Scriitură creativă: Variațiuni pe tema Pieței Universității – ianuarie 2012 (2: Claudia NEGREA)

(R)EVOLUȚIA UNEI FECIOARE

de Claudia NEGREA

       Camera era scăldată într-o lumină violet şi decorată cu eşarfe colorate care atârnau pe pereţii cu postere vechi, şterse, de pe care nu se mai înţelegea mare lucru. Simona se uita în gol spre  televizorul dat pe volum minim. Protestele erau în toi: sute de bucureşteni ieşiseră în stradă pentru a-şi urla în gura mare nemulţumirile. Steagurile României fluturau prin Piaţa Universităţii, bărbaţii se schimonoseau strigând revoltaţi spre un vinovat absent, spre clădiri, spre statui, spre cer. În surdină se auzea slab, de la un pick-up vechi, o melodie a formaţiei The Beatles, iar Simona şedea pe jos, nemişcată, cu gura întredeschisă şi cu o pensulă în mână. Era în mijlocul operaţiunii de a picta o pancartă mare. În mijlocul florilor viu colorate şi al semnelor păcii, stătea scris cu litere de mână frumos rotunjite: Noi iubim, nu muncim. După ce şi-a terminat lucrul s-a îmbrăcat cu o fustă lungă şi o bluză mai groasă. A oprit televizorul, muzica şi a ieşit din apartament cu pancarda în mână. Locuia singură. De când s-a mutat la Bucureşti era aproape întotdeauna singură, deoarece îi venea greu să-şi facă prieteni. Fiind foarte timidă, aproape că nu a schimbat nicio vorbă cu ceilalţi colegi de facultate. Acum era deja în ultimul an. Înafară de o verişoară îndepărtată, nu a vizitat-o nimeni la ea acasă. Idealurile ei nu se potriveau cu cele ale altor oameni, ea aspirând la lucruri măreţe în viaţă, la perfecţiune chiar. Ea credea în puritatea sufletului şi a trupului, luând astfel decizia de a se izola de orice i-ar fi putut face rău. În această zi de ianuarie a decis că prezenţa ei la un protest ar putea fi benefică. Ea ar putea schimba lumea în bine. Oamenii s-ar iubi din nou.

            Telefonul suna într-una în biroul domnului Mureşan. El nu părea să bage de seamă. În mijlocul încăperii se afla scaunul negru de birou pe care şedea domnul Radu Mureşan, profesor de limba şi literatura română la unul dintre cele mai bune licee ale Bucureştiului. Ţinea în braţe o pisică albă şi grasă care torcea cu ochii închişi în timp ce o mângâia cu o mână. În cealaltă mână ţinea o lucrare pe care o citea încruntat pe sub ochelarii de vedere.

– Ăsta-i prost! rosti domnul Mureşan frecându-şi sprâncenele cu degetul mare şi cu cel mijlociu şi îndreptându-se cu scaunul spre birou unde începu să scrie cu pix roşu pe lucrarea elevului. În cele din urmă, bărbatul se ridică şi răspunse la telefon. După o conversaţie de aproximativ un minut în care domnul Mureşan nu rosti decât cuvintele ,,da”, ,,nu” şi ,,bine”, se luă curentul.

– Pizda mă-sii! Acum? mormăi răguşit domnul Mureşan bâjbâind prin întuneric după brichetă. Cu o lumânare în mână ieşi din birou şi intră în dormitor unde începu să se dezbrace. Arăta foarte bine pentru vârsta lui: avea părul negru fără niciun fir alb, corpul îi era bine făcut, destul de înalt şi cu mustaţa îngrijită. Îşi scoase din dulap nişte pantaloni de stofă, un pullover gros şi nişte şosete. Pe hol îşi luă paltonul şi pălăria la care avea ataşate două pene, deschise uşa şi ieşi din casă cu lumânarea aprinsă în mână. Pe trotuarul din faţa casei îşi dădu seama, suflă în ea şi o lăsă pe bordură. Radu Mureşan era un profesor respectat, atât de ceilalţi profesori, cât şi de elevi, datorită intelectului său şi culturii generale pe care o avea. Cu toate acestea, nimeni nu ştia mare lucru despre viaţa lui personală. Discuţiile cu el erau atât de plăcute şi de interesante încât oamenii  nici nu se mai gândeau să-l întrebe dacă e căsătorit sau dacă are copii. Domnul Mureşan deţinea o casă mare, o vilă pe care o moştenise de la părinţii lui. Primea vizite destul de des. Toate persoanele care intrau la el în casă erau tinere- elevi care veneau probabil la meditaţii sau foşti elevi care veneau de dragul de a mai schimba o vorbă cu mult apreciatul profesor.

       Raluca făcea fitness în faţa televizorului cu părul prins în coc îmbrăcată doar într-o bustieră şi nişte pantaloni scurţi, mulaţi pe picioarele ei suple. Camera era modernă cu mobilă albă luată la comandă,  pereţi albi, tavan înalt şi luminată puternic de neoane orbitoare. Volumul era dat aproape la maxim, iar vocea femeii din televizor îi urla într-una să se îndoaie, să se aplece, să îşi ridice mâinile, apoi picioarele. Raluca executa cu zâmbetul pe buze, cu transpiraţia şiroindu-i pe frunte în jos. La final bău apă dintr-o sticlă de plastic şi opri televizorul pentru a da drumul la combina din care urla altă voce, de această dată a unei cântăreţe de muzică latino. Dansând pe ritmul melodiei, Raluca intră la duş unde petrecu în jur de zece minute, după care se închise în camera ei acoperită doar de un prosop. După o perioadă de timp imposibil de precizat, Raluca ieşi din cameră cu părul uscat, întins, îmbrăcată în nişte blugi negri şi o bluză gri, largă, care îi lăsa un umăr dezgolit. Pielea feţei îi era sufocată de un strat gros de fond de ten, genele încărcate de rimmel îi făceau ochii să pară mai mari şi mai strălucitori, iar rujul lucios îi scotea în evidenţă buzele cărnoase. Îşi luă paltonul şi deschise uşa de la camera părinţilor ei.

– Eu merg să mă întâlnesc cu Costel, spuse ea cu o voce uşor piţigăiată, afectată.

– Iar cu golanu’ ăla, mă? o întrebă tatăl ei cu dispreţ uitându-se în continuare la televizor

– Te rog să nu-i mai spui aşa, da?

– Las-o, Ionel că-s tineri, interveni mama Ralucăi uitându-se cu drag spre ea.

– Femeie, tu nu mai ştii ce a făcut ăla de ziua ei? Că a adus-o noaptea acasă pe patru cărări! Şi a condus beat! Lasă-mă pe mine cu tinerii… Tinerii-s proşti! se răsti Ionel şi dădu volumul mai tare la ştiri.

– Şi vezi pe unde umbli şi tu. Că uite… Uuuite la bezmeticii ăia acolo la televizor. Protestează şi ei că n-au ce face…

Raluca salută şi închise uşile după ea nervoasă. Era singură la părinţi şi avea parte de tot ce îşi dorea. Relaţia ei cu Costel avea deja un an, dar părinţii ei nu aflaseră despre el decât de două luni. Tatăl Ralucăi nu-l plăcea deloc. Spunea că e prea mare pentru ea, fiindcă avea treizeci de ani şi nici măcar nu ştia unde lucrează sau cu ce se ocupă părinţii lui. Cu toate acestea, avea o maşină scumpă. În clasa a noua, Raluca a câştigat locul întâi la balul bobocilor, fiind considerată cea mai frumoasă fată din liceu. Înafară de părinţi, nimeni nu o văzuse niciodată nemachiată. Visul ei era să devină actriţă sau prezentatoare la PRO TV.

            Simona stătea retrasă cu pancarta în mână, privind aproape absentă spre haosul ce se desfăşura în Piaţa Universităţii. Era singură şi sfioasă, ţinând pancarta mai mult ascunsă decât la vedere. Oamenii erau strânşi în jurul statuilor urlând diferite lozinci, unele deja ştiute, altele inventate pe loc. Aproape toţi ţineau în mâini pancarte, iar pe fiecare erau scrise cuvinte adresate în general guvernului sau cuvinte care reflectau nemulţumirile lor în legătură cu situaţia actuală din ţară. Simona părea uşor dezorientată, prinvind în stânga şi în dreapta cum cetăţenii îşi făceau singuri dreptate, unii certându-se cu jandarmii, fiind uneori chiar ,,apostrofaţi” fizic de către aceştia. La un moment dat se îndreptă spre ea fugind un tânăr care folosea steagul României ca şi pelerină.

– Haide şi tu acolo. De ce stai aici? Aici n-o să te bage nimeni în seamă. Haide, ce stai? Ia să văd, ce scrie pe pancarta ta?

Simona îi arătă speriată pancarta.

– ,,Noi iubim, nu muncim”, citi băiatul. Ce ai, fă? Eşti dusă? Aici e treaba serioasă şi tu vi cu lozinci d-astea… de hippioţi? Aruncă aia şi hai şi tu să strigi ceva… JOS BĂ-SES-CU! JOS BĂ-SES-CU! începu tânărul să strige îndepărtându-se de Simona şi fugind înapoi spre grupul protestatarilor. Simona îşi lăsă pancarta jos, sprijinind-o de un stâlp.

– Mi-a fost elev ţăcănitul ăla, spuse o voce masculină din spatele Simonei. Ea se întoarse spre bărbat.

– Radu Mureşan mă numesc.

Simona îi întinse mână şi se prezentă. Cei doi stăteau acum unul lângă celălalt uitându-se la mulţimea de oameni agitaţi.

– De ce nu mergeţi şi dumneavoastră acolo? întrebă domnul Mureşan.

Simona părea pietrificată cu privirea aţintită spre protestatari. Îi răspunse fără să îl privească.

– Nu cred că mă reprezintă… Am crezut că va fi mai paşnic.

– Eh, o să se potolească şi ei când îşi vor da seama că stau degeaba în frig. N-o să-i bage nimeni în seamă.

– Eu cred că voi porni spre casă… spuse Simona în timp ce spre ei se îndrepta cu paşi grăbiţi o fată înaltă.

– Nu vă supăraţi, îmi pare rău că vă deranjez, dar sunt puţin îngrijorată, spuse fata ajungând în dreptul domnului Mureşan.

– Îmi caut şi eu prietenul. Trebuia să ne întâlnim chiar aici, în Piaţă… şi nu-l văd nicăieri.

Domnul Mureşan se uită spre ea şi începu să chicotească.

– Păi aici vă daţi întâlnire, drăguţă? Tu nu ai văzut la televizor ce era afară?

– Cum arată prietenul tău? Poate l-am văzut eu, interveni Simona.

– Păi e brunet şi… Nu ştiu cum e îmbrăcat că nu am vorbit deloc cu el de la prânz. Cât e ceasul, nu ştiţi? Mie mi s-a descărcat bateria la telefon chiar acum şi nici nu am cum să îl sun. De aceea sunt disperată.

– E ora zece şi un sfert, domnişoară, răspunse domnul Mureşan. Noi suntem aici de vreo cinci minute, aşa.

Raluca se uită îngrijorată în stânga şi în dreapta.

– Am întârziat. Trebuia să ne vedem la fix. Probabil mă caută şi el pe mine. Voi sta aici, măcar e mai ferit.

– Staţi aici, e un unghi bun de observare. Nu-i aşa, domnişoară Simona?

Simona stătea în continuare lângă domnul Mureşan.

– Da, aşa e.

Simona îl privi stânjenită pe domnul Mureşan şi îl întrebă:

– Nu vă supăraţi… Spuneaţi că sunteţi profesor?

– N-am spus, răspunse el zâmbindu-i.

Simona roşi.

– Dar… Aţi spus că…

– Glumesc şi eu, domnişoară, râse domnul Mureşan şi o atinse cu mâna pe spate. Da, sunt profesor de limba şi literatura română.

– Mă gândeam eu. Eu anul viitor voi da la masterat la Facultatea de Litere… Teoria literaturii şi literatură comparată.

– Aaa, frumos, frumos. Dar cum ţi-ai dat seama că sunt profesor?

Simona îi aruncă un zâmbet stângaci.

– Iubire, aici erai! se auzi urletul unui băiat care se îndreptă spre cei trei.

– Costel! Ce-i cu tine, ai înnebunit?

Costel era la bustul gol purtând pe spate steagul României.

– Raluca, te-am căutat peste tot şi nu erai, strigă el gâfâind când era deja în faţa fetei.

– Bă, tu eşti porc! Tu te vezi în ce hal eşti? Puţi a alcool şi eşti dezbrăcat!

– Am băut nişte vodkă… M-am întâlnit şi cu Mihai, el e acolo la protest. Haide şi tu! strigă el în continuare

– Da’ nu mai urla, că te aud.

– Scuze… Am urlat acolo în mulţime şi acum mi s-au înfundat urechile aşa… Nu mai aud bine.

– Costel, tu eşti bou la faza asta. Cum să-mi faci aşa ceva?

– Hai nu te mai isteriza. Hai şi tu acolo. Mai sunt fete. A venit şi prietena lu’ Mihai.

– Mă doare-n cur de prietena lu’ Mihai, mă, n-auzi? Unde ţi-s hainele?

– Acolo, pe statuie. Era cald rău… Auzi… Eu mă duc să protestez. Mi-au dat băieţii şi steag, uite. Avem acolo de toate. Vrei să vi şi tu sau stai aici cu blegii?

Domnul Mureşan se încruntă fixându-l cu privirea, iar Costel se uită râzând spre el şi spre Simona.

– Ceeee-i nenea? începu Costel. Dacă sunteţi şmecher, veniţi acolo. Luptăm împreună împotriva lu’ ăştia de la conducere. Ce zici?

Domnul Mureşan nu îi răspunse şi îşi mută privirea spre Simona continuând discuţia despre facultate.

– Costel, cum vorbeşti aşa, mă? Tu eşti beat praf. Nici să nu mai vorbeşti cu mine, auzi? Du-te acolo şi fă-te de minune! Să te văd mâine la ştiri! Da’ chiar nu mă aşteptam la aşa ceva…

– Biiiine, tu. Mă duc. Hai, pa!

