Proză: Maria V. CROITORU: CEAŞCA GALBENĂ

         E foarte veselă. O să-i facă o impresie bună şefei. A cumpărat ceşti de cafea. Cele pe care le aveau erau ciobite. Cine ştie de când erau! Ceştile pe care le-a cumpărat sunt grozave: şase ceşti, şase culori! Şi sunt şi mai mari!

         Le pune în dulap, să nu le vadă nimeni, până când va apărea cu ele, pline cu cafeaua aburindă…

         Ţârâitul telefonului o trezeşte din visare. Ridică repede telefonul:

         – Alo? Da, şcoala! Bună ziua! Da! Secretara. Da, îi spun.

         Clopoţelul sună spre bucuria ei. Directoarea intră în secretariat.

         – Bună dimineaţa! Sunt ceva probleme?

         – Bună dimineaţa, doamna directoare! Vine inspectorul de sector! Zice că pe la zece e aici. Vrea necesarul de mobilier.

         – Bine! Dacă vine mai repede, s-aştepte până ies de la oră. Necesarul de mobilier e în dulap. De câte ori l-am făcut şi l-am trimis! Câţi ani vor mai trece până să-l şi rezolve?!

         Zicând acestea, directoarea ieşi. Secretara puse de cafea, aminţindu-şi cum le spunea un inspector general adjunct: „Când vine cineva străin în şcoală, voi, secretarele, să faceţi cafea şi să serviţi frumos!”

         Opreşte cafetiera. Cafeaua e gata. Mirosea aşa de frumos, încât i se făcu şi ei poftă. Se gândi  să-şi pună măcar o jumătate de ceaşcă din cafeaua inspectorului. Se îndreptă spre dulăpiorul cu ceştile, dar se aude bătând în uşă:

         – Da. Intraţi!

         – Bună ziua! zise inspectorul.

         Tânăr, cu părul cârlionţat, se mişcă ca o domnişoară. Îşi pune pardesiul în cuier. Citeşte în gând un afiş: „În această instituţie nu se fumează”. Zâmbeşte. Scoate din buzunar un pachet cu ţigări şi-şi aprinde tacticos o ţigară.

         – Poftiţi, luaţi loc! Doamna directoare are oră. Vă servesc o cafea?

         – Da, mă bucur!

         Secretara deschide dulăpiorul. Ia o ceaşcă la întâmplare. Pune cafea în ceaşcă, o aşează delicat pe farfurioară. Se apleacă să ia din dulat zaharniţa, linguriţă şi şerveţele. Când se întoarce să le pună pe masă, înlemneşte…

         Domnul inspector se ridică în picioare roşu ca focul, încruntat. Îşi mişcă mâinile dezordonat, strigând:

         – Eu nu beau cafea din ceaşca asta!!

         – Dar ce are ceaşca? întreabă cu jumătate de glas secretara.

         – E galbenă! Nu vezi? E galbenă! Ia-o! strigă din ce în ce mai tare inspectorul.

         Secretara ia ceaşca, întrebându-se în gând: „Ce are cu galbenul? A!! da, politica, bat-o vina!” Întorcându-şi capul, îl vede pe domnul inspector frecându-şi mâinile şi mormăind: „Da’ ce? Ăştia nu ştiu pentru cine candidez? Auzi? Să pună cafea în ceaşca galbenă?!…”