Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (53)

Jupânului Hristia, di pi ulița tabacarilor di la Suciavă,

 

Să trăiești jupâne și jupânița Sorena și toți cei den casa ta,

 

Că io, vinind de la Liov pre urma podghiazurilor leșăști, cu un gând de a nu mă strâca hoții la carăle meali, m-am văzut la miez di atac dă cătră mârzaci și chiară di la mulduvenii noștri. Ce să știu io în negândul mieu că de la împărățiie de la Țarigrad au venit un domn nou, iar cel vechi e la corturi în paduri la Căpătești? Iarcă acmu știu, dară sub velinți port mare taină ce abea suflă și face ochii cât cepile la orișice oprire… Eară noi uprim la tot pasul și iar ne întriabă, și am dat și preste catani ungurești de la Ardeliu, care jăcuie în draci pi la casă di oameni de pe râul ista și dă foc și la mori de te-mpotrivești.

Ci pregătește-te de ospeție naltă, că nu-i di șagă. Și ori ne-om umple di gălbinei, ori ne-om piarde capetilii, că aice nu-i șagă și nime nu știe ce-a fi mai la urmă. Și mai vin cu piei neargăsite cari put, cum știi, de la mare lărgime și alungă cu vomituri pre oricine să apropiie, care lucru bun iaste, că poate scapăm cu viiață.

 

Iaca, trimet pe Ilieș înainte cu ravașul aista, iar de să piiarde au fuge în lumea ce mare, au îl umoară careva dintre spurcații iștea, l-oi căsăpi cu mâna me întriagă!

 

Jăcuță staroste

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (52)

Măria Ta ca să știe și să afle,

Că iscodind io dincolo de pârlezaul curții, lăsându a dreapta moara ce s-au chiemat a lu Cogâlcea, oarecine va fi fost să fie, și dându-mă de pe drumeag la paduri, undi începe făgetul de-am prins mai an hulpe cu pui la Măria Ta, de-am adus la coconițe să să gioace cu iale și n-au mai dormită noaptea dă purici, luat-am cale a pas, tuchilat după frunzișuri și mai departi, numai ci-am prins slab zvon cum că ar hi oarecine. Apoi daca am sâmțit așea ceva, iote că m-am forișat cât am potut mai bine de-am prins ignet tot mai aproape. Ce iacă, acolo erea un țigan răsărit și un tătar care, să nu mă agiute Precista de-oi grăi basne, avea coprinsu de-o parte și de-a celaltă un trunchiu grosu. Și nu știu ce făcea ei acolo mai bine, că mie îmi părea că să gioacă sau că mușcă scoarța și scoate fornaială pi nas. Li-am trimes, dară, cum putui, câte o sagiată, la țigan pen turul nadragilor, iar la tatar, pin gât dentr-o parte în cialaltă. Iar unu au fugit în codru, văitându-să ca o muiare, eară acela mortu n-au mai fugit nicăierea. Ce am la mine tolba lui și sâneața și tăișul acela covoiat, daca n-aț creade.

Macsâm

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (51)

Agachie schimonah,

Cătră luminată Doamna Safta,

Blagoslovenie și bucurăciune și aripe de înger asupra capului, dimpreună cu ziceri spre cinte împreună cu sfinții mucenici ce-au fost și cum n-a să mai hie vreodat.

Ci az noapte au vinit Gavriil asupră me și cu picioare goale se așeză pe pepții mei și cu ghiare de hultan înfipte, care răni tămăduitoare încă mai susură și dzis-a: „Harumuiranumisumategau!” Eară în limba dihăniile de diasupră aiasta însamnă că vreme bună are să hiie la casa ta și cu har mare de Dumnizăiire și belșug la sinuri și la făcătoare, care prunc aduce, fie de aștepț, fie de nu.

Ce fiind că m-ai întrebat, eu ț-am dzâs. Dară întrebarea vinit-a demult, eară răspunsul mieu pre devreme. Care să rogi popa de la casăle dumitale să aprindă iască și erburi amirosâtoare și să cinstești prostimea cu câte un gologan. Și să sapi fontână la întretăierea drumului de moșie cu drumul țărâi, ca să hie bini.

Io, Agachi, ci mâna ci-au scris va putredzî, eară scrisoarea va fi cu literă de foc în ceriuri.

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (50)

Irinuco, ce-am icoana ta în sân orișiunde mă aflu,

 

Să ști de la mini că lucru ci-am cu tini nu treace. Și fie că dumnealui Gligoriță chervasierul, tâtîni-tu mi te-a da, fie că a fi să fie de-oi vini cu nește cozaci ori ungureni, să te smulg cu tăiare de capite de la casa lui și să ti duc la casa me, ce-a voi Domnul cu noi tot s-a plini. Că nu poci scoate den minte ci palma gre ai tu, Irino, și cum m-ai scos de mâna podghezului de leși ce m-au coprins la strâmtoare la Ciuha, iar tu treceai în butcă pi acolo și habar nu avei ce gânduri ț-a pus hatmanul lor Bucacz, să te pângărască, nemernicul și nevolnicul acela…

Ș-apăi tu nu doară că pi toț i-ai avut de i-ai lasat laț ăn balegile cailor și în răsul proștilor ce-ar fi trecută pin locurile celea, dară m-ai și scos den ghiarăle lor slute și m-ai oblogit și ce mi-ai știut face, neobosâtă, nemi la viața me trudnică cu fomăile nu mi-au făcută. Tu numai de m-ai țâne cum ști tu ține de să nu mă scapi de ntre piciorele tali, iar eu ști-voi agonesi ce ne-ar fi de trebuință ca să ti duc pentre cei mari și preacinsteși boiari. Cari dacă le-i face tot la fel ca la spurcații de leși păngăritori, departe om urma pănă la poala tronului, veri cine ar fi domn în țara aiasta becisnică.

 

Cu liubov,

 

Todie, sân Costa, ot Căpităști

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (49)

Todie, sân Costa, ot Căpităști,

 

Ci-am fost a mării tali slugă preaplecată, iar acmu sunt la domniia lui Vică ot Hlincea, care fiiu prâslea den casa mării tali iaste, cu care m-am pornit alături să stăm lui Vodă la grea întâmpinare, în Codri, cum iaste vremia acum. Ce ședem și noi la corturi cu sânețăle a dreapta și cu toate câte sunt de trebuință gata la orice vreme. Ci nu dagiaba ședem, că iată că după dzâle de ședere veni și dzua cum ar fi eri de petreacere la razboiu.

Care ne-am nemeritu la baltă care să chiamă Rozolea, unde prostanii dzuc că mrenile dau navală la undiță, și plimbam bățu pi undă, lângă cai și bucati, cu gând de-a da mrenile prinsă prin focu spre bună înfulecare. Dară au dat preste noi dentâiu țigănime ruptă și spartă, muieri și copchii și ursari mânați cu orsu cu totu în undă, dăndu mrenile la fundu în veci pomenirea…

Care vrut-am cu boier Vică să-i dăm pre toți de-a dura și-n ascuțișuri, să înveațe să mai tulbure undeli noastre. Dară venia den urmă nogai călare cu săgeț la arcu și mănioși, de ne-am pitit în stufăriș. Iar de acolo, chitindu-i, am dat foc la sâneți de-au perit doi odată, iara alți s-a dat duși la poghiazul lor pagân, ajungă-i urgia!

Care pește n-am mâncat, dară cevași totu s-au lipit de noim mai cu samă pirandile. Și den ursari nu s-au necat, că le-am dat vreme să sară în papuriș.

Eară boierul Vică e ghini și sanatos.

 

Gugiuc, sluga marii tale

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (48)

Înpăratului înpăraților, domn al horizonului de la Soare-Răsare, padișah preste toții domnii lumii, încă și de la Eghipet și de la Persida,

Plecăciune în pulbere și mărire

De la preasupusul domn al Moldovii, Io(an) Ștefan Vodă,

Să afle Luminăția Ta că au venit asupra țării aflate în poala Mării Tale, asupra căriia domnescu, nește poghiazuri de zurbagii și nește spahii și ianiceri fără socoteală, vânturați pen lume de un domnișor ce își dzice Grigorie Vodă. Și au arsu și au pradatu țara Luminăției Tale de n-au mai rămas pen une părți nece conace, nice bordeie, iar robi au făcut plean și multe fecioare și văduve au spurcat. Și pe noi cu boiarii au cercat să ne mântuie de pe fața pământului, dară ne-am tras la umbră de codru și n-au izbutit.

Iară să știi Luminăția Ta că i-am bătut cu buzduganul și cu spata și preste față și preste buci, să să învețe minte să mai pună foc casălor și palatelor. Și i-am perpelit și i-am trântit pen codru de s-au dat de-a berbeleacul pănă ce-au căzut în ape și s-au necat, cu cai cu tot, de li s-a dus tot pleanul în toate părțile.

