DOCUMENTELE FEDERALISTE: FEDERALIST nr. 5 de John JAY

Cu bucurie am primit din partea domnului Mihnea Căpruță încă trei documente federaliste traduse de domnia sa, ale căror ciorne au fost verificate și puse la dispozitița acestui blog. Îi mulțumesc pentru disponibilitate, cu bucuria că, împreună, am adus la cunoștința cititorilor români interesați primele șapte Federalist Papers, lăsând altora sau pentru alte ocazii dorința de a continua.

Nu poți gândi democratic fără a cunoaște literatura fundamentală a democrației (O.P.).

 

Continuarea aceluiaşi subiect (Despre pericolele ce provin de la forţele şi influenţele exterioare)

Pentru Independent Journal

Către cetăţenii statului New York:

REGINA ANNA, în scrisoarea ei din 1 iulie 1706, adresată Parlamentului Scoţian, face unele observaţii în privinţa UNIUNII ce se forma pe atunci între Anglia şi Scoţia, ce merită atenţia noastră. Voi prezenta un fragment sau două din aceasta: „O uniune întreagă şi perfectă va fi fundaţia solidă a unei păci trainice: vă va asigura religia, libertatea şi proprietatea; va îndepărta animozităţile dintre voi, precum şi geloziile şi diferendele dintre regatele noastre. Tot ea trebuie să vă sporească forţa, bogăţiile şi comerţul; şi prin această uniune, întreaga insulă, fiind unită în sentiment şi eliberată de neliniştea intereselor antagoniste, VA AVEA POSIBILITATEA SĂ REZISTE ÎMPOTRIVA TUTUROR INAMICILOR SĂI”. „ Vă recomandăm cu toată sinceritatea să fiţi calmi şi unanimi în această măreaţă şi importantă întreprindere, pentru ca uniunea să poată atinge un final fericit, fiind singura măsură EFICACE de a ne asigura fericirea prezentă şi viitoare şi de a descuraja planurile inamicilor noştri şi ai voştri, care fără îndoială, cu această ocazie, VOR DEPUNE TOATE EFORTURILE DE A ÎMPIEDICA SAU DE A ÎNTÂRZIA ACEASTĂ UNIUNE”.

S-a remarcat în adresa precedentă că slăbiciunea şi dezbinarea în propria noastră casă vor atrage după ele pericole venite din afară; şi că nimic nu ar sluji mai mult la a ne pune la adăpost de ele decât uniunea, forţa şi buna guvernare din interior. Acesta e un subiect bogat şi nu poate fi uşor epuizat.

Istoria Marii Britanii este cea cu care suntem în general cel mai bine familiarizaţi şi ea ne oferă multe lecţii utile. Putem profita de pe urma experienţei lor fără a plăti preţul care i-a costat pe ei. Deşi pare evident bunului simţ că populaţia unei astfel de insule ar trebui să fie o singură naţiune, aflăm totuşi că aceasta a fost de secole despărţită în trei şi că aceste trei părţi au fost aproape încontinuu angajate în certuri şi războaie, unele împotriva celorlalte. Deşi interesul lor real în raport cu naţiunile continentale era acelaşi, totuşi prin şiretlicurile, politica şi intrigile acelor naţiuni, geloziile lor reciproce au fost încontinuu păstrate inflamate şi pentru un lung şir de ani îşi creau mai multe probleme şi neplăceri unele altora decât să-şi fie folositoare şi să se ajute reciproc.

Dacă ar fi ca cetăţenii Americii să se dividă în trei sau patru naţiuni, nu s-ar întâmpla acelaşi lucru? Nu ar apărea aceleaşi invidii şi nu vor fi ele cultivate în aceeaşi manieră? În locul „unităţii în sentiment” şi al eliberării de neliniştea „intereselor” antagonice, invidia şi gelozia vor nimici curând încrederea şi afecţiunea, iar interesele separate ale fiecărei confederaţii, în locul intereselor generale ale Americii, vor fi singurele obiective ale politicii şi preocupărilor lor. Aşadar, precum cele mai multe dintre naţiunile LIMITROFE acestea vor fi întotdeauna fie implicate în dispute şi războaie, fie vor trăi cu teama continuă de ele.