Costel se îndepărtă fugind şi urlând DEMISIA împreună cu ceilalţi protestatari.

Ralucăi îi dădură lacrimile şi începu să suspine. Domnul Mureşan se întrerupse din discuţia cu Simona şi se întoarse spre ea.

– De ce plângeţi? V-a necăjit băiatul?

– E un bou. Nu-mi vine să cred că face aşa ceva. Astăzi era aniversarea noastră de un an de când suntem împreună. Ştiţi… Noi ne-am logodit săptămâna trecută.

– Felicitările mele atunci. Sau… fără felicitări mai bine?

– Se va trezi el mâine şi îi va părea rău, spuse Raluca ştergându-şi lacrimile cu un şerveţel.

– Nu mai fiţi supărată. Viaţa e scurtă, faceţi ce vă spune inima!

– Da, aveţi dreptate.

Cei trei începură să se amuze datorită situaţiei din Piaţă, făcând glume ironice la adresa protestatarilor, iar Raluca îşi reveni repede din şocul pe care i-l provocase logodnicul ei, Costel.

– Fetelor, ce aţi spune voi de o cană de vin fiert pe frigul acesta insuportabil? Sau mai vreţi să rămâneţi aici să schimbaţi lumea? râse domnul Mureşan. 

Fetele începură să râdă şi ele

– Îmi pare rău, nu cred că am făcut cunoştinţă.

Simona şi domnul Mureşan făcură cunoştinţă cu Raluca şi se îndreptară spre o stradă îngustă.

    În bar era aproape gol, doar două mese fiind ocupate de cupluri. Ceasul arăta ora 22:45.

– Mai serviţi? îl întrebă domnul Mureşan pe barman.

– Da, până la două. La trei închidem.

– Perfect! răspunse bărbatul. Fetelor, vă rog să ocupaţi o masă până mă întorc.

Simona şi Raluca se aşezară la o masă mică, rotundă şi retrasă. Barul era luminat prost, iar mirosul de alcool şi ţigară era îmbibat parcă şi în pereţi. Scaunele şi mesele erau din lemn vechi, pline de zgârieturi. Simona evita să o privească pe Raluca. Se simţea oarecum pusă în umbră de această prezenţă. Ar fi vrut să rămână singură cu domnul Mureşan pentru a vorbi despre literatură. Ştia că ar avea ce se povestească cu el şi ar fi vrut să îi capteze atenţia cumva. Undeva în adâncul inimii sale ştia că un astfel de bărbat ar fi potrivit pentru ea. Un intelectual.

            Raluca se uita lung la Simona. Rimmelul i se întinse pe obraji din cauza plânsului.

– Ar trebui să te vopseşti brunetă. Ţi-ar sta mai bine, spuse deodată Raluca. Simona îşi îndreptă rapid privirea spre aceasta.

– Nu aş vrea. Îmi place culoarea mea naturală, răspunse ea.

– Da, bine. Eu sunt roşcată natural. M-am vopsit din clasa a şaptea. Nu suport părul roşcat. Şi pistruii… O bătaie de cap totală.

            Uitându-se într-o oglindă scoasă din poşetă, Raluca observă că fardul i se întinse pe faţă. Se ridică şi merse la baie. În acest timp, domnul Mureşan se aşeză la masă.

– Unde a dispărut domnişoara Raluca?

– La baie…

Barmanul le aduse o butelie de vin şi trei pahare.

– Vin fiert nu mai este. V-am adus la sticlă, ca de obicei.

– Mulţumesc, spuse scurt domnul Mureşan şi îi plăti barmanului.

 Raluca se întoarse cu machiajul împrospătat în timp ce el turnă vin în pahare. 

– Domnişoara Raluca! Vă rog să ne faceţi plăcerea şi să ciocniţi cu noi.

Cei trei ciocniră, iar în timp ce paharele se goleau, Raluca începu să povestească despre relaţia cu noul ei logodnic şi despre toate dificultăţile prin care trece din cauza tatălui neînţelegător şi a lui Costel care mai nou bea şi provoacă scandaluri. Totuşi, ea e o fată de rasă. Nu mai ştie dacă a făcut bine că s-a logodit. Simona tăcea şi se uita pe pereţi, evitând să îşi exprime punctul de vedere. Domnul Mureşan o aproba şi îi dădea sfaturi în legătură cu alegerea iubiţilor. După prima butelie de vin, barmanul mai aduse una.

– În seara asta aş vrea să mă îmbăt! spuse Raluca ridicând paharul de vin proaspăt umplut.

– Eu cred cred că deja v-aţi ameţit puţin, nu-i aşa? întrebă domnul Mureşan cu zâmbetul pe buze.

– Eh… sunt şi eu obosită. Plus că nici nu rezist foarte mult la băutură. Sunt sportivă.

– Sportivă spuneţi? Ce sport practicaţi?

– Păi sunt în echipa de majorete. Şi mai fac fitness… Joc şi volei în timpul liber. Şiii alte sporturi, dacă ştiţi la ce mă refer… zise Raluca pe un ton plin de subînţeles şi începu să râdă cu zgomot.

– Cred că v-aţi ameţit cam tare. Sunteţi sigură că mai vreţi să beţi? întrebă domnul Mureşan zâmbind pe sub mustaţă.

– Daaa, mai mult decât sigură, domnule! exclamă ea şi dădu paharul pe gât.

– Fără ,,domnule”. Poţi să îmi spui Radu.

– Radu? Ce nume frumos, observă ea uitându-se în ochii bărbatului.

– Dar domnişoara Simona nu ne mai spune nimic? Domnişoară… sunteţi cam tăcută. V-am neglijat?

– Nu, deloc. Mă gândeam doar…

– La ce anume, dacă nu sunt prea indiscret?

– Nu am mai băut de mult… Nici eu nu ştiu dacă voi rezista prea mult, chicoti Simona şi mai luă o gură de vin.

Radu se trase puţin înapoi şi începu să râdă cu poftă.

– Păi ce fete sunteţi voi. Una e sportivă şi nu bea, cealaltă a făcut pauză de la băutuă în floarea vârstei. Cum aşa?

Simona roşi în timp ce sorbea din paharul aproape gol. Radu i-l umplu. A doua butelie de vin era pe terminate, iar barmanul reveni la masă cu o a treia butelie pe care o desfăcu şi o lăsă în faţa lui Radu. Raluca se autoservi.

– Ştiţi… Eu nu prea ies în oraş, fu răspunsul întârziat al Simonei.

– Se vede, replică Radu şi se porni iarăşi pe râs. Ar trebui să îţi trăieşti viaţa din plin. Şi lasă-mă cu ,,ştiţi”. Spune-mi Radu.

            Discuţiile dintre cei trei începură să se aprindă tot mai tare. Simona şi Raluca erau deja ameţite bine, iar Raluca începu să îi facă ochi dulci lui Radu. Acesta nu o prea băga în seama, îndreptându-şi atenţia tot mai mult spre Simona.

– Dar tu nu ai un prieten?

Simona deveni din ce în ce mai vorbăreaţă.

– Nu. Nu am avut niciodată, nu-mi trebuie.

– Niciodată? Haide, nici măcar aşa… o aventură, două?

– Nimic. Am fost cam singuratică. Aş vrea să… Nu ştiu

– Să ce? o întrebă Radu cu ochii sclipind.

– Aş vrea să am un prieten de fapt. Dar unul de treabă. Nu ca şi Costel.

Raluca o fulegeră cu privirea.

– Ce e cu Costel? se răţoi ea la Simona pentru ca mai apoi să izbucnească în râs şi să strige: Costel e un bou, nu mă merită!

– Aş vrea să am un prieten deştept… continuă Simona. Care să ştie multe.

Barmanul veni din nou la masa celor trei, de această dată cu nişte shot-uri de tequila.

– Din partea casei, spuse el şi se îndepărtă.

– Tequila! Asta îmi place, spuse Raluca şi dădu pe gât tot păhărelul. Radu şi Simona făcură la fel.

– Mai vreţi să mai beţi câte ceva sau vreţi să mergeţi acasă? întrebă Radu zâmbind pe sub mustaţă şi uitându-se pe rând la cele două fete. Raluca începu să îşi roadă unghiile şi să îl privească zâmbind. Simona îşi sprijinea capul într-o mână.

– Mie mi-ar plăcea să mai povestim. Să mai luăm un vin, spuse ea tresărind.

– Problema este că eu nu mai am bani decât de un taxi. Dar mi-ar face deosebită plăcere să vă invit la mine acasă unde am un bar întreg plin de diverse băuturi, propuse Radu pe un ton cât se poate de serios.

– Dar de ce vrei să venim la tine? întrebă Raluca suspicioasă. Ai ceva planuri necurate, domnule? Fetele începură să râdă gălăgios.

– Vai de mine, dar se poate aşa ceva? Mie îmi place compania unor fete inteligente ca şi voi. Chiar vă rog să nu vă faceţi impresii greşite. Un oraş întreg mă cunoaşte.

– Bine, bine, glumeam şi eu, spuse Raluca şi se ridică de pe scaun. Vi şi tu? o întrebă ea pe Simona. Aceasta avea ochii înceţoşaţi şi nu reuşea să privească într-un punct fix.

– Vin.

            În taxi, Radu stătea în faţă lângă şofer, iar cele două fete pe bancheta din spate. Raluca vorbea mult şi râdea făcându-i şi pe ceilalţi să se amuze.

            Ajunşi în casa lui Radu, cei trei începură să bea whiskey şi să povestească.

– Ce muzică vă place? întrebă Radu ridicându-se de la masă şi îndreptându-se spre un casetofon vechi.

– Eu ascult muzică aşa… mai modernă, spuse Raluca.

– Orice, răspunse şi Simona cu ochii pe jumătate închişi ţinând paharul de băutură între două degete.

– Jazz să fie! Radu căută o casetă prin sertare şi porni muzica.

– Propun un joc, spuse el. Adevăr sau provocare. Ce spuneţi?

Simona îşi deschise larg ochii.

– Daaa, ce frumos. Nu am mai jucat de când eram mică. Aşa m-am sărutat prima dată cu un băiat. Eram în tabără şi am ales provocare! Aveam doar cincisprezece ani.

– Doar? Fato, pe ce lume trăieşti? întrebă Raluca. Fetele din ziua de azi la cincisprezece ani…

– Bun, deci jucăm? o întrerupse Radu.

– Da, răspunseră ele în cor. 

            Cei trei jucară punându-şi tot felul de întrebări care mai de care mai stânjenitoare cu privire la evenimente de care le era ruşine sau întâmplări despre care nu le făcea plăcere să vorbească. Într-un timp foarte scurt, jocul căpătă o nouă tentă.

– Simona. Adevăr sau provocare? întrebă Radu devenind mult mai serios.

– Provocare. Era prima dată când cineva alegea provocare. Sticla de whiskey era pe jumătate goală.

– Te provoc să îi dai jos sutienul Ralucăi pe sub bluză. Cu o singură mână. Tonul lui Radu devenise autoritar, iar Simona îl privi uşor nedumerită. Ca şi teleghidată, se ridică de pe scaun şi merse în spatele Ralucăi unde îşi băgă o mână pe sub bluza ei. După câteva secunde o scoase cu sutienul între degete. Îl puse pe masă şi se aşeză la loc.

– Îmi place jocul acesta, spuse Raluca zâmbindu-i lui Radu. Simona privea în gol cu pleoapele lăsate şi cu o expresie neutră.

– Raluca… Adevăr sau provocare?

– Aleg şi eu provocare. Sunt curioasă până unde îţi merge imaginaţia.

            După aproximativ zece minute de joc, ambele stăteau la masă pe jumătate dezbrăcate, în timp ce Radu, care alesese la rândul său doar ,,adevăr” le privea lacom muşcându-şi buza de jos. Venise rândul Simonei să aleagă.

– Provocare.

– Ridică-te şi sărut-o pe Raluca. Sărut-o cum l-ai sărutat pe băiatul din tabără.

Simona roşi. Cu respiraţia tăiată, se ridică încet de pe scaun. Sânii mici îi erau acoperiţi de un sutien alb din dantelă. Fusta îi era desfăcută la nasturi, aşa că îi căzu pe jos în momentul în care ajunse în dreptul Ralucăi, rămânând doar în lenjeria intimă din bumbac gri. Se aplecă spre ea şi amândouă închiseră ochii. Îi simţea respiraţia caldă cu miros puternic de alcool şi îşi întredeschise gura cu care îi atinse uşor buzele. La atingerea Simonei, Raluca începu să se plimbe cu limba pe buzele acesteia, pătrunzând cu ea înauntru.

            În timp ce ele se sărutau, Radu îşi desfăcu o foiţă de ţigară în care începu să presară tutun şi ceva ,,iarbă”. Le privea fumând şi le spuse să se ridice în picioare, ca să le vadă mai bine. Cele două executară. Simţind fumul, Simona se opri şi îl privi pe Radu cu poftă întrebându-l dacă poate să tragă şi ea un fum. El le oferi amândurora din joint-ul său, iar la final le luă pe fiecare de câte o mână şi le conduse spre dormitor. Fetele îl urmară.

            A doua zi dimineaţa, uşa dormitorului se deschise, iar Simona ieşi pe hol cu cearceaful alb mototolit în braţe. Intră în baie.

Published in: on 31 Ianuarie 2012 at 4:43 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , ,

Scriitură creativă: Variațiuni pe tema Pieței Universității – ianuarie 2012 (1: Claudia COJOCARIU)

Un curs universitar de scriitură creativă este exact cadrul propice dezvoltării unui atelier de generare de texte. Transcriu mai jos, cu acceptul autorilor, câteva rezultate ale efortului studenților înscriși la curs, cu bucuria de a fi descoperit câteva talente autentice în domeniul prozei de ficțiune.

Adaug că povestirile de mai jos au pornit de la câteva elemente comune, stabilite chiar de autori, împreună, și unul sugerat (impus?) de profesor. Elementele comune la care mă refer sunt cele care au stabilit identitatea personajelor (nume, vârstă, statut și vestimentație); cel comun – locația și momentul (București, Piața Universității, protestele din perioada de după 14 ianuarie 2012 ). (O.P.)

