Cronică literară: Ionel POPA: Altfel de cronică (II)

Mediaş, septembrie, 2011

Codrinei,

După cum ţi-am promis în epistola anterioară, mă ţin de cuvînt şi ţi-o trimit pe aceea cu aprecierile mele critice referitoare la micul  tău roman, Concertul de viole, apărut în 2009 la Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca. Numai întîmplarea a făcut să-ţi citesc romanul după volumul Povestiri dintr-un Cartier din Vest  (2010). Menţionez acest fapt pentru a mă corecta … cronologic: unele din aspectele scrisului tău pe care le-am identificat în volumul de povestiri sunt deja prezente în roman. Dovadă a unităţii şi continuităţii universului tău literar.

Îţi brodezi subiectul romanului pe motivul vechi şi universal al lumii ca teatru, în care încastrezi problema, tot veche şi universală, a relaţiei dintre femeie şi bărbat, dar fără să te laşi, în mod facil, captivă ideologiei feministe, evitînd astfel şi tezismul pe care îl incumbă tema. Drame şi fericiri ale vieţii sunt peste tot. Subiectul romanulu,i prin ţesătura de întîmplări, este de telenuvelă. Chiar dacă sunt prezente cîteva ingrediente, nu te laşi coruptă, ştii să eviţi „baia de lacrimi telegenice”. Problema iubirii, a cuplului, problema raportului de cauzalitate şi consecuţie dintre trecut şi prezent sunt tratate cu simplitate şi sobrietate, fără derapaje sentimentale, dar şi fără dezvoltări arborescente inutile. Micul tău roman confirmă că simplitatea este un lucru dificil, dar şi profund.

Viaţa, printre altele, îţi oferă şi crime, crime fizice, dar mai ales crime morale, pe care justiţia umană, neavînd în codurile ei articole şi paragrafe la temă, nu le poate condamna, cel mult le întocmeşte dosar.Crima morală o judecă justiţia divină şi e condamnată de conştiinţa umană, acolo unde există. Mergînd pe firul ideii, pot spune că supratema romanului tău este crima morală.

Începutul romanului este de tip poliţist: o pereche de îndrăgostiţi, plimbîndu-se prin parc, descoperă cadavrul unei femei tinere. Evident, va urma o anchetă prin care, pînă la urmă, se va descoperi criminalul Dar numai la suprafaţă romanul tău este un policier. Folosind structura de policier ai construit subiectul dintr-o succesiune de secvenţe cu altă ţintă, fiecare avînd în centu  cîte un personaj a cărui biografie se intersectează cu biografia altui personaj, toate cunoscînd, într-un fel sau altul, pe tînăra balerină moartă. Rezultatul – un  „concert de viole”.

Chiar dacă numai schiţezi portretele, realizezi o tipologie umană capabilă să susţină dezbaterea etică. În primul rînd sunt de remarcat portretele personajelor feminine, fie ele prezente (Daniela, Elena, Maşa), fie absente, numai evocate (mama Maşei, cea a lui Bogdan). Personajele feminine diferite tipologic sunt, totuşi, într-un fel, complementare. Nu numai nativ, dar şi din cauze exterioare lor, personajele feminine sunt fiinţe fragile, uneori abulice, dezorientate, aflate sub puterea brbatului. Acesta le domină pînă la anularea personalităţii, a voinţei. Mu atît prin statutul social sau sufletul nobil, cît prin puterea lui de mascul brutal şi cinic. Pentru el femeia este doar femela care trebuie să i se supună. În luptă cu viaţa şi cu masculul, Daniela nu mai găseşte resursele necesare împotrivirii răului şi sfîrseşte în moarte. Elena, dimpotrivă, va reuşi să se salveze din plasa întinsă de Maestru. E drept că ea beneficiază de un salvator (Bogdan), Făt-Frumos din basm. Şi Daniela a avut în preajma ei un salvator (medicinistul Sorin), dar i-a refuzat vindecarea oferită. Şi tipologia personajelor masculine o ilustrezi printr-o pereche  cu valenţe simbolice în registrul etic: Max – Bogdan. Chiar dacă este zmeul din poveste, Max este un personaj, nu complex, ci interesant. E masculul brutal şi cinic, fiinţă fără conştiinţă. Este un Don Juan mult mai malefic decît cel din legendă. Am impresia că prin el ai urmărit să ilustrezi şi altceva, nu numai relaţia dintre sexe. Artist şi Demon, Max e un regizor de geniu care suferă de hybrisul puterii. Vrea să fie stăpînul absolut, REGIZORUL: „Voia să-i simtă pe toţi legaţi de el, de voinţa lui, biciuiţi, struniţi , îmblînziţi.” Max este „marele regizor care trece din scenă în viaţă şi invers …”, metamorfozîndu-şi creativitatea în manipulare. Acestui personaj i-ai aplicat și masca lui Mefisto. Relaţia Max-regizorul – Max-omul de pe stradă subsumează relaţia dintre artă şi realitate, dar nu din perspectiva unei anumite teorii estetice, ci din pespectiva acelui sîmbure etic pe care trebuie să-l conţină orice operă literară.

