– Mamă, cumpără-mi şi mie o păpuşă!
– Ia lasă-mă-n pace! N-avem bani! zice şi continuă să mestece într-o oală.
– Cumpără-mi, mamă, una cât de mică… şi începu să plângă.
Caterina se uită la fetiţă şi i se făcu milă de ea. Trase cratiţa pe marginea sobei şi se apropie de Ana, mezina familiei. O cuprinse cu braţele, apoi o luă în braţe, deşi era trecută de opt ani. Îi dădu drumul din braţe, după ce o sărută pe creştet.
– Am să-ţi croiesc din pânză o formă de păpuşă. Tu o vei coase…
Chiar atunci intră în casă fata cea mai mare, Titi:
– De ce plânge? Ce vreţi să coaseţi?
– Vrem să facem o păpuşă, zise printre lacrimi Ana.
– Lasă, că-ţi fac eu una, una grozavă! Dar ce, te-a apucat dorul de păpuşi?
– Titi, Delia are cinci păpuşi… De acelea cumpărate… Frumoase. Una e neagră. Mă cheamă să mă joc cu ea, dar numai afară. I-am văzut păpuşile, când ne-a chemat mă-sa să ne dea prăjitură. I-am zis Deliei să ne jucăm cu păpuşile ei şi a strigat la mine: „Nimeni nu pune mâna pe păpuşile mele!”
Titi o luă pe Ana de mână:
– Îţi voi face eu o păpuşă mult mai frumoasă decât acelea.
Toată ziua a lucrat Titi. I-a ieşit o păpuşă reuşită. I-a pus păr din fuior de cânepă şi l-a împletit în două cozi. Ochii i-a cusut cu aţă albastră, sprâncenele cu neagră şi gura cu roşie. Două puncte cu aţă maro te făceau să recunoşti năsucul. Picioarele, trupul şi mâinile le-a umplut cu câlţi. I-a făcut un bust izbutit. A îmbrăcat-o cu o bluză şi o fustă şi a încălţat-o cu nişte bucăţele de stofă neagră.
Ana nu s-a mişcat de lângă Titi, iar când a fost gata păpuşa, sărea în sus de bucurie.
A doua zi, se întâlni cu Delia la şcoală.
– Ana, vino după-amiază la noi, să ne jucăm!
– Bine, o să vin! Ştii, Delia, am şi eu acum o păpuşă.
– Adă-ţi păpuşa s-o văd. Eu nu pot veni la voi, că nu mă lasă mama.
După-amiază, Ana îşi luă păpuşa şi merse la Delia. Se jucară în grădiniţa cu flori din faţa casei. Vorbeau cu păpuşa, o culcau pe un pătuţ de flori. O învăţau poezii… Spre seară, Ana luă păpuşa să meargă acasă. Atunci, Delia începu să urle:
– Las-o, e a mea!
– Cum e a ta? o întrebă Ana.
– Delia începu să plângă. Doamna, auzind-o, veni la ele.
– De ce plângi, Delia? Ce ţi-a făcut?
– Mi-a luat păpuşa!
– Dă-i, Ana, păpuşa! zise Doamna cu un ton pe care nu-l mai auzise.
– E păpuşa mea! Mi-a făcut-o soră-mea!
– Dă-mi păpuşa! şi zicând aceasta, Doamna îi smulse păpuşa din mâini şi adăugă: Pleacă acasă! Ce-ţi trebuie ţie păpuşă?!!
Doamna o luă pe Delia de mână şi cu păpuşa în cealaltă mână întrară în casă.
Ana începu să plângă şi se îndreptă şi ea spre casă. Intrând, Caterina o întrebă:
– Ce ai? Iar plângi?
– Mamă, mi-au luat păpuşa…
Şi îi povesti totul. Mama o mângâie:
– Lasă-le-n pace! O să-ţi facă Titi alta. Ştii cât e de răsfăţată Delia! Nu fi prostuţă!
Nu s-a mai dus după-amiază să se joace cu Delia. Nici nu putea. Trebuia să meargă cu vaca. Avea viţel şi nu o dădeau la ciurdă…
Într-o sâmbătă, s-a schimbat vremea. A început să plouă cu găleata, de se umflase valea.
– Ana, du-te la prăvălie, să cumperi zahăr.
– Da, mamă, mă duc.
La prăvălie, se întâlni cu doamna şi o salută, uitându-se în altă parte.
– De ce nu mai vii să te joci cu Delia? îi zise blând aceasta.
– Acum, nu ne putem juca afară.
– Vino, o să vă las să vă jucaţi în casă.
Ana tresări. Nu zise nimic. Întorcându-se acasă, intră cu picioarele goale în toate bălţile. Apa era caldă. Îi dădu mamei zahărul şi fugi la Delia.
– Bine că eşti desculţă, că n-ai noroi pe picioare! zise Doamna.
Fetiţa se mai şterse pe picioare şi intră în casă. Delia se bucură, văzând-o. Se jucară cu cele şase păpuşi în fel şi chip. Anei îi veni o idee.
– Hai să ne jucăm de-a tupu, dar să ascundem păpuşile.
Aşa făcură. La început, Ana le ascundea cam la vedere, încât Delia le găsea repede, bucurându-se de reuşită. Delia le ascundea mai bine, să nu le găsească uşor Ana. Când le-a ascuns ultima dată Ana, păpuşa ei a înfăşurat-o în puloverul ei. Delia a început să le caute.
– Delia, eu merg acasă! Le găseşti tu!
– Vino şi mâine să ne jucăm!
– Vin, dacă plouă!
Îşi luă cu grijă puloverul cu păpuşa în el, o salută pe Doamna, care era în camera alăturată, şi plecă.
Când ajunse aproape de vale, observă că apa era gata să treacă peste pod. Pe pod se opri. Cineva îi strigă să plece de lângă balustrada podului, să nu cadă în apă. Ana nu-l ascultă. Scoase păpuşa din mâneca puloverului. Se uită la ea. O sărută pe faţă şi pe păr, apoi o aruncă în apă. O clipă pluti, iar apoi apa învolburată o înghiţi. Ana se îndreptă încet spre casă, zicându-şi: „Am terminat cu păpuşile!”
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
De-a tupu – De-a v-aţi ascunselea