Cei mai optimişti susţinători ai celor trei sau patru confederaţii nu pot în mod raţional să creadă că acestea vor rămâne pentru multă vreme pe picior de egalitate în privinţa puterii, chiar dacă ar fi posibil ca ele să fie formate astfel la început; dar admiţând că acest lucru ar fi materializabil, totuşi ce născocire umană poate asigura continuitatea unei asemenea egalităţi? Independent de acele circumstanţe locale ce tind să zămislească şi să sporească puterea într-o parte şi să-i întârzie progresul în cealaltă parte, trebuie să atragem atenţia asupra efectelor acelei politici superioare şi acelei bune administraţii care, cu cea mai mare probabilitate, va evidenţia guvernământul uneia deasupra celorlalte şi prin care relativa lor egalitate în putere şi importanţă ar fi distrusă. Deoarece nu poate fi admis că acelaşi grad de politică viguroasă, prudenţă şi precauţie va fi păstrat de fiecare confederaţie în parte pentru un lung şir de ani.

Oricând şi din orice cauză s-ar întâmpla – şi chiar aşa va fi – ca vreuna dintre aceste naţiuni sau confederaţii să se ridice pe scara importanţei politice cu mult mai sus decât au făcut-o vecinele ei, în acel moment acestea o vor privi cu invidie şi cu frică. Amândouă aceste patimi le vor purta spre a aproba, dacă nu chiar spre a încuraja, orice ar putea promite diminuarea importanţei acesteia; şi, de asemenea, le va înfrâna de la a lua măsuri îndreptate spre a grăbi şi a asigura prosperitatea acesteia. Nu va fi nevoie de mult timp pentru ca aceasta să desluşească aceste dispoziţii inamice. Curând va începe nu doar să-şi piardă încrederea în vecinele ei, ci să aibă o atitudine la fel de nefavorabilă în ceea ce le priveşte. Suspiciunea dă naştere suspiciunii şi niciun lucru nu concurează mai rapid la schimbarea bunei voinţe şi a bunei purtări decât o fac pizmele invidioase şi acuzaţiile false, fie ele explicite sau implicite.

Nordul este în general regiunea forţei şi multe circumstanţe locale fac probabil faptul că cele mai nordice dintre propusele confederaţii ar putea fi, într-un viitor nu prea îndepărtat, fără de tăgadă mai grozave decât oricare dintre celelalte. Acest fapt nu va deveni evident decât atunci când ROIUL NORDIC va stârni aceleaşi idei şi senzaţii în părţile mai sudice ale Americii, precum sunt cele pe care le-a stârnit anterior în părţile sudice ale Europei. Nici nu pare a fi o presupunere hazardată faptul că tinerele albine ale acestui roi adeseori ar putea fi tentate să strângă mierea de pe câmpurile mai înflorite şi în aerul mai blând al mai voluptoaselor şi mai delicatelor vecinătăţi.

Cei ce iau în considerare cu seriozitate istoria unor diviziuni şi confederaţii similare, vor găsi din abundenţă motive de a înţelege că cei despre care vorbim vor fi vecini, în accepţiunea că vor delimita graniţele; vor înţelege de asemenea că aceştia nici nu se vor iubi nici nu se vor încrede unii în alţii, ci, din contra, vor fi pradă discordiei, invidiei şi lezărilor reciproce; pe scurt, ne vor plasa exact în situaţia în care, fără îndoială, unele naţiuni îşi doresc să ne vadă, şi anume, de a fi FORMIDABILI DOAR ÎNTRE NOI.

Din aceste consideraţii reiese că acei domni se înşeală amarnic atunci când cred că alianţele ofensive şi defensive ar putea fi formate între aceste confederaţii şi că acestea ar produce acea îmbinare şi uniune în plan militar şi economic ce ar fi necesară să le plaseze şi să le menţină într-o extraordinară poziţie ce le-ar proteja împotriva inamicilor străini.

