THE MAGIC NIGHT OF MUSEUMS! Invitation by dr. Călin Stegerean, executive of the Museum of Art, Cluj

  

 Stimate domnule Ovidiu Pecican,

        Ne face deosebită onoare să vă invităm să participaţi la  programul  Muzeului de Artă Cluj din cadrul Festivalului European „Noaptea Muzeelor” care va avea loc în data de 15 mai 2010, între orele 20.00 – 02.00.

            Festivalul, care se desfăşoară simultan în peste 1000 de muzee de pe cuprinsul Europei, se bucură în fiecare an de un interes deosebit din partea publicului clujean, înregistrându-se maximumul de audienţă pentru un eveniment organizat în instituţia noastră.

            Acest festival se va desfăşura la muzeul nostru sub genericul „TV Mania” şi va avea următorul program:

  1. Ora 20.00 – vernisajul expoziţiei de obiecte TV realizate de artistul plastic Ernő Ciupe  Bartha.
  2. Orele 21.00, 22.00, 23.00, 24.00 – interviuri live cu personalităţi ale televiziunilor clujene. Acestea se vor desfăşura pe o scenă-studio din curtea muzeului în prezenţa publicului.

Având în vedere succesul deosebit al emisiunilor pe care dumneavoastră le-aţi realizat am fi foarte onoraţi dacă aţi accepta să participaţi la acest moment al programului. 

Alţi invitaţi: Alin Gelmărean, Cătălin Ştefănescu, Constantin Trofin, Ovidiu Uscat, Karen Attila Sebesi, Antoniu Costin.

Moderator: Călin Stegerean, directorul Muzeului de Artă Cluj-Napoca.

  1. Orele 21.15 – 22.00; 22.15 – 23.00; 23.15 – 24.00 – Proiectarea unor filme documentare de artă.
  2. Orele 24.15 – Proiectarea unui film artistic oferit în avanpremieră de Transilvania Film Festival.

             

            În speranţa că veţi accepta invitaţia noastră, vă asigurăm de aleasa noastră consideraţie,

Călin Stegerean

Director interimar

ANDOR KOMIVES: Nimic sfânt!

Andor Komives frecventează universul central-european al lui Svejk. Nu, nu este vorba de niciun alt plastician, ci de faimosul soldat ceh pierdut în universul concentraţionar – dar şi de operetă – al Kakaniei. Doar atât, că el s-a redimensionat în secolul scurs de la apusul împărăţiei lui Franz Josef şi până astăzi, incluzând şi orizonturi transatlantice, macrocorporative, universaliste, globalizante. Dracola light culture nu asociază doar un cunoscut vampir transilvan, pasăminte, cu Coca cola şi cultura ei (de masă, la propriu şi la figurat), ci ipostaziază şi comunicarea dintre regnuri, întruchipându-l pe bietul sugativator de sangre ca şoricel hollywoodian care gravitează în jurul unei dive. Parodia se extinde, astfel, şi asupra ideii de cuplu, a curtenirii, a ritualurilor sociale moştenite din vremuri străvechi şi reciclate într-o ambianţă a citatelor, stridenţei şi lipsei de originalitate tiranice.

L’Europe c’est moi, ok? poartă, în aceeaşi convenţie, către dialogul politico-militar din interiorul parteneriatului franco-american, dificil prin tradiţie şi ipostazierile sale recente. De reţinut imaginea optimist-şmecheră a şoricaniei în uniformă NATO, care persiflează – în maniera benzii desenate, cu cuvintele înscrise deasupra capului, grandomania hexagonală şi, prin ea, trufiile evropeneşti. Nu lipsesc din peisaj nici stelele unionale ale Comunităţii bătrânului continent, şternute la picioarele trecătorilor prin peisaj în maniera stelelor dedicate actorilor faimoşi ai industriei cinematografice, pe un celebru bulevard din aceeaşi cetate americană a filmului, survenită în discuţie mai înainte.

Pulsul naţiunii încă e bun asigură o altă lucrare a meşterului Andor. Diagnosticul îl dă însă eternul hegemon unipolar Mickey Mouse, luând seama la degetul apăsat pe carotida – dar iscat ca din fundal, ca terminaţie a unui braţ autonom – artistului însuşi. Plasticianul ca simbol al naţiunii sau mână venită din Vechiul Testament cu un mesaj divin – mane tekel, ufarsin -, temele se încrucişează şi se întrepătrund, amestecând timpii şi ducându-i într-o spaţialitate metafizicizantă, ca să zic aşa, pentru că nu e nici ea decât un topos parodiat, persiflat, strident, unde a apărut o inscripţie imperativă: „Download the Paradise, now!”

Un lucru devine clar, pe măsura decriptării semnelor: lumea lui Andor Komives, plină, altminteri, de semne ale sacralităţii, nu are nimic sfânt! (O.P.)

Published in: on 28 Aprilie 2010 at 10:37 am  Comments (3)  
Tags: , , , , , , , ,

ADAM MICHNIK la Cluj

Dragi prieteni,

Acum un an, în Washington DC, laureatul premiului Ion Ratiu pentru Democraţie, 2009, a avut un impact atât de mare, încât ne-a determinat să îl invităm la Cluj cât mai curând posibil. Miercuri, 28 aprilie, la ora 18.00, Adam Michnik va avea un dialog public intitulat “Căile libertăţii” cu Emil Hurezeanu, preşedintele Grupului Realitatea Caţavencu şi unul dintre cei mai apreciaţi comentatori politici din România. Întâlnirea lor va avea loc în Auditorium Maximum al Universităţii Babeş-Bolyai University, M. Kogălniceanu Street, 3-5, Cluj – Napoca.

Vă invit călduros să participaţi la această dezbatere publică, intre doi dintre cei mai cunoscuţi intelectuali ai Europei, pe tema tranzitiei la democraţie. Veţi avea la dispoziţie traducere simultană (poloneza  – română) precum şi volumele lui Adam Michnik (în limba romana).

Vă aştept cu drag să ne fiţi alături,

Indrei Raţiu

RSVP by April 24th 2010, by email to: office@ratiudemocracycenter.org or telephone: 0264317555, contact person Sorina Ratz

Published in: on 22 Aprilie 2010 at 8:46 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , ,

NORMAN MANEA premiat de francezi!

Norman Manea a primit prestigioasa distincţie franceză Ordre des Arts et des Lettres cu titlul de Commandeur

ICR New York, 22 aprilie 2010: În cadrul unei ceremonii oficiale găzduite de Serviciile Culturale ale Ambasadei Franţei la New York în 12 aprilie 2010, Norman Manea a primit prestigioasa distincţie franceză Ordre des Arts et des Lettres cu titlul de Commandeur.


După ce a fost decorat în ultimii ani de toate forurile academice importante, cel mai tradus scriitor român (în peste 20 de limbi străine) a primit titlul de Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres al Legiunii de Onoare, distincţie înmânată de către doamna Karen Rispal, Consilier Cultural al Ambasadei Franţei la New York. L’Ordre des Arts et des Lettres a fost creat în 1957 de către Ministrul francez al Culturii, cu scopul de a recompensa persoanele care s-au distins prin creativitatea şi prin contribuţia la promovarea artelor şi literelor. Ordinul include trei ranguri: Cavaler (Chevalier), Ofiţer (Officier) şi cea mai înaltă onoare, Comandant (Commandeur).

În discursul de acceptare a înaltului titlu, scriitorul român a declarat:

Sunt fericit să primesc această distincţie în capitala Dada a exilului, sub privirea înţeleaptă a Statuii Libertăţii, oferită Americii de către aceeaşi naţiune care mă onorează astăzi şi pe mine.

Este momentul potrivit, cred, să amintesc influenţa culturală profundă pe care Franţa a avut-o asupra locului unde m-am născut şi asupra formării mele, ospitalitatea cu care a primit atâţia artişti, scriitori, oameni de ştiinţă, politicieni şi intelectuali care au găsit în Franţa locul în care au visat mereu să se exprime cu adevărat.

Revoluţia de la 1848 a fost iniţiată în România de către studenţi în Franţa, ca să menţionez doar unul dintre momentele istorice când România a beneficiat de modelul oferit de sora ei mai mare.

Când marele nostru poet Fundoianu a părăsit Bucureştiul pentru Paris în 1923, el a declarat că nu mai poate trăi într-o colonie a culturii franceze, are nevoie să trăiască în capitala ei. Astfel, a reuşit să se impună ca poet şi filozof francez, cu numele de Benjamin Fondane, şi, cu toate acestea, nu a putut evita Auschwitz-ul.

Multe nume mari ale literaturii, ştiinţei, artelor româneşti au trăit la Paris şi au contribuit la patrimonial creativităţii universale. Mă gândesc la sculptorul Constantin Brâncuşi, la compozitorul George Enescu şi la dramaturgul Eugen Ionescu. Cu toţii şi-au găsit cuibul artistic în Franţa. Lista este lungă: Paul Celan, Emil Cioran, Tristan Tzara, Gherasim Luca, Mircea Eliade, Traian Vuia, Victor Brauner, Ştefan Lupaşcu şi mulţi, mulţi alţii.

Norman Manea a părăsit România în 1986 şi s-a stabilit în Statele Unite ale Americii unde a devenit scriitor în rezidenţă şi profesor la mai multe universităţi americane, inclusiv la Bard College din statul New York. Deși trăiește la New York, continuă să scrie numai în limba română, pe care o consideră patria sa. Membru al Academiei de Arte din Berlin din 2006, Norman Manea este autorul a 22 de volume de ficţiune şi eseuri. Printre numeroase onoruri internaţionale, în SUA a primit bursele MacArthur şi Guggenheim, Premiul The Literary Lion oferit de prestigioasa New York Public Library, precum şi Premiul The National Jewish Book Award (1993), în Franţa Premiul Medicis Etranger (2006) şi Premiul Literar Francine et Antonie Bernheim (2009), iar în Italia Premiul Internaţional pentru Literatură, Nonino (2002). În 2007, a primit Ordinul Meritul Cultural în rang de Comandor de la Preşedintele României şi, în 2008, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Bucureşti şi Babeş-Bolyai din Cluj.

Heinrich Boll, Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, care a promovat prima traducere şi apariţie semnată de Norman Manea în Europa de Vest, scria în 1993 : Nu am nicio îndoială că Norman Manea este unul dintre autorii care merită pe deplin să fie cunoscuţi în întreaga lume.”

Orhan Pamuk (Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură) despre Norman Manea: Prin talentul şi creativitatea sa, [Norman Manea] este unul dintre Marii Români.”

Imagine: Norman Manea. Credit foto: Don Hamerman.


Institutul Cultural Român din New York

Tel: +1-212-687-0180

E-mail: info@icrny.org

Published in: on 22 Aprilie 2010 at 8:36 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , ,

VERNISAJ: Amalia LUMEI şi zeii locului

DEUS LOCI

expoziţie personală

de fotografie

Amalia Lumei

vernisaj: miercuri 28 aprilie 2010 ora 18

Galeria Art Interior

str. Ioan Suciu nr. 19, Cluj-Napoca

În deschidere vor vorbi poeta Marta Petreu şi plasticianul Dorel Găină

Elemente decorative în arhitectura citadină? Embleme ale nostalgiei clasicităţii? Visul unei Renaşteri nicicând încheiate? Marca autorităţii, a oficialităţii, a unui status social? Reminiscenţele unor reverii nocturne în spaţiul diurn al cotidianului? Invazii ale sacrului în spaţiul laic? Amestec de registre, regnuri stihii şi interpretări? Oricum ai lua-o, zeii locului există în banalul fiecărei clipe, ca nişte autentice cratofanii ambientale (O.P.).

Afiş de Alexandru Pecican

Published in: on 22 Aprilie 2010 at 10:08 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

IOAN BUDAI-DELEANU: 250 de ani de la naştere (de Ov. Pecican)

La capătul sesiunii de comunicări dedicate la Orăştie lui Ioan Budai-Deleanu, câteva maşini i-au transportat pe participanţii la întâlnire până în satul marelui poet. S-a slujit acolo un parastat în memoria celui dispărut, care a izbutit un salt incredibil: „trecerea de la graiul popei din biserică la strofa zeilor” (N. Iorga).

Emoţionant în acest ritual religios a fost felul în care părintele protopop şi ceilalţi trei preoţi greco-catolici s-au rugat pentru „părintele Ioan”. Deşi apelativul era întemeiat, în principiu, Budai-Deleanu fiind absolventul unor instituţii de învăţământ teologic de mai multe grade, unele chiar ilustre, este ştiut că, după episodul profesoratului său la Blaj, sătul de ierarhia ecleziastică dezamăgitoare din capitala greco-catolicismului românesc, a renunţat nu numai la cariera didactică, ci şi la sacerdoţiul la care era îndreptăţit să aspire, devenind, departe de casă, la Lvov, în Galiţia, un slujbaş laic al Tribunalului din această provincie imperială îndepărtată. Şi totuşi, faptul că preoţii au găsit destul temei pentru a-l asocia primei lui vocaţii, în pofida întâmplărilor vieţii, fie şi postum, a avut ceva dintr-o reparaţie istorică tacită, înfăptuită într-o manieră sui generis.

Întâlnirea a avut loc în curtea familiei Budai unde, pe locul vechii case, s-a construit căminul cultural al satului. Mai jos de ea se deschidea livada, pe care anotimpul a înflorit-o în chip fericit, de parcă poetul şi ceilalţi nouă copii ai familiei preotului Solomon Budai ne-ar fi ieşit în cale cu miresmele şi culorile proaspete ale locului.

În schimb, biserica din Cigmău a rămas în picioare de pe vremea când părintele familiei slujea în ea. Refacerea ei ar trebui să fie înscrisă pe agenda forurilor culturale ale statului nostru.

Oricum, atmosfera se dovedeşte evocatoare, dincolo de toate detaliile schimbate din vremea lui Ioan Budai-Deleanu şi până astăzi. Aceleaşi dealuri transilvane, acelaşi drum care urcă dinspre Valea Mureşului către satul Cigmău, ca şi însăşi curgerea calmă şi senină a râului sau dealurile transilvane – hunedorene – ce umplu sufletul de un soi de armonie mai uşor de evocat fotografic decât prin cuvinte.

Câte o casă părăsită şi părăginită din sat mai aminteşte ce putea însemna cu 250 de ani în urmă standardul locuirii româneşti la ţară, deşi piatra din care este făcută şi dimensiunile ei arată în mod clar că nu mai este vorba de casele din acele timpuri, făcute – multe dintre ele – din lemn ori, altele, din chirpici şi acoperite cu şindrilă sau paie. Şi totuşi, lumea amărâtă şi împilată a Ţiganiadei, despuiată de veselia şi umorul autorului, se dezvăluie retrospectiv ca un orizont mic şi apăsător, în care numai exuberanţa naturii şi frumuseţea locului puteau da speranţă şi lecui sufletul.

De fapt, probabil că peisajele arată oarecum indiferent. Ceea ce vine dincolo de ele ţine de sufletul celui care le priveşte, de ochiul care le decupează contururile şi care aşază lumina în cadru.

În ce priveşte Cigmăul familiei Budai, ceea ce pune în pagină acest blog este viziunea fotografică a Amaliei Lumei, pe care cel ce scrie nu poate decât să o confirme în cuvinte.

Aruncând o privire de jur împrejur, înţelegi ce vrea să zică expresia – referitoare la mica nobilime ardelenească – „nobil de şapte pruni”. Baza economică a acestei microaristocraţii – dintre copiii părintelui Solomon Budai numai primii doi şi-au văzut confirmat statutul de nobleţe, Ioan şi Aron – era transparentă, în cele mai multe cazuri. Nu însă şi nobleţea însăşi, care putea deveni, după caz, marca socială a verticalităţii, demnităţii şi generozităţii, ca şi a tăriei de caracter.

Nu sună rău citatul ales să străjuiască epigrafa plasată pe faţada Casei de Cultură din Cigmău, prin care poetul îndeamnă la cucerirea drepturilor şi libertăţilor poporului său cu ajutorul minţii, al inimii, dar şi al puterii braţului înarmat. Unul dintre participanţii la întâlnire mi-a atras atenţia că textul nu face decât să comenteze în versuri blazonul nobiliar al fraţilor Budai. Concedat în octombrie 1819, către sfârşitul vieţii bardului, împreună cu recunoaşterea imperială a calităţii de aristocrat, însemnul heraldic respectiv s-ar cuveni să poposească, la rândul lui, şi el, alături de inscripţia parietală dedicată unicului nostru autor de epopee dusă la bun sfârşit.

Life 50 years from now

Dear students,

Please check this out:

Jan Pearson tells you how he thinks life it will be in 50 years.

„Futurologia este aplicarea gândirii clare la lucruri  care ştim că se întâmplă, precum cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică, tendinţe politice sau sociale, şi proiectarea acestora în viitor pentru a vedea cum se vor desfăşura. […] … E ca şi cum ai privi prin ceaţă. Nu poţi vedea întotdeauna foarte clar în depărtare, dar, în mod normal, poţi desluşi cel puţin câteva siluete înainte de a ajunge efectiv la ele”.

http://www.hotnews.ro/stiri-international-7136936-video-futurologul-ian-pearson-despre-viata-2050-moartea-taxele-nu-vor-mai-inevitabile-cand-vom-intalni-extraterestrii.htm

See also: http://www.futurizon.com

Published in: on 18 Aprilie 2010 at 4:14 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , ,

MASKCOLECTIV: VERNISAJ

MASKCOLECTIV

26.04 – 22.05, 2010

Galeriile Fortuna,

P-ţa Muzeului nr 6, Cluj-Napoca

Vernisaj 26 aprilie 2010 orele 18

Proiect fotografic în cadrul Festivalului Le Printemps des Cafes, Centrul Cultural Francez

Concept, coordonator proiect: Andor Kömives

Artişti expozanţi:

Dorel Găină, Andor Kömives, Mira Marincas, Crina Prida

Maskcolectiv este rodul unui workshop fotografic cu diferite persoane actante, în care măşti manga, accesorii şi atitudini clişeu devin, în chip ironic, un simbol al identificării culturale globale, imitative, nediferenţiate de tip cool.

În faţa motivelor colective, cei implicaţi în proiect au reacţionat diferit, făcând vizibil fotografic, faţete subtile ale măştilor, ce evoluează teatral pe scena austeră a unui zid în construcţie. Practic, masca nu ascunde ci, dezvăluie realităţi sensibile ale celui ce o poartă dar şi ale celor din spatele aparatului foto, care este tot o mască.

Andor Kömives

0722-840450

andor_komives@yahoo.com

http://www.andorkomives.ro

Invitat să vorbească în deschidere: Ovidiu Pecican

Simbol îndrăgit al oricărei civilizaţii care nu se rezumă la a se prezenta, ci se şi reprezintă, masca poate evoca şi daimonul lăuntric, şi maladiile societăţii, şi arhetipalul dindărătul fiecărei specificităţi umane, şi jocul, şi disminularea. Ea poate fi şi poftă de viaţă, dar şi mesager thanatic. Nu în ultimul rând, roluri şi statuturi sociale pot fi aduse de mască în prim-plan sau pot fi lăsate în urmă, pentru a se evidenţia emblematice corespondenţe cu zoologia etică a Fiziologului medieval, trasportând în fabulă şi recuperând o legătură numai în aparenţă pierdută.

Persona înseamnă şi mască, şi personaj, şi persoană şi ipostaziere umană a supra- şi sub-umanului. O regăsire, dar mai ales o căutare febrilă a omului ce-şi adulmecă propriile umbre prin jungle, prin temple, ori în pădurea de simboluri… (O. P.)

