BOKIA 2: Cap. 62. De ce pencă?!

Imediat a înțeles care-i șpilu. Cuvintele „internet” și „băieții din biroul doi” i-au luminat și calea, și fața. „– Sigur, șefu!”, sărise ea sprințar, șolduindu-și ușor rotunjimile, ca memento. Dar șeful n-avea acum treabă cu asta, tocmai dădea ordin să îi fie adunați câțiva profi de la administrație și de la arhitectură, sub pretextul unei mustrări pentru vini imaginare (metodă sigură: cine se știe nevinovat precum lacrima, cine nu a greșit nicăieri sau nu are vreun subordonat ce putea greși și de care trebuie să răspundă?!…) Nu avea în vedere nicio mustrare, de fapt, ba chiar dimpotrivă. Faptul că îi prețuia, și încă numai pe baza a ceea ce i se șoptise despre ei la ureche, în două-trei vorbe, îl convinsese că de ăștia avea nevoie pentru a pune pe picioare planul cel nou.

Era un om practic: dacă trebuia scris despre arhitectura programărilor în salubrizarea metropolelor provinciale, atunci – clar -, câte un universitar de la arhitectură și de la administrație publică nu putea lipsi. Condițiile erau clare și ușor de verificat: aveau vreun renume, fie și dubios? Dacă da, era în regulă. Erau șantajabili? În caz că da, era perfect, fiindcă asta asigura dinamism și mobilitate în executarea oricărei sarcini. Aveau familie cu copii? Vulnerabilitățile cresc când auzi orăcăitul pruncilor care cer de mâncare de la „Pizza Bruger Șnițel”, motociclete tunate și tabere în Postoceania…

Păi adică ce, el era făcut pe diplome universitare șeful plebimii ținutului sau știa pe bune cum se mișcă din loc situațiile?!

(va urma)

Published in: on 27 Iunie 2012 at 11:30 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/06/27/bokia-2-cap-62-de-ce-penca/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: