BOKIA 2: Cap. 24. Apare un apostol

Nici că închiseră bine în urma lor Porțile Împărătești, pregătindu-se să tragă cu ochiul fiecare prin câte-o gaură măiestrit brodată de lemnarii lui Graur Tâmpici cu trei ani în urmă – trebuise popa Ploconiu să fugă după ei împreună cu Exorceală ca să recupereze din aurul dat cu economie peste lemn, să poată duce la loc ascuns restul, pentru beneficii separate –, că Ploconiu Baci îl și puse pe vicarul din Curești să taie cărțile. „– Acum rugați-vă în gând neoprit și alegeți o carte!”, îl somă mieros meșterul, pe cel care îi ceruse sprijinul.

Zis și făcut, costumatul în civil trase obloanele la priviri preț de câteva clipe și pe urmă îi deschise iar, îndreptând farurile către cel ce îi sta înainte. „– Ce-a ieșit?”, vru să vadă îndată. Dar fiindcă nu ieșise ce trebuia, Ploconius dădu scurt din cap a negație și îi mai întinse o dată cărțile: „– Nu v-ați rugat la adâncime și nu v-ați concentrat! Încă o dată…”

Figura se repetă, și iar fu extrasă o carte tristă și anonimă, cu care puteai face orice, dar din care nu reieșea nimic. „– Mai o dată!”, puse Ploconilă piciorul în prag. Și fiindcă nici acum celălalt nu nimeri vreo figură, se hotărî el însuși să strecoare în pachet, chiar sub degetul mare care „ținea banca”, un bărbos din suita Mântuitorului, tipul pe care frânarii și navetiștii îl identifică nesăbuit și superficial cu popa de verde.

„– Imposibil!”, murmură ca pentru el, însă destul de tare, priceputul crupier. „– Ce, părinte? Ce a ieșit?”, vru să știe vicarul.

(va urma)

Plastică: Vernisaj Ovidiu PETCA: Metamorfozele lui Faust

 În cadrul ZILELOR LUCIAN BLAGA

 plasticianul/ graficianul

 Ovidiu PETCA

 propune publicului întâlnirea cu expoziția de artă digitală

FAUST / METAMORFOZE

Vernisajul va avea loc

în 10 mai 2012, orele 18.15

la Studioul de Radio Cluj

BOKIA 2: Cap. 23: Retragerea strategică

„– Mereu am spus că numai Căderea în păcat face ca darurile divine să fie folosite aiurea!…”, remarcă în treacăt vizitatorul. „Altceva e când nu Aghiuță, ci Tatăl Ceresc e slujit…” „– Întocmai, Sfinția Voastră!”, încuviință, o dată în plus, Iorgomitul, atent la mersul lucrurilor, în virtutea vigilenței lui strămoșești. „– Eu zic să trecem drumul să servim ceva… Oricum, aici poate veni oricine și…”, încercă părintele exorcist un dribling, dar oaspele preciză cu calm și drăgălășenie: „– Nu să mă îmbuib am venit… Uitați de asta. Am în geanta asta un colț betonat de pâine pe care, mai spre seară, când îi va veni vremea, îl voi înmuia în niște apă sălcie, de pe la florile din vaza camerei în care mă voi nimeri… Dar n-am venit să stau, ci să mă luminez…”

Frumosul era cam dus cu pluta, naviga în derivă, căzut într-o ureche fiind, era clar… Dar, totodată, era și inspectorul cel mai temut de la Patriarhie, cu rang înalt, trebuia umblat cu el precum cu preacinstitul caliciu, cu sfintele moaște, cu chenzina de neajuns până la următoarea plată, cu… în fine… cu te miri ce.

„– Fie, dar, precum ziceți… Că noi mergem în voia Celui de Sus ce se exprimă prin voia Părintelui Patriarh, a cărui vorbă dumneavoastră o aduceți azi printre noi…”, o luă pe calea lungă Iorgomiciul. Nu-i venea nicio soluție salvatoare în minte, dar Exorcilă îi veni într-ajutor. „– Zic să îl ducem pe părintele vicar peste drum numai după ce conlucrează cu părintele Baci. N-ar fi mai bine?” „– Nimic nu împiedică!”, admise oaspetele cu pantofi scârțâitori și pantalonul călcat lamă. „– Noi ne-om trage atunci în altar până ce veți face ce veți socoti de cuviință…”, organiză popa Pecurar tărășenia, trecând îndată la aplicare…

(mai urmează)