Când anume s-au unit în astfel de alianţe statele independente în care erau înainte divizate Marea Britanie şi Spania, sau când şi-au unit ele forţele împotriva unui inamic comun? Confederaţiile propuse vor fi NAŢIUNI DIFERITE. Fiecare dintre ele îşi va avea propriu-i comerţ cu străini, legiferat prin tratate diferite; şi aşa cum produsele şi mărfurile lor vor fi diferite şi destinate unor pieţe diferite, tot astfel vor fi şi aceste tratate în mod esenţial. Preocupări comerciale distincte trebuie să creeze interese distincte şi desigur, grade diferite de ataşament politic precum şi conexiuni cu puteri străine distincte. Aşadar, s-ar putea întâmpla – şi chiar se va întâmpla cu toată probabilitatea – ca naţiunea străină cu care confederaţia SUDICĂ ar putea intra în conflict, să fie cea cu care confederaţia NORDICĂ e foarte dornică să păstreze pacea şi prietenia. O alianţă într-atât de potrivnică interesului lor imediat, cu siguranţă nu va fi uşor de format şi nici, dacă s-ar forma, nu s-ar respecta şi împlini cu deplină bună credinţă.

Ba mai mult, e mai probabil ca în America, precum în Europa, naţiunile vecine, acţionând sub impulsul intereselor diferite şi al patimilor neprietenoase, adesea se vor găsi în situaţia de a se situa de părţi diferite într-un conflict. Având în vedere distanţa noastră faţă de Europa, ar fi mai natural pentru aceste confederaţii să simtă pericolul venind din interior, de la una dintre ele, decât dinspre naţiuni îndepărtate şi, în consecinţă, fiecare va dori mai degrabă să se protejeze de celelalte prin formarea unor alianţe cu străinii, decât să se păzească de pericole externe prin formarea alianţei între ele însele. Iar aici fiind, să nu uităm cu cât e mai simplu să primim flotele străine în porturile noastre şi armatele străine în ţara noastră, decât să le convingem sau le constrângem să plece. Câte cuceriri au făcut romanii şi ceilalţi ca ei, jucând rolul aliaţilor, şi ce inovaţii au introdus, jucând acelaşi rol, în guvernămintele acelora pe care au pretins că-i apără.

Să lăsăm aşadar oamenii cinstiţi să judece dacă divizarea Americii într-un număr oarecare de suveranităţi independente va conduce spre asigurarea noastră împotriva ostilităţilor şi a ingerinţelor indecente, venite din partea naţiunilor străine.

PUBLIUS

 

traducere de Mihnea CĂPRUȚĂ

Published in: on 3 noiembrie 2010 at 4:28 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

DOCUMENTELE FEDERALISTE: FEDERALIST Nr. 3 de John JAY

Continuarea aceluiaşi subiect (Cu privire la pericolele ce provin de la forţele şi influenţele exterioare)

Pentru Independent Journal

 

Către cetăţenii statului New York:

Nu este o remarcă nouă faptul că cetăţenii oricărei ţări (dacă sunt precum americanii: inteligenţi şi bine informaţi) arareori schimbă dar perseverează cu tenacitate timp de mulţi ani într-o opinie falsă, respectându-şi interesele. Această consideraţie tinde în mod natural să creeze un mare respect pentru distinsa opinie pe care cetăţenii Americii au îmbrăţişat-o de atâta timp în mod unitar, despre importanţa de a continua în mod ferm unitatea sub un singur guvernământ federal, învestit cu suficiente puteri pentru toate ţelurile naţionale şi generale.

Cu cât cântăresc şi cercetez mai atent raţiunile ce par a fi dat naştere acestei opinii, cu atât devin mai convins că ele sunt serioase şi convingătoare.

Printre multele obiective spre care un popor înţelept şi liber consideră necesar să-şi îndrepte atenţia, acela de a se îngriji de SIGURANŢA lui pare a fi primul. SIGURANŢA poporului are legătură, fără niciun dubiu, cu o mare varietate de circumstanţe şi considerente, şi în consecinţă îngăduie o mare libertate celor ce doresc să o definească în mod cuprinzător şi limpede.

Acum intenţionez să o abordez doar înţelegând-o ca respectând securitatea menită prezervării păcii şi liniştii, precum şi menită a apăra împotriva pericolelor ce provin din partea ARMATELOR ŞI INFLUENŢELOR STRĂINE, precum şi împotriva pericolelor DE ACEEAŞI NATURĂ ce apar datorită unor cauze interne. De vreme ce prima din acestea două vine la început, se cade ca ea să fie analizată mai înainte.  Permiteţi-ne, aşadar, să începem a examina dacă poporul nu e îndreptăţit în opinia sa, că o Uniune cordială, sub un guvernământ naţional eficient, îi prilejuieşte cea mai bună siguranţă ce poate fi ticluită împotriva OSTILITĂŢILOR de peste hotare.

Numărul războaielor ce au avut sau vor avea loc în lume va fi întotdeauna proporţional cu numărul şi ponderea cauzelor, fie acestea REALE sau PRETINSE, ce le-au PROVOCAT sau le-au POFTIT. Dacă această observaţie e justă, devine util să ne întrebăm dacă atât de multe cauze DREPTE de război sunt verosimile a izvorî din partea AMERICII UNITE sau din partea Americii DEZBINATE; căci ar trebui să se vadă că America Unită va da naştere celor mai puţine, iar de aici reiese că în această privinţă Uniunea tinde cel mai mult să prezerve poporul într-o stare de pace cu celelalte naţiuni.

Cauzele DREPTE de război, în cea mai mare parte, iau naştere fie din violarea tratatelor, fie din violenţa făţişă. America a semnat deja tratate cu nu mai puţin de şase naţiuni străine, iar toate dintre ele, cu excepţia Prusiei, sunt naţiuni maritime, şi în consecinţă capabile să ne supere şi să ne rănească. Avem de asemenea un comerţ intens cu Portugalia, Spania şi Marea Britanie şi, în ceea ce le priveşte pe ultimele două, avem, în plus, circumstanţa vecinătăţii de care trebuie să ne îngrijim.

Este de o importanţă considerabilă, în ceea ce priveşte pacea Americii, ca ea să vegheze asupra legilor naţiunilor în privinţa tuturor acestor puteri, iar mie îmi pare evident că acest lucru ar fi întreprins mai bine şi mai meticulos de către un singur guvernământ naţional decât fie de către treisprezece state separate, fie de către trei sau patru confederaţii distincte.

Pentru că atunci când un fost guvern naţional eficient e consacrat, cei mai buni bărbaţi ai ţării nu numai că vor consimţi a-l servi, dar totodată vor fi numiţi să îl gestioneze; căci, fie oraş sau ţară, ori altă relaţionare contractuală, poate să învestească bărbaţi în adunări de stat, ori în senate, ori în curţi de justiţie, ori în departamente executive, şi încă va fi necesară o mai vastă şi mai generală faimă în privinţa talentelor şi a celorlalte calificări pentru a favoriza accesul indivizilor la funcţiile unui guvern naţional, – cu atât mai mult cu cât acesta va avea cea mai largă plajă de alegere, şi nu va trece prin experienţa lipsei de persoane capabile, experienţă ce nu e rară în unele state. Prin urmare, rezultă că administraţia, consfătuirile politice şi deciziile judiciare ale guvernului naţional vor fi mai înţelepte, mai sistematice şi mai judicioase decât cele ale statelor individuale şi, în consecinţă, mai satisfăcătoare în ceea ce le priveşte pe celelalte naţiuni, precum şi mai SIGURE în ceea ce ne priveşte pe noi.

Deoarece, sub guvernământul naţional, tratatele şi articolele tratatelor, precum şi legile naţiunilor, vor fi întotdeauna înfăţişate într-un anumit sens şi executate într-o manieră coerentă cu acesta, – pe câtă vreme hotărârile asupra aceloraşi puncte şi chestiuni, luate în treisprezece state, ori în trei sau patru confederaţii, nu se vor armoniza întotdeauna pentru a fi consecvente; iar aceasta şi de pe urma varietăţii instanţelor şi judecătorilor independenţi, numiţi de varii şi independente guverne, precum şi din cauza diferitelor legi şi interese locale ce-i vor afecta şi influenţa. Nu pot fi niciodată prea multe laude pentru înţelepciunea adunării de a încredinţa aceste chestiuni autorităţii şi judecăţii curţilor numite de către şi responsabile doar în faţa unui singur guvern naţional.

