Alfred IRTA: TILT (3)

Culmea este că toate astea – semiotică și coduri și blah-blah-blah, blah-blah-blah – sunt lucruri care nu există, cârje folosite de unii oameni pentru a explica lucruri ce nici nu necesită explicații fiindcă sunt de la sine înțelese, pentru unii, iar pentru alții, pur și simplu, nu figurează printre chestiunile cu care să își ocupe gândurile.

Asta o spune, desigur, cineva dindărătul acestor rânduri, persoană cu diplome de care nu izbutește sau nu vrea să facă abstracție. Pentru Mob însă, ele nu se puneau nu pentru că diplomele i-ar fi lipsit, ci fiindcă dincolo de ceea ce se vedea și dincolo de ceea ce se interpunea între el și ceea ce se vedea, el încerca să facă loc, loc, loc în cavitățile lui invizibile.

Există, fără îndoială, asemenea cavități, deși ele sunt, practic, inexistente. Lucrul e prea bine cunoscut de orice om care pierde măcar o secundă din viață pentru a se gândi la lucruri năstrușnice, nelaîndemână. Dacă e să te duci cu gândul numai la locul prin care viitoarea viață pătrunde în trupul femeii, dilatând o cavitate ascunsă, abia ghicită, resorbită, și deja înțelegi cum stau lucrurile. Iar pe lângă aceasta – misterioasa intrare în viață a micului nor energetic numit curent „om” -, celelalte cavități invizibile, de o adâncime imprevizibil reglabilă: sufletul, mintea…

Cu diplomele, Mob stătea bine. Cândva, în tinerețe, absolvise o facultate, iar mai apoi obținuse și titlul de doctor într-una dintre științele convenționale care se predau prin universități. Altfel spus, el făcea parte dintr-o pătură socială respectabilă și relativ modestă, care în loc de cunoaștere etala diplome, iar în loc de avere, clama virtute; o pătură socială pe care societatea aceea, în ansamblul ei, se prefăcea că dă totul și nu dădea mai nimic… Dar asta îl așeza într-o conjunctură plauzibilă, conferindu-i o autenticitate care permitea mulțimii în mijlocul căreia se plimba de ici, acolo să se scurgă pe lângă el aproape fără să ia seama la el.

(va urma)

Al doilea război mondial trece prin biografia mea: TATA

 Fiind trimis să lupte pe Frontul de Est, tata a început prin a lupta pentru eliberarea Basarabiei. Mai târziu a ajuns pe frontul din Crimeea. De acolo, următorul popas a fost în Siberia. A construit socialismul cu succes, până la… 42 de kilograme. A încercat de două ori să găsească drumul spre Turcia. L-au prins și l-au întors din drum de ambele dăți. A fost eliberat de mai multe ori la prânz pentru ca santinela să îl întoarcă înapoi în baracă mai apoi, pretextând o neînțelegere. Când s-a întors acasă, după câțiva ani, tatăl lui i-a strigat soției lui: „- Femeie, ascunde porcul, că vine rusul!”

… Tata știa ce vine în urma lui din Răsărit. L-a sfătuit pe bunicul să se înscrie printre primii în C.A.P. Oricum, pământurile de odinioară ale familiei – nu cine știe câte – se duseseră deja pe apa Sâmbetei… L-au făcut șef al casei de cultură din localitate. Avea, cum s-ar spune, un nivel politic corespunzător… 

După o vreme a cunoscut-o pe mama și au fugit pe șantierul patriei în reconstrucție socialistă, la Ghelar, dorind să își piardă urma.

Era încă un tânăr, deși nu prea avusese tinerețe. Și-o cheltuise în tranșee și în marșuri prelungi sau dezghețând pământul siberian înghețat cu fire electrice, pentru a-și putea săpa norma, ca să primească porția de mâncare a prizonierului.