Dar, cum se petrece de obicei în astfel de situații, când zeii îți trimit un mesager tocmai când ai o urgență de rezolvat la cea mai apropiată toaletă, de ajungi să îți stropești bombeele și te pierzi cu totul cu firea, în timp ce Popli făcea față cu mare icnet interior acestor chestiuni rutiniere legate de meseria și vocația lui, într-o altă parte a urbei, la Consiliul Arondismental Bokiot, parcelat alături de celelalte șaizeci și două de consilii similare, anume pentru a acoperi satisfăcător (deși nu și corespunzător) teritoriul patriei, venea un facs scremut de la stăpânire.
„- Bă, tâmpiții ăia iar n-au ce face, așa că ne dau nouă să facem!”, rosti, mișcând numai coada ochiului într-acolo, tanti Leana, secretara Șefului Arondismental din Ținutul Bokia. Stătea crăcănată la birou, etalându-și șuncile laterale cu picioarele crăcănate pe birou și, mda, duța eliberată din strânsoarea oricărui quilot, în speranța că, intrând careva neanunțat, ar surprinde-o, pasămite. Momentan nu era nimeni în încăpere, decât chipul Preșului ăl mare, înrămat regulamentar, între praporii oficiali, dar asta nu o împiedica să vorbească și ea, după plac, cu el sau cu vreun tovarăș imaginar. (Sincer: vorbea cu ascultătorii oficiali de la celălalt capăt al firului, în beneficiul cărora se și masturba, când voia să îi provoace, demând erotic și senzual în timp ce își ungea magiun pe pâine, căci știa că nu actul în sine, cât încălecare alui pe Pegasul imaginației ălora valora cel mai mult…).
(mai vine, mai durează)