 

MĂCEȘUL ÎNFLORIT

 de Claudia COJOCARIU

             Câţiva oameni se pitesc printre fumuri şi gaze, fumuri şi sunete absurde ale ambulanţei. Câţiva oameni stau pe o bancă şi dau mâna între ei. Sunt unii care zâmbesc, unii care plâng, unii care ţipă cu putere, unii care îşi fac cruce, îşi lasă fruntea aplecată, unii care se uită în sus şi tot ceea ce văd nu este decât purpuriul de catifea al cerului. Dar ei sunt oamenii şi de la ei porneşte totul.

              Pâlcul mare de oameni din Piaţa Universităţii creşte ca şi cum ar fi udat din secundă în secundă. De la bătrâni revoltaţi pe ei înşişi până la copii cu flori în mână, care se perindă pe lângă măştile lucioase ale jandarmilor şi privirile mizere ale „comandanţilor de război”.

–          Aş vrea să vă dăruiesc o floare…o floare pentru că…

            Copilul cade pe jos şi floarea este aruncată la caţiva paşi de el. Se ridică încet, cu acea oboseală a unui om mare şi încrâncenat îşi mută privirea când la un jandarm când la altul.

            În valuri uriaşe de înjurături şi regrete aruncate pe undeva prin aer, oamenii îşi cer drepturile şi îşi fac cunoscute nevoile. De aproape 30 de ani mişună ca furnicile prin scorburi nepătrunse şi lipsite de lumină. Doar dacă ar găsi acea fărâmă de lumină, doar dacă..

            Radu îşi scoate ceasul din buzunar, se uită chiorâş la el, îşi atinge sprâncenele nervos şi iese în stradă. Lumina portocalie a străzii îl învăluie subit, iar flash-urile puternice îl ameţesc puţin. Un grup de tineri, vioi, puternic aflaţi sub influenţa ambroziilor de tot soiul îl împing şi îl asaltează cu tot felul de pancarte. Se opreşte sfios, pe marginea unui drum închis care dădea către un pub şi se uită la toată gloata de oameni nervoşi, unii din cauza alcoolului, unii din cauza vremii. Îşi scoate din nou ceasul şi apoi îşi aranjează cu fineţe penele de fazan din pălărie şi îşi pune mânuşile de piele.

            Ştiam că va fi aşa şi astăzi. Este ora 22:15, iar momentan nu am găsit niciun un subiect. Subiectul în sine este omul, dar care om? Care figură impresionistă sau expresionistă ar putea să-mi atragă atenţia atât de mult încât în seara asta eu să fiu regizorul şi ea personajul…oare care? Radu îşi notează ceva pe un carneţel şi apoi stă pe gânduri. Îşi mai freacă odată sprâncenele şi iese în plină stradă, uitându-se în stânga şi în dreapta.

         Oamenii se grupau pe priorităţi, pe nevoile exclamate exacerbat în pancarte, pe cutii de detergent sau pe ziare post-ceauşiste. Studenţii erau cei mai exaltaţii, iar cei care chiar simţeau cu disperare o nevoie subită de violenţă şi dreptate, se aglomerau lângă jandarmii frumos lustruiţi, făcându-le fotografii şi încercând apropieri neobişnuite. Erau tineri şi vroiai să rămână aşa.

            Radu se uită împrejurul său şi analizează fiecare persoană care îi intră în câmpul vizual. De partea cealaltă a străzii erau doi bătrânei, cu paltoane îmblănite de culoarea muştarului şi cu fulare împletite. Păreau a se uita nedumeriţi la gloata de studenţi care arunca cu doze de bere sau cu ouă în jandarmi. Aveau totuşi acea privire senină, ca de copil, iar prezenţa lor în acel cerc învolburat nu avea nicio legătură cu ceea ce se petrecea pe străzile oraşului. Lângă grupul de studenţi, o doamnă cu palton roşu şi cu o fetiţă cu părul prins în palmier, înfofolită într-un fular verde căuta privirile soţului ei, de partea cealaltă a străzii. Fetiţa când plangea când se uita înspre jandarmii aliniaţi, băgându-şi degetele în gură şi lipindu-se de paltonul mamei sale. Bărbatul le făcea semn să treacă strada, împingând cu disperare bătrâni şi alţi oameni ca să ajungă la ele.

           Nu, nu e bine..am nevoie de un personaj cât mai detaşat..dar cât de detaşat poţi fi acum? Acum când ştii că numai tu eşti responsabil pentru propriul viitor. Când tu trebuie să fii pentru toţi..

             Şi totuşi Radu nu renunţă. Îşi mai freacă odată sprâncenele şi apoi îşi aprinde o ţigară. Are urmărirea abilă a detectivului care nu se lasă şi nu oboseşte niciodată. Se sprijină de un felinar zguduit de atâtea proteste şi manifeste şi se lasă purtat de valul luminilor şi de figurile înceţoşate ale revoltaţilor. La blocurile de pe marginea străzii, Radu vede venind alene o tânără cu părul lung, brunetă. Se uită odată la ea şi apoi îşi schimbă privirea către un coş de gunoi care tocmai explodase. Fata se opreşte pe alee şi se uită la telefon. Îşi scoate din geantă o oglinjoară şi un ruj. Nebăgând în seama sunetele ascuţite ale protestatarilor, fata începe să se rujeze şi apoi cu o mişcare subtilă ca de felină îşi trage ciorapii fini de culoarea vişinii putrezite.

             Cred că ea este cea potrivită…nu! nu cred, sunt sigur de asta! Ea va fi subiectul meu în această seară..Uită-te cât de liniştită pare, cât de senină printre atâţia nori deasupra cerului..O voi urmări, ea e muza mea !

             Radu se apropie de fată în speranţa că îi va remarca trăsăturile mai bine. Părul de culoarea tăciunii, simbolic spus, fiindcă era vopsit, şi pistruii care se reflectau în stropirile luminoase ale felinarului, o făceau să pară ca o prinţesă în mijlocul unui război dintre tătari şi români.

             Şi dacă totuşi va face ceva, dacă toată această mască este folosită doar ca să nu atragă atenţia… dacă va face ceva necugetat, un fel de zeiţă romană…

             Fata se retrage într-un colţ mai singuratic, nepopulat şi îşi scoate telefonul. Radu se preface că vorbeşte şi el la telefon şi se apropie de fată, găsind o oază de linişte. Îşi scoate reportofonul, îşi freacă sprâncenele subtil, şi ca un doctor iscusit aşteaptă ca operaţia să înceapă.

–          Mă bebe mă da când vii, mă că sunt singurică aici, în mijlocu nebunilor ăstora şi nici nu ştiu pe unde să ies..că mă calcă ăştia în picioare. Da..puişor, ai promis că vii cu maşina, acuma eu ce sa fac? Nici taxi nu pot să iau…Puişor, te rog eu mult de tot vino acum că dacă nu fac urât, urât de tot…Hai..

Radu îşi schimbă expresia feţei imediat. Închide reportofonul şi îşi scoate o ţigară.

            Incredibil, prinţesa mea este o piţipoancă de primă clasă! Cum am putut să fac o asemenea alegere, nici eu nu ştiu.. Nu mai gândesc, efectiv… Şi totuşi asta ar putea fi interesant. O poveste despre demascare, in mijlocul altei poveşti despre demascare. Ar constitui în cele din urmă un curs destul de interesant pentru studenţii mei… Şi poate chiar până la final nu se dovedeşte a fi modelul clasic al piţipoancei, poate…

            Fata  începe să ţipe la telefon, să gesticuleze, scăpându-şi rujul şi oglinjoara pe jos. Nu trec două secunde şi Radu o vede că îşi scoate un pachet de şerveţele şi îşi şterge rimelul impregnat pe pigmenţii pielii. Se aşază pe gardul de lângă bloc şi îşi scoate telefonul din nou.

–          Puiuţ, gata m-am calmat, ştii cum sunt…aşa mai sensibilă la început, mă aprind ca un vulcan, dar după, după îmi trece…Doar ştii că te iubesc mult, şi nu aş vrea să mă întristez acum, după ce am oficializat logodna noastră.. Dar vreau mult de tot să ies din calvarul ăsta, vreau să te văd.

            Conversaţia se termină abrupt, probabil fata pierde semnalul. Rămâne şocată şi în  disperarea ei cea mai mare începe cu un număr nelimitat de apeluri, toate terminându-se cu scuzele patetice ale celor de la reţeaua respectivă. Fata se aşază din nou pe gărduleţ şi priveşte în gol, apoi spre un grup de tineri cu pancarte şi cu o muniţie generoasă în ceea ce priveşte exaltarea propriilor dorinţe şi păreri pacifiste. Fata se duce grăbită către grup, călcând strâmb din cauza tocurilor subţirele şi investighează grupul. Se apropie de o fată cam de vârsta ei, blondă şi se opreşte lângă ea ca şi cum ar fi fost prietene bune.

–          Heeeei, bună, am o favoare să-ţi cer. Mi-a murit telefonul şi trebuie neapărat să sun pe cineva să ma ia de aici…e vorba despre logodnicul meu, nu ai putea să îmi împrumuţi puţin telefonul tău..? Apropo, eu sunt Raluca.

–          Simona

            Simona dă mâna cu Raluca dar nu stă nici un moment să o analizeze. E prea atentă la prietenii ei care tocmai plănuiau cumva să arunce cu gaze lacrimogene şi să găsească locaţia potrivită, aşa că îi înmânează telefonul.

–          Vai, doamne, îţi mulţumesc din tot sufletul meu..serios, nu ştiu ce m-aş fi făcut..adică de abia pot să suport tot circul ăsta, toţi rataţii care vin aici pe degeaba şi eu fără puişorul meu..vaii..

            Simona îşi ridică privirea către Raluca şi îi smulge telefonul din mână. Are nervozitatea instabilă, şi oricât de distrată ar părea asemeni hipioţilor din anii 60, izbucneşte subit:

–          Auzi domniţă, da tu pe cine crezi că faci rataţi ? Pe noi, pe cei care îi susţinem pe săraci, pe pensionari, pe şomeri, pe copii, înclusiv pe tine? Te întrebi care e rostul? De ce nu te întrebi atunci de ce trebuie ca tu să mai trăieşti dacă nu faci nimic pentru această lume..Să fiu sinceră, mă uit la tine şi mă gândesc că nu faci nimic nici în această lume..Atunci noi de ce am face ceva pentru tine ? Spune-mi, hai…                                                    

            Situaţia se complicase. Prietenii zburdalnici ai Simonei auziseră întreaga conversaţie, iar spiritele se încinseseră. Toţi aşteptau, pur şi simplu aşteptau ca Raluca să spună ceva. Nimeni nu înjura sau apela la violenţă fizică.

–          Eu… nu vreau să am de-a face cu asta, pur şi simplu…vreau doar să-l sun pe pui.

–          Să-l suni pe pui, să-l suni pe pui..şi pui ce crezi că o sa facă?

–          Pui ! răspunde ironic şi râzând unul dintre amicii Simonei.

–          O sa facă o pulă, asta o să facă..O să-ţi dea el bani pentru maică-ta şi taică-tu ca să-ţi cumpere haine, o să-ţi dea el şcoală mai bună şi oportunităţi mai bune, şanse şi dorinţe. Spune-ne tu nouă, hai !

–          Gata, nu mă mai implicaţi în prostiile voastre copilăreşti, eu sunt logodită şi am o viaţă înainte, vedeţi-vă de viaţa voastră!

             Raluca pleacă de lângă grupul revoluţionar şi se îndreaptă cu paşi repezi către un magazin.

–          Viaţa noastră e şi viaţa ta !! strigă din depărtare Simona.

             Radu e fericit. Schiţează un zâmbet în colţul gurii, îşi mai freacă odată sprâncenele şi apoi îşi verifică penele de fazan, să vadă dacă nu cumva i le-a luat vântul.

             Cât de interesant s-a dovedit a fi subiectul meu înconjurat de alte subiecte. O poveste despre adevărul universal plasat în paradigma socială românească. Cât de interesant acel joc de cuvinte pe care l-a dezvăluit fata blondă..

             În mijlocul străzii Simona se uită după Raluca în depărtare. Pentru o fracţiune de secundă privirea i se opreşte pe penele de fazan zvânturate de vânt şi de flash-urile aparatelor de fotografiat.

              Era el ! Era chiar el! Nu-mi venea să cred..Vai, dacă mă recunoaşte şi fix astăzi trebuia să port asta…Şi totuşi a venit, ştiam că nu s-a schimbat..pur şi simplu ştiam!

              Radu îşi notează tot ce avea de notat şi apoi cercetează zona, căutând-o cu privirea pe Raluca. Se uită mai întâi la grupul de la care a plecat şi apoi înspre magazin. Era acolo, stătea singură şi probabil încerca ca disperata să-l sune pe logodnicul ei. Printre mulţimile dispersate de oameni, Radu zăreşte ceva familiar. Mai întâi se uită la pancartă şi la numărul grandios de doze de bere pe care îl purtau cu ei şi apoi la fată. O fată blondă, cu bonetă roşie şi cu bujori aclama: „Noi iubim, nu muncim!” Îi era atât de familiară, încât şi-a părăsit subiectul numărul unu şi s-a apropiat de cealaltă, aşezându-se cumva în stânga ei.

             Simţeam că o cunosc şi memoria nu ma înşela… Era atât de vizuală pentru mine fata asta ca un tablou de Dali.. .o ştiam de undeva. Şi atunci îmi pică fisa. O seară friguroasă de ianuarie, acum două zile, vizorul apartamentului meu. O lumină difuză pe hol, câteva bocănituri în uşă şi un teanc mare de manifeste şi articole pe care eu le-am publicat inainte de revoluţia de la 89. Toate erau împăturite în semn de evlavie şi legate cu o fundiţă. A doua zi, un scârţâit ciudat pe hol, o lumină rece, câteva bocănituri, iar la pragul uşii trei teancuri de manifeste scrise de data aceasta de studenţi, tineri revoltaţi şi un bileţel pe care scria: „Ştiu ce vrei. Ajută-ne.” În ultima zi, la aceeaşi oră am pândit pe vizor timp de 36 de minute holul blocului. A durat nu mai bine de 3 secunde până când să o vad. Era ea, o fată blondă cu bonetă roşie. I-am strecurat rapid bileţelul pe care scria: „ O voi face.”  S-a speriat şi a luat-o la fugă, dar nu i-am văzut nicidecum faţa. Dar acum ştiam că este ea.

