Era o după-amiază de sfârşit de iulie. Eram şi toropit de căldură, şi obosit, şi nemulţumit, căci înaintam ca melcul cu Glosarul de oltenisme. Ieşisem din casă şi mă îndreptam spre grădină, ca să stau puţin la umbră, în preajma prietenelor mele, albinele, ca să-mi revin. N-am făcut decât câţiva paşi şi aud că mă strigă poştaşul să-mi dea un pacheţel. Era o carte – Boju – 800 de ani. Mă uit la ea şi gândesc, cu păcat, recunosc: „Mă, îmi zic, prietenul Augustin Mocanu apropie de 80 de ani şi o fi uitat că mi-a mai trimis cartea cu vreo şase ani în urmă. Am şi citit-o din doască în doască. Uite, acelaşi monument funerar pe coperta I, aceeaşi cruce de piatră pe coperta IV, aceeaşi dedicaţie: „Închin această carte bunilor mei părinţi, Ana şi Teodor, precum şi consătenilor mei din toate timpurile”.
Nedumerirea mi-a fost risipită de un bileţel, în care preciza că prima ediţie, 2005, nu l-a mulţumit şi s-a hotărât să înlăture neajunsurile de care se simţea, parţial, vinovat. „Acum sper că e o monografie cu personalitate, care poate să iasă în lume”, mai zice autorul, mărturisindu-şi, însă temerea că „s-ar putea să treacă nevăzută ca o umbră de nor care nu face absolut nimic”. Ar fi păcat, căci este „cartea de suflet a satului meu”.
Încă unul care şi-a purtat satul în suflet peste tot pe unde luminile ochilor i-au călăuzit paşii prin lumea asta. Lacrimile mi-au umezit ochii, fiind şi eu unul dintre cei care şi-au părăsit satul în care a văzut lumina zilei şi pe cei în mijlocul cărora a crescut până la 20 de ani.
Am uitat de căldură, de oboseală, de nemulţumire şi m-am aşezat cu cartea la masă, apucându-mă de citit. N-am mai făcut nimic până n-am terminat-o. La sfârşit, m-am hotărât să scriu câteva rânduri despre cartea, pe care o ţineam deschisă la dedicaţie, deşi e greu să scrii despre o astfel de carte şi despre autorul ei. Etnologul Augustin Mocanu este o personalitate complexă şi există teama de a nu o putea surprinde în toată măreţia ei, iar cartea este „eseu geografic, social-istoric şi etnofolcloric” dintre cele mai frumoase care s-au scris despre un sat românesc din Transilvania.
Îmi asum, totuşi, riscul şi aştern pe hârtie gânduri sincere despre autor şi carte.
Îl cunosc pe autorul cărţii de peste 50 de ani, ca profesor de liceu, ca director de liceu, ca şef de secţie de învăţământ, ca om îmbrăcat în haina de toate zilele. În toate ipostazele a fost ireproşabil, preţuit şi iubit de toată lumea. Foştii elevi, auzindu-i numele, exclamă: „Ce profesor a fost Domnul Mocanu!!”; foştii subordonaţi: „Ce director a fost Mocanu! Nu va mai avea liceul din Cehu Silvaniei un director ca el!!”, iar simplii oameni se interesează de el şi se roagă să-i dea Dumnezeu sănătate şi viaţă lungă.
În paralele cu activitatea profesională, a cules folclor din Zona Codru – Valea Sălajului, material pe care l-a valorificat în eseuri şi culegeri de folclor. Însă, adevărata valorificare a folclorului cules se produce începând cu anul 2001, când Augustin Mocanu începe să dea la iveală carte după carte, care îl impun ca pe unul dintre cercetătorii de înaltă specializare ai zonelor Codru şi Sălaj, alături de Vasile Avram, Pamfil Bilţiu, Nicolae Bot, Ion Cuceu, Dumitru Pop, Ion Taloş, Traian Vedinaş etc. Numim câteva dintre titlurile cărţilor de mare valoare ale lui Augustin Mocanu, aşa cum ne vin în minte, fără o ierarhizare după criteriul valoric sau cel cronologic: Pe cel deal cu dorurile – folclor poetic din judeţele Maramureş şi Sălaj, Folclor din Ţara Silvaniei, Floare de rai. Antologie de poezie populară de dragoste, Colinda „Fata de maior”, ediţia I şi ediţia a II-a, Folclor poetic – Antologie din aria Codru – Valea Sălajului, Colinde mioritice din zonele Codrului şi Sălajului. Corpus de texte poetice, Cultură populară tradiţională. Articole şi studii, Ceas pe ceas se alungă. Folclor poetic, Epică populară în versuri. Balade şi colide-balade din zona Codrului şi Sălajului etc.
