile organizaţiilor neguvernamentale. Evenimentul a fost filmat de către organizatori.

În 20.05.2010 domnul Pavel Doghi, preşedintele organizaţiei Amare Prhala şi doamna Eniko Vincze, preşedinta Fundaţiei Desire au fost primiţi în audienţă la domnul vice-primar Attila László, şi în numele Comisie de negociere care reprezintă locatarii de pe strada Cantonului şi Pata Rât au depus propunerea pentru Protocolul de colaborare ale cărui obiect, conform Capitolului II urmau să fie următoarele:

Art. 1. Identificarea unor soluţii care să evite segregarea rezidenţială şi să asigure dreptul la locuire adecvată ale familiilor de romi afectate de planul de relocare a lor de pe strada Cantonului şi zona Pata Rât în apropierea rampei de gunoi, plan consacrat prin Referatul Direcţiei Patrimoniului Municipiului şi Evidenţa Proprietăţii cu Nr. 64778/451.1/25.03.2010, precum şi prin Hotărârile 127/30.03.2010 şi 197/11.05.2010 ale Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Art. 2. Găsirea unor soluţii care să fie în conformitate cu legislaţia internaţională cu privire la o locuinţă adecvată, stabilită de către Comitetul pentru Drepturi Economice, Sociale şi Culturale al Naţiunilor Unite (ICESR) prin Comentariul General nr. 4 care defineşte şapte criterii minimale ce trebuie îndeplinite pentru ca o locuinţă să fie considerată adecvată, precum şi de către reglementările internaţionale şi naţionale cu privire la obligativitatea menţinerii unei distanţe sigure între o zonă rezidenţială şi o sursă de poluare.   

Prin Scrisoarea Nr. 111351/803/ din 12.07.2010 a Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, Direcţia de asistenţă socială şi medicală semnată de primarul Sorin Apostu şi de director executiv Aurel Moraru, primăria a refuzat încheierea acestui protocol de colaborare.

Preşedintele Amare Prhala, în numele Comisiei de negociere a depus răspunsul său la scrisoarea primăriei pe 27.08.2010, în care a arătat că prin răspunsul său primăria nu a reflectat asupra problemelor legate de mutarea familiilor de romi în zona Pata Rât; a desconsiderat eforturile comunităţilor şi societăţii civile de a se implica activ în soluţionarea situaţiei; nu a făcut referire la nicio hotărâre a consiliului local pe baza căreia a luat decizia refuzului privind protocolul de colaborare propus; argumentul în defavoarea acestui protocol a fost cel al existenţei Grupului de Lucru Mixt pe lângă prefectura judeţului Cluj care însă în momentul de faţă nu mai are cadru legal de funcţionare.    

 

 

Argumente împotriva mutării familiilor de romi în zona Pata Rât

♦ Mutarea familiilor de romi din cele trei zone într-una singură înseamnă acutizarea segregării rezidenţiale prin decizii administrative.

♦ Argumentele aduse mutării acestor familii de romi în Referatul Direcţiei Patrimoniului Municipiului şi Evidenţa Proprietăţii cu Nr. 64778/451.1/25.03.2010 (nivelul de insalubritate foarte ridicat şi multe reclamaţii ale cetăţenilor din zonă) pe baza căruia s-a adus Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca 127/30.03.2010, nu sunt acceptabile: pentru insalubritate Primăria poate amenda cel mult proprietarul terenului, iar argumentul reclamaţiilor care ar putea eventual exista împotriva unor familii trebuie analizat în detaliu în fiecare caz şi nicidecum nu poate justifica evacuarea tuturor familiilor de pe acele străzi. 

♦ Această mutare duce la ghetoizare etnică, fiind o manifestare a discriminării instituţionale şi astfel o gravă violare a drepturilor omului, având drept consecinţă perpetuarea şi cronicizarea excluziunii socio-economice şi ne-recunoaşterii romilor ca parte integrantă a Clujului.

♦ Mutarea în zona Pata Rât a familiilor de romi afectate de Hotărârea Consiliului Local contravine politicilor de integrare şi incluziune a romilor pe care Guvernul României le-a asumat în ultimele două decenii.

♦ Mutarea acestor familii în zona Pata Rât nu va rezolva, din contra, va agrava problemele lor social-economice, implicând, printre altele, următoarele pericole:

o   terenul toxic de pe rampa de gunoi periclitează sănătatea oamenilor;

o   marginalizarea acestei comunităţi la periferia oraşului îngreunează şi mai mult accesul său la transport public şi la toate serviciile publice de calitate; 

o   izolarea unei comunităţi compuse din circa 2000 de persoane de restul oraşului:

§  creşte stigmatizarea acestei comunităţi;

§  face imposibilă accesul la educaţia şcolară şi la locuri de muncă decente;

§  creşte riscul unor fenomene de infracţionalitate.

♦ Planul de relocare a familiilor în zona rampei de gunoi contravine Declaraţiei  internaţionale a drepturilor omului şi mediului adoptată la Geneva în 1994 care precizează printre altele că acestea includ şi dreptul la condiţii de locuit  într-un mediu sănătos, nepoluat, şi nedegradat de activităţi care pot afecta sănătatea şi bunăstarea oamenilor, precum şi Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 536 din 23 iunie 2007, care la articolul 11 arată că distanţa minimă de protecţie sanitară, recomandată între zonele protejate şi o serie de unităţi care produc disconfort şi riscuri sanitare este de 1000 de metri.

♦ Cele două Hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca (127/30.03.2010 şi 197/11.05.2010) denotă faptul că Primăria a început demersurile preliminare mutării familiilor de romi în cauză fără să analizeze pericolul la care ele sunt supuse datorită relocării lor într-o locaţie îndepărtată de zonele populate ale oraşului lângă groapa de gunoi care este o sursă de poluare, şi fără să aibă o strategie cu privire la protejarea securităţii posesiei locuinţelor, la disponibilitatea serviciilor şi infrastructurii, sau la asigurarea accesibilităţii şi locuibilităţii.

♦ Aceste Hotărâri contravin bunelor practici şi datorită faptului că familiile în cauză nu au fost şi nu sunt consultate în legătură cu mutarea lor, în timp ce, de-a lungul ultimului deceniu, multe dintre ele au fost relocate pe străzile respective de către Primărie, fiind în evidenţa Primăriei, beneficiind de căsuţe construite acolo de organizaţii de caritate cu acordul Primăriei, lucru care dovedeşte că ele nu stau acolo illegal.

♦ Soluţiile identificate pentru familiile în cauză trebuie să fie acceptabile în lumina legislaţiei internaţionale cu privire la o locuinţă adecvată, stabilită de către Comitetul pentru Drepturi Economice, Sociale şi Culturale al Naţiunilor Unite (ICESR) prin Comentariul General nr. 4 care stabileşte şapte criterii minimale ce trebuie îndeplinite pentru ca o locuinţă să fie considerată adecvată.

♦ Conform Recomandării (2005) 4 al Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către Statele Membre privind îmbunătăţirea condiţiilor de locuire ale romilor în Europa, autorităţile publice sunt chemate să contribuie la integrarea romilor şi în acest domeniu prin aplicarea unor măsuri afirmative; în acest spirit Primăria ar trebui să redefinească criteriile de selecţie în vederea obţinerii unor locuinţe sociale, criterii care – aşa cum sunt ele definite în Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca 116/30.03.2010 – exclud şansa categoriilor defavorizate de a avea acces la astfel de locuinţe.   

Măsuri propuse de către societatea civilă  

Pentru a identifica şi implementa soluţii acceptabile în raport cu situaţia locativă a romilor din zona Pata Rât (inclusiv strada Cantonului), Comisia de negociere propune următoarele Primăriei municipiului Cluj-Napoca:

a.       să elaboreze o strategie amplă şi un plan de măsuri concrete cu termene precise, fără de care să nu înceapă proiectele sale de relocare a familiilor de romi;

b.      să nu dea curs proiectului de relocare a familiilor de romi de pe strada Cantonului în zona Pata Rât care este o sursă de poluare (neapărat necesitând avizul privind mediul din punctul de vedere al impactului său asupra sănătăţii), şi este izolată de restul oraşului; 

c.       să analizeze posibilitatea mutării familiilor în cauză pe terenurile pe care primăria le-ar fi oferit în schimb proprietarilor de terenuri în zona Pata Rât;

d.      oriunde ar reloca familiile de romi în cauză, să-şi asume responsabilitatea cu privire la protejarea securităţii posesiei locuinţelor, la disponibilitatea serviciilor şi infrastructurii, la asigurarea accesibilităţii şi locuibilităţii, şi la garantarea unor condiţii de mediu care să nu pericliteze sănătatea oamenilor;

e.       să găsească soluţii privind locuirea care să elimine segregarea rezidenţială, de exemplu prin dispersarea familiilor în cauză în diferitele zone locuite ale oraşului; 

f.       să includă în Planul urbanistic al oraşului şi să implementeze un plan al desegregării rezidenţiale;

g.      să reanalizeze criteriile de alocare a locuinţelor sociale în aşa fel încât ele, ca o măsură afirmativă, să faciliteze accesul categoriilor defavorizate la astfel de locuinţe;  

h.      să accepte parteneriate cu organizaţiile civice implicate şi cu Comisia de negociere care reprezintă interesele familiilor de romi vizate de relocare, în vederea:

o   informării familiilor vizate despre toate propunerile de hotărâre ale primăriei privind relocarea romilor de pe strada Cantonului şi zona Pata Rât, precum şi cu privire la fazele de avizare ale proiectelor deja demarate;

o   studierii practicilor bune în rezolvarea situaţiei locative ale romilor din diferite ţări europene;  

o   elaborării unei strategii şi a unui plan de măsuri privind relocarea familiilor de romi de pe strada Cantonului şi zona Pata Rât în diferite zone locuite ale oraşului; 

o   atragerii unor fonduri europene dedicate soluţionării problemelor locative ale romilor, utilizând noua oportunitate creată prin adoptarea de către Parlamentul European a propunerii Comisiei Europene de a utiliza Fondul european de dezvoltare regională pentru astfel de intervenţii;

o   implicării unor organizaţii cu experienţă în domeniul construcţiei de locuinţe pentru categorii dezavantajate, care la rândul lor vor implica persoanele/familiile vizate în construcţia de locuinţe; 

o   elaborării unor proiecte multi-sectoriale care să susţină familiile în cauză nu doar în rezolvarea problemelor lor locative, ci şi cele legate de accesul la educaţie şcolară şi la locuri de muncă decente.     

Comisia de negociere cere sprijinul primăriei municipiului Cluj-Napoca, prefecturii judeţului Cluj şi a guvernului României în vederea implementării acestor propuneri. 

Comisia de negociere 

1.      Pavel Doghi, organizaţia Amara Phrala, desemnat ca şi coordonator al acestei comisii

2.      Prof. univ. dr. Enikő Vincze, Fundaţia Desire

3.      Magda Matache, organizaţia Romani Criss

4.      David Mark, Alianţa Civică a Romilor din România

5.      Gerhard Spitzer, Asociaţia Voluntară Castel Banffy 

6.      Florin Tala, mediator şcolar, locuitor al zonei Pata Rât

7.      Ciorba Mihai, locuitor al zonei Pata Rât

8.      Cristian Czuli, locuitor al străzii Cantonului

9.      Robert Balint, locuitor al străzii Cantonului.

Lista organizaţiilor membre ale Alianţei Civice a Romilor din România care vin în sprijinul acestor demersuri:

1.      Centrul Romilor „Amare Romentza” Bucureşti, Mihai Neacşu, Director Executiv;

2.      Centrul Romilor de Intervenţie Socială şi Studii „Romani Criss” Bucureşti, Magda Matache, Directoare Executivă;

3.      Fundaţia Ruhama Oradea, Marian Daragiu, Preşedinte;

4.      Alianţa pentru Unitatea Romilor – Filiala Brailă, Săndel Grosu, Preşedinte;

5.      Asociaţia „Roma Access” Constanţa, Ion Nicu Stoica, Director Executiv;

6.      Asociaţia “Romii Romascani” Neamţ, Liviu Daraban, Preşedinte;

7.      Asociaţia Romii Ursari Iaşi, Viorel Motaş, Preşedinte;

8.      Asociaţia „Şanse Egale pentru Femei şi Copii” Sălaj, Faitaş Mirela, Directoare Executivă;

9.      Asociaţia „Şanse Egale” Sălaj, Vaszi Robert Janos, Preşedinte;

10.  Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului „Şanse Egale pentru Romi şi Sinti ADOSERS” Sălaj, Marcosan Andrei, Preşedinte;

11.  Asociaţia Thumende Hunedoara, Cristinela Ionescu, Preşedintă;

13.  Centrul Cultural „O Del Amenca” Prahova ,Ganea Daniel, Director Executiv;

14.  Agenţia de Dezvoltare Comunitară „INTER-ACTIVA” Botoşani, Semiramida Bălan, Preşedintă;

15.  Asociaţia „Divano Romano” Botoşani, Ferariu Rubina, Preşedintă;

16.  Asociaţia „Parudimos” Timişoara, Leonard Bebi, Preşedinte;

17.  Asociaţia Jurnaliştilor Rromi, Bucureşti, Lacatuş Georgică, Director Executiv;

18.  Asociaţia T.R.U.S.T. – Tinerii Romi pentru Unitate, Solidaritate şi Transparenţă Craiova, Alin Banu, Director Executiv;

19. Asociatia AMARE Phrala – Cluj Napoca;

20. Asociatia Ilo Roma/Roma Heart – Brasov, -Presedinte Dan Raea.

PAVEL DOGHI,                                                                        Prof. univ. dr. Enikő Vincze

Preşedinte Amare Prhala                                                                             Preşedinte Fundaţia Desire

Contact: 

str. Şcolii nr.7, Cluj-Napoca 400230
E-mail: paveldoghi@yahoo.com

amareprhala@cliknet.ro

Telefon mobil: 0743492165
Telefon/fax: 0264-484604             

Dick HOWARD: Fragmente despre DOCUMENTELE FEDERALISTE

În volumul politologului american Dick Howard, Stafia democraţiei (Bucureşti, Ed. Curtea Veche, 2008, col. Constelaţii, coordonată de Vladimir Tismăneanu, traducere de Carmen Ion) există pasaje de interes pentru aprecierea, fie şi en passant, a importanţei istorice, dar şi actuale, a Documentelor federaliste. Transcriu mai departe câteva excerpte (O.P.)

Această colecţie de eseuri, scrise pentru a influenţa opinia publică în favoarea ratificării Constituţiei, a fost menită să-i liniştească pe cei care considerau noua constituţie o ameninţare fie la adresa libertăţii individului, fie la cea a drepturilor sociale ale statelor. Dar analiza lor are implicaţii care rămân actuale. De exemplu, Hamilton (în Actul Federalist nr. 9) şi Madison (în Actul Federalist nr. 10) au încercat să-i liniştească pe cei care invocau argumentul clasic potrivit căruia o „republică extinsă” în mod inevitabil nu va produce şi nu va menţine comunitatea şi coerenţa ei. Pericolul era apariţia unor „facţiuni”, care aveau să prolifereze în mod inevitavbil, datortă diversităţii sociologice de pe un teritoriu atât de vast. Se considera că înmulţirea acestor facţiuni avea să ducă la acel tip de anarhie care constituie preludiul clasic al tiraniei. Actele Federaliste acceptă diagnosticul social, dar îi resping implicaţiile politice. Madison afirmă că facţiunile sunt pentru libertate ceea ce este aerul pentru foc. În loc să pledeze pentru suprimarea lor în numele unei societăţi pe deplin unificate, Actele Federaliste văd în facţiuni garantul libertăţii, fiindcă, în republica extinsă, fiecare urmează să acţioneze ca o contra-greutate pentru toate celelalte. Acest argument a fost preluat din nou de pluralismul pragmatic al sociologiei liberale în anii 1950. El a putut fi folosit şi de teoreticienii politici progresişti, care au denunţat natura apolitică a unei societăţi în care partidele politice erau condamnate să fie numai nişte coaliţii de interese ale unor facţiuni, reduse la cel mai de jos numitor comun al acestora. Dar aceste interpretări sociologice neglijează structura constituţională; ele reduc instituţiile politice – aşa cum făcuseră şi constituţiile statale, cu excepţia celei a Pennsylvaniei – la o simplă tehnică inventată de ştiinţa politică pentru a manipula o societate incapabilă să se auto-organizeze politic.

O a doua analiză a Actelor Federaliste vine cu o semnificaţie contemporană, care ilustrează dificultatea născută din tratarea structurii politice a societăţii ca şi cum ar fi distinctă de social (sau din tratarea drepturilor individuale). Autorii au avut de explicat şi justificat sistemul de frâne şi echilibre pus în funcţiune prin Constituţia însăşi. Dacă cele trei ramuri ale guvernului ar fi organizate numai cu scopul de a se bloca una pe alta în aşa fel, încât societatea să poată funcţiona conform regulilor sale imanente, guvernarea ar fi obstrucţionată, politica n-ar mai avea nici o putere şi, cel mai important lucru, cetăţeanul ar fi lăsat la cheremul legii celui mai puternic. Tocmai aceasta este premisa atât a dreptei contemporane, cât şi a oponenţilor săi de stânga. Cea dintâi denunţă sistemul de frâne şi echilibre ca fiind rădăcina ineficienţei guvernamentale, a cheltuielilor excesive şi a incapacităţii de a acţiona decisiv în interesul naţional; ceilalţi văd în aceeaşi structură instituţională expresia unui pluralism social, care împiedică statul să intervină de partea victimelor sau a minorităţilor defavorizate, fiindcă un stat slab asigură dominaţia socială a bogăţiei sau a capitalului. Actul Federalist nr. 51 tratează astfel problema: „În alcătuirea unei guvernări ce urmează să le fie administrată unor oameni de către alţi oameni marea dificultate constă în faptul că mai întâi trebuie să-i dai guvernului putinţa de a-i controla pe cei guvernaţi, pentru ca mai apoi să-i obligi să se controleze şi pe sine”. Dar acest lucru este exact ceea ce se presupune că face analiza sociologică a rolului facţiunilor într-o republică extinsă. De fapt, autorii recunosc aici că motivaţiile sociologice propuse anterior nu fuseseră suficiente în acest context explicit politic. De aceea, Actul Federalist nr. 51 adaugă: „În timp ce astfel este mai mic pericolul pentru un partid mai mic din partea voinţei unui partid mai mare, trebuie să existe şi mai puţine motive de a-i garanta siguranţa celui dintâi, introducând în guvernare o voinţă care nu depinde de cel din urmă sau care, cu alte cuvinte, este interdependentă de societatea însăşi”. Dar cum poate fi armonizat acest argument, care susţine nu numai că exercită o politică de frână şi echilibru ca să protejeze drepturile minorităţii, dar şi că vocea majorităţii nu trebuie să fie blocată de interesele minorităţii, cu prevederile de creare a unui legislativ bicameral, în care Senatul are exact rolul de a bloca voinţa impetuoasă a majorităţii?

Relaţia dintre analiza sociologică şi cea politică este afirmată făţiş în Actul Federalist nr. 63, o tentativă de a clarifica necesitatea existenţei senatului. Relaţia dintre majoritate şi minoritate prezentată în Actul Federalist nr. 51 ar fi putut fi rezolvată printr-un argument sociologic, din care să reiască că protejarea minorităţii îi va permite acesteia să-şi dezvolte propriile interese până când, în cele din urmă, ar fi devenit majoritate, aşa um interesele comerciale le-au luat locul celor agricole sau cum cele dintr-o regiune ajung să fie mai importante decât cele dintr-o altă regiune – ceea ce nu e totuna cu argumentaţia politică în care minoritatea convinge o fostă majoritate de justeţea cauzei sale. Ca să-şi atingă acest scop, minoritatea trebuie să parcurgă sistemul reprezentării politice, aşa cum este înfăţişat în Actul Federalist nr. 63. În teoria clasică republicană, senatul reprezintă ramura aristocratică a societăţii, care, bineînţeles, nu exista în America. Actul Federalist nr. 63 propune, în schimb, ca senatul să funcţioneze ca o instanţă federală, de vreme ce senatorii sunt numiţi de state, ale căror interese sunt astfel reprezentate la nivel naţional. Această soluţie practică la îngrijorările mai cu seamă ale statelor mai mici are implicaţii teoretice care pot fi uşor interpretate greşit. Toate cele trei ramuri ale guvernării sunt republicane, deci toate sunt reprezentative. Dacă Senatul reprezintă statele, în timp ce Camera Reprezentanţilor reprezintă poporul, cum poate fi reprezentativă ramura legislativă luată ca întreg? Răspunsul este că toate ramurile reprezintă, fiecare în felul său, poporul suveran. Dar această reprezentare nu este conceptualizată ca şi cum societatea le-ar impune un mandat imperativ reprezentanţilor săi politici (nici în termenii mai vechiului concept englezesc al reprezentării virtuale). Actele Federaliste disting noţiunea clasică de reprezentare de forma ei modernă propusă de Constituţie: „Adevărata distincţie între acestea [guvernările clasice] şi guvernarea americană constă în excluderea totală a poporului, în competenţele sale colective”. Această afirmaţie, şocantă la prima vedere, scrisă cursiv de însuşi autorul ei, pare să confirme opinia celor ce considerau antidemocratice noile propuneri guvernamentale. Dar, la o citire mai atentă, în contextul istoric al Revoluţiei, reiese, de fapt, că această afirmaţie era temeiul însuşi al unei democraţii politice. Poporul suveran, în competenţele sale colective, este pretutindeni şi nicăieri: este pretutindeni, în sensul că libertatea îşi va găsi mereu un campion într-una sau alta dintre instituţiile guvernării, dar este şi nicăieri, în sensul că nici una dintre aceste instituţii nu poate pretinde că vorbeşte în numele totalităţii poporului şi că reprezintă voinţa unificată a naţiunii suverane. În acest sens s-a constituit republica federală americană ca o democraţie republicană.

NOU!!! CĂRŢILE MELE (28): A doua ediţie ÎNTRE CRUCIAŢI ŞI TĂTARI

Ovidiu Pecican

Între cruciaţi şi tătari

ediţia a 2-a revăzută şi adăugită

Cluj-Napoca, Ed. Limes, 2010, 230 p. 

coperta: Alexandru Pecican

Patru noi studii îmbogăţesc conţinutul primei ediţii a volumului, cea din 2006, iar majoritatea celorlalte studii sunt parţial reelaborate.

