„- Dar n-a fost vreodată cazul…”, băgă de seamă Filocartaxul, adăugând în chip explicativ o gudureală: „Are părintele Pecurar harismă fără greș, nicio babă nu e neîmblânzită în turma dânsului”…
Toate privirile se îndreptară, fără greș, către barba celui lăudat de cuviosul Ploconiu. Smerit, aceasta se îndreptă cu firele lungi, devenite brusc sârmoase, în soare, lăsând să treacă printre ele raza diafană a unei stele ajunse la deplină lucire la ora aceea; o stea numită, îndeobște, de muritorii născuți cu beleaua limbii noastre în cuget și-n simțiri, Soare.
Nu era, totuși, clar, dacă toți priveau bărboiul cu același gând în minte. În timp ce popa mijlociu și popicul îl scrutau cu oarece venerație, în mintea gentlemenului cureștean se strecură o fărâmă de suspiciune, transpusă în raza privirii printr-o scurtă zvâcnire ca de laser portabil. Asta ar fi putut însemna că, preț de o cuantă, îl și văzuse ca aievea pe Iorgomult într-un cârd de babe suporterițe la modul deșănțat în care se manifestau femete generației lui la vremea când tot felul de orchestre de patru, copiate după papagali albionici de mare firmă și succes, țipau, își rupeau cârpele din cap și leșinau în stiluri…
Își înfrână însă iute-iute pornirea imaginativă, știind că în biserică, precum la poliție, e mai mult după regulament decât după inspirație și instinct… Să fie clar!
„- În orice caz…, la noi toată băbimea e încadrată în corul parohiei și nu există slujbuliță duminicală în care să nu încheiem cu «Pupă, turmo, Patriarhul» și cu «Înalță-l, Doamne, pe Președinte»…”, asigură Ploconiu, mimând bine entuziasmul cu sufletul la gură.
(va urma, pe bune)
Ovidiupecican's Blog 
Lasă un răspuns