Îl amplasară, prin urmare, la doi pași, în scaunul arhieresc, tratându-l de boier, cum și era… Maiestuos, omul sosit la vreme de noapte cu troșcoleta de pe calea ferată arierată, nu pierdu vremea cu proteste, ci uzurpă în chip natural dreptul firesc al înaltului ierarh din Bokia la loc perpetuu rezervat în frumoasa și răcoroasa biserică de cartier. De vreme ce nu era acolo și întrucât, prin mandat patriarhal, era mai tare decât ierarhia provincială instalată în oraș, ce altceva să fi făcut? Cât despre părinței, ei se grupară iute, precum cloștile, împrejurul lui, printr-o tehnică perfecționată de generații întregi de țucălari, menită să dea impresia de mare interes și disponibilitate, gudurare neechivocă, umilință și, mai ales, ospitalitate ultrazaharată, aproape provocatoare de diabet instantaneu. „- N-am venit în inspecție, iubiți frați întru una biserică indivizibilă, inefabilă și de piatră”, le declară el ritos, făcându-i să plece spinările ritmic, de două sau trei ori. „- Nuuu?!”, se uimiră la unison cei trei, deși nu credeau o iotă. Era nefiresc să crezi că vreodată un inspector superior renunță la ideea de inspecție. Aida, de! Că doară pe ce lume trăim?! Se poate?!… Inspectorii n-au concedii de odihnă, n-au uiquenduri, nici momente de absenteism. Ochii lor cată în toate direcțiile, chiar dacă nu sunt sașii (sau șasii). Iar între diferitele tipuri de inspectori, diferențele sunt numai de abordare și de vestimentație, nimic altceva. Ba chiar că moștenirea vremurilor de dictat proletarian limpezise și mai mult lucrurile, inspectorii ecleziaști putând reprezenta și instanța laică, după cum și camuflații în civil care iscodeau și inspectau neobosit pentru te miri cine, aveau jurisdicție încălecată, adică se puteau etala cu talentele lor și în spațiul bisericesc.
(va mai urma)
Ovidiupecican's Blog 