Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (29)

[Fragment nedatat de scrisoare, adresant necunoscut, autor probabil, identificat din alte documente și după ductul slovelor: Vasilie sân Timofte, ot Cricalau i Mașnița, sub Sarău, cămăraș de-al triilea]

… cu dragul carele este al meu pentru scrisoare, nu ca dumneata ce pui văpsele pi pareți de bisearici, ca un zugrav de samă al măriii sale voivodului. Pentru carea, când pui acolo un arhanghel, ai întru agiutoriu nu doar numai calfele și ucenicii care mestecă vopsăle, ce și, dentru ei, pre mai știutorii într-ale zugrăviei, care să ia după hrisoavele în cărvune chipul aceluia slugitoriu den ceruri, ca să îl puie aidoma pe zidu. Iar de-ar fi nevoie de douăsprezeace aripe, toate ca una le face, dară eu după ce hrisoave să pun în zapis ceale ce văz? La ticluirea și la tâlcuirea den voroave nu-i una ca altă, ce fiecare într-a sa parte o ia.

Carele și eu m-am tâmplat fără vrere preste un gând al Domnului Nostru Isus Hristos, de mi-au adus în minte să dau scrisoare despre cum șade tidva plină cu apă într-o baltă, macar că n-au fost de aciaia facută, ce cu crier plină să giudece asupra celor două împărății, de ici și de colea, și de alte două, din văzduhul ce nu să vede, Ceea di Sus și Ceiia de Gios, a Întunecațâlor.

Că gândul meu care mă zbate și mă ține în freamăt, că nice de unguri sau de leși nu mai am triabă au grijă, e să fac a duce cătră priceperea fieștecăruiia adăstarea ca vreame între doauă întâmplate, voia frundzișului a încremenire pe crianga nebătută de vânt, a lunii pă ceriu, a stealei căzătoare asupra oglinzii lacului cum într-un speculum naturale pre cest theatrum mundi ce-l ține ca șoitariu Măreață Lume… Și vreamia omului ce ca moimâca șade pe pamântu gol și nu află alinare, fie că mearge la luptă, fie că să îmburdă în așternuturi cu frunză răcorie de nuc, la a jupăneselor dulciață și miiare de albinușă…

Ci nu mă agiută nici vorba noastră moldovinească, nice grija învățaților, nice holbarea prostimei, ni voia puterniciei, ni răzbaterea aiasta de oști în care mă tâmplu și io… Dară fie ce-a hi numai să hie, că de n-ar mai hi, Nemica ar domni cu voioșie și plinire în toate…

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (28)

Dumnealui, Costandachi vel pitar, ot Dăbjeşti, Coviltirească, Catalandeşti şi Prigor pe Crasna, carele s-au aflat moștean al răposatului biv vel vornic Juraşco, fiie numeli lui laudat, întru o prisacă şi o chiştelniţă,

De la Hrihor de la Bleaza, (pan) pe apa Strehuiului, mai jos de Dăbca de vii dinspre Suhearda, dară și mai sus de Vădrușca de ai vini din giosul Raraului, ce ai legat cu mini prieteșug cându, ca doui făr de minte mânzi umblam după dosite și de taină trebșoare prin partea Codrilor Cozminului, la fetilii jupânului Zloțco Vidreanu și nu ne-am lasat până ce nu au ieșit ghini și pentru iale și pentru noi,

Dau de știre frate că pământul cu moară ce mi-ai lasat chezaș, iara pre urmă, ți-au vinit mai bine la socoteala să îl lași cu totul decât să dai zloții ce ți i-am fost chezășuit când cu una și alta pricină au făcut floare și nu mai dă roadă. Iar ca să hie și mai cu cântic, acmu s-au umplut de lăcuste și de alte frâmsăți di care n-aveam nice o nevoie.

Să poati să fie pricină de vremi tulburate, că și pe apa Strehuiului vine, de la o vreame, ba câte un pește cu pânticele în sus și ochiu sticlos, ba câte un nogai mort ori un leah unflat și vânăt, de nu mai pridideaște prostimea să îngroape de grabă, ca să nu ni vină molime. Dară fincă priiatișugul nostru e mai ceva ca peatra, să îmi spui matale, de s-ar puté, au nu cunva tucma locusta și floarea și toti celelalte ce se tâmpla aici au fost pricina de ai chezășuit cu pământul aista? Că pria nu să-ndiamnă la nemic grânele și ce mai iaste acolo pus. De-aș ști cum îi cu adevăratul, zău daca mi-ar hi cu suparare. Dară n-aș mai perde vreme, ci aș îndemna vitile și caii să pască acolo au aș lăsa ținutul în părloagă…

Hrihor, cu voia dumitale, din casăli de la Bleaza