„- Nuuuu!”, răspunse înaltul și distinsul prelat cu aparențe de gentilom educat. „Am mai multe chestiuni…” „- Dar vă rugăm, vă rugăm…”, graseiă de încântare Iorgomiticul, spre a-și ascunde mai bine alerta interioară. (Lui îi plăceau lucrurile clare exprimate din prima! Oameni suntem, sau ce?!) „Întâi și înainte de orice, am aici” – deschise el geanta, scoțând la iveală ceva ce aducea a pachet de cărți de joc, deși era cam mare – „un set de fotografii cu chipul Înaltului Înainte Mergător al Bisericii noastre. Pentru a le pune la dispoziția rugătorilor nu obișnuim să folosim circuitele librăriilor diecezane. Poate că unora nu le-ar părea nimerit… Dar există o cerere extraordinară de semnături pe fotografiile astea care, practic, au fost închipuite de mărimea unor ilustrate tocmai pentru a putea fi afișate la drum, de șoferii profesioniști, prin chilii, de măicuțe și părinți, sau la căpătâiul bolnavilor…” „- Uaaaa, trăznet!”, mormăi tăcutul părinte de-al doilea, ca să spună și el ceva, dar și ca să nu tacă. „- Da, e un hit”, continuă oaspetele. „Toată lumea vrea așa ceva, neapărat cu semnătura Fericirii Sale”. „- Și noi cum ne procurăm un set, pentru noi și enoriașii noștri?”, reveni Iorgomitologicul, arătând fățiș bunăvoință. „- Pe nimica toată. Cele color costă un dinar, cele alb-negru numai trei sferturi de dinar, iar cele gata semnate costă zece dinari…” „- Vai, Sfinția Voastră, ați avut delicatețea să ne aduceți și din cele gata semnate?” „- Unii preferă așa. Ce să se mai ducă la poștă, să își trimită fotografia cumpărată la Palat, să aștepte cu junghi la inimă dacă i se întoarce sau nu înapoi cu semnătură, iar după ce vine, să constate că, în graba lor, cei de la poștă au apăsat prea din cale afară parafa în dreptul figurii din fotografie, aplicându-i un timbru sec deloc binevenit?”
(va urma, va mai urma)
Ovidiupecican's Blog 