DOCUMENTELE FEDERALISTE: FEDERALIST Nr. 4 de John JAY

Continuarea aceluiaşi subiect (Cu privire la pericolele ce provin de la forţele şi influenţele exterioare)

Pentru Independent Journal

Către cetăţenii statului New York:

Ultima mea adresă a precizat câteva motive în virtutea cărora siguranţa poporului ar fi cel mai bine garantată de către uniune împotriva pericolului la care s-ar putea expune prin JUSTELE cauze de război oferite altor naţiuni; iar acele motive arată că astfel de cauze nu doar ar fi oferite mult mai rar, dar ar fi şi mai uşor abordabile de către un guvern naţional decât fie de către guverne de stat, fie de către propusele mici confederaţii.

Dar siguranţa poporului american în faţa pericolelor forţelor STRĂINE nu depinde doar de reţinerea acestuia de a oferi cauze JUSTE de război altor naţiuni, ci şi de plasarea şi de menţinerea într-o poziţie care să PROVOACE ostilităţi sau insulte; căci nu trebuie făcut expres că există cauze de război PRETINSE, precum sunt cauze de război juste.

Este de asemenea adevărat, oricât de ruşinos ar fi în ceea ce priveşte natura umană, că naţiunile în general fac război de fiecare dată când se iveşte perspectiva de a scoate un profit din acesta; ba mai mult, monarhii absoluţi adeseori provoacă război chiar dacă naţiunile lor nu au nimic de câştigat de pe urma acestuia, ci datorită unor scopuri şi obiective pur şi simplu personale, cum ar fi setea pentru gloria militară, răzbunarea pentru afronturile personale, ambiţia sau înţelegerile private de promovare sau susţinere a propriilor familii sau partizani. Acestea şi multe alte motive, ce afectează numai mintea suveranului, adeseori îl determină a se angaja în războaie neconsacrate de justiţie sau de vocea şi interesele poporului său. Însă, independent de aceste motive de război, ce sunt mai răspândite în monarhiile absolute, dar care necesită cu adevărat atenţia noastră, sunt şi altele care afectează în aceeaşi măsură naţiunile şi regii; iar unele dintre ele, supuse unei examinări, se vor dovedi a izvorî din situaţii şi circumstanţele în care ne găsim.

Cu Franţa şi Marea Britanie suntem rivali în pescuit şi putem să le furnizăm peşte mai ieftin decât îşi procură ei înşişi, în ciuda eforturilor lor de a împiedica furnizarea acestei mărfi prin scutirile de dări pentru furnizorii interni şi impunerea taxelor la peştele importat.

Cu acestea şi cu multe alte naţiuni europene suntem rivali în navigaţie şi în transportul de mărfuri; şi ne-am înşela dacă am crede că vreuna din ele ar jubila să vadă comerţul nostru prosperând; căci de vreme ce negoţul nostru nu poate creşte fără ca al lor să scadă într-o anumită măsură, este în interesul lor şi va fi politica lor aceea de a-l înfrâna mai degrabă decât a-l încuraja.

În tranzacţiile cu China şi cu India ne ciocnim nu doar de o singură naţiune, cu atât mai mult cu cât acest negoţ ne dă posibilitatea să luăm parte la anumite avantaje ce au fost monopolizate într-o anumită măsură, iar noi, în acest chip, ne procurăm singuri mărfurile pe care obişnuiam să le procurăm prin intermediul acestor monopoluri.

Creşterea comerţului nostru datorită propriilor noastre ambarcaţiuni, nu poate ferici nicio naţiune ce posedă teritorii pe acest continent sau în vecinătatea lui, pentru că preţul ieftin şi calitatea excelentă a produselor noastre, adăugate la circumstanţa vecinătăţii, plus iniţiativele şi ţinuta negustorilor şi navigatorilor noştri, ne vor aduce o parte mai mare din avantajele acelor teritorii, o parte ce nu corespunde cu politica sau dorinţele respectivilor lor suverani.

Pe de o parte, Spaniei i se pare convenabilă ideea blocării fluviului Mississippi, în detrimentul nostru, iar pe de altă parte, Marea Britanie ne exclude de la folosirea fluviului Saint Lawrence; de asemenea, niciunul dintre aceste state nu va permite ca celelalte ape situate între noi şi ele, să devină mijlocul unui trafic şi a unor legături mutuale.

Din acestea şi din alte consideraţii asemănătoare, ce ar putea, dacă sunt supuse unei bune chibzuinţe, să mai fie dezvoltate şi detaliate, e uşor de întrezărit că geloziile şi neliniştea pot uşor aluneca în minţile şi cabinetele altor naţiuni, şi că noi nu ar trebui să ne aşteptăm ca acestea să privească cu indiferenţă şi calm propăşirea noastră în uniune, putere şi consecinţele ce derivă de aici pe uscat şi pe mare.

Poporul american e conştient că motivele pentru război se pot ivi din aceste împrejurări, precum şi din altele ce nu sunt într-atât de bine conturate în prezent, şi că oricând astfel de circumstanţe găsesc timpul potrivit şi ocazia favorabilă de a opera, pretenţiile de a le cosmetiza şi de a le justifica nu îşi vor atinge ţinta. Aşadar, cu înţelepciune, acesta consideră uniunea şi un bun guvern naţional ca fiind necesare pentru a-l plasa şi menţine într-o ASEMENEA SITUAŢIE ce, în loc să INVITE războiul, va tinde să-l reprime şi să-l descurajeze. Această situaţie constă în cea mai bună stare de apărare şi depinde în mod necesar de guvernământ, de braţele şi de resursele ţării.

Precum siguranţa întregului e în interesul întregului şi neputând fi dobândită fără un guvernământ, fie acesta unul, mai multe sau multiple, să ni se permită a ne întreba dacă un singur guvern bun, în ceea ce priveşte obiectul în chestiune, nu e mai competent decât un număr oarecare de guvernăminte multiple.

Un singur guvernământ poate aduna şi poate să se bucure de abilităţile şi de experienţa celor mai capabili dintre bărbaţi, în orice parte a Uniunii s-ar găsi aceştia. Poate să acţioneze conform unor principii politice uniforme. Poate armoniza, asimila şi proteja diferitele părţi şi diferiţii membri şi poate extinde beneficiul previziunii şi al precauţiilor asupra fiecăruia. În întocmirea tratatelor va ţine cont de interesul întregului şi de interesele particulare ale părţilor în conformitate cu folosul întregului. Poate utiliza resursele şi puterea întregului pentru apărarea oricărei părţi anume, iar aceasta cu mai multă uşurinţă şi mai expeditiv decât ar face-o guvernămintele statelor sau a confederaţiilor separate, din lipsă de concertare şi de unitate a sistemului. Poate situa miliţia pe un singur şi acelaşi plan disciplinar şi, punând ofiţerii acesteia pe o linie adecvată de subordonare faţă de Magistratul Şef, îi va consolida într-un singur corp şi, prin urmare, îi va face mai eficienţi decât dacă ar fi divizaţi în treisprezece sau în trei sau patru companii independente distincte.

Ce ar fi miliţia Marii Britanii dacă miliţia engleză s-ar supune guvernului Angliei, dacă miliţia scoţiană s-ar supune guvernului Scoţiei şi dacă miliţia galeză s-ar supune guvernului Ţării Galilor? Să presupunem o invazie; ar fi aceste trei guverne capabile (dacă ar reuşi să se înţeleagă vreun moment), cu toate forţele respective, să acţioneze împotriva inamicului cu eficienţa cu care ar face-o guvernul unic al Marii Britanii?

Am auzit multe despre flota Marii Britanii, şi ar putea veni vremea, dacă suntem înţelepţi, când flota Americii va ridica interesul. Dar dacă un singur guvern naţional nu ar fi regularizat astfel puterea navală a Marii Britanii încât să o transforme într-o pepinieră de mateloţi – dacă un singur guvernământ naţional nu ar fi uzitat de toate materialele şi mijloacele naţionale pentru formarea flotei, bravura şi înfocarea ei nu ar fi fost niciodată celebrate. Dar numai să aibă Anglia propria-i flotă, să aibă Scoţia propria-i flotă, să aibă Ţara Galilor propria-i flotă, să aibă Irlanda propria-i flotă, să aibă fiecare din aceste patru părţi constituente ale Imperiului Britanic patru guverne independente şi e uşor de perceput cât de repede vor sucomba fiecare în uitare.

Să aplicăm aceste fapte cazului nostru. Să lăsăm America despărţită în treisprezece sau, dacă doriţi, în trei sau patru guvernăminte independente – ce forţe armate ar putea acestea să strângă şi să plătească, ce flotă pot măcar spera să aibă? Dacă un stat ar fi atacat, i-ar sări celelalte în ajutor, şi-ar vărsa ele sângele şi şi-ar cheltui banii pentru apărarea acestuia? Nu ar fi niciun pericol ca acestea să fie convinse de promisiuni ipocrite la a rămâne neutre, sau poate să fie seduse, datorită unui ataşament irezistibil pentru pace, să refuze să-şi pună în pericol liniştea şi siguranţa prezentă de dragul vecinilor, faţă de care e posibil să fi fost chiar geloase, fiind astfel bucuroase să vadă redusă importanţa acestora? Deşi o astfel de conduită nu ar fi una înţeleaptă, ar fi, cu toate acestea, naturală. Istoria statelor greceşti şi a ţinuturilor lor abundă în asemenea exemple şi nu e improbabil ca ceea ce s-a întâmplat odată într-atât de des, să se întâmple din nou în circumstanţe similare.

Dar să admitem că acestea ar fi dispuse să ajute statul sau confederaţia invadată. Cum, când şi în ce măsură se vor îngădui ajutoarele umane şi pecuniare? Cine va comanda armatele aliate şi de la care dintre ele îşi va primi ordinele? Cine va stabili condiţiile de pace, iar în cazul disputelor ce arbitru va decide între ele şi acceptarea silită? Multiple dificultăţi şi inconvenienţe ar decurge dintr-o asemenea situaţie; pe câtă vreme ce un singur guvernământ, veghind asupra interesului general şi comun, şi îmbinând şi direcţionând puterile şi resursele întregului, ar fi liber de toate aceste dificultăţi şi ar conduce cu mult mai mult spre siguranţa oamenilor.

Dar oricare ar fi situaţia noastră, fie ferm unită sub un singur guvernământ naţional, sau despărţită într-un număr de confederaţii, este cert că naţiunile străine o vor cunoaşte şi o vor înţelege exact aşa cum este; şi vor acţiona faţă de noi în consecinţă. Dacă vor vedea că guvernul nostru naţional este eficient şi bine administrat, că ne este comerţul înţelept coordonat, că miliţia e organizată cum se cuvine şi disciplinată, că resursele şi finanţele ne sunt atent gestionate, că ne sunt restabilite creditele, că oamenii ne sunt liberi, mulţumiţi şi uniţi, atunci vor fi mult mai dispuse să cultive prietenia noastră decât să ne provoace resentimente. Dacă, pe de altă parte,  ne găsesc fie în lipsa unui guvern eficace (când fiecare stat făce bine sau rău, după cum le e convenabil conducătorilor lor), sau despărţiţi în trei sau în patru republici sau confederaţii independente şi, probabil, discordante, una înclinând spre Marea Britanie, alta spre Franţa iar o a treia spre Spania şi, poate, manipulate una împotriva celeilalte de către aceste trei puteri, ce imagine jalnică şi demnă de milă va avea America în ochii lor! Ce expusă ar fi nu doar dispreţului ci şi ofenselor lor şi cât de repede experienţa scump plătită va arăta că atunci când un popor sau o familie sunt astfel despărţite, această situaţie nu poate decât să le fie întotdeauna defavorabilă.

PUBLIUS

Traducere de Mihnea CĂPRUŢĂ

DOCUMENTELE FEDERALISTE: FEDERALIST Nr. 3 de John JAY

Continuarea aceluiaşi subiect (Cu privire la pericolele ce provin de la forţele şi influenţele exterioare)

Pentru Independent Journal

 

Către cetăţenii statului New York:

Nu este o remarcă nouă faptul că cetăţenii oricărei ţări (dacă sunt precum americanii: inteligenţi şi bine informaţi) arareori schimbă dar perseverează cu tenacitate timp de mulţi ani într-o opinie falsă, respectându-şi interesele. Această consideraţie tinde în mod natural să creeze un mare respect pentru distinsa opinie pe care cetăţenii Americii au îmbrăţişat-o de atâta timp în mod unitar, despre importanţa de a continua în mod ferm unitatea sub un singur guvernământ federal, învestit cu suficiente puteri pentru toate ţelurile naţionale şi generale.

Cu cât cântăresc şi cercetez mai atent raţiunile ce par a fi dat naştere acestei opinii, cu atât devin mai convins că ele sunt serioase şi convingătoare.

Printre multele obiective spre care un popor înţelept şi liber consideră necesar să-şi îndrepte atenţia, acela de a se îngriji de SIGURANŢA lui pare a fi primul. SIGURANŢA poporului are legătură, fără niciun dubiu, cu o mare varietate de circumstanţe şi considerente, şi în consecinţă îngăduie o mare libertate celor ce doresc să o definească în mod cuprinzător şi limpede.

Acum intenţionez să o abordez doar înţelegând-o ca respectând securitatea menită prezervării păcii şi liniştii, precum şi menită a apăra împotriva pericolelor ce provin din partea ARMATELOR ŞI INFLUENŢELOR STRĂINE, precum şi împotriva pericolelor DE ACEEAŞI NATURĂ ce apar datorită unor cauze interne. De vreme ce prima din acestea două vine la început, se cade ca ea să fie analizată mai înainte.  Permiteţi-ne, aşadar, să începem a examina dacă poporul nu e îndreptăţit în opinia sa, că o Uniune cordială, sub un guvernământ naţional eficient, îi prilejuieşte cea mai bună siguranţă ce poate fi ticluită împotriva OSTILITĂŢILOR de peste hotare.

Numărul războaielor ce au avut sau vor avea loc în lume va fi întotdeauna proporţional cu numărul şi ponderea cauzelor, fie acestea REALE sau PRETINSE, ce le-au PROVOCAT sau le-au POFTIT. Dacă această observaţie e justă, devine util să ne întrebăm dacă atât de multe cauze DREPTE de război sunt verosimile a izvorî din partea AMERICII UNITE sau din partea Americii DEZBINATE; căci ar trebui să se vadă că America Unită va da naştere celor mai puţine, iar de aici reiese că în această privinţă Uniunea tinde cel mai mult să prezerve poporul într-o stare de pace cu celelalte naţiuni.

Cauzele DREPTE de război, în cea mai mare parte, iau naştere fie din violarea tratatelor, fie din violenţa făţişă. America a semnat deja tratate cu nu mai puţin de şase naţiuni străine, iar toate dintre ele, cu excepţia Prusiei, sunt naţiuni maritime, şi în consecinţă capabile să ne supere şi să ne rănească. Avem de asemenea un comerţ intens cu Portugalia, Spania şi Marea Britanie şi, în ceea ce le priveşte pe ultimele două, avem, în plus, circumstanţa vecinătăţii de care trebuie să ne îngrijim.

Este de o importanţă considerabilă, în ceea ce priveşte pacea Americii, ca ea să vegheze asupra legilor naţiunilor în privinţa tuturor acestor puteri, iar mie îmi pare evident că acest lucru ar fi întreprins mai bine şi mai meticulos de către un singur guvernământ naţional decât fie de către treisprezece state separate, fie de către trei sau patru confederaţii distincte.

Pentru că atunci când un fost guvern naţional eficient e consacrat, cei mai buni bărbaţi ai ţării nu numai că vor consimţi a-l servi, dar totodată vor fi numiţi să îl gestioneze; căci, fie oraş sau ţară, ori altă relaţionare contractuală, poate să învestească bărbaţi în adunări de stat, ori în senate, ori în curţi de justiţie, ori în departamente executive, şi încă va fi necesară o mai vastă şi mai generală faimă în privinţa talentelor şi a celorlalte calificări pentru a favoriza accesul indivizilor la funcţiile unui guvern naţional, – cu atât mai mult cu cât acesta va avea cea mai largă plajă de alegere, şi nu va trece prin experienţa lipsei de persoane capabile, experienţă ce nu e rară în unele state. Prin urmare, rezultă că administraţia, consfătuirile politice şi deciziile judiciare ale guvernului naţional vor fi mai înţelepte, mai sistematice şi mai judicioase decât cele ale statelor individuale şi, în consecinţă, mai satisfăcătoare în ceea ce le priveşte pe celelalte naţiuni, precum şi mai SIGURE în ceea ce ne priveşte pe noi.

Deoarece, sub guvernământul naţional, tratatele şi articolele tratatelor, precum şi legile naţiunilor, vor fi întotdeauna înfăţişate într-un anumit sens şi executate într-o manieră coerentă cu acesta, – pe câtă vreme hotărârile asupra aceloraşi puncte şi chestiuni, luate în treisprezece state, ori în trei sau patru confederaţii, nu se vor armoniza întotdeauna pentru a fi consecvente; iar aceasta şi de pe urma varietăţii instanţelor şi judecătorilor independenţi, numiţi de varii şi independente guverne, precum şi din cauza diferitelor legi şi interese locale ce-i vor afecta şi influenţa. Nu pot fi niciodată prea multe laude pentru înţelepciunea adunării de a încredinţa aceste chestiuni autorităţii şi judecăţii curţilor numite de către şi responsabile doar în faţa unui singur guvern naţional.

Pentru că perspectiva unei prezente pierderi sau a unui avantaj prezent, poate adeseori să ispitească guvernământul a două sau trei state să se abată de la buna credinţă şi justiţie; însă aceste tentaţii, neatingând celelalte state şi având prin urmare o mică sau chiar inexistentă influenţă asupra guvernului naţional, vor fi lipsite de consecinţe, iar buna credinţă şi justiţia vor fi prezervate. Cazul tratatului de pace cu Marea Britanie vine cu prisosinţă în întărirea acestui raţionament.

Întrucât chiar dacă guvernământul unui stat ar fi gata să reziste unor asemenea tentaţii, chiar dacă astfel ele pot rezulta, şi îndeobşte acesta e cazul, din circumstanţele specifice acelui stat, şi pot afecta un mare număr de locuitori, guvernământul s-ar putea să nu fie întotdeauna capabil, chiar de e dispus, să prevină injustiţia pusă la cale, sau să îi pedepsească pe agresori. Însă guvernul naţional, nefiind afectat de aceste circumstanţe locale, nu va fi nici forţat să comită aceste fărădelegi, nici nu-şi va dori puterea şi nici nu va avea tendinţa de a-şi preveni sau pedepsi împuterniciţii prin alţii.

Prin urmare, dacă violările tratatelor şi a legilor naţiunilor, fie ele intenţionate sau accidentale, prilejuiesc cauze JUSTE pentru război, acestea sunt mai puţin înfricoşătoare sub tutela unui singur guvern general decât sub cea a mai multor guverne minore, iar în această privinţă, primul dintre acestea favorizează cel mai mult SIGURANŢA poporului.

Iar în ceea ce priveşte acele cauze juste de război ce derivă din violenţă directă şi ilicită, îmi pare la fel de limpede că un singur guvern naţional bun oferă incomensurabil mai multă securitate împotriva pericolelor de acest fel decât poate să ofere vreun sfert al acestuia.

Pentru că asemenea violenţe sunt mai frecvent cauzate de patimile şi interesele unei părţi decât de cele ale unui întreg; ale unuia sau două state decât ale Uniunii. Niciun război indian nu a fost încă cauzat de agresiunea actualului guvern federal, oricât de slab ar fi acesta; dar sunt câteva exemple de conflicte cu indienii ce au fost provocate de conduita inadecvată a statelor individuale care, fie incapabile, fie refractare la a înfrâna sau a pedepsi jignirile aduse lor, au permis măcelul multor locuitori nevinovaţi.

Vecinătatea teritoriilor spaniole şi britanice, ce au hotar comun cu unele state, fără a avea cu altele, delimitează în mod natural şi imediat cauzele conflictelor la graniţe. Statele limitrofe, dacă putem vorbi de aşa ceva, vor fi acelea care sub impulsul unei iritări subite şi a unui sentiment hazardat ce ar viza un profit sau o lezare, cel mai probabil că vor declanşa război prin violenţă directă cu naţiunile amintite; şi nimic nu poate să preîntâmpine atât de eficace pericolul, precum o poate face un guvern naţional ale cărui înţelepciune şi prudenţă nu vor fi diminuate de patimile ce animă părţile imediat interesate.

Însă guvernului naţional nu doar i se vor oferi mai puţine cauze juste de război, dar acestea vor fi cu atât mai controlabile şi pasibile a fi rezolvate pe cale amiabilă. Vor fi mai temperate şi mai stăpânite, iar în această privinţă, precum şi în altele, guvernul va fi mai capabil să acţioneze după o matură chibzuinţă decât ar fi acţionat statul ofensat. Mândria statelor, precum şi cea a oamenilor, predispune în mod natural la justificarea tuturor acţiunilor şi se opune recunoaşterii, corectării sau reparării greşelilor sau ofenselor acestora. Guvernul naţional, în astfel de cazuri, nu va fi afectat de această mândrie, ci va acţiona cu moderaţie şi imparţialitate pentru a judeca şi a decide asupra mijloacelor cele mai potrivite aplanării conflictelor ce le ameninţă.

Mai mult decât atât, este bine cunoscut că recunoaşterile, explicaţiile şi compensaţiile sunt adeseori acceptate ca satisfăcătoare dacă provin de la o naţiune puternică şi unită, dar ar fi respinse ca nesatisfăcătoare dacă ar fi oferite de către un stat sau de către o confederaţie ce se bucură de puţin respect şi putere.

În anul 1685, statul genovez, ofensându-l pe Ludovic al XIV-lea, s-a străduit să-l împace. Acesta a cerut să fie trimis Dogele, sau magistratul şef, însoţit de patru senatori în FRANŢA, pentru a-şi cere scuze şi pentru a primi condiţiile de împăcare. Au fost obligaţi să se supună în numele păcii. Ar fi cerut sau ar fi primit el în oricare altă ocazie un astfel de tratament din partea Spaniei sau a Marii Britanii sau a oricărei alte naţiuni PUTERNICE?

PUBLIUS.

Traducere de Mihnea CĂPRUŢĂ