SIMPOZION N. STEINHARDT: centenar. La Bistrița

Anunțuri
Published in: on 15 Octombrie 2012 at 8:30 pm  Comments (10)  
Tags: , , , ,

EXPOZIŢIA INTERNAŢIONALĂ TRIBUNA GRAPHIC – ediţia a treia

Revista de cultură Tribuna şi Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, vă invită să luaţi parte joi, 18 octombrie 2012, ora 18, la vernisajul expoziţiei internaţionale de grafică contemporană Tribuna Graphic. Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 18 octombrie – 11 noiembrie 2012.

Manifestarea a fost iniţiată de revista Tribuna, cu scopul de a promova arta grafică prin invitarea unor creatori de marcă, 30 la număr, din Europa, America, Asia şi Australia reprezentând 21 de ţări.

Participă următorii graficieni:

Derek Michael Besant (Canada), Ardi Brouwer (Olanda), Alfonsas Cepauskas (Lituania), Briar Craig (Canada), Oleh Denysenko (Ucraina), Marc Frising (Luxemburg), Remo Giatti (Italia), Rew Hanks (Australia), Magdalena Hlawacz (Polonia), Onnik Karanfilian (Bulgaria) Tomasz Knapik (Polonia), Dimo Kolev Kolibarov (Bulgaria), Hisashi Kurachi (Japonia), Suwan Methapisit (Thailanda), Aleksandar-Leka Mladenovic (Serbia), Jirí Neuwirt (Cehia), Liliana Oltean (România), Todor Ovcharov (Bulgaria), Károly Pató (Ungaria), Elmar Peintner (Austria), Hasip Pektaş (Turcia), Giancarlo Pozzi (Italia), Jurjen Ravenhorst (Olanda), Nijole Saltenyte (Lituania), Krzysztof Szymanowicz (Polonia), Ayrat Teregulov (Rusia), Tibor Vass (Ungaria), Ana Vivoda (Croaţia), Brita Weglin (Suedia), Liu Xi-Sheng (China)

Revista Tribuna doreşte ca această expoziţie anuală să fie o manifestare constantă în peisajul artistic clujean. Totodată, datorită generozitatii artiştilor, de a dona operele Muzeului de Artă, revista Tribuna doreşte să contribuie la îmbogăţirea patrimoniului cultural al municipiului Cluj Napoca. Această expoziţie este organizată în colaborare cu Fundaţia Culturală Bienala Internaţională de Grafică Cluj.

           Cu acesta ocazie va fi lansat catalogul expoziţiei editat de revista Tribuna.

Published in: on 15 Octombrie 2012 at 8:24 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

Proză: Lucian POP: Amintiri devreme (14): Nu departe de sat… (II)

(urmare)

    Am stat în curte, pentru eventualele explicaţii, până când satul se scufundă într-un albastru greu, bătând spre negru, al uitării. Noaptea, curiozitatea dispare, nimeni nu mai întreabă nimic. Cu sentimentul datoriei împlinite, mă duc în spatele casei. Aveam acolo o magazie din scânduri, cu acoperiş din gudron ondulat. Prin spatele casei noastre, până la vale, ca şi hotar, trece un gard viu şi des de mălini, înalt de trei metri, des, că vara, nu vezi prin el, nici cât prin gaura cheii.  Iar de-a lungul văii, asemenea, un zid verde, puternic, maiestos, de răchiţi şi acăţi lăsaţi să crească în voie, pentru a întări malul mereu încercat de două, trei ori pe an, de ape umflate, galbene, dezlănţuite.

În magazie, tata, unchiul Nechita şi Cioca, la lumina unui felinar.  Din câteva scânduri, cei trei încropiră două mese lungi, aşezate pe nişte butuci necrăpaţi. Iar pe cele două mese, porţii de carne, fiecare conţinând, os, muşchi, coaste, carne de toate felurile, perfect echilibrate, datorită talentului unic al unchiului Cioca. Odată munca terminată, cei trei stăteau acuma la taclale, lângă un păhărel de ţuică. Nu se dădea de băut unui băiat care nu a făcut armata. M-am uitat curios, cu respect, la porţiile de carne înşirate pe cele două mese, şi indirect, să-l laud pe unchiul Cioca, l-am întrebat:

       – Sunt egale, ca şi greutate?

       – Uite aici, cântarul. Verifică. Te rog, verifică. La miligram!…

       Și, cum eram la liceu, mă întrebă neştiutor:

       – Măi nepoate… aţi învăţat acolo, la Cluj, cum a apărut prima ţigară?

