Anchetele verii… la Arad. Cristina LAZURCĂ

I-am răspuns, într-una din zile, admirabilei jurnaliste Cristina LAZURCĂ – prietenă bună din Arad de mai bine de un deceniu – la o întrebare estivală. Cum astăzi am primit link-ul, și cum am plăcerea de a fi coleg de pagină, convocat în jurul aceleiași teme, și cu poetul Vasile DAN, cu scriitoarea Anca GIURA și cu dramaturga Elise WILK, dau mai jos link-ul pentru cei interesați de madlenele proustiene… (O.P.)

http://glsa.ro/arad/cultural/55518-exista-un-fruct-sau-altceva-care-declanseaza-in-cazul-dumneavoastra-reflexul-proustian.html

9. Quaestio pentru IOANA MACREA-TOMA

Stimată doamnă Ioana Macrea-Toma, care sunt cele mai importante noutăţi pe care le aduce volumul dvs. faţă de cele deja cunoscute? (Notaţi, vă rog, măcar cinci)

– Vă trimit pe puncte noutăţile cărţii:

– panoramează sociologic-statistic câmpul literar, în sensul producerii de hărţi perceptuale ale poziţionării scriitorilor în câmp, în funcţie de profilurile lor socio-politice; în felul acesta reuşeşte aplicarea metodologiei bourdieu-iste în integralitatea ei, încercând chiar reconfigurarea teoriei în funcţie de aplicarea şi verificarea ei pe un câmp cultural dintr-un regim nedemocratic (spre deosebire de studiul intuitiv al Katherinei Verdery, acesta îşi propune să reprezinte imagistic polarizările de câmp şi să exploreze dimensiunea “autonomiei relative” a câmpului literar în comunism);

– reconstruieşte peisajul instituţional literar, prin inserţia organizaţiei de breaslă în reţeaua producţiei şi receptării bunurilor simbolice (nu se opreşte monografic la Uniunea Scriitorilor,  precum Lucia Dragomir);

– combină teoretic şi metodologic istoria socială, sociologia şi antropologia literară, oferind nu doar o imagine de ansamblu a structurilor şi structurii câmpului literar, ci o analiză comprehensivă a condiţiei scriitoriceşti şi a interacţiunilor literare;

– combină surse arhivistice, încercând să «delocalizeze» fenomene culturale interne şi să le privească în dinamica specifică Războiului Rece ; influenţa emisiunilor Europei Libere de la Paris este astfel analizată contextual, şi nu referenţial;

– nuanţează paradigma totalitară existentă privitoare la cenzură, arătând mai degraba implicaţiile şi mizele actului publicistic într-un sistem centralist de consacrare şi de control;

– relaţionează omologic poziţii şi luări de poziţii, prin două studii de caz ; protocronismul e afiliat unor recuperări temporale ample, catalizate de un etos restaurator.

Nominalizarea Ioanei Macrea-Toma, pentru cartea menționată aici, pe lista scurtă a Premiului CRITIC ATAC 2010:

http://www.criticatac.ro/4454/premiul-criticatac-pe-2010-short-list/

Racorduri (3)

Veghe

de Andrei Florian

instalaţie, (asamblaj din lemn pictat si traforat, cu surse de lumină),

2007

Published in: on 5 Martie 2010 at 11:10 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

Racorduri (2)

In Memoriam sau Oratorul

de Andrei Florian

instalaţie, (asamblaj din piatra pictată şi furnir), 12x12x28cm.,

2000

Published in: on 5 Martie 2010 at 10:59 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

Racorduri (1)

Fereastra boschetarului Vasile

de Andrei Florian

instalaţie, (asamblaj din polistiren, nuiele alun, rama tei), 95x95cm.,

1998

Published in: on 5 Martie 2010 at 10:43 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

8. QUAESTIO pentru Andrei Florian

– Există în cariera fiecărui artist o anume întruchipare a axialităţii. Pe tine, dragă Florian, ce anume te determină să simţi că nu te-ai îndepărtat, distanţat, de propriul ax ordonator, şi cum se manifestă acest lucru în arta pe care o practici? De unde îţi tragi sevele şi ce anume îţi organizează geografiile interioare? Cum se vede asta în plastica ta?

 

 

– Îmi voi construi răspunsul contrar aşteptărilor tale, de la un proaspăt doftor în arte vizuale, pe vorba plină de tâlc a tatălui meu, ce mi-a servit încă de copil în fixarea reperelor de viaţă: “…fiecare devine ce este!!!”. Încep cu aceste cuvinte încercând să clarific în spaţiul “strâmt” fizic, al blogului tău, natura propriului act de creaţie.

Vocaţia, harul se dezvăluie în copilărie, prin plăcerea vădită pentru a face ceva anume: cânt, desen, colorare, dans, etc. Excepţia celor deveniţi brusc artişti la maturitate, e datorată înhibării pornirilor copilăriei spre un anume domeniu vocaţional; tatonării infinite între opţiuni.

Observ privind retrospectiv că devenirea-mi artistică nelipsită de îndoieli, nereuşite, frământări şi renunţări ciclice, începe de copil fiind constantă. Pe tot parcursul ei m-am servit de fascinantul model al formelor umane şi naturale, aureolate de lumină, ca de o uriaşă bancă de date. Le valorific perpetuu principiile, utilizându-le fără a le reproduce; lucru imposibil şi neproductiv în creaţia plastică veritabilă.

Culmea Creaţiei în lumea terestră, de la Facere încoace, este omul cu toată pleiada de tare inerente şi lumina ce-l defineşte. Lumea formelor trupului şi a obiectelor create de om, atinse de lumină, fac obiectul şi subiectul plăsmuirilor mele artistice, indiferent de varietatea materiei de lucru; din ele transpare şi doar aluziv prezenţa umană.

