Măria se rezemă în sapă şi se uită la copii. Toată ziua au scos toţi trei cartofi la ceape. N-au fost nici la şcoală, nici măcar nu i-a învoit. Aseară, brigadiera a umblat pe uliţă să le spună că trebuie recoltaţi cartofii din Zăvoi, să poată ara. „Ce harnici au fost pruncii!” gândi cu voce tare. „Şi ce rea am fost cu ei! Cum se uitau înainte, mă răţoiam la ei: Nu vă uitaţi unde-i capătul!”
Copiii nu ziceau nimic. Ştiau că trebuie s-o ajute pe mama lor, tatăl era la serviciu. Se întorcea pe la cinci după-amiază. Tot satul era pe tarla. Domnii-tovarăşi aduseseră cântarul pe la amiază şi aşteptau să termine oamenii de cules, să-i cântărească. Fusese o recoltă bună. Scosul a fost cum a fost, mai greu era să aducă sacii în capătul tarlalei. Femeile se ajutau unele pe altele…
Măria era mulţumită, avea treizeci şi opt de saci. Va primi patru saci retribuţie. Aşa le-a spus Păpăruza, brigadiera: „Cine lucră o parte primeşte 120 de kile. Ea îşi aduse saci mai mici să-i poată căra: „Amu, câţ îs, atâţa-s”. Clădi sacii la capătul tarlalei. Copiii o ajutau, plângându-se că li-i foame:
– N-ai putut pune şi dumneata mai multă mâncare? Ai pus ceapă şi clisă… No, mâncaţi ceapă cu clisă şi pită…
– Tăceţi, că-ţi mânca, cum ajungem acasă!
Măria se uită la Ion. Îl prinse de mână şi-i zise:
– Du-te acasă! Prinde dibolii la car şi hai încoace! Dar să nu zăbădeşti!
– Să v-aduc ceva de-acasă?
– N-aduce, nu cred c-om sta mult! Până vii tu, ajungem poate şi la cântar…
Copilul plecă. Se însera. Se auzi vocea paznicului:
– Om cântări câţi om putea şi-om lăsa şi pe mâini, că n-om sta aici tătă noaptea!
Măria îl trimise pe Gicu după apă la gară. Acolo, era o hărmălaie nemaipomenită. Era coadă la cântar. Se certau, se înjurau. Se auzi vocea unei femei:
– Nu v-ajute Dumnezeu! C-o maje ne plătiţi lucru’: pusu’, săpatu’ şi culesu’?
Nu-i răspunse nimeni. Copilul veni cu apa. Stăteau şi aşteptau. Seara se lăsa peste câmp. Maria îl văzu pe Ion venind cu carul. O fulgeră un gând. Se îndreptă spre el:
– Traje carul lângă saci, da’ întoarce-l!
– Da’ nu-i ducem la cântar?
– Tu să taci şi să faci cum zâc io!
Copilul întoarse carul. Bivolii se mişcau încet. Cineva-i strigă să-l tragă mai spre mal, să poată trece căruţele. Măria se uită în jur. Erau numai căruţe cu cai.
– Haidaţi să punem saci în car! Ajutaţi-mă! Numără-i, Ioane!
Se lăsase întunericul. La cântar lucrau cu lanterna şi la lompaş.
– Câţi am pus?
– Nouă!
– Mână cătă casă! Îi şopti lui Ion.
– Dacă ne prind?
– Mână şi taci! Gicule, du-te cu frate-tău!
Măria îi lăsă să se depărteze. Ea se îndreptă spre cântar. Îi strigă pazei:
– Bade Gheorghe, noi om veni mâine la cântar, nu mai stăm. Că suntem aici de până-n zâuă!
Atunci îl văzu pe şeful de post. Sta jos lângă cântar şi mânca un măr: „Bine că stai acolo, stau-ai până mâini!”
– Bine, Mărie, bine! Du-te acasă, că şi alţii s-o dus!
Măria se grăbi să-i ajungă pe copii. Îi era frică, deoarece se apropiau de gară şi acolo s-ar putea să fie celălalt miliţian. Îl trimise pe Gicu să vadă cine-i la gară. Când fură aproape, Gicu le ieşi înainte:
– Nu-i decât cantonierul.
– Să ne-ajute Dumnezeu să intrăm în sat!
Nu s-au întâlnit cu nimeni. Lângă bufet erau nişte bărbaţi care beau ceva dintr-o sticlă. Unul rânji:
– Tu eşti, Mărie? Ai gătat?
– N-am hăpt gătat, da’ oi găta dimineaţă.
Ajunseră aproape de casă.
– Du-te, Ioane, şi deşchide porţâle şi strâgă-l pă tată-to!
Acesta ieşi din casă şi aprinse becul dinspre curte.
– Stinje lumina şi deşchide poarta la şură!
– Atâtea picioici ţ-o dat?
– Tacă-ţi gura! Aieştia i-am luat io, ce ne-or da, i-oi aduce mâine! Clăti-te şi traje caru’-n şură!
– Nu te-ai temul că te-or prinde?
– Temutu-m-am, da prindă-i pe ei beteşigu’!
Bivolii i-au dus în poiată. Au tras poarta la şură. Bărbatul se-ndreaptă spre casă:
– Unde meri? Hai să-i băgăm în pemniţă!
Când intrară în casă, femeia mormăi: „Doamne-ţi mulţam!” Apoi, se uită la bărbatu-so:
– Dă-le pruncilor câte-un leu să-şi cumpere piscuieţi!
– Nu sunt la coparativă! Mai bine să ne aducă din Baia, zice Gicu.
A doua zi, Măria prinse bivolii la car şi merse în Zăvoi. Brigadiera şi miliţienii erau acolo. Puse sacii în car şi… trase la cântar, când îi veni rândul. Nişte bărbaţi o ajutară să-i pună pe cântar.
– Da’ puţâni ţ-o ieşit! zise Păpăruza. Vecină-ta de peste drum o avut măi mulţi. Ori te-ai gânit să vii pă urmă? Ie-ţi gândul, că vin pruncii de la şcoală la practică mintenaş şi-i culeg ei!
– Amu, câţ îs, atâţa-s! zise Măria. Aiştea care mi-i daţi i-oi lăsa de sămânţă. Am pus picioici şi-n ogradă! No, Dumnezo v-ajute!
Îndemnă bivolii. Chiar atunci, veni o maşină Aro. Era primăriţa cu una de la judeţ. Paznicul şi un miliţian puseră nişte saci cu cartofi în maşină. Măria se uită la ei: „Batăr puneţi-i să nu vă vadă nimeni!” zise în gând şi lovi bivolii:
– Nè, Mură, nè, Mândraie!
Ovidiupecican's Blog 