***
Cartea Boju – 800 de ani, Editura „Tradiţii clujene”, Cluj-Napoca, 2011, a etnologului Augustin Mocanu este o lucrare de „memorie a satului”, „transmisă de un membru al comunităţii printr-o monografie ştiinţifică şi sentimentală deopotrivă” (Prefaţă, p. 7). Formula compoziţională folosită este una hibridă „oscilând între creaţia ştiinţifică, bazată strict pe cercetarea unei întinse bibliografii, documente de arhivă şi pe o serioasă investigaţie în teren, şi cea memorialistică, fundamentată pe retrăirea şi evocarea celor trecute, fără însă a da frâu liber închipuirii şi fabulaţiei literaturiste…” (Cuvânt lămuritor, pp. 9-10). Lucrarea este, deopotrivă, şi eseu, „adică mic studiu despre viaţa unui sat ardelenesc în vârstă de 800 de ani” (Cuvânt lămuritor, p. 10).
Înainte de a intra în prezentarea propriu-zisă a cărţii, mai facem precizarea că autorul ei este un sentimental, din paginile ei răzbătând dragostea pentru locuitorii satului, preţuirea pentru tot ce au făurit de-a lungul existenţei lor şi ne-o spune fără înconjur: „Aducem omagiul nostru de suflet tuturor generaţiilor de locuitori ai satului Boju, care au trudit, au luptat şi s-au jertfit pe calea cea grea a ascensiunii istorice, au crescut copii, au creat valori ale culturii materiale şi spirituale, le-au apărat şi păstrat cu sfinţenie prin vremuri potrivnice şi ni le-au transmis nouă frumoase şi curate” (Cuvânt lămuritor, p. 13). La fel de grăitoare este şi chemarea din final: „Fii ai satului Boju, voi care sunteţi împrăştiaţi astăzi în toată ţara şi în lumea întreagă! Pe voi vă chem! Să nu uităm izvorul de unde am izvorât şi curgem şi nici vatra la care mai întâi ne-am găsit alinare sufletului şi căldura trupului!” (Cuvânt lămuritor, p. 13).
Că este eseu, că este monografie ştiinţifică şi sentimentală, cartea este o lucrare temeinică, scrisă de un profesionist veritabil cu o exemplară minuţie şi pilduitoare răbdare. Nimic nu-i scapă din ce este esenţial, specific vieţii colectivităţii săteşti din satul Boju, un sat românesc din Câmpia Transilvaniei, aflat între Cluj şi Turda, „un model de sat românesc” ai cărui locuitori au dus o viaţă statornică: „au lucrat pământul, au crescut animale, au întemeiat vetre puternice cu case şi gospodării, au săpat fântâni şi au slobozit şipote, au bătucit cărări, au tăiat drumuri şi au construit poduri, au înălţat biserici şi cruci (răstigniri şi troiţe) au făcut şcoli şi tot ce se poate vedea sau găsi în jur” (Cuvânt lămuritor, p. 9). Şi autorul se întreabă retoric: „Cine mai are înainte o atât de valoroasă zestre morală?” (p. 9).
Cartea trebuie citită din scoarţă în scoarţă, ca să poţi beneficia, din plin, de informaţiile ştiinţifice cuprinse, să trăieşti emoţii alături de autor atunci când evocă viaţa oamenilor din acest sat românesc.
Cărţii nu-i lipsesc niciunul din capitolele cerute de o cercetare monografică. Astfel, lucrarea începe, cum era şi firesc, cu prezentarea mediului geografic, din care aflăm: aşezarea, vecinii, relieful, apele, clima, bogăţiile subsolului, solul, vegetaţia, comerţul.
