La Iliuță logofăt, veri unde s-ar afla, pre unde l-au purtat credincioasa slujbă,
Măriuca lui liubovnică de la suflet, care te pândesc de sară și până la ziorei de zuă și iar din cântatul cocoșilor pănă ce vini noaptea, care de alean mă usuc de pi picioare…
Ci cum șădeam și ieri ca-n verișcare zi în cerdac și cu luare aminte numai ce-m căzură de subt obroc Vâșca și chisoii ei Carul și Suliimen, ce-am zâs că i-oi boteza cu nume de crai nemțăsc și de împărat turcesc și dumneata ai zâs că nu iar în celi din urmă, ca să nu fie pe voia liubovnicului ce pliacă și lasă cășile pustii, tot le-am zâs cum am vrut eu. Mai-mai să-m cază în sân, nu alta, că sâ giucau așé di ghini de m-au podidit lacărimile. Și unde dădea unu cu lăbuța, iar celalat să împingea în dânsul cu botul și mi ți-l dădea d-a rostogol, să ti prapadești de dragul lor, nu alta… Iar Vâșca șădea și mai îndirepta ce și cum să putea, iar să îi disparță nu, că bag di samă că așé să învațî mărtanii di mici la volniciie.
Ș-apoi m-am zâs că poati că să fiie un sămn cum mi-a căzută toți de sub obroc asupra mé i m-au spăriet, că daca ar fi sămn atunce ar puté fi că și nemții să mișcă asupră turcului, iar Vâșcă să fie leahul gata la clipă de gâlceavă…
Ș-am zâs să-ți scriu digrabă, unde ai fi, că mai trece aleanul…
Măriua, cu frig de dor
Ovidiupecican's Blog 