Pentru că perspectiva unei prezente pierderi sau a unui avantaj prezent, poate adeseori să ispitească guvernământul a două sau trei state să se abată de la buna credinţă şi justiţie; însă aceste tentaţii, neatingând celelalte state şi având prin urmare o mică sau chiar inexistentă influenţă asupra guvernului naţional, vor fi lipsite de consecinţe, iar buna credinţă şi justiţia vor fi prezervate. Cazul tratatului de pace cu Marea Britanie vine cu prisosinţă în întărirea acestui raţionament.

Întrucât chiar dacă guvernământul unui stat ar fi gata să reziste unor asemenea tentaţii, chiar dacă astfel ele pot rezulta, şi îndeobşte acesta e cazul, din circumstanţele specifice acelui stat, şi pot afecta un mare număr de locuitori, guvernământul s-ar putea să nu fie întotdeauna capabil, chiar de e dispus, să prevină injustiţia pusă la cale, sau să îi pedepsească pe agresori. Însă guvernul naţional, nefiind afectat de aceste circumstanţe locale, nu va fi nici forţat să comită aceste fărădelegi, nici nu-şi va dori puterea şi nici nu va avea tendinţa de a-şi preveni sau pedepsi împuterniciţii prin alţii.

Prin urmare, dacă violările tratatelor şi a legilor naţiunilor, fie ele intenţionate sau accidentale, prilejuiesc cauze JUSTE pentru război, acestea sunt mai puţin înfricoşătoare sub tutela unui singur guvern general decât sub cea a mai multor guverne minore, iar în această privinţă, primul dintre acestea favorizează cel mai mult SIGURANŢA poporului.

Iar în ceea ce priveşte acele cauze juste de război ce derivă din violenţă directă şi ilicită, îmi pare la fel de limpede că un singur guvern naţional bun oferă incomensurabil mai multă securitate împotriva pericolelor de acest fel decât poate să ofere vreun sfert al acestuia.

Pentru că asemenea violenţe sunt mai frecvent cauzate de patimile şi interesele unei părţi decât de cele ale unui întreg; ale unuia sau două state decât ale Uniunii. Niciun război indian nu a fost încă cauzat de agresiunea actualului guvern federal, oricât de slab ar fi acesta; dar sunt câteva exemple de conflicte cu indienii ce au fost provocate de conduita inadecvată a statelor individuale care, fie incapabile, fie refractare la a înfrâna sau a pedepsi jignirile aduse lor, au permis măcelul multor locuitori nevinovaţi.

Vecinătatea teritoriilor spaniole şi britanice, ce au hotar comun cu unele state, fără a avea cu altele, delimitează în mod natural şi imediat cauzele conflictelor la graniţe. Statele limitrofe, dacă putem vorbi de aşa ceva, vor fi acelea care sub impulsul unei iritări subite şi a unui sentiment hazardat ce ar viza un profit sau o lezare, cel mai probabil că vor declanşa război prin violenţă directă cu naţiunile amintite; şi nimic nu poate să preîntâmpine atât de eficace pericolul, precum o poate face un guvern naţional ale cărui înţelepciune şi prudenţă nu vor fi diminuate de patimile ce animă părţile imediat interesate.

Însă guvernului naţional nu doar i se vor oferi mai puţine cauze juste de război, dar acestea vor fi cu atât mai controlabile şi pasibile a fi rezolvate pe cale amiabilă. Vor fi mai temperate şi mai stăpânite, iar în această privinţă, precum şi în altele, guvernul va fi mai capabil să acţioneze după o matură chibzuinţă decât ar fi acţionat statul ofensat. Mândria statelor, precum şi cea a oamenilor, predispune în mod natural la justificarea tuturor acţiunilor şi se opune recunoaşterii, corectării sau reparării greşelilor sau ofenselor acestora. Guvernul naţional, în astfel de cazuri, nu va fi afectat de această mândrie, ci va acţiona cu moderaţie şi imparţialitate pentru a judeca şi a decide asupra mijloacelor cele mai potrivite aplanării conflictelor ce le ameninţă.

Mai mult decât atât, este bine cunoscut că recunoaşterile, explicaţiile şi compensaţiile sunt adeseori acceptate ca satisfăcătoare dacă provin de la o naţiune puternică şi unită, dar ar fi respinse ca nesatisfăcătoare dacă ar fi oferite de către un stat sau de către o confederaţie ce se bucură de puţin respect şi putere.