Urmează mediul social-istoric, prezentat cu acribie de istoric. De la atestarea documentară a localităţii, anul 1214, când numele satului apare într-un document (autorul nu exclude posibilitatea să aibă o vechime mult mai mare, ci chiar o susţine) şi până la încheierea colectivizării din 1962, orice informaţie referitoare la evoluţia social-istorică a comunităţii săteşti din Boju se bazează pe documente, pe care autorul le consemnează în textul cărţii. Situaţia ţăranilor de aici este identică cu cea a românilor din Transilvania în timpul stăpânirii maghiare. Aservirea ţăranilor faţă de stăpânii de pământ era totală. Obligaţiile ţăranilor erau atât de multe, de variate şi de schimbătoare, încât, pentru cititorul de astăzi, par insuportabile: am numărat 24 de munci diferite, şapte dări în bani şi în argint, unele ajungând la 500.000 – 600.000 de forinţi. În opoziţie cu ţăranii, nobilii se bucurau numai de drepturi, scutiri şi privilegii.
Memoria evenimentelor istorice mai este păstrată în gruieţele sau tumulii existenţi în hotarul satului. De asemenea, sunt date trei liste: cu bojenii mobilizaţi în primul război mondial (146 de mobilizaţi), cu bojenii morţi sau dispăruţi în primul război mondial (73 de insi, jumătate dintre ei!), lista cu bojenii morţi sau dispăruţi în al doilea război mondial (26 de inşi). „Satul Boju a plătit cu multe vieţi orgoliile şi interesele de atunci ale străinilor şi asupritorilor din veac ai românilor din Ardeal – puterea Austro-Ungariei”, notează cu durere Augustin Mocanu.
Capitolul Aspecte ale vieţii tradiţionale prezintă: satul (vatra satului, toponimele vetrei satului, hotarul satului, comunitatea satului, populaţia, practici terapeutice, denominaţia personală), gospodăria şi locuinţa (locuinţa, cum construim o casă, interiorul locuinţei, construcţii gospodăreşti), ocupaţiile (agricultura, pomicultura, creşterea animalelor, zoonimia, culesul din natură, meşteşugurile şi slujbele comunitare, ocupaţiile casnice, industria casnică, „cercul anului”).
Capitolul Aspecte ale vieţii spirituale începe cu prezentarea particularităţile graiului local (fonetică, morfologie, formarea cuvintelor, lexicul) şi continuă cu descrierea ocaziilor folclorice speciale (şezătoarea, claca, jocul tineretului în duminici şi sărbători), a obiceiurilor calendaristice (colindatul, umblatul cu turca, umblatul cu steaua, Anul Nou, vergelul, pluguşorul, alte obiceiuri şi credinţe de Anul Nou, de Bobotează, în Postul Mare, Sângeorzul, Rusalele, Sânzienele, Paparuda, Cununa de grâu).
Atenţie deosebită acordă autorul obiceiurilor ocazionate de marile evenimente ale vieţii omului, deoarece erau respectate cu sfinţenie de către săteni „pentru că ele simbolizau mersul omului prin lume, trecerea de la un statut biologic şi social la altul, marcând ducerea unei existenţe normale, urmate de un final firesc” (p. 160): sarcina, naşterea şi botezul, căsătoria, despre nănăşit, înmormântarea sau comândarea.
Într-o lucrare cu caracter monografic, este de părere autorul, prezentarea evolutivă a unui neam pe parcursul unui secol, este şi oportună, şi necesară deopotrivă. Neamului MOCAN, căruia îi aparţine şi Augustin Mocanu, îi acordă un spaţiu destul de întins (pp. 182 – 192).
Petrecându-şi copilăria, adolescenţa şi începutul tinereţii în satul natal, ne prezintă cu emoţie, retrăind parcă, jocurile copiilor şi tineretului, jocuri care aveau ca funcţii principale „de a alunga urâtul (plictiseala), de a aduce veselie prin odihnă activă, de a contribui la refacerea puterii fizice şi intelectuale, la dezvoltarea unor deprinderi şi abilităţi necesare în toată viaţa, a spiritului de observaţie şi a gândirii, la cunoaşterea unor aspecte ale limbii, la apropierea tinerilor din comunitatea satului” (p.191).
Instituţiile publice cu funcţii cultural-spirituale, dată fiind importanţa acestora în viaţa colectivităţii săteşti, îl determină pe Augustin Mocanu să le acorde spaţiul cuvenit. Nu lipsesc nici numele personalităţilor care au slujit în aceste instituţii, cărora autorul le poartă respect. Şi în legătură cu acestea, toate informaţiile sunt susţinute cu documente ori de cunoaşterea realităţii de către autor şi consătenii săi.