4. UNICITATEA ROMÂNIEI: PERSPECTIVA PREMIERULUI

POATE CĂ prim-ministrul României este el însuşi surprins, ca atâţia dintre noi, că lucrurile merg anapoda. Precizez că aici „anapoda” înseamnă altfel decât după reţeta funcţionării sistemice. Sistemul nostru public, instituţiile statului, ba funcţionează, ba merg(e) în gol. Iar când se urnesc, totuşi, înainte, ele par subminate de mecanisme pe dos. „Nu ştiu unde mai există în lume o ţară în care Guvernul care are susţinere parlamentară să nu aibă majoritate şi în Birourile Permanente. Este o situaţie mai delicată pe care o avem”, a declarat Emil Boc, scoţând la suprafaţă – probabil sincer surprins – încă unul dintre miracolele democraţiei româneşti. Prin miracol transmit aici nu atât surpriza încercată în faţa unei improbabilităţi care se relevă a fi în aparentă bună ordine, ci mai degrabă trimit către Curtea Miracolelor, unde marginalitatea socială, delincvenţa şi coteria menită să încalce şi cutuma, şi legea, crează cu succes o realitate paralelă şi, în felul ei, verosimilă.

Într-adevăr, prin ce hocus pocus se poate petrece aşa ceva? Cum domini cantitativ parlamentul, dar în comisii pierzi sprijinul? Ce magie – albă sau neagră – îi poate determina pe oamenii tăi să asculte cântecele de sirenă ale oponenţilor la comisii, determinând rezultate în pofida aşteptărilor?

Răspunsul este mai simplu decât pare, şi el trebuie căutat în zona onestităţii şi a caracterelor. Faci ce faci, şi te loveşti la tot pasul de exigenţe morale. Adeziunea unora dintre politicienii noştri la un partid sau altul, destul de schimbătoare, nu ţine de convingeri ferme şi nici de adevărurile din programe şi statude partinice. Candidaţii se oploşesc într-o asemenea construcţie după principiul haitei – principiu de mare vechime şi prestigiu, să fim bine înţeleşi; căci strămoşii noştri din vechimile anteistorice cam tot aşa făceau – adică evaluează atent şansele ca unul dintre masculii Alfa să îi învingă pe toţi ceilalţi potenţiali dominatori. Odată adjudecată şansa de a fi în tabăra învingătorilor şi după ce lucrurile cu privire la locul rezervat acolo pe seamă proprie, jocurile reîncep, fiecare vot fiind negociabil, înafara sistemului licit, pentru avantaje diverse, dar semnificative.

Dacă astfel de tactici ar fi excepţiile de la regulă, probabil că s-ar putea numi demagogie, rele practici sau mai ştiu eu cum. Fiindcă, însă, ele fac nota dominantă a vieţii noastre politice, cred că se cuvine să le numim, pur şi simplu, politică. Probabil pentru a marca distanţa dintre politica adevărată şi acest soi metis de politică a subdezvoltării etice şi caracteriale, unii o numesc pe ultima politichie. Mă rog, fie şi aşa.

Cert este însă că masculii Afla încuviinţează dinamicile de acest fel, fiecare în parte, toţi împreună, şi indiferent dacă sunt la putere sau ba. Dacă ar fi altminteri, niciunul dintre ei nu ar accepta fugarii dintr-o haită în interiorul haitei lor, chiar în timp ce dezavuează demisiile şi dezertările din propria tabără. Ei nu ar subscrie, nici măcar când au nevoi presante şi directe, la regula navetismului politic şi la disponibilitatea plurală, fără principii, veros pragmatică şi deviantă în direcţii intereselor de clan şi de gaşcă, nu a celor publice, a practicanţilor acestor dinamici orizontale. Din nefericire, masculii Alfa trec peste asemenea scrupule, comportându-se ei înşişi ca incitatori la încălcări ale regulilor de felul celor evocate. Să răsplăteşti cu grade de general pe cei ce ţi se alătură plecând de la adversari însemană să dai o expresie publică şi statală, chiar ceremonioasă, aprecierii labilităţii opţionale atent negociate.

Domnul Emil Boc nu are, deci, de ce se mira. Lucrurile sunt bine ştiute şi rămâne de neînţeles de ce nu li se spune cinstit pe nume.

Published in: on 13 Aprilie 2010 at 8:33 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

Premieră cinematografică: LUNA VERDE de Alexa Visarion

LUNA VERDE

un film în regia lui Alexa Visarion

premieră la Cluj-Napoca

sâmbătă, 17 aprilie 2010, la ora 19,

la Cinema Victoria

Published in: on 13 Aprilie 2010 at 12:47 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,