Cred că ai procedat bine introducînd elementul de opoziţie, pentru a nu induce o viziune pesimistă asupra vieţii, sugerînd şi faţa luminoasă a existenţei.

Oare în mod premeditat ai ales numele personajelor? În orice caz, pentru mine Daniela e fiinţa care a căzut în groapa cu lei, dar care, spre deosebire de personajul biblic, nu reuşeşte să-i îmblînzească; Sorin mă duce cu gîndul spre eroul solar din basm; Bogdan, cel care fructifică o istorie (secvenţa biografică a bunicilor) este întemeietorul; Elena e cît pe aici să provoace un „război troian”.

Analiza psihologică o faci nu despicînd firul în patru în laborator, ci direct, simplu pe viu. Notarea unui gest, a unei vorbe folosirea stilului indirect liber, notarea directă a gîndului, inserţiile mnemotehice, descripţia interioarelor sugerează starea psihică, sufletească a personajului. În cazul unor psihologii (Bogdan, Maşa) faci un mic pas, doar cît este necesar, spre psihanaliză.

Mi-a rămas în memorie prin poezia evocării şi prin sensurile ei existenţiale o secvenţă epică în care bătrînul dascăl, profesorul universitar Simionescu, îi evocă lui Bogdan, fostul lui student care îi duce mai departe învăţătura, crîmpeie din viaţa lui profesională şi de familie. Un comentariu aplicat asupra textului i-ar destrăma frumuseţea. Menţionez paragraful în care prelucrezi parabola biblică a sămînţei. Şi încă o remarcă. În microtextul respectiv am decelat opoziţia dintre Timpul ordinii (sufleteşti şi spirituale) şi Timpul dezordinii. O altă secvenţă de marcă este aceea de la p. 20-24 în care ai imaginat o mică geneză și o mică apocalipsă cu discrete sensuri filosofico-etice. Sîmburele etic existent în opera ta este bine ambalat literar, reuşind astfel să eviţi moralizarea supărătoare . Este elocventă în acest sens biografia bătrînului dascăl, dar şi cea a lui Bogdan (p. 54-58). Fără a îngroşa liniile ele sunt opuse biografiilor altor „viole” din roman (Max).

În esenţa lui, romanul este o pledoarie pentrum iubire. De aici şi unda de poezie din unele pagini (cuplul elena-Bogdan p. 44-53, finalul ) care refac imaginea cuplului primordial. Asemenea imagini emblematice care emană în jurul lor o lumină simbolocă ai mai presărat în cîteva momente din derularea subiectului. E suficient să menţionez imaginea camerei matrimoniale a bunicilor lui Bogdan care, prin tot ce oferă privirii, exprimă iubire, trăinicie, dăinuire.

Cu toate că îţi începi romanul cu imaginea unui cadavru, cu toate că domină biografiile dramatice, cu toate că relatezi o tristă poveste de iubire şi alta aflată în cumpănă, naratorul tău nu este pesimist, dar nici nu pot spune că est optimist. Naratorul tău e pătruns de povara responsabilităţii existenţiale. El are în memorie îndemnul poetului: o luptă-i viaţa, deci te luptă, cu dragoste de ea, cu dor.

Codrina, am observat că ai o slăbiciune pentru Spania. În finalul romanului faci din Spania un Eden în care noua Evă şi noul Adam (Elena şi Bogdan) se iubesc şi sunt fericiţi. Foarte frumos! Dar mă întreb şi te întreb: finalul acesta nu putea avea totuşi un topos autohton? Pierdea ceva romanul? Dimpotrivă, cred că avea de cîştigat!

N.Blogger-ului: coperta prezentă în acest post nu aparține volumului comentat, după cum cu ușurință se poate observa citind numele autoarei. Ea îndeplinește aici simplul rol de a ilustra prezentul articol.

Published in: on 29 Martie 2012 at 2:18 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/03/29/ionel-popa-altfel-de-cronica-ii/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: