După ce-i murise soţul, Marta îşi făcu obiceiul ca înainte de culcare să se pieptăne ore-n şir în oglindă, lăsându-se furată de acel sentiment ciudat care te cuprinse încetul cu încetul, ca într-o vrajă.
În toropeala ce o cuprindea, simţea cum pluteşte, uşoară ca un fulg, într-o altă perspectivă, mult mai frumoasă şi mai bună.
Dar în ziua în care privirea ei se opri direct în ochii ei oglindiţi în adâncul argintiu, a simţit ca s-a produs un fel de scurt circuit, care a legat-o pentru totdeauna de chipul celălalt.
Din acea clipă oglinda devenise pentru ea o obsesie… de fapt, o capcană în care căzuse din neatenţie…
…………………………………………………………………………………………………………………
Eva a fost impresionată de frumuseţea oglinzii ovale cu ramă aurie din vitrina anticarului, aşa că o cumpărase cu gândul de-a o atârna deasupra dulapului din sufragerie.
Deşi era o femeie care nu-şi pierdea prea mult timpul în oglindă, s-a bucurat de achiziţia făcută.
Rama avea o sculptură ce se încolăcea ca un şarpe auriu într-un oval perfect, împrăştiind în jur, un fior aristocratic.
Azi însă, obiectul investiţiei ei a făcut-o să se privescă mai insistent. Mulţumită de ea, zâmbi amuzată. Apoi, aranjându-şi o şuviţă de păr ce-i ieşise din agrafă, dădu să plece.
Dar chiar în acel moment, la fel cum la radio intri uneori pe aceeaşi frecvenţă într-o altă emisiune, din interiorul adânc al oglinzii apăru chipul unei femei necunoscute, care-i spuse supărată:
– Aici nu-i loc pentru două! – şi oglinda se sparse în mii de bucăţi.
Ovidiupecican's Blog 