În anul 1685, statul genovez, ofensându-l pe Ludovic al XIV-lea, s-a străduit să-l împace. Acesta a cerut să fie trimis Dogele, sau magistratul şef, însoţit de patru senatori în FRANŢA, pentru a-şi cere scuze şi pentru a primi condiţiile de împăcare. Au fost obligaţi să se supună în numele păcii. Ar fi cerut sau ar fi primit el în oricare altă ocazie un astfel de tratament din partea Spaniei sau a Marii Britanii sau a oricărei alte naţiuni PUTERNICE?

PUBLIUS.

Traducere de Mihnea CĂPRUŢĂ

Published in: on 2 septembrie 2010 at 5:25 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

DOCUMENTELE FEDERALISTE: FEDERALIST Nr. 2 de John JAY

Cu privire la pericolele ce provin de la forţele şi influenţele exterioare

Pentru Independent Journal.

 Către cetăţenii statului New York:

Când cetăţenii Americii chibzuiesc asupra faptului că sunt chemaţi să decidă într-o chestiune ce, în consecinţele sale, se dovedeşte a fi una din cele mai importante ce le-au solicitat vreodată atenţia, necesitatea decenţei în luarea unei poziţii foarte inteligente şi serioase vizavi de ea, va apărea evidentă.

Nimic nu e mai sigur decât indispensabila necesitate a guvernământului, şi e la fel de incontestabil că oricând şi oricum ar fi acesta instituit, cetăţenii trebuie să îi cedeze unele dintre drepturile lor naturale pentru a-l investi cu puterile necesare. Este aşadar bine de luat în considerare, dacă va fi mai degrabă în interesul cetăţenilor Americii ca aceştia să fie, din toate motivele, o singură naţiune sub un singur guvern federal, sau dacă ar trebui ca aceştia să se despartă în confederaţii separate şi să acorde conducerii fiecăreia dintre ele acelaşi gen de puteri despre care sunt sfătuiţi să le investească într-un singur guvernământ naţional.

Până nu demult, era de acceptat şi de necombătut faptul că prosperitatea cetăţenilor Americii a depins de continua lor unitate neclintită, iar dorinţele, rugăciunile şi eforturile celor mai buni şi mai înţelepţi cetăţeni ai noştri, au fost în mod constant direcţionate înspre acel ţel. Dar politicienii apar acum şi insistă că această opinie e eronată şi că, în loc să ne căutăm siguranţa şi fericirea în uniune, ar trebui să o căutăm în destrămarea statelor în confederaţii sau suveranităţi distincte. Oricât de neobişnuită ar părea această doctrină, ea îşi are totuşi apărătorii săi; iar anumite personaje ce i s-au opus categoric la început, fac parte acum dintre aceştia. Oricare ar fi argumentele sau stimulentele ce au elaborat această schimbare în sentimentele şi declaraţiile acestor domni, cu siguranţă nu ar fi inteligent ca marea masă să adopte aceste noi opinii politice, fără să fie pe deplin convinşi că ele sunt fundamentate pe o politică adevărată şi sănătoasă.

Adesea am avut plăcerea să observ că America independentă nu a fost compusă din teritorii separate şi îndepărtate, ci că acea ţară unită, fertilă, întinsă, a fost zestrea fiilor noştri occidentali ai libertăţii. Providenţa a binecuvântat-o într-o manieră aparte cu o diversitate de soluri şi fructe, udând-o cu nenumărate râuri pentru desfătarea şi bunăstarea locuitorilor săi. O suită de ape navigabile formează un fel de lanţ în jurul frontierelor sale, ca pentru a lega-o la un loc; în vreme ce râurile cele mai nobile din lume, curgând la distanţe convenabile, le dăruieşte drumuri pentru uşoara comunicare a sprijinului prietenesc, a transportului reciproc şi a schimbului de mărfuri diferite.

Cu aceeaşi plăcere am remarcat la fel de des că Providenţa a fost încântată să ofere această ţară închegată la un loc unui singur popor unit – un popor ce descinde din aceiaşi străbuni, ce vorbeşte aceeaşi limbă, împărtăşeşte aceeaşi religie, ce e ataşat aceloraşi principii de guvernământ, foarte similare în chip şi fel, şi care, prin sfaturile, prin braţele şi prin eforturile lor reunite, luptând cot la cot pe tot parcursul unui lung război sângeros, au statornicit cu nobleţe libertatea şi independenţa generală.

Această ţară şi acest popor par a fi fost făcute una pentru altul, şi pare a fi fost planul Providenţei ca o moştenire într-atât de potrivită şi de avantajoasă pentru o ceată de fraţi uniţi împreună prin cele mai puternice legături, să nu fie niciodată spartă într-un număr de suveranităţi antisociale, invidioase şi străine.

Sentimente similare au prevalat până acum printre toate categoriile de oameni dintre noi, de orice confesiune ar fi fost aceştia. Pentru orice cauză generală, am fost în mod armonios un singur popor, fiecare cetăţean în parte, de oriunde, bucurându-se de aceleaşi drepturi naţionale, privilegii şi protecţie. Ca naţiune, am declarat război şi am făcut pace, ca naţiune ne-am înfrânt inamicii comuni; ca naţiune am format alianţe, am semnat tratate şi am încheiat diferite acorduri şi convenţii cu state externe.

Un puternic sentiment al valorii şi al binecuvântării uniunii a determinat poporul, în vremuri foarte fragede, să instituie un guvern federal pentru prezervarea şi perpetuarea acesteia. L-au instituit aproape imediat ce au dobândit o identitate politică; dar ce spun, în vremuri în care coloniile erau în flăcări, când mulţi dintre cetăţenii acestora sângerau, şi când avântul ostilităţilor şi al pustiirilor lăsa puţin spaţiu pentru acele calme şi mature interogaţii şi reflecţii ce întotdeauna trebuie să aibă loc înaintea formării unui guvernământ înţelept şi echilibrat, pentru un popor liber. Nu ar trebui să fie de mirare că un guvernământ instituit în vremuri atât de nefavorabile se va dovedi în practică a fi extrem de deficient şi inadecvat scopului pentru care a fost menit.

Aceşti oameni inteligenţi au observat şi au regretat aceste defecte. Continuând a fi nu mai puţin ataşaţi uniunii decât sunt îndrăgostiţi de libertate, ei au realizat pericolul ce o paşte în mod iminent pe prima şi în mod mai ocolit pe a doua; şi fiind convinşi că o protecţie viguroasă a amândurora poate fi găsită doar într-un guvern naţional alcătuit mai înţelept, toţi, cu o singură voce, au convocat recenta adunare de la Philadelphia pentru a supune judecăţii acel important subiect.

Această întrunire, alcătuită din bărbaţi ce deţineau încrederea poporului, şi dintre care mulţi au devenit cum nu se poate mai distinşi datorită patriotismului, virtuţii şi înţelepciunii lor, în vremuri ce-au încercat minţile şi inimile oamenilor, a preluat această dificilă sarcină. În blândul anotimp al păcii, cu minţile neocupate de alte subiecte, aceştia au petrecut zilnic, multe luni, discutând calm, neîntrerupt; iar în final, fără a fi copleşiţi de putere sau influenţaţi de felurite patimi, cu excepţia dragostei pentru ţara lor, au prezentat şi au propus poporului planul elaborat ca urmare a sfătuirilor comune şi pe deplin unanime.

Să admitem, căci acesta e adevărul, că acest plan e doar o PROPUNERE, nu o impunere, dar să se reţină că nu e nici propus aprobării din partea ORBILOR, şi nici dezaprobărilor OARBE; ci acelei calme şi oneste judecăţi cerută de însemnătatea şi importanţa subiectului, şi care cu siguranţă trebuie primită. Dar aceasta (aşa cum s-a remarcat în numărul precedent al acestei publicaţii) e mai degrabă o chestiune dezirabilă decât una realizabilă, şi anume să fie astfel cântărită şi socotită. Experienţa întâmplărilor precedente ne învaţă să nu fim prea optimişti în aceste speranţe. Încă nu s-a uitat că temerile bine fondate în privinţa unor pericole iminente, i-au determinat pe cetăţenii Americii să organizeze Congresul din 1774. Acel organism a propus anumite măsuri votanţilor ei, iar evenimentul le-a dovedit înţelepciunea; cu toate acestea, e încă proaspăt în amintirea noastră cât de neîntârziat a început presa să abunde în pamflete şi ziare săptămânale împotriva înseşi acelor măsuri. Nu doar o mare parte din funcţionarii guvernului, ce s-au supus intereselor personale, ci şi alţii, datorită unor estimări eronate ale consecinţelor, sau graţie unor necuvenite influenţe venite din partea legăturilor de odinioară, sau a căror ambiţie ţintea spre ţeluri ce nu corespundeau cu binele public, au fost neobosiţi în eforturile lor de a convinge poporul să respingă sfatul Congresului patriotic. Mulţi, într-adevăr, au fost înşelaţi şi amăgiţi, dar marea majoritate a poporului a raţionat şi a decis în mod judicios; şi sunt fericiţi chibzuind că au acţionat astfel.