       – Nu,  unchiule.

       – Atunci, să te lămuresc. Robinson Crusoe, un om aruncat de furtună pe o insulă, mergea pe-acolo, să-şi dea seama unde nimerise. Deodată, trase în nări un miros plăcut, ce îi da tărie şi curaj. Urmând mirosul acela frumos, ajunse într-un lan de tutun. Îşi rulă dintr-o frunză, o ţigară, şi după ce o fumă cu sete, mai înotând, mai mergând pe picioare, unde apa era mică, ajunse pe continent. Se grăbi pe continent să povestească despre acest nou medicament şi cum se foloseşte…

      În puşcărie auzise unchiul Cioca povestea lui Robinson Crusoe. A făcut trei ani la Gherla, după ce apăruse legea lui Ceauşescu, privitoare la interzicerea tăierii viţeilor.

     Cam până pe la miezul nopţii circulă o lume normală pe uliţele satului, după aceea, bântuie doar vârcolacii și  câte un beţiv, cu cântecele lui lălăite. M-am retras în camera mea, urmau, la adăpostul nopţii, ca la o sărbătoare secretă, să vină la noi, după porţiile de carne, câteva dintre neamurile, prietenii şi mărimile satului,  trecuţi pe o listă riguros întocmită de tata şi de unchiul Nechita.

   Operaţiune dusă la bun sfârşit!

   … Dar a doua zi, pe la amiază, vine în galop şi se opreşte la poarta noastră, căruţa cu Şumi, calul alb, încordat ca un arc.

   Cociş ciobanul.  Dracul aranjase ca exact în momentul în care tata, unchiul Nechita şi Todor urcau viţelul în căruţă, aproape de scenă, la un colţ al pădurii Jeilor, să se găsească şi ciobanul Cociş. Ciobanul se pregătea să-şi treacă turma peste deal, către câmpu Jeilor, pentru că toate formele de relief din afara acelei părţi de sat, se numeau Jei, cu specificaţie, pădurea Jeilor, dealul mic al Jeilor, şesul Jeilor, stâncăria Jeilor, păpurişul Jeilor, de unde se tăiase cu secera papura cu care se umplu căruţa. Ciobanul îi văzu pe cei trei ce făceau.

   În satul vecin, era un miliţian amarnic, bătut în cap, ce avea cinci oi în turma lui Cociş. Miliţianul din satul nostru, era una cu tata şi unchiul Nechita, n-aveai ce veni cu reclamaţii împotriva lor.

   Însemna că ciobanul se va duce în satul vecin, la miliţianul cel rău, şi turbat de furie, pe lângă Todor, cu care avea ce avea, îl va reclama şi pe tata, pe unchiul Nechita şi pe unchiul Cioca. Atunci am auzit pentru prima dată rostit, cuvântul „recidivist” şi ce însemna el. Unchiul Cioca, fiind recidivist, urma să primească dublu.

     Tata îl temperă pe unchiul Nechita, care venise ca o furtună la casa noastră.

     – Stai așa. Cui i-a spus aseară că ne-a văzut pe toți trei cînd încărcam vițelul?

     – Lui unchiu-so, lui Bălu!

     Și a specificat:

     – Unchiule Bălu, acuma pot, pe Todor din Jei, să-l înfund în pușcărie pe veci!

     Repede, tata cu unchiul Nechita se suiră în căruță, și pe-aci ți-e drumul, o luară către genericul Jeilor, unde era Cociș cu turma.

   Când Cociș auzi pentru ce temeri groaznice veniră la el tata cu unchiul Nechita, se mâhni, cu niște ochi reci ca piatra. 

   – Măi Pali, măi Nechita, apoi eu sunt un pârâcios? Așa mă știți? Mai bine îmi tai limba. Nu suntem noi prieteni? Nu tu, Pali, ai vindecat-o pe Nina mea?!  

   – I-ai spus lui Bălu, că-l înfunzi pe Todor în pușcărie! Cu vițelul!

   Cociș râse măriminos. Încântat.

   – Precistea mă-sii de prost, să tremure că-l bag iar la țuhaus, uită-te dragă Pali, sunt înțepenit, nu mă pot apleca din șale, de când m-a lăsat leșinat în poieniță!