Creaţia orală este prezentată pe un spaţiu de 60 de pagini. În faţa corpusului de texte, autorul face câteva observaţii pe marginea textelor folclorice, pe care noi nu le prezentăm, lăsând cititorului plăcerea să admirea gândirea estetică a autorului, să descifreze, alături de el, funcţiile sociale, morale, estetice ale folclorului literar.
Corpusul de texte cuprinde: colinde, cântece de stea, mulţămite, cântec şi descântec la turcă, din poezia muncii, strigături la cunună, din poezia nunţii, cântec epic, lirica (cântece de amărăciune şi necaz, cântece de cătănie şi război, cântece de dragoste, cântece satirice, strigături la joc), aforisme şi enigmatice (ghicitori, ziceri), din folclorul copiilor, credinţe şi superstiţii. Ne asociem părerii autorului care notează cu părerede rău: „Zestrea folclorică a unei comunităţi tradiţionale ca aceea din Boju, a cărei vârstă depăşeşte marginile unui mileniu, n-a putut fi decât impresionantă (sublinierea mea – Gr. M. Croitoru) sub toate aspectele. Păcat că nimeni nu s-a ocupat de ea atunci când era în floare şi-şi îndeplinea funcţiile: sociale, morale, estetice care i-au dat naştere şi i-au asigurat o viaţă lunga” (p.230).
Referitor la proza folclorică ce urmează creaţiei orale, profesorul Augustin Mocanu consemnează: „Textele pe care le dăm aici (11 la număr, nota mea, Gr. M. C.) au fost auzite de la tatăl meu, Teodor Mocanu (1908 – 1974), şi de la alţi băieţi de seama mea. Povestind, încercăm să redăm firul epic al fiecăruia şi limba povestitorilor” (p. 294). Suntem de părere că oricine va citi textele va remarca talentul de povetitor al autorului.
Cu proza folclorică se încheia ediţia I a monografiei. Ediţiei a II-a autorul i-a adăugat un supliment, care constă din însemnări pe diferite teme: „Crăciunul într-un sat cin Câmpia Transilvaniei”, „Căsătoria în satul Boju, judeţul Cluj, pe la 1950”, „Înmormântarea sau comândarea în satul Boju din Câmpia Transilvaniei”, „Creşterea oilor într-un sat din Câmpia Transilvaniei”, „Povestea porcului într-un sat din câmpia Transilvaniei”, „Cultivarea şi prelucrarea cânepii”.
Glosarul de termeni regionali, cuvântul tehnoredactorilor şi albumul foto încheie o carte de excepţie, pentru care autorul ei, etnologul Augustin Mocanu, merită toată lauda.
În încheiere, mai spunem câteva lucruri:
1. Lucrarea Boju – 800 de ani trebuie citită. Lectura ei te binedispune, fiind scrisă de un profesionist mereu atent la cel căruia i se adresează, dar te şi întristează, văzând câte valori materiale şi spirituale s-au pierdut, dispărând odată cu făuritorii lor;
2. Cartea este un model de scriere cu caracter monografic şi etnofolcloric;
3. Lucrarea restituie generaţiei de astăzi şi generaţiilor viitoare satul românesc tradiţional din Câmpia Transilvaniei;
4. Cartea salvează de la pieire, prin tezaurizare, cultura materială şi spirituală a colectivităţii ţărăneşti tradiţionale din satul Boju, satul natal al autorului;
5. Pe lângă particularităţile fonetice şi gramaticale ale graiului local salvează de la pieire şi un număr însemnat de cuvinte regionale, cu circulaţie locală, cuprinse în glosar, ameninţate şi ele cu pieirea. Suntem siguri că unele dintre ele nu sunt cuprinse în dicţionarele existente;
6. Augustin Mocanu dovedeşte o bună cunoaştere a realităţii din sat, sub toate aspectele, inclusiv a graiului local, fiind vorbitor al limbii române în varianta existentă în această localitate;
7. Cartea este o dovadă a patriotismului autorului, reuşind să dea la iveală o admirabilă carte despre valorile ţărăneşti tradiţionale dintr-un sat românesc din Câmpia Transilvaniei;
8. Şi un sfat, POETULE: să modifici ultimul vers din poezia DESTIN de pe coperta IV – „Şi-azi mă-ntorc la Voi prin Carte” -, căci în 2014 vei fi prezent la MAREA SĂRBĂTOARE A BOJENILOR, în carne şi oase, ducând consătenilor tăi această minunată creaţie. Îţi doresc din toată inima!
Ovidiupecican's Blog 