Ce știut-am eu fără preget că sunt aceștiia nește hoți și nește nebleaznici, c-au adunat pregiur de ei și leși, și unguri, și chiară nește căzaci, care acmu sunt preste tot și fug goniți de vitejii mei și ai Luminăției Tale, iar nu multe vor rămâne pre urma lor, dacă nu doară nește ciubote rupte…

Ce, daca s-ar nimeri iar sub puterea Luminăției Împărătești aceste slugi netrebnice și răzvrătite, care fac zavistie la Muldova, stricând buna rănduială și poruncile Porții, nu rău le-ar sta rădicați în furci și atârnând de funii, ca să le treacă pohta de a mai cuteza.

Sărutând covorul de sub tălpile Luminăției Tale,

Ioan Ștefan voievod

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (47)

Măriii Sale,

Împăratului Lumii, soltan preste soltani, carele soare a apune pre ceriu nu vede, de câtă lărgime împărățiia Sa are,

Închinăciune până în pământ cu sărutarea șalvarilor și imineilor

De la Grigorie, slugă prea credincioasă a Luminății Tale, trimes cu tuiuri să slujească drept gură și ureche și braț a Măriii Tale, la Kara-Bogdania

Ci l-am bătut și l-am alungat pre Vodă cel Hainit Ștefan, și i-am ars palatele lui de stejar și de fag și șindrilă, iar acmu el zace și tremură zdrobit de spahiii și de ianicerii Măriii Tale, la codru, sub cort, și tremură în plină vară, căci l-au coprins pe de cealaltă parte și nogaii lui Timor agasî han și dintru altă venire sunt asupră-i și polcurile de leși și de unguri după care am trimes la Bar și în Crăiia Ardealiului.

Chiară ieri l-am învărtoșat și l-am îngropat într-un iureș stârnit de copitele cailor, cu tot cu oastea lui slabă și nu știu daca s-a mai scula de gios unde să află acum ori a rămânere acolo. Și așa de aprig l-am bătut și l-am pisat, cât poci zice că țara acmu e de-angenunchilea în fața Luminăției Tale și nu așteaptă decât un semn al vremii Măriii Tale.

Ci azi am să și trimet peșcheșurile cuvenite și daruri multe și frumoase cătră Măria Ta, și am să reped pen sate și cetăți slugile mele să înceapă a culege tributul, că nu-i vreme de pierdut.

Iar Măria Ta de mi-ar mai trimite încă o dată pe-atâta oști bine mi-ar hi, că țara nu poci ști cât e de așezată, iar corturile den pădure ale hainitului Vodă Ștefan tot acolo sunt și bine ar hi să le poci dobândi.

Sărutând poala veșmântului împărățesc și târându-mă înaintea Măriii Tale,

Grigorie Vodă

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (42)

Dumnealui, boier Costandachi,

vel pitar, ot Dăbjeşti i Coviltirească, i ce-ar mai fi, câte toate,

Să afle domnia ta că mai mulț dentre noi, adică io spatarel Iordachi, i Gogoneață de la Firăști pe Sireat, i Șopotă sân Poapă, i Galir, i Moșconea i Cristov i Mamăli i Dumitru sân Potrincea, i Dumitru sân Harmăș, i Dumitru sân Dumitru i alții pă lângă noi, adică fieștecare ce n-au mai venit la corturi, nice n-au mas sub ceriu, la locul adormirei, cu armile a mână, am petrecut den goana calului pre cei spurcați slugitori și pagâni ai lui domnișor ce-au bătut cale lungă, de la Țarigrad, ca să să puie domn, abătându-i den codru la o vale pre drumul Hărlăului, pân ce n-au mai găsit potecă napoi la hanii și la agaleli lor. Ce mai apoi au însetat caii și am oprit la un căsoi ramas fără lege și stăpân, care Moșconea zice că ar hi fost a unuia Bircă lui Sântea cu Floricica lui, de ținea han. Eară acolo am dat și de unu care-au ramas săgetat în tur și spinzurat sub acoperământul cășii, care poate că era chiară Bircă de n-o fi cumva vreun alt d-al căsei.

Ci, pre când să eșim cu bine, cu caii tocma adapaț, tatarii și încă un pâlc de bosnaci în șalvari s-au tors cu putere noaă la noi, ci am tras den curți cătră ei cu flinta și arcul. Dară mai tare am tras de dușcă noi înde noi și cu ce era pren butii la pimniți, apă roșă de Hârlău și cu aghizma galbănă de Odobești. Ce diodată am prin inemă și am sărit asupră-le, zicându-le ca pi la Moldova dă niamul lor și dă mămi, surori i fraț, iar cu driapta ținiam arcurile, iar cu stânga șipurile. Ce grabnic au dat frica în ei și s–a dat pre mână la noi, care era mai mult decât de doă ori ca noi capete, ci i-am congiurat ca păstorul pre turmă și i-am despuiat de cai, pe cari i-am pus cu ai noștri, ci i-am încuiet cu zăvor pregiur de butiile din pimneță, că oricum în noi nu mai încăpe. Pre urmă numai ce-au început a căde ca napii unii pre alții, și care căde flacăii noștri îi cetluie, ca să facă ochi mâine și altceva nemică. Eară care moldovean n-avea hanger, acmu are, și care au vrut pistoale arăpești acmu nu duce lipsă.

Ce om veni napoi la tabăra lui vodă, că până în zori rămâne butele goale,

Sluga mării tale,

Iordachi spatariu mic

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (39)

Hrisov rupt pe la jumătate din arhiva Turanu. Textul pare un fragment epistolar în versuri, probabil din prima jumătate a sec. al XVII-lea, paternitatea revenindu-i lui Vasile sân Timofte din Cricalău, cămărașul de-al treilea, prezent și în alte documente din același pachet. Adresanta este sora acestuia, Maria, soția logofătului Ilie,  fiica fostului mare vornic Jurașcu. Mostră de improvizație poetică, îmbogățind cazuistica literaturii române în versuri din epoca modernă timpurie, care demonstrează că acest gen nu a fost cultivat doar de rapsozi orali anonimi, la o margine a spectrului, și de reprezentanți ai înaltei elite dinainte de  Miron Costin și Dosoftei, ci și la nivelurile de jos ale nobilimii (O.P.)

Una de la Vasâlie, frate bun, cătră Măriuca logofeteasa, soru-mea,

Frundză vérde, de pân codru,

Unde io m-am întâmplat,

Și leși cu tatari să bat,

Ca să pună domn Muldovii,

Dară nime n-ar istovi

Să slujască pe cel ce-i

Domnul nostru cu temei,

Domnul nostru

I domn mare,

De nimeni frică n-are

Nice pic de tulburare

De e ploaie ori e soare,

Că și io m-am întâmplat

Când pin codru-a săcerat

Hâda cea ce coasa-ascute

Tăind capetile multe

Fost-am și la o bataie

De-a curs sângele șiroaie

Ș-am scapat cum am scapat

De Măria Ta n-am uitat

De aici din poieniță

Îți trimet aici jelbiță

Să mă erți de ț-am greșit

Că sunt tare ostenit

Vinișoru s-au gatat

Leahu iar e mort de bat

Turcul zace mort sub peri

Tătarii-s precum muieri

Ce-a pierdut ce-avea mai sfânt

Ci-acmu mușcă den pământ

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (36)

 Document ars pe margini, hrisov domnesc data aproximativ în primele trei decenii ale sec. al XVIII-lea. Proveniență: arhiva familiei Turanu. Fragmentul de proclamație scris cu chirilice alungite, suprascriere, cerneală neagră (O.P.).

 

… care dzâc și poroncesc cum vine rândul: să să deie de-a-nțărânălea și să să scufunde supt ape, încai de-ar hi stătute și scăzute de ploaiele ce-a mărs întru altă zare, orișicine ar hi de alt neam, ascultătoriu de altă stâpânire, au chiară di-a noastră limbă și lége să hie, dară tot tucmit la păgân au leah au niamț și ungur.

Ci nu e chip să șadă tot rumânul supt obroc, la întunecimea măgurii și pren umbra codrului, ce fiecare la locul lui cu pruncii și vita sa să să ducă, fără de care viață nu e chip să să tocmască.

Domniia mé dă dară știre la toț câț șăd cu tulburare în sin la Țara Muldovii că înalt erarhul țărîi, kyr metropolitul Sucevii au dat știre la Athos și în toate casăle Domnului, chiemând la rugă aprinsă. Ce pănă să vină pucioasa den ceriu, vrea a și sosit să dăm vrăjmașului ațițat de Necuratul să vină asupra noastră ceia ce poate duce… Eară pruncii să sugă la mamăle lor, i țara să să rădice potrivă domnișorului mincinos cu tuiuri și stiaguri leșăști.

Care daca nu s-ar face, umple-voi furcile cu drumurile colbuite cu hicleni.

Ș-am dzâs, din mila Domnului Dumnezăului mieu, az, sub cort, în Codrii Buticiului…