           Simona vede că bărbatul se apropie de ea. Încearcă să îşi schimbe poziţia şi se apropie de cealaltă colegă a ei care flutura tricolorul şi cânta tot felul de cântece româneşti. Radu ajunge în stânga ei fără ca ea să-şi dea seama.

           Întoarce-te!

           Simona se întoarce pentru o fracţiune de secundă, să-şi asigure poziţia şi întâlneşte privirea senină a bărbatului.

–          Cine eşti ? Răspunde-mi ..

            Simona se îndepărtează de Radu şi de grupul ei, începe să alerge printre oameni şi sticlele de bere aruncate la nimereală, se împinge în câţiva jandarmi şi apoi nimereşte într-un grup de protestatari mai în vârstă, pesemne toţi aparţinând aceluiaşi bloc şi simţind nevoia să strige toate nevoile personale şi impersonale. Radu o ajunge din urmă şi se opreşte trăgându-şi respiraţia. Îşi freacă sprâncenele şi îşi aprinde o ţigară..

–          La vârsta asta, greu cu alergatul după copii. Spune-mi cine eşti, nu îţi voi face nimic… Doar … vreau să ştiu cine eşti…

–          Simona, fostă studentă de-a dumneata’.

–          Simona, Simona… nu-mi amintesc… şi spune-mi, de ce mi-ai trimis toate amintirile alea fără să te faci auzită?

–          Nu sunteţi singurul. Toată treaba asta trebuia să rămână secretă. Nu vroiam să implicăm oamenii ai cadrului didactic sau oameni ai culturii prin propagandă şi manipulare a studenţilor.

–          Nu e asta. Nu te cred.

–          Bine, atunci, chiar aveam nevoie de ajutorul dumneavoastră, ştiam că veţi scrie o carte, ştiam că veţi încerca să faceţi ceva, ceva care să rămână…

–          Nu e nici asta. Sunt atâţia oameni care fac ceva în seara asta şi va rămâne. Uită-te numai la câte fotografii şi filmări sunt… În ’89 de abia reuşea careva să facă o fotografie… Atunci TOŢI luptau. Deci spune-mi, ce e ?

–          Nu am alt motiv să vă dau. Astea sunt toate argumentele mele, acum dacă aţi fi amabil să mă lăsaţi în pace, aş dori să mă întorc la grupul meu…

            Simona iese din grupul de protestatari bătrâni şi merge cu paşi rapizi către amicii ei. Radu rămâne pe gânduri.

             Cine e ? Ştiu sigur că nu era vorba despre impregnarea momentului sau cărţile mele… şi totuşi are o figură atât de familiară… Ochii ei o trădau, ochii ăia semănau cu cei ai…

            Radu se desprinde din gândurile sale şi dintr-o dată devine preocupat de subiectul numărul unu. Raluca dispăruse din faţa magazinului. Radu caută părul lung şi brunet al fetei printre mâinile ridicate şi steagurile limpezi înălţate către cer. O găsise stând exact lângă un grup de jandarmi care încercau de partea cealaltă a străzii să îi oprească pe câţiva studenţi şi să le arate o lecţie pentru faptul că aruncaseră în aer un coş de gunoi. Părea speriată şi ţinea telefonul la piept, ca şi cum s-ar fi întâmplat ceva cu el. Făcea paşi mici şi se învârtea prin zonă, uitându-se când la jandarmi, când la telefon. Scena era de nesuportat. Cei doi băieţi vinovaţi de explozia gunoiului, stăteau întinşi pe jos, sângerele şiroind către o gură de canalizare.

–          Taci mă din gură, taci că acuma te omor… taci nu mai scheuna atâta, futu-ţi morţii mă-tii de gunoier… uite ce face el…

Raluca începe să-şi roadă unghiile şi se uită către telefon. Costel o suna.

–          Alo, puiuţ, vino mai repede că ăştia mă omoară aici.. puiuţ, ma auzi? Alo?

            Raluca pierde semnalul şi se duce puţin mai încolo să îl prindă din nou. Jandarmii sunt pe punctul de a lua pe toată lumea la bătaie. O femeie de vreo 60 de ani este pusă în genunchi pe motiv că băiatul cu gunoiul este nepotul ei. Femeia se roagă la jandarmi să îi dea drumul, dar niciunul nu o ascultă. Încearcă să se smucească şi să dea din coate. Un jandarm o fixează de pământ şi îi dă un picior în burtă. Femeia îşi scapă plasa ţinută strâns la piept şi câteva roşii se rostogolesc pe şuvoiul de sânge rece.

–          Futu-ţi naţia voastră de pensionari..că aşa vă trebuie…vă puneţi cu statu !

            Din secunda în care bătrâna căzuse aproape mortă pe asfalt izbucnise un adevărat circ. Vreo cinci studenţi luaseră în asalt jandarmii cu tot felul de bâte şi lemne. De partea cealaltă a străzii se dăduse semnalul şi trei jandarmi fuseseră izbiţi cu gaze lacrimogene. Raluca devenea din ce în ce mai disperată. Plină de rimel pe faţă încerca să-şi găsească o portiţă de scăpare către stradă. Trecând pe lângă grupul adunat deja în jurul bătrânei, este luată cu asalt de unul dintre jandarmi. Jandarmul acţionează brusc şi îi trage cu bulanul în cap şi apoi în spate. Cade jos, pe asfaltul rece şi telefonul îi este aruncat la câţiva metri, printr-un vârtej al picioarelor războinice.

            Radu o vede căzând şi se îndreaptă către ea, dar e prea târziu. Raluca este luată în braţe de doi jandarmi pentru a fi transportată în dubă. În spatele lor, grupul condus de Simona aruncă cu gaze lacrimogene, iar cei doi împreună cu Raluca ameţesc şi cad pe jos. Radu aleargă către ea, dar este prins între bătaia dintre doi cerşetori. Raluca este luată în spate de către un tânăr cu mustăcioară şi se îndreaptă către stradă, punând-o jos lângă un gard cu măceş. Alţi doi jandarmi aleargă către Raluca şi îl iau in vizor şi pe tânărul care o ajutase.Tânărul se aruncă înspre ei, scoate un cuţit , iar alţi doi băieţi din grupul Simonei vin în ajutor. Jandarmii îşi scot armele şi îi împuşcă pe toţi. Raluca dă să se ridice, dar e prea târziu. Simte un firicel rece. Nu era zăpadă. Era sângele ei.

             Radu reuşeşte să treacă de hărmălaia cerşetorilor, ajunge pe stradă şi se opreşte în mijlocul ei.

             Simona aude împuşcăturile şi se uită către cei doi băieţi care plecaseră din grup. Erau morţi. Se uită în jur şi privirea îi rămâne fixată pe corpul blajin al Ralucăi şi apoi la Radu

              Şi tot ceea ce s-a întâmplat în acea zi nu a fost degeaba. Şi oamenii plângeau, suspinau, se certau şi vărsau reproşuri către o oală plină de mâhnire şi angoasă. Jandarmii şi măştile lor lucioase erau triumfători în acea zi. Dar ca şi în alte proteste şi revoluţii ale lumii, doar în acea zi. Pe stradă, doar  doze goale şi sânge, iar lumina lunii se răsfrângea tăios în felinare. Era noapte. Era sfârşit.

                                                                                            

Published in: on 31 Ianuarie 2012 at 4:16 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

Un manifest de la JURNALUL NAȚIONAL

Jurnalul Național a lansat un manifest menit să formuleze principalele deziderate ale unei reconsiderări și regândiri a democrației românești actuale. Cred că merită luat în considerare, gândit mai bine, amendat și completat (O.P.).

 

– alegerile parlamentare să nu poată fi organizate niciodată în aceeaşi zi cu alegerile locale;

– mandatul Preşedintelui României să fie de 4 ani;

– partidul sau alianţa care obţine cel mai mare număr de parlamentari să desemneze automat premierul;

– decizia de numire şi cea de revocare a unui membru al Guvernului să aparţină exclusiv premierului;

– interzicerea prin lege a „traseismului” politic;

– limitarea strictă a guvernării prin ordonanţe de urgenţă, prin definirea clară a domeniilor şi a perioadelor în care aceste ordonanţe pot fi emise;

– limitarea asumării răspunderii guvernamentale în Parlament la o singură dată într-o sesiune Parlamentară;

– depolitizarea funcţiilor de conducere ale autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia centrală şi locală; Funcţiile politice să fie doar cele de miniştri şi de secretari de stat;

– modificarea Legii Educaţiei astfel încât conducerea inspectoratelor judeţene şi, respectiv, a instituţiilor de învăţământ să fie desemnată prin concurs şi, respectiv, prin alegeri organizate de consiliul de administraţie;

– depolitizarea Curţii Constituţionale şi limitarea pronunţării ei strict la problemele constituţionale,

– depolitizarea CNA – membrii CNA să fie aleşi prin concurs;

– depolitizarea instituţiilor mass-media publice – conducerea Societăţii Române de Televiziune şi a Societăţii Române de Radiodifuziune să fie desemnate prin concurs;

– consultarea cetăţenilor români, prin referendum, înainte de adoptarea unor proiecte de interes naţional;

– reducerea numărului de servicii secrete/de informaţii.

Published in: on 30 Ianuarie 2012 at 6:20 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

Proză: Leon Iosif GRAPINI: Șase mii de capete de vită (4)

(urmare)

… Stimabile domn, intervine fericitul momentului, o explicaţie, dacă vrei, are tânărul de acolo, el a citit multe, despre universuri paralele, despre fante şi bucle în timp, despre câte-n lună şi-n stele, dacă doreşti, mai bine ca el nu te lămureşte nimeni, ia zi-i, şefule, ce-i cu fanta şi cu toate bazaconiile tale. Domnule, insistă vârstnicul privind insistent la proprietarul localului, căruia, de jenă şi de spaimă, îi venea să se bage în pământ, ce se întâmplă la dumneata în cârciumă, Se întâmplă ceea ce auziţi, îngaimă acesta, venindu-şi întrucâtva în fire, ah, iată hârtia, e în faţa mea, şi eu nu o vedeam, Lasă hârtia, intervine afaceristul, spune-i ce mi-ai spus mie, cum a murit şi cum l-au îngropat pe el, dar şi pe madam şi pe servitoare, Ce madam, întreabă stupefiat bătrânelul, şi ce servitoare, Cea la care ai stat în chirie, îl lămureşte străinul, Dar dumneata cine eşti, găseşte de cuviinţă judecătorul să se adreseze şi altei persoane, nu doar cârciumarului, Cum, sare tânărul, agăţându-se de întrebarea bătrânului ca de-o creangă salvatoare de la înec, nu-l cunoşti, Ar trebui să-l cunosc, El zice că da, Nu l-am văzut în viaţa mea pe acest domn turbulent, al cărui entuziasm nu numai că nu-l înţeleg, dar, o spun cu scuzele de rigoare, mă şi irită, Ştiam eu, vezi, domnul, se adresează tânărul bărbatului cu pălărie, care, puţin dezumflat, bate în retragere, dumneata l-ai văzut, însă domnul judecător nu te cunoaşte, pentru că nu te-a văzut, exact ce spuneam, Dacă-i exact ce spuneai, prinde acesta din nou curaj şi contraatacă în forţă, acum în ce fel de fantă ne aflăm, Domnilor, se întoarce cu faţa spre sală bătrânul, nu părăsesc încăperea până nu mi se explică despre ce discutaţi şi ce se întâmplă, Atunci, stimabile domn, dacă tot văd că preferi vinul ca şi mine, ia te rog loc la masa mea, meştere, fac cinste, cu vin şi cu ţuică, uite, tinere şef, un rând de tărie de la mine, om de încredere şi de viitor. Judecătorul ia loc, dar la o masă alăturată, cârciumarul îi aduce un pahar, îl umple cu vin, turnând dintr-o nouă carafă, apoi aşază carafa pe masa străinului, muncitorilor uitând să le servească ţuica promisă de acesta.

            Au urmat explicaţiile cerute de vârstnicul client, unele au fost oferite de către cârciumar, altele de către tânăr, cele mai multe fiind date de către străin, muncitorii, singurii care nu au participat la discuţii, cu toate că şi-au revenit din stupoare, au preferat să tacă şi să asculte. Şi atunci, vă întreb, domnule judecător, i se adresează tânărul, dumneavoastră cum vă explicaţi toate acestea, Naiba să mă ia dacă ştiu, răspunde bătrânul, renunţând la formalism şi la etichetă, ce ştiu însă e că sunt viu ca voi toţi, de ce nu l-am văzut pe dumnealui în adăpost, iarăşi nu am de ştire, poate eram concentrat asupra discuţiei cu madam, oricum, îmi amintesc bine, eram extrem de nervos, voia să mă dea afară, că nu i-am plătit chiria pe ultima lună, aşa că e posibil să nu-l fi observat din cauza nervilor şi a concentrării pe disputa cu madam, Şi v-a dat afară, întreabă partenerul de dialog, zâmbind ironic şi aşteptând un răspuns previzibil, convenabil teoriei sale, Poate că m-ar fi dat, dar de unde, casa a căzut sub bombe. Nu, nu acest răspuns aştepta junele, ceea ce aude îi încurcă şi mai tare supoziţiile, Deci nu locuiţi la numărul şaptezeci şi patru, la casa mare cu grilaj, insistă acesta sperând în continuare să afle ceea ce-şi doreşte, Tinere domn, am înţeles din toate explicaţiile primite că ai lucrat acolo o săptămână întreagă la curăţarea străzii, cum poţi să-mi adresezi o asemenea întrebare, fără numai dacă ai cumva impresia că nu sunt în deplinătatea facultăţilor mintale, casa mare cu grilaj nu mai există, o ştii dumneata, o ştiu eu, o ştie toată lumea, Vă cer scuze, sincer, Eu, îl întrerupe bătrânul, locuiesc într-o mansardă la capătul dinspre apus al străzii cu grădini, şi, ca să elimin din start şi alte nedumeriri, până astăzi nu m-aţi văzut pe aici deoarece am fost plecat la băi, nu veneam nici astăzi dacă nu mi s-ar fi făcut dor de amicul meu, cârciumarul, am venit din acest motiv, nu pentru vin, până la localul ăsta sunt atâtea altele în drum, Şi madam cu servitoarea, întreabă crâşmarul, Ce-i cu ele, Unde locuiesc, Am înţeles de la un fost coleg de breaslă că undeva în centru, la o soră de-a lui madam, şi că ar urma să se mute la casa ei de la ţară, dacă nu cumva sunt mutate, posibil, n-am mai auzit de ele, Şi poveştile oamenilor de pe stradă cum că aţi murit în bombardament, intervine cu insistenţă adeptul teoriei universurilor paralele, Bine ai spus, poveşti, ce să zic, răutăţi, invidii, ofuscări, ce mai, baliverne pentru impresie şi epatare, Ceva totuşi nu se leagă, perseverează tânărul muncitor, Anume, se arată bătrânul a nu înţelege, Nu ştiu ce să zic, pare a fi un vis, un vis din care ne vom trezi, nu mă îndoiesc de asta, dar poate numai unii dintre noi, Tinere domn, viaţa întreagă e un vis, Probabil în acest moment, într-un alt spaţiu şi alt timp, alţii, dar tot noi, trăiesc fără a şti de existenţa noastră, sau ştiutori, poate tot într-o cârciumă, poate chiar în acest loc, Ştii ceva, îi sare ţandăra bărbatului cu pălărie, ia mai las-o moartă cu universurile tale, dacă ele există sunt numai în capul tău, la câtă ţuică ai băut nu două universuri, ci o mie se învârt în mintea ta, dacă o mai ţii mult aşa te scot de la inimă şi-ţi retrag statutul de om de viitor, ia mai bine ieşi tu pe fanta uşii afară, trage o gură, două de aer curat în piept şi revino, poate astfel reuşeşti să te cobori şi tu printre noi, că prea eşti cu capul în nori şi cu judecata fixată pe drăcovenii citite prin cine ştie ce cărţi cu aiureli, meştere, ia fă lampă, că nu ne mai vedem unii pe alţii, s-a lăsat înserarea. Cârciumarul apasă întrerupătorul aflat pe peretele din spatele tejghelei, în stânga uscătorului de pahare, aprinzând un bec mic, bolnav, spânzurat de tavan. Noi mai stăm, întreabă unul dintre muncitorii cu salopeta albastră pe tânăr, confirmând astfel supoziţia omului de afaceri că junele e şeful echipei, Mai bem un rând şi o luăm din loc, Meştere, mai adu-mi şi mie vin, dar numai un pahar, că de mai beau încă o carafă mă apuc şi eu de teorii idioate, zice clientul din provincie, apoi, către bătrân, stimabile domn, chiar nicio înghiţitură, Nu, mulţumesc, de altfel e vremea s-o iau către casă, Mai am timp, meştere, să ajung la tren, La ce tren, intervine judecătorul, calea ferată a fost aruncată în aer, Ce ţi-am zis, omule, sare cu reproş bărbatul asupra cârciumarului, de parcă acesta ar fi bombardat gara, acum ce mă fac, Dacă nu vrei să rămâi la mine, sau la un hotel, ai cursă în jur de doişpe noaptea, încearcă să-l îmbuneze proprietarul birtului, Ce cursă, se arată atotştiutor judecătorul, poate mâine-dimineaţă, autobuzele de noaptea s-au scos de mult, de când cu restricţiile astea, eu, în locul dumitale, nu mi-aş mai obosi picioarele până la un hotel, mansarda amicului meu, o ştiu, e la fel de curată şi de primitoare, De acord, încuviinţează omul de afaceri.

            Discuţia este întreruptă de zgomote venite din stradă prin geamul bătut în scânduri, un huruit de maşină grea, glasuri răstite, milităreşti, ţipetele unui copil, strigătele înăbuşite ale unei femei, vociferări, lătrat de câine. Nedumeriţi, bărbaţii din cârciumă se întreabă din priviri unul pe altul ce poate fi, tânărul dă păhărelul de ţuică peste cap, se ridică de pe scaun, hotărât să iasă afară spre a vedea ce se întâmplă, mişcarea lui fiind însoţită de cea a străinului, animat de acelaşi gând, dar nu apucă niciunul să facă nici măcar un pas, că uşa cârciumii se deschide dintr-odată, cu un gest nervos, de mugesc ţâţânile, şi în deschizătura ei se iveşte un soldat înalt, voinic şi frumos la chip, îmbrăcat într-o uniformă neagră, lucioasă, cu pantaloni mulaţi pe picior, cu centură cu diagonală, bonetă pe cap şi cu cizme ofiţereşti, unse şi lustruite de îţi iau ochii, poartă în mâini o armă cu pat rabatabil, scurtă şi brunată, a cărei curea de piele stă întinsă peste umărul său drept, îi priveşte tăios, pătrunzător, şi le ordonă cu voce severă şi răstită, Afară. Cum cei din încăpere, luaţi prin surprindere şi speriaţi, nu reacţionează, soldatul îndreaptă arma spre bătrân şi repetă, Afară, aveţi două minute să îmbarcaţi. Încă buimaci, oamenii, sub ameninţarea armei, îmbrâncindu-se, ies în graba cea mai mare din încăpere, ostaşul, fără a închide uşa în urma sa, îi zoreşte, Hai, hai, cine depăşeşte două minute primeşte un glonţ în scăfârlie. În stradă, la vreo cincizeci de metri de cârciumă, aproape de casa funcţionarului de la finanţe, staţionează un camion uriaş, de culoare închisă, un fel de salon de campanie, în spatele căruia, vreo zece, cincisprezece persoane, bărbaţi, femei şi un copil, sunt zorite de trei militari să urce sus, de o parte şi de alta a cabinei, cu faţa la trotuarul străzii, stau de veche două santinele, cu arma la şold, împietrite în poziţia drepţi, în cabină, şoferul, soldat şi el, şi un alt militar, posibil subofiţer, lumina puţină nu permite a se stinge felul treselor, în spatele camionului aşteaptă un automobil negru, în care nu se zăreşte a fi decât şoferul, Hai, hai, mai repede, că timpul ne presează, se aude iarăşi vocea nervoasă, imperativă, a soldatului din cârciumă. Primii din micul grup împins de la spate sunt cei doi muncitori, urmaţi de tânăr şi de străin ce aleargă umăr la umăr, îi urmează bătrânul, întregitorul formaţiei fiind cârciumarul, ce ţine aproape cu dificultate din pricina piciorului bolnav, soldatul, cu ţeava armei proptită în spatele acestuia, îl impulsionează spre a nu rămâne în urmă. Omul din provincie, ajuns în dreptul camionului, îşi aruncă privirea la ferestrele mici şi pătrate, înşiruite în lungul salonului, şi distinge în lumina palidă a uneia dintre ele două chipuri, le recunoaşte cu surprindere, e madam şi servitoarea, însă nu se poate concentra asupra acestei descoperiri că bătrânul, îmboldit din spate, îl împinge spre oamenii îngrămădiţi la îmbarcare. Îmbrânceli, comenzi ale soldaţilor, vociferări, scâncetele copilului, plânsul mamei, nimeni alta decât tânăra doamnă cu sifonul, şi, surpriză, printre capetele a două femei, străinul îl zăreşte pe finanţist, el este, cu mustaţă, tuns scurt, purtând ochelari de vedere, doar pălăria îi lipseşte, o fi pierdut-o în alergătură sau nu o fi avut timp să şi-o pună, cel zărit, pentru o clipă, îşi aruncă ochii în direcţia lui, privirile li se încrucişează, ascuţite ale unuia, rugătoare ale celuilalt. Dar nu de finanţist are el vreme acum, un gând nu-i dă pace încă de la ieşirea din cârciumă, trebuie să le spună militarilor că el nu-i de pe această stradă, nici măcar din capitală nu-i, e dintr-un oraş de provincie, nu înţelege ce se întâmplă, de ce-i adună şi unde-i duc, poate cei din altă localitate au scăpare, trebuie să afle, dar nu a îndrăznit să le spună, grabă mare, ordine repezite, împinsături, alergătură, însă acum, sosit în spatele camionului, până urcă cei din faţă, câteva clipe tot are spre a-i informa pe militari că el nu-i de loc din capitală, se uită în stânga, în dreapta, cu teamă, e un munte de om, şi totuşi frica îl face mărunt, neînsemnat, inima îi bate de stă să se spargă, îşi adună bruma de curaj, face un pas îndărăt, stârnind curiozitatea tânărului muncitor care-l observă, îşi apropie capul de urechea soldatului cel frumos şi murmură temător, Ştiţi, eu sunt din alt oraş, am venit în vizită, cred că se face o încurcătură cu mine, Treci în rând şi lasă vorba, îl repede soldatul ale cărui priviri scânteiază straniu, înfricoşător, ştiu de unde eşti, dar asta nu mai contează, odată ajunşi la noi toţi trebuie să daţi socoteală, aşa că gura şi îmbarcarea.

            În timp ce urcă scara metalică, scurtă, a salonului, bărbatului îi cade pălăria din cap, vrea să o prindă, însă nu reuşeşte, cineva îl înghionteşte din spate, îi vin în minte cuvintele soldatului, oare ce a vrut să spună, se întreabă, apoi, în mod bizar, retrăieşte clipa de linişte de după bombardamentul de astăzi, acea linişte mormântală, şi iar vorbele soldatului îi inundă mintea, în cele din urmă un gând fugar îl face să tresară înspăimântat, soldatul acesta e frumos precum un înger al morţii.

Published in: on 30 Ianuarie 2012 at 2:49 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

Vernisaj: Flavia TEOC: Feminitatea medievală în 13 ipostaze

 INSTITUTUL FRANCEZ DIN CLUJ

vă invită la întâlnirea artistică de la

Mediatecă

din 1 până în 15 februarie

artist invitat

 

 

Flavia TEOC

Treisprezece ipostaze ale feminității în evul mediu timpuriu

Vernisajul va avea loc la 1 februarie, orele 16,

Prezentare: Ovidiu PECICAN și Adrian BARBU

Published in: on 30 Ianuarie 2012 at 2:14 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , , ,

ACTA: Un antentat la libertate

Către europarlamentarii români: elena.basescu@europarl.europa.eu ; theodordumitru.stolojan@europarl.europa.eu; monica.macovei@europarl.europa.eu; traian.ungureanu@europarl.europa.eu; cristiandan.preda@europarl.europa.eu; marian-jean.marinescu@europarl.europa.eu; iosif.matula@europarl.europa.eu; sebastianvalentin.bodu@europarl.europa.eu; petru.luhan@europarl.europa.eu; rares-lucian.niculescu@europarl.europa.eu; oana.antonescu@europarl.europa.eu; adrian.severin@europarl.europa.eu ; rovana.plumb@europarl.europa.eu; ioanmircea.pascu@europarl.europa.eu; silviaadriana.ticau@europarl.europa.eu; dacianaoctavia.sarbu@europarl.europa.eu; corina.cretu@europarl.europa.eu;
victor.bostinaru@europarl.europa.eu; georgesabin.cutas@europarl.europa.eu; catalin-sorin.ivan@europarl.europa.eu; ioan.enciu@europarl.europa.eu; norica.nicolai@europarl.europa.eu; adinaioana.valean@europarl.europa.eu; renate.weber@europarl.europa.eu; cristiansilviu.busoi@europarl.europa.eu;
tudorcorneliu.vadim@europarl.europa.eu; george.becali@europarl.europa.eu; laszlo.tokes@europarl.europa.eu; iuliu.winkler@europarl.europa.eu; csaba.sogor@europarl.europa.eu; vasilicaviorica.dancila@europarl.europa.eu;

Domnilor și Doamne mandatați/ mandatate să reprezentați România în Parlamentul European,

Prin prezenta vă informez, în calitate de cetățean al României și în calitate de cetățean al Uniunii Europene, de opțiunea mea în legătură cu Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (ACTA – Anti-Counterfeiting Trade Agreement).

Acest tratat, va avea ca efect distrugerea dreptului meu și al concetățenilor mei români și europeni de a accesa liber și nestingherit Internetul și de a schimba fără opreliști – altele decât cele de natură etică – informații și opinii.
Menționez că sunt, de asemenea, împotriva deciziei Consiliului Uniunii Europene din 28 septembrie 2008 care susține acest proiect.
Dreptuul meu la libera exprimare precum și celelalte drepturi fundamentale de natură umană și cetățenească vor fi puternic restrânse și, dacă ACTA va fi adoptată de Parlamentul European, chiar și drepturile dumneavoastră, din punct de vedere politic și social, vor putea fi încălcate din cauza acestui Tratat.
– ISP-urile (furnizorii de servicii internet) vor fi responsabili din punct de vedere legal pentru ceea ce fac utilizatorii lor pe Internet,
obligați să acționeze ca o veritabilă Securitate Comunistă (după modelul sistemului de cenzură comunist din China)
– Medicamente generice care ar putea salva vieți ar putea fi interzise.
– Interesele deţinătorilor de drepturi de proprietate intelectuală sunt puse mai presus de libertatea de exprimare, viaţa privată şi alte drepturi fundamentale.
– Prevederile din versiunea finală a Acordului, al căror înţeles nu va fi clarificat înainte de ratificarea ACTA, sunt vagi şi riscă să fie interpretate în moduri care ar putea permite incriminarea unui număr mare de cetăţeni, pentru delicte triviale.

Modalitatea în care s-a realizat negocierea Acordului îl privează de credibilitate democratică şi de claritate juridică.
Dacă va fi ratificat, Acordul va avea implicaţii majore pentru libertatea de exprimare, accesul la cultură şi viaţa privată, va afecta comerţul internaţional şi va reprezenta un obstacol în calea inovării.

Deși văd necesară apărarea drepturilor de autor, nu pot fi de acord cu posibilitatea încălcării drepturilor fundamentale și libertatile cetățenești ale cetățenilor români și europeni, așa cum sunt ele stabilite de Tratatul de la Lisabona, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Tratatele Uniunii Europene și Constituția României.

Având în vedere asta și faptul că probabil doriți să participați și la următoarele alegeri pentru Parlamentul European, vă solicit expres să nu susțineti acest proiect de Tratat. În caz contrar, nu doar că nu voi vota numele Dvs. la proximele alegeri, ci îmi rezerv dreptul de a protesta în oricare dintre modurile constituționale împotriva deciziei Dvs. referitoare la ACTA. Adaug că voi face tot posibilul pentru a atrage atenția asupra modului în care ați contribuit la anihilarea dreptului la liberă exprimare în Uniunea Europeană, militând activ împotriva oricăruia/ oricăreia dintre Dvs. care aduce un asemenea atac la demnitatea omului și cetățeanului din UE.

Cu speranța că acest lucru nu se va întâmpla,

Prof. univ. dr. Ovidiu Pecican,

Univ. Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca,

membru al Consiliului Național al Uniunii Scriitorilor din România,

jurnalist

Alături de mine și-au exprimat poziționări similare – le transcriu în ordinea sosirii – și:

Alexandru PECICAN (regizor, scriitor și plastician);

LASZLO Alexandru (profesor dr., critic literar și polemist)

Livia COROI (profesor dr., istoric)

Lista semnăturilor rămâne deschisă!

***

Consecințe ale aplicării ACTA

Companiile private sau chiar persoane private  vor putea, cu ajutorul furnizorului de internet și pe baza unei  simple suspiciuni sau plângeri ce vizează faptul că  utilizatorul de internet descarcă materiale protejate de drepturi de autor să:

– închidă site-uri de internet suspectate că oferă conținut protejat de drepturi de autor sau link-uri către alte situri cu astfel de conținut;
– monitorizeze activitatea tuturor pe internet (să verifice un istoric al siturilor accesate și  al descărcărilor) în scopul prevenirii sau identificării unor fapte ce privesc conținut protejat;
– vă încalce intimitatea și dreptul la viață personală prin monitorizarea conținutului e-mailurilor sau mesajelor de messenger, al descărcărilor pe care le-ați realizat, pentru a verifica dacă ați trimis sau primit conținut ilegal sau link-uri către vreun conținut ilegal. Vor putea accesa astfel și datele bancare.
– vă verifice telefonul mobil, laptopul, sau stick-ul tot pe baza unei simple reclamații sau suspiciuni, la aeroport sau în gări, în scopul găsirii de fișiere „piratate”.
– folosească informațiile pe care le vor obține de pe urma spionării așa-zis  legale  (și perfect etice) a utilizatorilor de internet în scop comercial.
– vă oblige la plata unor amenzi usturătoare sau chiar să vă trimită la închisoare, ca pedeapsă exemplară, în cazul în care ați  comis teribila crimă de a descărca  o melodie de pe internet.

Toate acestea se vor realiza:
– pe baza unei simple suspiciuni sau  plângeri, și fără niciun fel de explicații;
– fără mandat judecătoresc;
– fără să fiți  informat(ă), în prealabil, că sunteți cercetat(ă) și lipsindu-vă astfel de dreptul de a vă apăra.
– călcând în picioare drepturile fundamentale ale omului, în scopul protejării privilegiilor unei categorii despre care s-au spus multe lucruri ce tind să se adeverească.

Vezi textul ACTA: http://www.minind.ro/acta/ACTA_ro_01022012.pdf

Vezi cum poți protesta împotriva adoptării ACTA de către europarlamentarii români (tot acolo și lista celor care au/ nu au votat Acta): http://www.salvatiinternetul.info/

Polis: Dr. Gene SHARP: 198 Methods of Nonviolent Action/ 198 metode de acțiune nonviolentă

Aceste metode au fost compilate de Dr. Gene Sharp și publicate pentru prima oară în cartea lui din 1973 , The Politics of Nonviolent Action, Vol. 2: The Methods of Nonviolent Action/ Politica acțiunii nonviolente, Vol. 2: Metodele acțiunii nonviolente (Boston: Porter Sargent Publishers, 1973). Cartea evidențiază fiecare metodă și oferă informații despre utilizarea ei istorică.

METODELE DE PROTEST ȘI DE PERSUASIUNE NONVIOLENTĂ

Formal Statements/ Declarații formale
1. Public Speeches/ Discursuri publice
2. Letters of opposition or support/ Scrisori de opoziție sau sprijin
3. Declarations by organizations and institutions/ Declarații ale unor organizații și instituții
4. Signed public statements/ Declarații publice semnate
5. Declarations of indictment and intention/ Declarații de acuzare și de intenție
6. Group or mass petitions/ Petiții de grup sau de masă

Communications with a Wider Audience/ Comunicate cu o audiență mai largă
7. Slogans, caricatures, and symbols/ Sloganuri, caricaturi și simboluri
8. Banners, posters, and displayed communications/ Bannere, postere și comunicări afișate
9. Leaflets, pamphlets, and books/ Pliante, broșuri și cărți
10. Newspapers and journals/ Cotidiene și ziare
11. Records, radio, and television/ Înregistrări, radio și televiziune
12. Skywriting and earthwriting/ Inscripții în aer și pe sol

Group Representations/ Reprezentări de grup
13. Deputations/ Deputății
14. Mock awards/ Premii în batjocură
15. Group lobbying/ Lobbying de grup
16. Picketing/ Pichetare
17. Mock elections/ Alegeri în batjocură

Symbolic Public Acts/ Acte publice simbolice
18. Displays of flags and symbolic colors/Afișarede drapele și de culori simbolice
19. Wearing of symbols/ Îmbrăcare de simboluri
20. Prayer and worship/ Rugăciuni și invocări ale divinității
21. Delivering symbolic objects/ Livrare de obiecte simbolice
22. Protest disrobings/ Proteste
23. Destruction of own property/ Distrugerea propriei proprietăți
24. Symbolic lights/ Instalare de luminare simbolică
25. Displays of portraits/ Afișare de portrete
26. Paint as protest/ Pictură protestatară
27. New signs and names/ Noi semne și nume
28. Symbolic sounds/ Sunete simbolice
29. Symbolic reclamations/ Reclamații simbolice
30. Rude gestures/ Gesturi nepoliticoase

Pressures on Individuals/ Presiuni asupra indivizilor
31. “Haunting” officials/ „Hăituirea” oficialilor
32. Taunting officials/ Sarcasme la adresa oficialilor
33. Fraternization/ Fraternizare
34. Vigils/Veghi

Drama and Music/ Teatru și muzică
35. Humorous skits and pranks/ Scenete și bancuri  
36. Performances of plays and music/ Reprezentații teatrale și muzicale
37. Singing/ Cântat

Processions/ Procesiuni
38. Marches/ Marșuri
39. Parades/ Parade
40. Religious processions/ Procesiuni religioase
41. Pilgrimages/ Pelerinaje
42. Motorcades/ Cavalcade de motociclete

Honoring the Dead/ Onorarea morților
43. Political mourning/ Doliu politic
44. Mock funerals/ Funeralii în batjocură
45. Demonstrative funerals/ Înmormântări demonstrative
46. Homage at burial places/ Omagii în cimitire

Public Assemblies/ Adunări publice
47. Assemblies of protest or support/ Adunări de protest sau de sprijin
48. Protest meetings/ Mitinguri de protest
49. Camouflaged meetings of protest/ Mitinguri de protest camuflate
50. Teach-ins/

Withdrawal and Renunciation/ Abandon și denunțare
51. Walk-outs/ Demisii
52. Silence/ Tăcere
53. Renouncing honors/ Ore de renunțare
54. Turning one’s back/ Stânga-împrejur

THE METHODS OF SOCIAL NONCOOPERATION/ METODE DE NONCOOPERARE SOCIALĂ

Ostracism of Persons/ Ostracizare de persoane
55. Social boycott/ Boicot social
56. Selective social boycott/ Boicot social selectiv
57. Lysistratic nonaction/ Nonacțiune lisistratică
58. Excommunication/ Excomunicare
59. Interdict/ Interdicție

Noncooperation with Social Events, Customs, and Institutions/ Noncooperare în raport cu evenimente sociale, obiceiuri și instituții
60. Suspension of social and sports activities/ Suspendare a activităților sociale și sportive
61. Boycott of social affairs/ Boicotare a rânduielii sociale
62. Student strike/ Grevă studențească
63. Social disobedience/ Dezobediență socială
64. Withdrawal from social institutions/ Abandonare a instituțiilor sociale

Withdrawal from the Social System/ Părăsire a sistemului social
65. Stay-at-home/ Statul acasă
66. Total personal noncooperation/ Noncooperare personală totală
67. “Flight” of workers/ „Volatilizarea” muncitorilor
68. Sanctuary/ Dreptul la adăpost infailibil împotriva abuzurilor puterii
69. Collective disappearance/ Dispariția colectivă
70. Protest emigration (hijrat)/ Emigrația de protest (hijrat)

THE METHODS OF ECONOMIC NONCOOPERATION: (1) ECONOMIC BOYCOTTS/ METODE ALE NONCOOPERĂRII ECONOMICE

Actions by Consumers/ Acțiuni ale consumatorilor
71. Consumers’ boycott/ Boicotul consumatorilor
72. Nonconsumption of boycotted goods/ Neconsumarea bunurilor boicotate
73. Policy of austerity/ Politici de austeritate
74. Rent withholding/ Reținerea chiriei
75. Refusal to rent/ Refuzul închirierii
76. National consumers’ boycott/ Boicotul consumatorilor naționali
77. International consumers’ boycott/ Boicotul consumatorilor internaționali

Action by Workers and Producers/ Acțiuni ale muncitorilor și ale producătorilor
78. Workmen’s boycott/Boicotul muncitorilor
79. Producers’ boycott/ Boicotul producătorilor

Action by Middlemen/ Acțiuni ale clasei de mijloc
80. Suppliers’ and handlers’ boycott/ Boicotul furnizorilor și al manipulatorilor de mărfuri  

Action by Owners and Management/ Acțiuni ale proprietarilor și ale personalului managerial
81. Traders’ boycott/ Boicotul comercianților
82. Refusal to let or sell property/ Refuzul de a lăsa sau vinde proprietăți
83. Lockout/ Blocare
84. Refusal of industrial assistance/ Refuz al asistenței industriale
85. Merchants’ “general strike”/ „Grevă generală” a comercianților

Action by Holders of Financial Resources/ Acțiuni ale deținătorilorde resurse financiare
86. Withdrawal of bank deposits/ Retragerea depozitelor bancare
87. Refusal to pay fees, dues, and assessments/ Refuzul de plătire a taxelor, cotizațiilor și evaluărilor
88. Refusal to pay debts or interest/ Refuzul plătirii datoriilor sau al dobânzilor
89. Severance of funds and credit/ Abandonarea fondurilor și creditelor
90. Revenue refusal/ Refuzul veniturilor 
91. Refusal of a government’s money/ Refuzul banilor guvernamentali

Action by Governments/ Acțiuni guvernamentale
92. Domestic embargo/ Embargo domestic
93. Blacklisting of traders/ Liste negre cu comercianți
94. International sellers’ embargo/ Embargo vizând comercianții internaționali
95. International buyers’ embargo/ Embargo vizând cumpărătorii
96. International trade embargo/ Embargo vizând comerțul internațional

THE METHODS OF ECONOMIC NONCOOPERATION: (2)THE STRIKE/ METODELE NONCOOPERĂRII ECONOMICE: (2) GREVA

Symbolic Strikes/ Greve simbolice
97. Protest strike/ Greve de protest
98. Quickie walkout (lightning strike)/ Promenade rapide (greva de iluminare)

Agricultural Strikes/ Greve în agricultură
99. Peasant strike/ Grevă țărănească
100. Farm Workers’ strike/ Greva fermierilor

Strikes by Special Groups/ Greve ale grupurilor specializate
101. Refusal of impressed labor/ Refuz muncii tipografice
102. Prisoners’ strike/ Greva pușcăriașilor
103. Craft strike/ Greva meșteșugarilor
104. Professional strike/ Greva profesională

Ordinary Industrial Strikes/ Greve industriale normale
105. Establishment strike/ Greva establishment-ului
106. Industry strike/ Greva industrială
107. Sympathetic strike/ Greva de simpatie

Restricted Strikes/ Greve restrictive
108. Detailed strike/ Greva celor din desfacerea cu amănuntul 
109. Bumper strike/ Greva
110. Slowdown strike
111. Working-to-rule strike
112. Reporting “sick” (sick-in)
113. Strike by resignation/ Greva prin demisie
114. Limited strike/ Greva limitată
115. Selective strike/ Greva selectivă

Multi-Industry Strikes/ Grevele multi-industriale
116. Generalized strike/ Greve generalizate
117. General strike/ Greva generală

Combination of Strikes and Economic Closures
118. Hartal
119. Economic shutdown

THE METHODS OF POLITICAL NONCOOPERATION

Rejection of Authority
120. Withholding or withdrawal of allegiance
121. Refusal of public support
122. Literature and speeches advocating resistance

Citizens’ Noncooperation with Government
123. Boycott of legislative bodies
124. Boycott of elections
125. Boycott of government employment and positions
126. Boycott of government depts., agencies, and other bodies
127. Withdrawal from government educational institutions
128. Boycott of government-supported organizations
129. Refusal of assistance to enforcement agents
130. Removal of own signs and placemarks
131. Refusal to accept appointed officials
132. Refusal to dissolve existing institutions

Citizens’ Alternatives to Obedience
133. Reluctant and slow compliance
134. Nonobedience in absence of direct supervision
135. Popular nonobedience
136. Disguised disobedience
137. Refusal of an assemblage or meeting to disperse
138. Sitdown
139. Noncooperation with conscription and deportation
140. Hiding, escape, and false identities
141. Civil disobedience of “illegitimate” laws

Action by Government Personnel
142. Selective refusal of assistance by government aides
143. Blocking of lines of command and information
144. Stalling and obstruction
145. General administrative noncooperation
146. Judicial noncooperation
147. Deliberate inefficiency and selective noncooperation by enforcement agents
148. Mutiny

Domestic Governmental Action
149. Quasi-legal evasions and delays
150. Noncooperation by constituent governmental units

International Governmental Action
151. Changes in diplomatic and other representations
152. Delay and cancellation of diplomatic events
153. Withholding of diplomatic recognition
154. Severance of diplomatic relations
155. Withdrawal from international organizations
156. Refusal of membership in international bodies
157. Expulsion from international organizations

THE METHODS OF NONVIOLENT INTERVENTION

Psychological Intervention
158. Self-exposure to the elements
159. The fast
a) Fast of moral pressure
b) Hunger strike
c) Satyagrahic fast
160. Reverse trial
161. Nonviolent harassment

Physical Intervention
162. Sit-in
163. Stand-in
164. Ride-in
165. Wade-in
166. Mill-in
167. Pray-in
168. Nonviolent raids
169. Nonviolent air raids
170. Nonviolent invasion
171. Nonviolent interjection
172. Nonviolent obstruction
173. Nonviolent occupation

Social Intervention
174. Establishing new social patterns
175. Overloading of facilities
176. Stall-in
177. Speak-in
178. Guerrilla theater
179. Alternative social institutions
180. Alternative communication system

Economic Intervention
181. Reverse strike
182. Stay-in strike
183. Nonviolent land seizure
184. Defiance of blockades
185. Politically motivated counterfeiting
186. Preclusive purchasing
187. Seizure of assets
188. Dumping
189. Selective patronage
190. Alternative markets
191. Alternative transportation systems
192. Alternative economic institutions

Political Intervention
193. Overloading of administrative systems
194. Disclosing identities of secret agents
195. Seeking imprisonment
196. Civil disobedience of “neutral” laws
197. Work-on without collaboration
198. Dual sovereignty and parallel government

Source: Gene Sharp, The Politics of Nonviolent Action, Vol. 2: The Methods of Nonviolent Action (Boston: Porter Sargent Publishers, 1973).

http://www.aeinstein.org/organizations/org/198_methods.pdf

Se mai pot vedea și:

http://www.fragmentsweb.org/TXT2/p_srevtx.html

http://www.aeinstein.org/lectures_papers/OXFORD_PNVA.pdf

http://books.google.ro/books/about/The_politics_of_nonviolent_action.html?id=gA0XAAAAIAAJ&redir_esc=y

(text ;i link-uri preluate de la adresa  http://nastase.wordpress.com/2012/01/28/cine-nu-e-gata-il-iau-cu-lopata/)

Published in: on 29 Ianuarie 2012 at 11:06 am  Comments (3)  
Tags: , , , , , , ,

Proză: Leon Iosif GRAPINI: Șase mii de capete de vită (3)

(urmare)

… femeia priveşte spre uşă, în gol, stând rezemată cu spatele de tejghea, încă nu se dă dusă, aşteaptă, poate, pe cârciumar, poate, continuarea discuţiei despre universuri, despre fante şi bucle temporale în a căror existenţă crede fără rezerve, din când în când întoarce capul spre tânăr, îi zâmbeşte scurt şi dulce, apoi revine cu mintea şi cu ochii în locurile de dinainte, doar afaceristul pare posomorât şi agasat, ţinându-şi coatele pe masă şi căutătura îndreptată spre gâtlejul lung al carafei, se gândeşte, aşa e, şi la amiază, când i-a spus că pezevenghiul de la finanţe s-a mutat de pe strada lor, cârciumarul i-a tras cu ochiul, dându-i de înţeles că vorbele sunt doar pentru urechile celor doi şoferi intraţi la o ţuică, însă el nu s-a prins, a crezut că are omul un tic nervos, acum e limpede ca bună ziua, chiar dacă a negat cu vorba, prin gest a confirmat spusele tinerei doamne, nu-i nimic, după ce-şi pune burta la cale, îl mai calcă o dată pe finanţist, şi nu-şi ia degetul de pe sonerie până nu-i deschide cineva sau până nu se aprinde casa, din două, una, mama lui de hoţ, să-i ia banii, trei milioane, vă daţi seama ce sumă, şi să-l poarte pe drumuri, el trebuia să fie mâine-seară la graniţă, şase mii de capete de vite, numai una şi una, le luceşte părul de grase ce sunt, patruzeci de milioane pierde dacă, dar farfuria aşezată cu zgomot pe masă şi clinchetul tacâmurilor îl readuc cu picioarele pe pământ. Femeia a părăsit încăperea, nu a băgat de seamă când s-a retras, au rămas muncitorii, domnişorul, el şi cârciumarul, acesta din urmă, trăgându-şi piciorul drept după el, se îndreaptă spre masa celor trei, Vă mai aduc una, Da, încă una şi gata, comandă tânărul, care, în ciuda vârstei, afaceristului îi pare a fi şef peste ceilalţi doi, sau e o simplă impresie, curajul lui de a face prinsoare cu el şi pariul câştigat îl îndreptăţesc să vorbească în numele muncitorilor, să fie guraliv, vesel şi darnic, îşi permite, a făcut dintr-un foc, fără să mişte un deget, câteva bancnote, contravaloarea unei damigene de ţuică, până a-i vorbi de universuri şi de fanta dintre ele, chit că a observat că-l ia peste picior, l-a crezut pământean, om de încredere, acum, când s-a dat în stambă cu ştiinţa lui, se dovedeşte a fi aerian, filfizon, auzi acolo, fantă deci, păi dacă era o fantă prin care să poată trece s-ar fi dus la mamă-sa, Dumnezeu s-o ierte, ori la tatăl său, că şi el s-a grăbit a pleca la cele veşnice, să-i întrebe cum e pe acolo, nu într-un buncăr cu trei ciudaţi, ce mai, sunt duşi cu pluta toţi, nebuni, nu alta. Odată farfuria golită, străinul îşi şterge cu batista colţurile gurii şi fruntea, se lasă pe spate, ia paharul plin şi-l răstoarnă cu plăcere pe gâtlej, nu înainte de a-şi clăti gura, se ridică leneş de la masă, mâncarea şi băutura i-au căzut bine, dar parcă l-au moleşit, Eu am treabă, se adresează cu voce ridicată cârciumarului, plec, o iau spre casa stimabilului, tot îl găsesc, de nu ne mai vedem, deşi nu-i exclus să dorm la noapte în mansarda ta, eu îţi mulţumesc de ospitalitate, ţine aici, păstrează restul, e plăcerea mea, şi lipeşte cu zgomot trei bancnote pe tăblia tejghelei, apoi îi strânge mâna, ostentativ, spre a-i stârni regrete după un asemenea client, şi se apropie de uşă, dar se opreşte şi coteşte spre masa celor trei, dă mâna cu ei, pe a tânărului i-o reţine în palma sa lată până termină ce are de-i spus, Tinere domn, las-o mai moale cu universurile astea, până una, alta îl ştim pe ăsta, în care ne chinuim a ne învârti cu rost, ce vezi şi ce auzi cu ochii şi cu urechile tale e sfânt, încolo, doar snoave şi poveşti de adormit copiii, altfel te văd de ispravă, om de viitor, să auzim de bine, şi iese pe uşă, prinzând din zbor replica tânărului, fără a-i stârni reacţii, Basme de adormit nu copiii, ci oameni maturi dumneata povesteşti.

            În aer pluteşte acelaşi miros de trandafir sălbatic, de fum şi de moloz, cu toate că lumina dă a se împuţina, iar soarele a şters-o de pe întinderea cerului, lăsând în urmă aceiaşi nori rebeli şi nehotărâţi, căldura de mai se simte încă, un vânticel călduţ stârneşte uşor praful grămezilor uriaşe de moloz, strada, cu unele dintre clădiri încă în picioare şi cu altele îngenunchiate sau culcate la pământ de exploziile trecute, e pustie, nu se vede ţipenie de om în lungul ei, doar dincolo de dărâmături, doi câini bine hrăniţi, semn că printre gunoaie au ce găsi pentru a-şi potoli foamea, muşină cu dezinteres, mai mult din instinct, locurile unor foste bucătării, în depărtare, ca într-un vis, se aud roţile tramvaiului, dovada clară că linia nu a fost aruncată în aer. Bărbatul îşi îndeasă pălăria pe cap, încântat să audă, deşi abia desluşit, uruitul roţilor pe şine, după va da ochii cu specialistul în finanţe, şi în escrocherii, sau cu cineva din familie, se va îndrepta spre strada cu grădini, iar de acolo, spre linia de tramvai, dacă are tren sau autobuz dimineaţă va fi acasă, până în oraşul său nu sunt mai mult de o sută cincizeci de kilometri, plecarea la graniţă a ratat-o, asta numai dacă pezevenghiul de finanţist nu-i va face surpriza să-i fi obţinut aprobarea, însă nu-şi face nici cea mai vagă speranţă, de era rezolvată problema nu fugea din calea lui. O ia spre locuinţa funcţionarului din minister, acum s-a mai calmat, nu mai explodează de agresivitate, totuşi e hotărât să nu plece de lângă sonerie până când cineva nu-şi arată faţa. Nu apucă să facă nici treizeci de paşi că, privind în susul străzii, zăreşte o persoană venind spre el, deşi e departe, după alură, o recunoaşte cu destulă uşurinţă, străinul, tremurând de plăcere şi de nerăbdare, vrea să alerge spre ea, dar se răzgândeşte brusc şi, sprinten şi vesel, face la stânga-mprejur, o ia la fugă, parcurgând în câteva clipe distanţa scurtă ce-l desparte de cârciumă, întră valvârtej înăuntru, măsoară cu paşi mari şi îndesaţi încăperea şi se aruncă pe scaunul părăsit cu puţin timp în urmă, Ei, acu să vă văd, se adresează radiind de fericire celor patru bărbaţi, care, contrariaţi de intrarea intempestivă a acestuia, nu-şi dezlipesc ochii de pe faţa lui îmbujorată de vin şi de bucurie, aşteptând explicaţii. Parte din ele vin, Staţi, staţi, acu să vă văd, şi pe tine, tinere, sunt curios ce vei face când fanta aia îţi va da cu tifla în nas, Bine, domnul, dar explică-te, zi ceva, nu ne ţine ca pe jar, Răbdare, niţică răbdare, răspunde acesta privind când la ei, când la uşa de la intrare, apoi, brusc, fulgerat de un gând potrivnic lui, se ridică dintr-odată, fără veste, aleargă spre uşă şi, lăsând-o deschisă, iese în stradă, da, se linişteşte, persoana vine la birt, nu are unde se duce, în acea parte a străzii cârciuma e singura clădire neafectată de explozii, revine înăuntru, împingând uşa în urma sa, apăsând cu migală, ca într-un joc de copii, pe clanţă şi închizând-o tacticos, se reaşează pe scaun, relaxat, cu ochii arzând de emoţie, îndreptaţi spre intrare. Cârciumarul şi ceilalţi clienţi se privesc uluiţi, toţi odată şi pe rând, doi câte doi, întorcându-şi capul când la stânga, când la dreapta, dar şi spre uşă, pe care, au înţeles bine, urmează să intre cineva, o persoană a cărei prezenţă îl bucură nespus pe bărbatul cu pălărie. Uşa se dă în lături şi în cadrul ei îşi face apariţia un bătrânel scund, cu o figură demnă, demnitatea fiindu-i conferită de faţa încă plăcută, senină, şi de părul bogat, aproape alb, Bună ziua la toată lumea, salută nou-venitul, înclinându-şi capul, şi se duce spre tejghea, în faţa căreia cârciumarul, înlemnit, cu ochii bulbucaţi şi cu gura deschisă, îl face pe bătrân să exclame, Dar ce te-a înmărmurit în aşa hal. Cei doi muncitori în salopetă albastră privesc năuciţi, nevenindu-le să-şi creadă ochilor că persoana tocmai intrată se află aici, lângă ei, în faţa lor, în carne şi oase, tânărul, cu un zâmbet sinistru îngheţat pe buze, îl urmăreşte pe bătrân, întreaga lui făptură, albă ca varul, exprimând o spaimă soră cu moartea, numai afaceristul, cuprins de un entuziasm nemărginit, priveşte când la unul, când la altul, bucurându-se de groaza ce le-a cuprins chipurile, în cele din urmă sparge tăcerea cu vorba lui apăsată, bolovănoasă, dar extrem de veselă, Hai, meştere, serveşte-l pe domnul judecător cu un vin, o ţuică, sau un coniac, o fi având gusturi alese, hei, meştere, cu tine vorbesc, trezeşte-te. Cârciumarul îşi revine din perplexitate şi face o mişcare ca şi cum ar vrea să o ia la sănătoasa, dar trece în spatele tejghelei, târându-şi piciorul bolnav, şi aşteaptă comanda bătrânului, O sticlă cu vin, da, însă pentru acasă, Hei, tinere, şefule, zbiară fericitul client, cum e cu fanta, ia zi, şi cu universurile, de ce nu-l întrebi pe domnul judecător cum e să te plimbi pe stradă mort, cuvinte la care bătrânul se întoarce spre el, aruncându-i o uitătură intrigată, aspră şi mustrătoare, Stimabile domn, continuă străinul cu voce scăzută, molcomă, ai greşit adresa, nu la mine trebuie să te uiţi cu dojană şi cu asprime, ci la ceilalţi, eu le-am zis că eşti bine-mersi, cum se spune, ei însă au susţinut sus şi tare că-ţi dormi somnul de veci în cimitir de mai bine o lună. E rândul bătrânului să-şi arate uluirea, Domnule, se adresează cârciumarului, vreau urgent o explicaţie, acesta din urmă continuă să caute o hârtie pentru a împacheta sticla, o hârtie pe care, deşi aflată sub nasul lui, nu reuşeşte să o găsească…

(va urma)

Published in: on 29 Ianuarie 2012 at 10:57 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

Teatru: HANSEL ȘI GRETEL, adaptare de Ovidiu PECICAN după frații GRIMM

 

După Fraţii Grimm

Scenariul: Ovidiu Pecican

Regia: Varga Ibolya

Scenografia: Epaminonda Tiotiu

Muzica: Venczel Peter

In distribuţie: Ramona Atănăsoaie, Dana Bonţidean, Frunzina Anghel, Ovidiu Crişan, Lucian Rad, Silviu Ruşti, Rareş Stoica.

Din ianuarie 2008 piesa se joacă în continuare.  

***

Aşa cum există un repertoriu canonic de romane, de tragedii, de comedii, de poeme ori eseuri, la fel există şi un top al poveştilor lumii. Din el nu lipseşte, în nici un caz, „Hänsel şi Gretel”, care m-a făcut să nu pot dormi câtva timp, în după-amiezele şi nopţile copilăriei, din motive pe care, parcă, astăzi le înţeleg mai bine. În acest basm cules de fraţii Grimm prin casele ţăranilor germani şi inclus în primul volum al colecţiei lor intitulate „Basme pentru copii şi cămin” (1812) se regăsesc mari teme ale lumii prezente în Biblie şi în marile epopei ori tragedii antice.

A aduce aşa ceva în faţa celui mai fragil şi mai tânăr public înseamnă să îi dai şansa de a se forma conectat la câteva dintre marile teme ale culturii umanităţii şi, în orice caz, la izvoarele celei europene. Locul lui „Hänsel şi Gretel”este pe scenă, printre copii. Copiii de toate vârstele.                          

Ovidiu PECICAN

http://www.luceafarul-theatre.ro/e_hansel_gretel.html

http://www.teatrulpuck.ro/ro/spectacole/hansel-si-gretel/#!prettyPhoto

Proză: Leon Iosif GRAPINI: Şase mii de capete de vite (2)

(urmare)

 

Ce-ai vrea să ştii, îl întreabă omul pe câştigătorul pariului, fixându-l cu ochii uşor injectaţi, acesta din urmă îşi toarnă un păhărel de ţuică, dă sticla comesenilor, soarbe cu plăcere afişată lichidul tare, apreciindu-i puterea arsurii, şi intră din nou în discuţie, Numai dacă nu te superi, domnul, eram curios să aflu cum te-ai întâlnit cu madam, cu servitoarea şi cu chiriaşul lui madam, judecătorul, Deocamdată sunt stăpân pe mine şi pe simţurile mele, pe ceea ce văd şi ce aud, îi vrea tu să fii zeflemitor, dar n-ai cu cine şi de ce, Nicidecum, chiar mă interesează povestea asta, bate în retragere interlocutorul, deja pregătit să-şi agaţe pe buze un zâmbet ironic pe timpul relatării celuilalt, Să nu crezi cumva că dacă n-am găsit adăpostul el nu există, ori că dacă n-am dat peste persoanele văzute de mine ele nu sunt printre noi în carne şi oase, N-am zis chiar aşa, se apără tânărul, Ba da, ai susţinut vorbele cârciumarului, că cei trei, madam, slujnica şi judecătorul, au pierit în bombardamentul din patru aprilie, Acum nu te supăra, dar ce ştim noi de mai bine de o lună de zile, cum că sunt morţi, nu ni se poate scoate din cap, în toată această perioadă nu i-a văzut nimeni, până astăzi, când zici dumneata că ai dat peste ei în adăpost, Aţi fost la înmormântarea lor, întreabă străinul cu voce răstită, din care răzbate miza pe un răspuns favorabil lui, tânărul se uită întrebător la cei doi colegi de pahar care, aruncându-şi unul altuia priviri scurte, dau din cap că nu, el, la rândul lui, e nevoit să repete gestul, nu, niciunul nu a fost de faţă, de altfel, ei doar lucrează în zonă, de loc sunt din altă parte a oraşului. Toţi cei patru meseni îşi întorc capul spre cârciumar, aşteptând răspunsul său, acesta, ca şi cum ar fi fost prins comiţând un fapt ruşinos, păleşte în obraji, privindu-i rugător pe toţi odată şi pe fiecare în parte, Zi, meştere, ce stai, insistă pe acelaşi ton aspru străinul, ai participat la înmormântare, Nu, îngână acesta, Cum aşa, doar casa lui madam se află, adică se afla, recunosc, nu departe de crâşma ta, sunteţi vecini, Tocmai atunci eram plecat la ţară, la rudenii, am fost dus pentru o săptămână, se aud vorbele bărbatului de după tejghea, sfioase, încete, vinovate, Şi, Şi ce, Atunci de unde ştii, Spun şi eu ce au spus alţii, cum de unde ştiu, îi mai vine acestuia inima la loc, la întoarcerea mea acasă toată lumea susţinea sus şi tare că cei trei şi mulţi alţii au pierit în bombardamentul acela nemilos, n-am fost de faţă la îngropăciune, dar asta nu înseamnă că nu au fost duşi la groapă, doar n-a înnebunit întreaga stradă să afirme că nu mai sunt printre noi, cei vii. Vorbele cârciumarului sunt curmate de intrarea unei tinere doamne, bărbatul cu pălărie o recunoaşte, e femeia ce striga nervoasă după un copil când el s-a despărţit de grupul de muncitori cu care a făcut prinsoare, e o femeie până în treizeci de ani, îmbrăcată într-o rochie vişinie, pe talie, cu părul castaniu prins la repezeală într-un coc bogat, smeadă la faţă, cu ochii verzui, conturaţi de sprâncenele subţiri şi arcuite, cu nasul cârn şi cu buzele scoase în evidenţă de culoarea roşcată a rujului. Aceasta, fără a băga în seamă clientela de faţă, se duce direct la tejghea, în spatele căreia proprietarul localului surâde binevoitor, uitând cu totul de discuţia de adineauri, Cu ce te servesc, dragă, Două sticle cu sifon, se aude vocea zglobie a tinerei doamne, că mă înnebuneşte copilul, de când cu bombardamentele astea, de spaimă, cred, nu mai bea decât sifon, până şi tata a renunţat la apa de la robinet, că-i afectată, zice, dar nu are nimic, e apa cea dintotdeauna, Mă rog, fiecare cu părerile şi cu preferinţele lui, nici mie nu mi s-a părut că şi-a schimbat gustul sau culoarea, îi dă dreptate cârciumarul, altceva, Şi, dacă tot am venit până aici, fii bun, un pachet de ţigări, nu ştiu dacă mai are, dar dacă nu, precis mă trimite mai târziu după tutun, ce să facă şi el, stă toată ziua la geam, în scaunul cu rotile, şi fumează, La soţul dumitale te referi, se bagă în discuţie muşteriul cu pălărie, curios cum i-e firea şi dornic să ştie cât mai multe. Femeia se întoarce cu faţa spre el, îl măsoară dintr-o privire şi răspunde uitându-se în gol, De tata vorbesc, Ia zi, cucoană, sare cu vorba tânărul, surâzând cu înţeles şi privind-o drăgăstos, ca şi cum ar fi cunoscut-o intim, nu pentru noi, ci pentru domnul de alături întreb, când ai văzut-o ultima oară pe madam, Ce întrebare e asta, se aude glasul femeii, nu revoltat şi tăios cum ar fi fost de aşteptat, ci dulce, mieros, al cărui timbru trădează simpatie faţă de adolescent, Iaca o întrebare, că dumnealui, şi arată cu capul spre afacerist, susţine că a văzut-o astăzi, nu numai pe ea, ci şi pe servitoare, şi pe stimabilul judecător, Doamne apără-ne, rosteşte de această dată cu voce tremurată doamna, îndreptându-şi ochii înfricoşaţi spre masa străinului, nu se poate una ca asta, sunt morţi de mai bine de patruzeci de zile, Or fi, sare bărbatul, pentru voi toţi văd că aşa este, însă pentru mine nu, i-am văzut cum vă văd şi i-am auzit cum vă aud, Dacă tot aveai de gând să povesteşti grozăvia, fii amabil şi fă-o cât e şi coniţa de faţă, intervine unul dintre muncitorii cu salopetă albastră, să audă şi ea, asta numai dacă nu se grăbeşte. Femeia nu dă semne că are de gând să-i lămurească dacă e grăbită sau nu, dacă e interesată ori nu de întâmplare, încă uimită, stă cu cotul sprijinit de tejghea, aşteptând ceva anume, poate cuvintele povestitorului, Bine, fie, încuviinţează acesta, turnându-şi atent vin în pahar, era la amiază, trecut de doişpe, sunam la numărul paişpe, doar-doar o catadicsi careva să mă bage în seamă, nu escrocul de finanţist, că el, e clar, fuge de mine ca dracul de tămâie, ci altcineva, de-al casei, dar ţi-ai găsit, neprimind niciun răspuns am luat-o în susul străzii, când a început să ţiuie sirena am alergat spre adăpostul indicat de binecunoscutul afiş cu degetul arătător înnegrit, era un fel de pivniţă-subsol, pe băncile aliniate în mijloc, şedeau două femei, în jurul lor se agita un bătrân, judecătorul, după cum am aflat mai târziu, femeia mai în vârstă, slujnica, îşi tot făcea cruce şi o înghesuia pe madam cu vorba, să iasă din buncăr că ei i se tot zbate ochiul nu a bună, bătrânul o susţinea sus şi tare că e doar un exerciţiu, apoi au început să se certe, vorbeau de omul de la finanţe, şarlatanul, nu i-ar ajuta Dumnezeu-sfântul, discutau despre exerciţiu şi despre chirie, bag seama că omul cu legile nu şi-a plătit-o la timp, iar madam se arăta iritată şi nemulţumită, pe urmă, când sirena a încetat, am ieşit la lumină, să tot fi durat cinci minute, nu mai mult, Şi ei, întreabă domnişorul zâmbind ironic, Ei au rămas înăuntru, or fi ieşit mai târziu, nu ştiu, eu m-am întors la cârciumă, Şi nu i-ai întrebat una, alta, nu ai intrat în vorbă cu ei, îşi exprimă interesul unul dintre muncitori, Cum nu, dar îşi vedeau de ale lor, erau prinşi în ceartă, Vezi, se luminează deodată tânărul, asta e, dacă nu ţi-au acordat atenţie, înseamnă că ei nu te-au văzut, Ce tot îndrugi acolo, sare povestitorul furios, bătând cu palma în tăblia mesei, nu tare, de formă, cât să încline balanţa încrederii în favoarea sa, doar eram alături, mă petreceau cu privirea, şi nu te mai hlizi batjocoritor la mine, că ştiu ce spun, Nu te supăra, domnul, eu zic aşa, cumva, printr-o fantă a timpului ai pătruns în lumea lor, Ce fantă, ce lume, vorbeşti prostii, ce mama mă-sii, să mă scuze tânăra doamnă, Am citit undeva, o lasă mai moale interlocutorul, Ce-ai citit, întreabă femeia, a cărei privire înfricoşată radia şi o curiozitate nestăvilită, Că, în anumite momente şi condiţii, se poate trece dintr-o lume în alta, că îi putem observa pe cei morţi, fără ca ei să ne observe la rându-le, Hai că baţi câmpii, zice străinul ştergându-şi faţa transpirată cu batista şi sorbind o gură din paharul cu vin, Da, da, incredibil, dar adevărat, sunt lucruri ce ni se întâmplă, şi nu le înţelegem, insistă convins tinerelul, la cât e universul de complex orice e posibil, Lasă, nu te da deştept tu cu universul tău, îl întrerupe agasat celălalt, dacă ar fi aşa, mai degrabă intram în universul finanţistului, acolo unde se ascunde, pungaşul, şi-l luam de guler, să-i ţes vreo două, Dar el nu e mort, e încă viu, se dă de partea tânărului doamna, şi eu am citit despre universuri paralele, despre bucla timpului, despre atingerile posibile dintre lumea noastră şi lumea morţilor, şi cred în asta, deşi, trebuie să recunosc, subiectul mă sperie de fiecare dată când e abordat, dumneata, şi se întoarce cu faţa spre străin, ai face bine să crezi, eşti singur împotriva tuturor, Dacă şi ceilalţi, meşterul şi domnii în salopetă, cred în buclele despre care vorbiţi, atunci da, sunt singur de partea astalaltă a baricadei, Nu asta am vrut să spun, când mai mulţi încearcă să te convingă de ceva nu văd de ce te-ai împotrivi, pe madam, Doamne păzeşte-ne, ai văzut-o întrucât s-a prăpădit, săraca, pe vecinul meu de la finanţe, cred că la el făceai referire, îl poţi vedea şi pe el, dar în carne şi oase, Când l-oi întâlni ştiu ce am de-i aruncat în faţă, dar ia-l de unde nu-i, că s-a mutat, escrocul, mă cheamă acasă la el, iar el dă bir cu fugiţii, Dar nu s-a mutat nicăieri, îşi exprimă neînţelegerea femeia, locuieşte la acelaşi număr, paisprezece, pe strada asta, alături de casa noastră, Cum, tună şi fulgeră bărbatul zvâcnind de pe scaun şi înălţându-şi ameninţător pumnul în aer, spre groaza doamnei, meştere, ce mi-ai îndrugat acolo, mi-ai spus că nu mai locuieşte aici, Pe mine aşa m-a informat chiar dumnealui, se trage în spate crâşmarul ca şi cum s-ar pregăti, la o adică, s-o ia la fugă, el a zis, nu eu, conchide acesta trăgându-i cu ochiul străinului, cu subînţeles, gest neobservat de ceilalţi, dar care îl luminează pe clientul nervos, determinându-l să abandoneze atitudinea războinică şi să renunţe la subiect, Fie cum zici, când vine ciolanul, Mai durează puţin, nu mult, Bine, aştept, şi ia ziceţi, i se adresează femeii, dacă sun la uşă îmi răspunde, Asta nu pot şti, dar cunosc cu siguranţă că nu s-a mutat nicăieri, e adevărat, de două zile nu l-am văzut, însă pe ceilalţi ai casei da, eu zic să încercaţi din nou, poate vi se va răspunde, Aşa voi face, dar mai întâi aştept mâncarea, meştere, fă-i ceva, că sunt grăbit şi mai am şi o foame de n-ai vrea să dai faţă cu ea, Îndată, îndată, face acesta intrând în bucătărie, unde întârzie câteva minute, timp în care tânărul nu o slăbeşte din ochi pe doamnă, aceeaşi preocupare având-o şi cei doi muncitori, dar nu pentru mult timp, în cele din urmă preferând să şuşotească unul cu celălalt, golind păhărelele de ţuică…

(va urma)

Published in: on 28 Ianuarie 2012 at 12:31 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,