Au socotit că Congresul a fost alcătuit din mulţi bărbaţi înţelepţi şi cu experienţă. De asemenea, că fiind convocaţi din diferitele părţi ale ţării, aceştia au adus cu ei şi şi-au comunicat unul altuia o mulţime de informaţii utile. Că pe parcursul timpului petrecut împreună, cercetând şi discutând adevăratele interese ale ţării lor, trebuie să fi dobândit cunoştinţe foarte temeinice asupra acestui subiect. Că au fost fiecare în parte interesaţi de libertatea şi prosperitatea publică, şi în consecinţă, că nu a fost mai puţin vorba de aplecarea lor decât de datoria de a propune numai astfel de măsuri pe care, după cele mai mature consfătuiri, le-au considerat a fi cu adevărat înţelepte şi recomandabile.

Aceste consideraţii şi altele similare au convins poporul să se încreadă într-o mare măsură în judecata şi integritatea Congresului; şi i-au acceptat sfatul, în ciuda diverselor vicleşuguri şi strădanii menite a-i împiedica de la aceasta. Dar dacă marea masă a oamenilor a avut motiv să se încreadă în cei ce au alcătuit acel Congres, dintre care puţini fuseseră puşi pe deplin la încercare sau măcar cunoscuţi într-un grad mai general, cu atât mai mare e motivul pe care îl au acum de a ţine seama de judecata şi de sfatul adunării, căci e bine ştiut că unii dintre cei mai marcanţi membri ai acelui Congres, care de atunci au fost puşi la încercare şi pe drept confirmaţi în patriotismul şi înzestrarea lor, şi care au îmbătrânit dobândind cunoaştere politică, sunt şi acum membri ai acestei adunări, aducând în ea experienţa şi cunoştinţele acumulate.

Merită să fie remarcat că nu doar primul, ci toate Congresele ulterioare, precum şi recenta adunare, s-au unit fără excepţie cu poporul în gândul că prosperitatea Americii depinde de Uniunea ei. Prezervarea şi perpetuarea acesteia a fost marele ţel al oamenilor atunci când au format această adunare, şi este de asemenea marele ţel al planului pe care adunarea l-a propus spre adoptare oamenilor. Prin urmare, în conformitatea cărui lucru sau în ce scopuri nobile apar în această perioadă tentative, venite din partea unora, de a subestima importanţa Uniunii? Sau de ce se sugerează că trei sau patru confederaţii ar fi mai bune decât una singură? Sunt convins în propria-mi raţiune că oamenii întotdeauna au chibzuit drept asupra acestui subiect, şi că ataşamentul lor universal şi unitar faţă de cauza Uniunii, se întemeiază pe temeiuri importante şi serioase, pe care mă voi strădui să le dezvolt şi să le explic în câteva adrese ulterioare. Aceia ce promovează ideea de a substitui un număr de confederaţii distincte în locul planului adunării, par a prevedea cu limpezime că respingerea acestuia va pune continuitatea Uniunii în cel mai mare pericol. Cu siguranţă se va întâmpla, şi sincer sper ca acest fapt să fie limpede prevăzut de fiecare bun cetăţean, ca atunci când va surveni disoluţia Uniunii, America va avea motiv să exclame în cuvintele poetului: „RĂMAS BUN! ÎMI IAU RĂMAS BUN DE LA TOATĂ MĂREŢIA MEA.”

PUBLIUS.

Traducere de Mihnea CĂPRUŢĂ

Published in: on 1 septembrie 2010 at 5:52 pm  Comments (2)  
Tags: , , , , ,