BOKIA 2: Cap. 30. Becap de circumstanță

Pentru ca să vin înapoi la arzătoarea cestiune a inspecțiunii țin a preciza că în unele situații ceea ce nu se întâmplă e la fel de important ca și ceea ce se petrece (mai ales când se petrece!). Că nu degeaba popimea din altar luase măsuri riguroase pentru ca inspecțiunea patriarhală a vicarului din Curești să se continue printr-o petrecere.

Acum, după ce gânditorul bokiot Costache Boica a zis că trecerea – petrecerea e ca lumea, fără legătură cu cheful, matoleala, partiul, buliul și alte forme de destrăbălare majoritară, cuvântul petrecere a dobândit în urechile întregii snobilimi simptome acute de filozofie la purtător. A-i pregăti, așadar, lui musiu T. oarece tratații vizavi de vizavarză – fără aluzii la viza transoceanică, pe care n-o pupă bokioții, cu tot cu politicienii noștri, în veci pomenirea! – echivala cu a-l introduce în școala sabatică de vineri și duminică în mână cu ceasloave în toate limbile moarte și prestigioase ale religiilor. Nici măcar cei mai docți dintre docți n-ar fi refuzat o asemenea întărire a cunoașterii proprii, și era de sperat că nici popică cel spilcuit nu o va face. De aceea, Exorcică țâșni pe vârfuri către locul unde creditul bisericimii era nelimitat între o lună și alta, adică la birtașul învecinat, pentru a vedea cum mai stă chesatiunea.

De cum ieși, îl lovi peste fălci fleșcăiala estivală a amiezii, punându-i plumb în picioare, sudori la subsiori și clei în gânduri… Dar preoțescu nu avea de ce se înfrâna. Și de-ar fi venit asupră-i urgiile gloatelor de împielițați, misiunea lui era sfântă, masa trebuia așternută cum se cuvenea.

(mai vine, mai vine)

Alfons IRTA: TILT (5)

Nu era vorba despre clădiri însă, cum s-ar putea crede. Agitația umană dimprejur îi inducea scenarii nu mai puțin emoționale. Dacă vreo persoană, fie masculină, fie feminnă – și, în orice caz, de orice vârstă – ar fi pătruns, fără intenție, din pură întâmplare, în cercul trasat cu margini precise numai de Mob, în mintea lui, asta ar fi însemnat o agresiune, chiar și dacă, în clipa următoare, persoana respectivă și-ar fi văzut mai departe de drum. Și era de înțeles că lucrurile trebuiau să stea astfel. Nu contează că o oștire rămâne pe loc, avansează mai departe sau se retrage, odată ce a iscat furtuna războiului. De-acum, războiul a sosit, e acolo și va dura mult până să reinventezi noi reguli de pace pentru viitor. Putea deci păși mai departe, cu gândul aiurea, la cu totul altceva decât Mob, persoana în cauză, că el, Mob, tot agresat se simțea și tot cu nervii încordați la maximum, în stare de alertă ar fi rămas pentru restul zilei… Împotriva acestui fel de comportament Mob se autoinstruise să își ia inima în dinți și să încerce, după cum încercau și alții, să aplice tactica alternativă a contracarării neajunsurilor: în loc să le ocolească, să pășească în calea lor și să le „tocească”, să le neutralizeze prin supralicitare, făcându-le inofensive și reducându-le la zero; zero absolut. Singura problemă era aceea că nu era deloc sigur că îi mai rămânea destul timp, în viața terestră, pentru aceasta. Dacă avea vârsta pe care o avea, și, cu toate acestea, nu reușise încă, de atâta amar de vreme, să facă progrese pe calea instalării lui în cotidian și în banal altfel decât crispat, tensionat și adânc preocupat interior de cele care urmau să vină asupra lui, ca o avalanșă, în secunda imediat viitoare, chiar dacă pentru atâția alți inși respectivele provocări n-ar fi însemnat nimic, atunci este clar că avea toate motivele să se îndoiască de succesul misiunii pe care și-o trasase.

(va urma)

BIKIA 2: Cap. 29. De la lume aruncate și în cap la mine date

Nu ce gândește Ploconius Baci mă frământă însă pe mine (dacă mă frământă ceva). Ce poate gândi un artist al pachetelor de cărți de joc îmbrăcat în uniforma slujitorilor lui Dumnezeu decât combinații câștigătoare?! La ce îi poate umbla mintea decât la mântuire? Pre pământ – unde avem de toate, închisori și libertate etc. – și în ceruri… Timpul vieții e scurt, hai să tragem de timp, unii trăiesc din furt alții trăiesc din flirt… Numai salvarea de-ar veni, și de smurduri ne-ar scuti. Dacă-n Bokia trăiești la nasoale te gândești. Dacă te gândești mai bine te și îmbeți de rușine. Vai vai vai și aoleu, vreau să mă salvez și eu. Numai iubirea, doar iubirea, te face-n viață diafan, numai chenzina, doar chenzina, te-obligă să aștepți un an…

Dar uite că mă invadează toate refrenele de cacao ale acestor ani rebeli de viață care nu se-ntorc, ah, nu se-ntorc, șeful e mereu un porc, poți să-l schimbi și pe valută, el tot știe să te penalizeze…Vremuri de restriște și miștocăreală, tu drăguță ieși afară. Ieși afară și din țară, să nu vii a doua oară. Iar când vii, adu valută, că vrea șeful să te vadă. Cum te prinde, cum te iartă, că are gânduri înalte. Cum te prinde, cum te pupă, că îi place mierea multă…

Tiii! Nesuferit folclor urban mă mai invadează… Și eu care vorbeam de lucruri înălțătoare, de salvare, mântuire sau măcar reducere de taxe și teveauri… Dacă vrei să faci un bine, atunci fă-l cum se cuvine. Dacă vrei să faci alt bine, fă-l și p-acela cum îți vine. Și dacă mai vrei un bine, când îl faci, să stai pe vine… Etc.

… Că multe înțelepții bokiote am în minte și în vintre.

(vine și următoriul)