THOMAS BERNHARD: Portretul lui Martin HEIDEGGER

Thomas Bernhard (1931 – 1989) a fost un scriitor austriac de prima linie. Romanul lui Vechi maeştri (1985), tradus şi publicat în România în 2005, conţine pagini acide la adresa realităţilor culturale germane, austriece, a filistinismului şi prejudecăţilor, a lipsei de gust şi a aglutinării culturale. Printre ele se numără şi cele despre filosoful Martin Heidegger, pe care le transcriu aici, cu speranţa părăsirii, şi în România, a atitudinii hagiografice la adresa filosofului şi a iniţierii unei discuţii critice la adresa lui. (O.P.)

Stifter îmi aminteşte mereu de Heidegger, de acest ridicol filistin naţional-socialist, în pantaloni bufanţi. Dacă Stifter a degradat total literatura înaltă în kitsch, Heidegger, filosoful din Pădurea Neagră, a transformat filosofia în kitsch, Heidegger şi Stifter, fiecare la rândul său, în felul lui, au prefăcut filosofia şi literatura în kitsh. Pe Heidegger, după care s-au luat generaţiile din timpul războiului şi de după război şi pe care l-au copleşit încă din timpul vieţii cu lucrările lor de doctorat dezgustătoare şi stupide, îl văd mereu şezând pe banca lui de acasă, din Pădurea Neagră, lângă soţia lui, care, în entuziasmul ei pervers pentru tricotat, îi împleteşte întruna ciorapide iarnă din lâna tunsă chiar de ea de pe oile deţinute de familia Heidegger. Pe Heidegger nu-l pot vedea altfel decât pe banca de acasă din Pădurea Neagră, alături de soţia lui, care l-a dominat complet toată viaţa şi care i-a împletit toţi ciorapii şi i-a croşetat toate scufiile şi i-a copt pâinea şi i-a ţesut aşternutul de pat şi i-a cârpit chiar şi sandalele. Heidegger era o minte kitsch … ca şi Stifter, care a fost într-adevăr o apariţie tragică, spre deosebire de Heidegger, care a fost mereu doar comic, tot aşa de mic-burghez ca Stifter, la fel de ucigător de megaloman, un gânditor slab din regiunea prealpină, cum cred eu, tocmai bun pentru ghiveciul filosofiei germane. Pe Heidegger l-au sorbit toţi cu lingura, cu o foame de lup, ca pe nimeni altul, decenii în şir, şi şi-au umplut astfel stomacurile de germanişti şi filosofi. Heidegger avea un chip obişnuit, nu unul spiritual, … era un om cu desăvârşire nespiritual, lipsit de orice fantezie, de orice sensibilitate, un rumegător de filosofie străgerman, o vacă filosofică gata să fete oricând, … care a păscut pe păşunea filosofiei germane şi şi-a lăsat decenii în şir să cadă baligile ei cochete în Pădurea Neagră. Heidegger era aşa-zicând un coţcar filosofic, … care a izbutit să întoarcă o întreagă generaţie de savanţi din domeniul ştiinţelor spiritului cu susul în jos. Heidegger este un episod respingător al istoriei filosofiei germane, … la care au fost părtaşi şi încă mai sunt toţi oamenii de ştiinţă germani. Astăzi, Heidegger nu este încă întru totul demascat, vaca Heidegger a mai slăbit, dar laptele Heidegger se mai mulge încă. […] Heidegger este un bun exemplu al felului cum dintr-o modă filosofică ce cuprinsese odinioară întreaga Germanie, n-a rămas nimic decât un număr de fotografii ridicole şi un număr de scrieri şi mai ridicole. Heidegger era un filosof care-şi striga marfa la piaţă, care a dus la târg numai lucruri furate, tot ce-i de Heidegger e de mâna a doua, el era şi este prototipul celui care gândeşte pe urmele altuia, căruia i-a lipsit totul, dar într-adevăr totul, ca să gândească de unul singur. Metoda lui Heidegger consta în a face din marile idei ale altora, cu cea mai mare lipsă de scrupule, idei mărunte proprii, asta e. Heidegger a micşorat într-atât tot ce era mare, încât a devenit posibil german, înţelegeţi, posibil german… Heidegger este mic-burghezul filosofiei germane, care şi-a aşezat scufia lui de noapte kitsch, pe care Heidegger a purtat-o întotdeauna, cu orice prilej. Heidegger este filosoful papucilor şi al scufiilor de noapte celebrat de nemţi, nimic altceva. (Fragmente din romanul Vechi maeştri, Piteşti, Ed. Paralela 45, 2005, traducere de Gabriela Danţiş, p. 73-77)