Aşa cum arată aici, într-o fotografie trimisă mie de prietenul Ucu Bodiceanu – curatorul unei expoziţii evocatoare din primăvara lui 2010 despre maşinile din vechiul Cluj – vechea moară de lângă poşta clujeană este deja în paragină, pregătită să dispară din peisajul urban pentru care a fost o vreme reprezentativă. Între timp, pe locul ei s-a ridicat, ani după demolarea ei, o clădire postmodernă, stridentă în raport cu palatele 1900 dimprejur, care adăposteşte astăzi singura cafenea din oraş unde poţi urmări afişarea electronică a cotaţiilor bursiere curente.
Dar ce se vede în imagine dincolo de ce se vede? În primul rând, siluetele a doi inşi, unul dintre ei fiind sigur biciclist, anturaţi de un „velo”, semn că oraşul traversa o vârstă de acalmie, când echilibrul între vehiculele motorizate – motociclete, motorete, maşini – şi celelalte (trăsuri, birje, care trase de cai, cărucioare, biciclete) nu fusese încă rupt. Cei doi sunt echipaţi în conformitate cu stilul interbelic al unui ciclist: poartă şepci, vestoane sport, iar unul dintre ei, singurul vizibil din cap până-n picioare, şi-a îndesat pantalonii largi (bufanţi) în cizme, spre a nu şi-i prinde în lanţ, pe durata deplasării.
Un al treilea ins îşi face de lucru lângă portiera din spatele lor, chipul şi pălăria lui se disting destul de greu în ancadramentul rezervat geamului de la portiera din dreapta a maşinii. Cât despre aceasta din urmă, ea pare echivalentul unui microbuz din zilele noastre, are cel puţin şase locuri, iar umbrele din interior par să indice faptul că acolo mai sunt încă măcar două alte persoane, una dintre ele aşezată în spate, iar cealaltă, surprinsă în mişcare către ieşirea din faţă, are aspectul unei pete întunecate. Se pot ghici, totuşi, contururile unui cap-spate aplecat înainte. Dar poate că este vorba numai de efecte ale luminii pe care, aidoma insului confruntat cu ghicitorile testului proiectiv Rorschach, le suprainterpretez şi eu, acuma…
În spatele celor doi, structura de lemn acoperită pare să dezvăluie existenţa unui podeţ acoperit peste Canalul Morii, odinioară descoperit şi în zona aceea. Era, de altfel, indispensabil unei mori, fie că era urnită de forţa apei, fie că se mulţumea cu facilităţile pe care o curgere lichidă din proximitate i-l asigura.
Ce se mai vede? Peste acoperişul deja în curs de demantelare, care îşi dezvăluie scheletul lemnos, pentru ultima oară în faţa istoriei, se iţeşte turla barocă a bisericii franciscane din Piaţa Muzeului şi se văd frumoasele turnuri a două dintre construcţiile, pe atunci relativ recente, făcute în ultimele decenii de dominaţie imperială.
… Şi mai e aerul unei epoci, diseminat ca un parfum cu nuanţe difuze, dar stăruitoare, în toată imaginea…
Ar mai fi o imagine, şi mai lămuritoare în privinţa amplasării vechii mori. Un alt unghi al decupajului imaginii surprinde podeţul acoperit peste Canalul Morii, dezvăluind în spate, pe stânga, palatul cu minunata farmacie de pe colţ, învecinat cu urâta construcţie ceauşistă a Casei de Mode. Pe dreapta se desluşeşte colţul dinspre Parcul Caragiale al Palatului Poştei (oficiul poştal nr. 1). Vizavi, mai departe, în plan de fundal, se desluşeşte palatul ce deschide actuala Piaţă Mihai Viteazu.
Astăzi, locul vechii mori îl ocupă clădirea modernă aparţinând Băncii Transilvania, iar braţul Someşului este acoperit în porţiunea respectivă, regăsindu-se abia după epuizarea străzii Bariţiu.
Casa de Cultură a Municipiului Cluj-Napoca &
Ovidiupecican's Blog 