ÎN PREGĂTIRE: Istorie și istoriografie în România comunistă

Proiectatul triptic de volume colective menite să analizeze evoluțiile scrisului istoric, ale istoricilor și ale istoriei înseși din 1918 încoace, din care anul trecut a apărut primul volum (România interbelică. Istorie și istoriografie), ajunge în aceste zile către stadiul pregătirii intrării în tipar. Anunțând intenția ca, după apariția în 2011 a acestui volum secund – România comunistă. Istorie și istoriografie -, anul viitor să aducă și al treilea volum (evident: România postcomunistă. Istorie și istoriografie), anunț de pe acum publicul interesat care sunt analizele pe care deja proiectul actual le cuprinde (O.P.).

Mariano Martín Rodríguez, Exiluri paralele: scriitorii spanioli și români alungați de război și destinele lor diverse

Amalia Lumei, Rememorări ezitante: Eliade postbelic despre interbelicul Eliade

 

Adrian Niță, Noica și istoria filosofiei

Ovidiu Pecican, Mihai Șora în opus magnum. Câteva reflecții diletante

 

Andi Mihalache, Putere, ideologie, epistemă: rescrierea trecutului şi reeducarea istoricilor în anii „democraţiei populare”

Gabriel Moisa, Istoriografie  și politică în România comunistă sau despre instrumentalizarea istoriei. Câteva studii de caz

Anca Stângaciu, Costin Murgescu, reper al intelectualității românești postbelice

Victor Neumann, Pompiliu Teodor: un întemeietor de școală

Ovidiu Pecican, Adrian Andrei Rusu. Tinerețea unui istoric actual în comunism

 

Dragoș Sdrobiș, Urbanizarea – între umor şi limbă de lemn (reflectarea urbanizării din perioada comunistă în caricaturile revistei Urzica)

Gelu Teampău, Banda desenată istorică din România în perioada comunistă

Raluca Rus, (titlu rezervat)

CLUJUL TRĂIT, un talkshow cultural de Ovidiu PECICAN

La invitaţia expresă a directorului de atunci, artistul Cătălin Condurache, postul de televiziune clujean Napoca Cable Network (NCN) a început să găzduiască, în aprilie 2006, emisiunea CLUJUL TRĂIT gândită şi realizată de mine. Cum talkshow-ul inaugurat atunci a împlinit deja un număr de ani, socotesc potrivită postarea numelor celor care au fost invitaţii emisiunii, marcând – acolo unde se poate – şi ediţia în care au figurat.  Ordinea este cea cronologică şi nu are în vedere alte criterii. Sunt singurul responsabil de omisiuni.

Menționez și că denumirea emisiunii televizate Clujul trăit aparține inițiatorului și realizatorului acesteia, reprezentând parte integrantă din concepția care a prezidat realizarea sa (O.P.).

 

2006

Polemistul Laszlo Alexandru (20.04.2006); istoricul literar Leon Volovici (27.04.2006); poetul Ion Mureşan (03.05.2006); poetul Ştefan Manasia (17.05.2006); muzicologul Oleg Garaz (24.05.2006); prozatorul Adrian Grănescu (31.05.2006); criticul literar Gh. Grigurcu şi Laszlo Al. (26.06.2006); fizicianul Mircea Crişan (07.06.2006); universitarul Tudor Vlad (12.06.2006); istoricul Clujului Lukács Jozsef (?.06.2006); regizoarea Mona Chirilă (03.07.2006); poetul AdrianPopescu (10.07.2006); regizorul Chris Nedeea (17.07.2006); istoricul ştiinţei Gh. Stratan (24.07.2006); poeta Marta Petreu (31.07.2006); caricaturistul Octavian Bour (07.08.2006); regizorul Andrei Şerban (13-14.08.2006); criticul literar Petru Poantă (21.08.2006); poetul Virgil Mihaiu (28.08.2006); criticul literar Irina Petraş (04.09.2006); echipa noului centru universitar pe probleme de turism (18.09.2006); comparatistul Corin Braga (25.09.2006); prozatorul Alexandru Vlad (02.10.2006); poeta Ruxandra Cesereanu (09.10.2006); regizorul Mihai Măniuţiu (16.10.2006); actorul Marian Râlea (23.10.06); istoricul Harald Roth şi editorul Szokoly Elek (30.10.06); scenografa Carmencita Brojboiu (06.11.2006); politologul Vladimir Tismăneanu (13.11.2006); politologul Michael Shafir (20.11.2006); plasticianul Kőmives Andor (27.11.2006); șefa organizaţiei de femei francmasone Anca Nicolescu (04.12.2006); poetul Dumitru Cerna (11.12.2006); fotograful Dorel Găină (18.12.2006);

