La preabuna mea maică, Varvara, ce-au fost a lui Dumitru, vel comis, ot Răpcani, ot Suricea, ot Nemțeni, cu voire de bine, bivșug și sanatate,
Ca să știi, Măicuță draga mé, că de cum am priimit vorbă de la tine, m-am perpelit și somnul n-a mai dat pe la casa aiasta. Și din ce eram înturnată nainte vreme la zbucium și frământare, de-acu și mai și mi se arată. Care, buna mé mămucă, să afli domniea ta că așa cum îmi dzici și mă povățuiești, pare că n-aș fi chiară eu. Me-au mai dzis oarecine cândva că aș avé hirea înaltă și fală mare, dară n-am luat seama, socotind că e doară răotate lumească și zisă numai să usture. N-am gândit că așa taină să să fi pitulicit în ascunzișul cugetului tău de atâta amar de vreme și că nu m-ai lăsat a afla înainte de a mă da dupe răposatul al meu clucer Ivașco, numai de-al triilea și cam prostatec…
Vrui să urc iute în butcă și să o reped cu Gheorghiță pe capră până la moșia Răpcanilor, spre a te afla, dară bat ungurii calea după nohai, iar nohaii după unguri, și toți șed în vânătoarea lui vodă ce aud că ar fi acmu bine cu leșii, că nu mai știu az ce-a fi mâne… Ș-am rămas atunce așternându-mă la scrisoare, chemând pe Sârcea de la cuhnie să încalece și, sub poală de codru și la umbră de vedere, să îți ducă aceaste.
Cu tulburare mare în inimă, Stănica
Ovidiupecican's Blog 
Lasă un răspuns