   În vreme ce tata cu unchiul Nechita îi dădeau perfectă dreptate și îl asigurau că Dumnezeu vede tot, cântărește tot, turma, ca un ceas elvețian, își urma traseul, avându-l în față pe dulăul Breazu și în spate, să nu dezerteze ceva oaie, pe Tărcatu.

SFÂRȘIT

Published in: on 10 Octombrie 2012 at 10:46 pm  Comments (1)  
Tags: , , , , , , ,

Proză: Lucian POP: Amintiri devreme (14): Nu departe de sat… (I)

     Nu departe de sat, sub o margine a pădurii Jeilor, trăia Todor, Todor din Jei, într-o căsuţă din poveste, mică, ce-avea două gemuleţe cât palma, pridvor şi acoperiş de paie. Avea cal, căruţă, porc şi câteva găini.

   Într-o zi, Cociş ciobanul trecea pe-aproape cu turma lui şi câteva oi intrară peste straturile de ceapă, ardei şi usturoi ale lui Todor. Praf le-au făcut. Todor luă furca să o bage în cioban. Ciobanul îşi fluieră cei doi câini mari cât zmeii şi-i asmuţi asupra lui. Todor se retrase şi se lipi cu spatele de o căpiţă de fân, cu furca îndreptată către boturile prăpăstioase ale zmeilor. Cociş îşi scoase chibritele şi aprinse căpiţa de fân. Todor avea de ales între moartea pe rug ori sfâşierea de către fiare. Îi strigă lui Cociş:

     – Mi-au mai rămas cinci kile de ţuică din anul trecut. Ţi le dau ţie!

     Cociş îşi domoli câinii şi toţi patru, adică el, Todor, Breazu dulăul şi celălalt câine, Tărcatu, o luară către căsuţă. Cum intrai în căsuţă, după uşă, Todor avea dosită o bâtă, pentru orice eventualitate. Cei doi câini, bine educaţi, nu intrară în casă, rămaseră pe prispă. Primul intră Todor, urmat la un pas de ciobanul cel îngust la minte. Odată intrat, Todor întinse familiar mâna după bâtă, se retrase un pas în spate, pentru a-şi lua avânt şi când ciobanul trecu pragul, îl pocni în moalele capului. Acesta căzu lat pe spate, chiar în faţa câinilor, care îl mirosiră curioşi. Văzând că nu-şi ies din fire, Todor îndrăzni să iasă şi el pe prispă. Îl luă pe cioban în cârcă şi-l duse într-o poieniţă din pădure. Ciobanul se trezi sub spuza de stele, ţeapăn de frig. Un sfert din oi îi dispărură şi de-atunci, înainte de-a ploua ori a ninge, îl apăsa o greutate nevăzută pe cap, de-i venea să urce în copaci, plus că se alese şi cu un junghi permanent, pe la mijlocul şirii spinării.

     Îl dădu pe Todor în judecată.

     La tribunal, Todor îi spuse judecătorului:

    – Apăi, domnule dragă, el mi-a aprins căpiţa. Eu l-am trăznit în moalele capului. Mă ierţi?

    – Măi omule, l-ai dus în pădure, leşinat. Dacă nu se mai trezea?

    – Mă ierţi?

    – N-am cum.

   – Te mai întreb încă odată. Mă ierţi?

   – Înţelege-mă. N-am cum.

   – Atunci, f… pe măta!

   … Şi Todor de-abia aşteptă să iasă din puşcărie, primise trei ani, şi ciobanul, pentru a începe runda doua.

   Satul nu era obişnuit cu o astfel de vendetă. Neamurile celor doi cocoşi îi luară la rost şi-i ameninţară cu cea mai teribilă pedeapsă a satului:

  – Nu te mai cunosc şi nu mai vorbesc cu tine în vecii vecilor.

   Într-un sat, dacă-i scuturi bine pe locuitori, cu toţii, la o adică, sunt ceva neamuri între ei. Chiar şi o femeie, adusă de nevastă din alt sat, se pomeneşte că jumătate dintre copiii noştri îi zic mătuşă, iar cei mari, nepoată ori verişoară.

   După un an şi jumătate de purtare bună, Todor se întoarse la căsuţa lui de la marginea pădurii Jeilor. Ciobanul îşi modificase traseul, trecea cu oile la o distanţă respectabilă de gospodăria celui lăsat la vatră.

   Toate acestea se întâmplau în ultimii ani ai lui Ceauşescu. Pe atunci, dacă bivoliţa ta făta, n-aveai voie să-ţi tai viţelul când îi venea vremea să fie tocmai bun de-o tocăniţă, ori de nişte şniţele supreme. Trebuia să-l predai în bună stare statului, stat care ţi-l plătea cu atâţia lei, cu care, din piaţa mare a Clujului, puteai cumpăra un curcan, hai să zic, un curcan excepţional, dar tot curcan rămânea, nu viţel.

   Tata era şi văr cu unchiul Nechita, dar şi cel mai bun prieten. Când mama îl vedea pe unchiul Nechita că intră în curtea noastră, se enerva brusc pe vreo găină, pe vreun dihor ascuns pe nu ştiu unde, care aşteaptă noaptea să deie atacul, pe vreme, pentru că unchiul Nechita venea la noi acasă să-l ducă pe tata în cine ştie ce aventură, periculoasă din punct de vedere legal.

    – Măi Poly!!! – striga unchiul, în vreme ce ne deschidea portiţa de la drum. – Bună, dragă Ileana! – o saluta fericit nevoie mare şi pe mama.

    Apoi cei doi bărbaţi se retrăgeau în curtea cea mică din partea de către răsărit a casei. În mijlocul curţii celei mici creştea un păr tânăr. Tata nu se îndurase să taie trunchiul părului bătrân în butuci pentru foc, şi îl lăsase acolo, întreg, culcat, ca pe o bancă pe care stai şi-ţi fumezi ţigara în linşte, nederanjat de nimeni.

    Ce puseră cei doi la cale într-o zi?

    Printr-un văr primar, Todor din Jei îi transmise unchiului Nechita că are un viţel tocmai bun de tăiat. Pentru a tăia, tranşa, porţiona un viţel, trebuia implicat şi unchiul Cioca, inegalabilul specialist din acest domeniu.

   … Peste câteva zile, unchiul Cioca veni la noi, ziua în amiaza mare, cu mîinile în buzunare, să vadă lumea că nu are la el trusa de cuţite necesare practicării meseriei lui. Îi strigă peste gard mamei, să-l audă întreaga uliţă:

    – Tu, Ileana, e-acasă Poly?

    – Nu-i acasă, de ce-ţi trebuie?

    – Mă doare o curvă de măsea, că-mi explodează creierii. O scot.

    Tata, sanitar universal, avea şi o trusă completă de treizeci şi doi de cleşti dentari. La cerere, îţi făcea şi injecţie de anestezie.

    – Intră, Cioca dragă, şi aşteaptă-l.

    Unchiul Cioca intră în curte şi se aşeză pe trepţii casei. Trecea arar, unul, alta, pe uliţă şi, în apatia amiezii, după ce se dumireau de ce stă unchiul Cioca pe trepţii casei noastre, deplângeau soarta omului, nevoit să îndure cele mai chinuitoare dureri, cele de dinţi şi măsele.

   Când, în asfinţit, soarele îşi ridică poalele roşii în cap şi, de frica lui, toate umbrele o luară la goană în direcţia opusă, apăru liniştită de după ultimul colţ larg al uliţei noastre, colţ din dreptul gospodăriei lui Zbengu, căruţa unchiului Nechita, trasă de Şumi, armăsarul alb. Pe scândura de iliş, unchiul şi tata. În spatele lor, lada căruţei plină de tulpini de papură. De pe trepţi, Cioca se repezi să deschidă poarta mare, şi căruţa intră în curte.  Din curte, căruţa o coti în spatele casei, unde nu o mai vedea nimeni.

   Eu stăteam de şase, în curte, eram pe clasa noua şi ştiam să citesc realitatea din spatele aparenţelor. Ca şi un funcţionar de la un ghişeu de informaţii, când eram întrebat de către cei ce treceau pe uliţă: „- Ce v-a adus căruţa lui Nechita?…”, eu le răspundeam politicos, dar cu o mare plictiseală, dezamăgit de valoarea încărcăturii: „- Papură. Tata vrea să badijonăm podul şi pe deasupra”.

Cu toţii, să demonstreze ce atotştiutori sunt, se opriră gânditori în mijlocul uliţei, şi-mi dădură grijulii cel mai preţios sfat legat de folosirea papurei: „- Lăsaţi-o două săptămâni la uscat. Neapărat. Chiar trei. Altfel, vax!…”  Și trecătorul o lua din loc, supărat că nu-i vom urma sfatul şi, de la papura neuscată, podul nostru va prinde umezeală.

(va urma)

Published in: on 9 Octombrie 2012 at 10:57 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,