 

2007

pictorul Ion Sbârciu (15.01.07);

jurnalista Romana Chişu (22.01.07);

criticul literar Sanda Cordoş (29.01.07);

dramaturgul Radu Ţuculescu (05.02.07);

istoricul Liviu Rotman (12.02.07);

istoricul Adrian Andrei Rusu (19.02.07);

teatrologul Claudiu Groza (26.02.07);

umoristul, prozatorul Cornel Udrea (12.03.07); 

poetul Ion Cristofor (26.03.07);

preotul ortodox Ioan Chirilă (09.04.07);

scriitorul Constantin Cubleşan (16.04.07);

istoricul Dennis Deletant (23.04.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/12/;

fizicianul Basarab Nicolescu (30.04.07):http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/12/;

regizorul Horaţiu Mihaiu (6.05.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/;

medievistul Tudor Sălăgean 28.05.07: http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/;

                                                            și 08.10.07: ;

jurnalista Ruxandra Hurezean (4.06.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/;

managerul Gabor Adam (11.06.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/;

criticul literar Ion Vartic (18.06.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/;

regizorul de teatru Andrei Şerban 2 (25.06.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/;

politologul Salat Levente (02.07.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/;

actorul Hatházy András (09.07.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/

jurnalistul Lucian Ştefănescu (16.07.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/;

jurnalistul Cristian Ivaneş (23.07.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/11/;

poetul Dinu Flămând (30.07.2007): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

plasticiana Dana Fabini (06.08.2007);

romancierul Adrian Petrescu (13.08.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

compozitorul Cornel Ţăranu (20.08.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

preotul greco-catolic Silviu Hodiş (27.08.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

avocatul Kincses Előd (03.09.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

poeta Doina Cetea (10.09.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

jurnalistul Radu Constantinescu (17.09.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

poetul Ioan Pavel Azap (24.09.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

pictorul Gheorghe Ilea (17.09.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

eseistul Ştefan Borbely (15.10.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/10/;

filosoful Gáspár Miklós Tamás (22.10.07):http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/9/;

jurnalistul Ion Maxim Danciu (29.10.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/9/;

Claudiu Coşier, director ADR-NV (12.11.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/9/;

pictorul Ovidiu Avram (19.11.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/9/;

clasicistul Marin Popan (10.12.07): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/9/;

istoricul Tudor Selegean (08. 12. 2007):http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/9/;

istoricul Edit Szegedi (17.12.07):http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/9/;

 

2008

filosoful Alin Sebastian Tat (21.01.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/9/;

activista civică și politiciana Smaranda Enache (21.01.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

istoricul Cornelius Zach (04.02.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

istorica Krista Zach (14.02.08);

scriitoarea Gabriela Leoveanu (21.02.08);

ideologa Alexandra Tomiţă (28.02.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

poetul-editor Mircea Petean (06.03.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

regizorul Alexa Visarion (13.03.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

criticul de teatru Roxana Croitoru (20.03.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

experta în ceaiuri Adriana Ursoiu (27.03.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

traducătoarea Ioana Sasu-Bolba (10.04.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

poeta şi editoarea Aura Christi (24.04.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

romancierul Nicolae Breban (01.05.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

actriţa şi cântăreaţa de jazz Irina Sârbu (05.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

politologul Vladimir Tismăneanu (15. 05. 2008): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/8/;

criticul de film Radu Toderici (22.05.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/;

istoricul Victor Neumann (02.06.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/;

regizorul de film Nae Caranfil (05.06.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/;

regizorul de teatru Vadas Laszlo (12.06.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/;

editorul Horaţiu Trif (19.06.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/;

romancierul Francisc Baja (04.07.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/;

politologul Sergiu Gherghina (07.08);

muzicianul expert în baroc Zoltan Majo (27.07.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/;

soprana Mihaela Maxim (07.08);

galerista şi criticul de artă Dana Altman (21.08.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/;

pictorul Nelu Pascu (28.08.08);

arhitectul Ionel Vitoc (04.09.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/,

poeta Carmen Firan (18.09.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/7/;

actorul Anton Tauf (02.10.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/6/,

actriţa Elena Ivanca (02.10.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/6/;

scriitoarea Doina Jela (2008);

editoarea Silvia Colfescu (2008);

istoricul Lucian Nastasă (09. 11. 2008): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/6/;

plasticianul Călin Stegerean (16. 10. 2008): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/6/;

prozatorul Mircea Pora (?.?.2008);

pictorul Viorel Nimigeanu (14.12.2008): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/6/;

filosoful Mihai Şora (2008);

jazzmanul Ştefan Vannai (21.12.08): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/6/;

 

2009

filosoful Virgil Ciomoş (25. 01. 2009): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/6/

profesorul de română Marius Onică (08. 02. 2009): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

poetul Demeny Peter (15. 02. 2009): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

criticul Irina Petraş (21.02.09);

poetul Horia Muntenus (28.02.09): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

poetul Marcel Mureşeanu (07.03.2009): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

traductologa Flaminia Robu (15.03.09): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

prozatorul Filip Florian (12. 06. 2009): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/;

filosoful Andrei Marga (24. 05. 2009):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/;

tenorul Ionel Pantea (17. 05. 2009):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/;

criticul literar Ioana Bot (22.03.09): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

regizora Cătălina Buzoianu (29.03.09): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

 prozatorul Răzvan Ţuculescu (06.04.09): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

criticul literar şi polemistul Laszlo Alex (10.02.09): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/;

preotul Cătălin Pălimaru, editorul revistei Tabor (10.02.09):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/;

actriţa Ramona Dumitrean (11.02.09):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/;

 lector univ. dr., specialistă în media Rodica Mocan: http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

doctoranda Nicoleta Sălcudeanu (25. 04. 2009): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/5/;

pictoriţa şi scriitoarea Mariana Bojan (2009)http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/;

pictorul Marcel Lupşehttp://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/;

 regizorul Cristian Mungiu (31. 05. 209): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/;

 actriţa Melania Ursu

caricaturistul şi plasticianul Konczey Elemer (27.12.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/

90 de ani de teatru românesc la Cluj, cu Roxana Croitoru (20.12.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/

eminescologa Ioana Bot (05.12.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/;

filosoful Alexandru Baumgarten (02.12.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/,

prozatoarea Anamaria Beligan (22.11.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/4/; 

2010

editorul şi regizorul Zagoni Balazs (25.07.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/ 

plasticiana Janosi Julia (01.08.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/ 

regizorul Traian Savinescu (18.07.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/ 

pianistul de jazz Lucian Ban (22.05. 2010: http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/  

şi 30.05.2010: http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/ 

istoricul literar Mihai Alin Gherman (20.04.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/

istoricul literar Ion Istrate (06.03.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/

nutriţie naturistă cu  Incze Dănilă (11.07.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/ 

istoricul şi arheologul Ioan Piso (17.01.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/,

regizoarea de film Felmeri Cecilia,

romancierul Bogdan Suceavă (19.06.2010) http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/ 

compozitorul Venczel Peter (13.06.2010) http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/ 

scenografa Eugenia Tărăşescu (16.05.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/ 

actorul octogenar Gheorghe Radu (09.05.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/ 

editorul Vasile George Dâncu (02.05.2010):   http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/

teologul şi clasicistul Cristian Bădiliţă (11.04.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/

romancierul Cătălin Dorian Florescu (04.04.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/ 

textilista Hermina Csata (28.03.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/

actorul şi impresarul Gabriel Chirea (21.03.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/

ilustratoarea pentru copii Keszeg Agnes (14.03.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/

criticul de artă şi filosoful istoriei Coriolan Babeţi (21.02.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/

pictorul Incze Dănilă (14.02.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/2/

regizorul Andrei Şerban 30.01.2010:   http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/

                                                   şi 07.02.2010:  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/,

actriţa Miriam Cuibus (24.01.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/,

managerul editorial Luminiţa Mureşanu (10.01.2010):  http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/;

istoricul Ion Aurel Pop (03.01.2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/3/,

prozatorul Matei Florian (28. 02. 2010): http://beta.cluj4all.com/stiri/emisiuni-ncn/clujul-trait/page/12/

Published in: on 30 septembrie 2010 at 12:24 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,