Da, natura umană este un “ax ordonator”, “axialitatea” şi sursa uriaşă care îmi alcătuieşte “geografiile interioare” străbătute de lumină. Ne naştem şi devenim ceea ce suntem destinaţi a deveni. Asta ne face să ne identificăm până la contopire cu propriul ax, dacă nu preluăm un rol ce nu ne aparţine jucându-l mincinos o viaţă.

 

Sunt născut la Stalingrad (“Oraşul Stalin”), Braşov, în 14.04.1959, unde am urmat Liceul de arte. Absolvent în 1985 al Institutului de Arte Plastice şi Decorative “Ion Andreescu”, specializarea ceramică-sticlă-metal din Cluj. Stabilit în Cluj, repartizat în UCECOM la Negreşti-Oaş, (Ceramica de Vama), apoi la Arta Decorativă Cluj. Din 1990 cadru didactic, asistent universitar apoi lector, actualmente şi doctor în arte vizuale, în căutare perpetuă de pacienţi (plăcuţi vizual). Cabinet (studio de creaţie) nr.6, în complexul UAPR Cluj, str. Albac 19. Consultaţii pentru ajustări vizuale, oricând după un telefon prealabil la 0746180059 sau mail: andreifloriancoadădemaimuţăyahoo.com.

Published in: on 5 Martie 2010 at 10:34 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

Amprentări (3)

Imago mundi 4

de Ştefan Dorel Găină Gerendi

fotomontaj

Published in: on 4 Martie 2010 at 7:03 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , ,

Amprentări (2)

Imago mundi 3

de Ştefan Dorel Găină Gerendi

fotomontaj

Published in: on 4 Martie 2010 at 6:55 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , ,

Amprentări (1)

Imago mundi 2

de Ştefan Dorel Găină Gerendi

fotomontaj

Published in: on 4 Martie 2010 at 6:48 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , ,

7. Quaestio pentru ŞTEFAN DOREL GĂINĂ GERENDI

– Dragă Dorel, ce nu poate încăpea într-o fotografie, din cele văzute şi nevăzute? Ce-i este neapărat necesar fotografului măiastru care eşti pentru a socoti că s-a apropiat cât de tare se poate de poza pe care spera să o facă? Cum ai ajuns unde eşti şi ce-ţi mai lipseşte ca să ajungi unde vrei?

– Este adevărat! O fotografie, o imagine fotografică şi în general, aproape oricare imagine vizuală este o stare de restricţie şi de ultra rezumare faţă de pofta, lăcomia, dorinţa şi aşteptarea noastră întru a vedea cele văzute şi cele nevăzute, cele de văzut şi cele de nevăzut.

Doar că uriaşele teritorii ale neîncăperii într-o reprezentare vizuală sunt anunţate, printr-o ciudată şi complicată ceremonie a declinărilor de ştiut şi a declinărilor de bănuit, într-o ciudată şi complicată convenire la care participă propunerea de reprezentare a imaginii fotografice (cu toate calităţile şi defectele ei) cu toate semnalările şi incitările de rapel mnemonic de semn individual şi/ sau colectiv) în însoţire în/ întru (tentativă de) înţeles ataşată la o energică stare de dialog şi/ sau monolog dialogal cu sursele şi resursele noastre de la verificări şi autorizări mnemonice la închipuiri fantasmagorice) de şi întru întâmpinare, a unei veşti, poveşti, mărturisiri cu preponderenţă instalată în şi din/ întru şi dinspre vizualitate. Vizibil şi lizibil, revelat, desluşit sau bănuit, iată o stare de însoţire cu taina lumii, propusă, de (şi de) o imagine fotografică. Rezumând, cred, (se pare că) imaginea fotografică este un sol, o solie, un ambasador ce încearcă să-şi reprezinte, înspre (şi la) noi teritoriile sale cunoscute şi chiar şi pe cele necunoscute.

2. Săru’mâna pentru complimentarea cu întrucuvântul „maiestru”. Nu sunt aşa ceva! Poate doar par! E drept că sunt mai mult decât îndrăgostit de fotografie (şi de) şi probabil că asta îmi dă o stare de beţie ceva mai benefică, stare de beţie care în loc să emită obişnuitul şi (câte odată) simpaticul damf lasă loc, generată, emite (probabil) un „ce” de „aură” ce se pare că atinge simţirea celor din jurul meu. Revenind la întrebare, la întrebarea care se apleacă asupra ce-i este necesar fotografului ca să se poată apropia cât mai tare de poza pe care speră să o facă, cred că este nevoie în primul rând să ia act de anunţata/ anunţabila solie pe care o posibilă stare/ reperare de întru-imagine fotografică o semnalează dinspre/ dintru teritoriile ei de proximitate şi/ sau depărtare şi această luare de act să fie însoţită de perpetua stare de întru-iubire pe care o ai/ o avem (ar trebui să o avem) faţă de lumea ca lume, îngăduindu-i acesteia să existe în/ întru legea ei şi astfel să ne acceptăm şi să ne cunoaştem (să încercăm să ne cunoaştem) reciproc.

În sfârşit, încerc, la a treia întrebare, o tentativă de răspuns ceva mai scurt. Deci, la unde am ajuns ca şi însoţire cu şi întru fotografie, am ajuns pe nesimţite dar cotropit se pare de o neliniştită/ perpetuă simţire, iar ca să ajung unde vreau nu-mi lipseşte nimic decât poate un infinit prieten care să mă lase să-l călăresc ca pe un cal năzdrăvan din poveştile fără de sfârşit.

3 martie 2010

Published in: on 4 Martie 2010 at 6:21 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , ,