Cărțile mele (48): ROMÂNIA COMUNISTĂ. ISTORIE ŞI ISTORIOGRAFIE
Ovidiu PECICAN (ed.)
ROMÂNIA COMUNISTĂ.
ISTORIE ŞI ISTORIOGRAFIE
Cluj-Napoca, Ed. Limes, 2012
coperta: Alexandru PECICAN
Al doilea volum din trilogia dedicată istoriei şi istoriografiei româneşti de după 1989 a apărut de curând întrunind semnături prestigioase, dar şi nume tinere, şi propunând o revizitare a comunismului din perspective inedite. În pregătire se află volumul dedicat perioadei postcomuniste.
Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (51)
Agachie schimonah,
Cătră luminată Doamna Safta,
Blagoslovenie și bucurăciune și aripe de înger asupra capului, dimpreună cu ziceri spre cinte împreună cu sfinții mucenici ce-au fost și cum n-a să mai hie vreodat.
Ci az noapte au vinit Gavriil asupră me și cu picioare goale se așeză pe pepții mei și cu ghiare de hultan înfipte, care răni tămăduitoare încă mai susură și dzis-a: „Harumuiranumisumategau!” Eară în limba dihăniile de diasupră aiasta însamnă că vreme bună are să hiie la casa ta și cu har mare de Dumnizăiire și belșug la sinuri și la făcătoare, care prunc aduce, fie de aștepț, fie de nu.
Ce fiind că m-ai întrebat, eu ț-am dzâs. Dară întrebarea vinit-a demult, eară răspunsul mieu pre devreme. Care să rogi popa de la casăle dumitale să aprindă iască și erburi amirosâtoare și să cinstești prostimea cu câte un gologan. Și să sapi fontână la întretăierea drumului de moșie cu drumul țărâi, ca să hie bini.
Io, Agachi, ci mâna ci-au scris va putredzî, eară scrisoarea va fi cu literă de foc în ceriuri.
Al doilea război mondial trece prin biografia mea: TATA
Fiind trimis să lupte pe Frontul de Est, tata a început prin a lupta pentru eliberarea Basarabiei. Mai târziu a ajuns pe frontul din Crimeea. De acolo, următorul popas a fost în Siberia. A construit socialismul cu succes, până la… 42 de kilograme. A încercat de două ori să găsească drumul spre Turcia. L-au prins și l-au întors din drum de ambele dăți. A fost eliberat de mai multe ori la prânz pentru ca santinela să îl întoarcă înapoi în baracă mai apoi, pretextând o neînțelegere. Când s-a întors acasă, după câțiva ani, tatăl lui i-a strigat soției lui: „- Femeie, ascunde porcul, că vine rusul!”
… Tata știa ce vine în urma lui din Răsărit. L-a sfătuit pe bunicul să se înscrie printre primii în C.A.P. Oricum, pământurile de odinioară ale familiei – nu cine știe câte – se duseseră deja pe apa Sâmbetei… L-au făcut șef al casei de cultură din localitate. Avea, cum s-ar spune, un nivel politic corespunzător…
După o vreme a cunoscut-o pe mama și au fugit pe șantierul patriei în reconstrucție socialistă, la Ghelar, dorind să își piardă urma.
Era încă un tânăr, deși nu prea avusese tinerețe. Și-o cheltuise în tranșee și în marșuri prelungi sau dezghețând pământul siberian înghețat cu fire electrice, pentru a-și putea săpa norma, ca să primească porția de mâncare a prizonierului.
ISTORIA (ADIȚIONALĂ) A MUZICII TIMIȘORENE TINERE. (ANII 1960-1970)
Apariția cărții lui Johnny Bota, Istoria jazzului. Breviar, Sighetu Marmației, Ed. Valea Verde, 2011 constituie o surpriză plăcută pentru cunoașterea peisajului muzical din anii comunismului, în partea de vest a țării, prin detaliile pe care le reține din succesiunea prezențelor artistice din Timișoara și împrejurimi (Băile Herculane, de pildă). Nu degeaba cartea a fost de curând premiată cu Premiul pentru publicistică pe anul 2011, în cadrul Galei Premiilor de Jazz, organizată în 6 aprilie la Bucureşti, de către fundaţia Muzza şi Uniunea Compozitorilor.
Cu toate acestea rămân destule omisiuni și, implicit, erori în reconstituirea istoriei acelor ani, care la o ediție ulterioară ar trebui îndreptate. Profitând de faptul că am privilegiul de a fi fratele unuia dintre protagoniștii acelor momente speciale, de neuitat, l-am contactat pe Cszászár Constantin pentru a-mi împrospăta memoria (mie) și pentru a-l ajuta pe Johnny Bota să își completeze informațiile în eventualitatea ediției ce va veni, îmbogățite.
Astfel, rămâne întristător că, pe lângă atmosfera începuturilor muzicii beat, rock, pop și jazz prezente în memoriile lui Nicu Covaci (Phoenix, însă eu) și ale lui Béla Kamocsa (Blues de Timișoara. O autobiografie), ceea ce aduce nou Johnny Bota rămâne parțial și capricios informat. Pentru cunoașterea mai exactă a celei de a doua jumătăți a anilor 60 este de menționat că mai multe tinere personalități ale muzicii timișorene – provenind din Arad – au animat atmosfera studențească a momentului în orașul de pe Bega. Astfel, în 1967 la medicină, la cantina studenților, într-o formulă cu Speeder’s, cu Laly Miltaller (voce, muzicuță, fluier, chitară armonie), Stelian Crișan (tobe) și Tibi Căpraș (bas). În același an, la Casa Studenților și la Facultatea de Medicină, cu Radu Opincaru (bas), Traian Lupu (tobe), la Festivalul Artei și Creației studențești.
Anii 70 au însemnat o profesionalizare și trecerea de la cluburile underground în showbusiness.
În decembrie 1971 formația Mini Max, compusă din Cszaszar Constantin (chitară solo), Gabi Debreczeni (șeful trupei, clape), Edi Kiss (tobe) și Mircea Cruceanu-Birlic (bas și voce), a cântat la barul de noapte al Hotelului Continental. Barul beneficia, în mod excepțional, de aprobare pentru program până la 5 dimineața – vremurile erau de control polițienesc -, existând și o colaborare cu Opera din Timișoara (Francisc Valkay etc.). Sus, în restaurant, erau Sandi Tatarici (trompetă, voce) și Tony Kühn (chitară, voce), împreună cu ceilalți componenți ai formației prezente acolo, amintiți în volum.
După petrecerea sezonului estival la mare, pe litoral, trupa s-a întors, în 1972, la același bar timișorean, de astă dată cu Ady Șerban în locul lui Gabi Debreczeni (plecat cu contract să cânte în Finlanda), ceea ce a dus și la schimbarea numelui trupei. În restaurant, acum cânta trupa Stelele, cu frații Crăciunescu.
A urmat, desigur, un nou episod la mare, în vară, iar în 1973, și vara, și iarna, aceiași muzicieni menționați mai sus și-au continuat activitatea muzicală la barul Continental.
Pe parcursul anilor care au urmat, Costy, cum îl știa și îl știe lumea muzicală pe Cszászár Constantin, a făcut parte din mai multe formații vizibile în Timișoara. A existat, prin 1974-1975, după separarea lui Ilie Stepan de Progresiv TV, și un proiect nou, Pro Musica, care îi includea pe Ilie Stepan, Cszászár Constantin și Miși Farcaș. Neavând bani, Costy a trecut la Hotel Central – cu o trupă profilată pe jazz și modern – cu Tubi Holcz la pian, fostul interpret la clape al lui Sandi Tatarici, la tobe Puiu Ursulescu și Ștefi (aruncătorul de cuțite de la circ) la saxofon. Prin 1975, după ce a terminat armata, și a venit în formație Mircea Marcovici – Ciulică. Toamna, la motelul Pădurea Verde, Cszászár Constantin a cântat cu Ady Șerban, Puiu Popa (tobe), Țucu Rădescu (suflător, clape)… Prin 1976 același Costy a cântat cu Clasic XX.
Asemenea prestații muzicale, artistice, nu pot fi trecute cu vederea într-o carte cu ambiții recapitulative, istorice, fie și succintă, concepută ca breviar. Pentru o mai bună cunoaștere a complexității peisajului muzical timișorean, a protagoniștilor lui și o mai exigentă informare a publicului, asemenea informații se cuvin aduse la cunoștință, și chiar completate cu cele venind din partea altor cunoscători ai epocii. Sper să pot veni în curând însprijinul celor spuse și cu imagini rare, păstrate în arhiva personală a fratelui meu.
Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (48)
Înpăratului înpăraților, domn al horizonului de la Soare-Răsare, padișah preste toții domnii lumii, încă și de la Eghipet și de la Persida,
Plecăciune în pulbere și mărire
De la preasupusul domn al Moldovii, Io(an) Ștefan Vodă,
Să afle Luminăția Ta că au venit asupra țării aflate în poala Mării Tale, asupra căriia domnescu, nește poghiazuri de zurbagii și nește spahii și ianiceri fără socoteală, vânturați pen lume de un domnișor ce își dzice Grigorie Vodă. Și au arsu și au pradatu țara Luminăției Tale de n-au mai rămas pen une părți nece conace, nice bordeie, iar robi au făcut plean și multe fecioare și văduve au spurcat. Și pe noi cu boiarii au cercat să ne mântuie de pe fața pământului, dară ne-am tras la umbră de codru și n-au izbutit.
Iară să știi Luminăția Ta că i-am bătut cu buzduganul și cu spata și preste față și preste buci, să să învețe minte să mai pună foc casălor și palatelor. Și i-am perpelit și i-am trântit pen codru de s-au dat de-a berbeleacul pănă ce-au căzut în ape și s-au necat, cu cai cu tot, de li s-a dus tot pleanul în toate părțile.
Ce știut-am eu fără preget că sunt aceștiia nește hoți și nește nebleaznici, c-au adunat pregiur de ei și leși, și unguri, și chiară nește căzaci, care acmu sunt preste tot și fug goniți de vitejii mei și ai Luminăției Tale, iar nu multe vor rămâne pre urma lor, dacă nu doară nește ciubote rupte…
Ce, daca s-ar nimeri iar sub puterea Luminăției Împărătești aceste slugi netrebnice și răzvrătite, care fac zavistie la Muldova, stricând buna rănduială și poruncile Porții, nu rău le-ar sta rădicați în furci și atârnând de funii, ca să le treacă pohta de a mai cuteza.
Sărutând covorul de sub tălpile Luminăției Tale,
Ioan Ștefan voievod
Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (47)
Măriii Sale,
Împăratului Lumii, soltan preste soltani, carele soare a apune pre ceriu nu vede, de câtă lărgime împărățiia Sa are,
Închinăciune până în pământ cu sărutarea șalvarilor și imineilor
De la Grigorie, slugă prea credincioasă a Luminății Tale, trimes cu tuiuri să slujească drept gură și ureche și braț a Măriii Tale, la Kara-Bogdania
Ci l-am bătut și l-am alungat pre Vodă cel Hainit Ștefan, și i-am ars palatele lui de stejar și de fag și șindrilă, iar acmu el zace și tremură zdrobit de spahiii și de ianicerii Măriii Tale, la codru, sub cort, și tremură în plină vară, căci l-au coprins pe de cealaltă parte și nogaii lui Timor agasî han și dintru altă venire sunt asupră-i și polcurile de leși și de unguri după care am trimes la Bar și în Crăiia Ardealiului.
Chiară ieri l-am învărtoșat și l-am îngropat într-un iureș stârnit de copitele cailor, cu tot cu oastea lui slabă și nu știu daca s-a mai scula de gios unde să află acum ori a rămânere acolo. Și așa de aprig l-am bătut și l-am pisat, cât poci zice că țara acmu e de-angenunchilea în fața Luminăției Tale și nu așteaptă decât un semn al vremii Măriii Tale.
Ci azi am să și trimet peșcheșurile cuvenite și daruri multe și frumoase cătră Măria Ta, și am să reped pen sate și cetăți slugile mele să înceapă a culege tributul, că nu-i vreme de pierdut.
Iar Măria Ta de mi-ar mai trimite încă o dată pe-atâta oști bine mi-ar hi, că țara nu poci ști cât e de așezată, iar corturile den pădure ale hainitului Vodă Ștefan tot acolo sunt și bine ar hi să le poci dobândi.
Sărutând poala veșmântului împărățesc și târându-mă înaintea Măriii Tale,
Grigorie Vodă
Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (46)
Vutcă cupariu,
Cătră Hărman și Ișfan și ai lor, la Cotnari, să trimetă digrabă la corturile lui Vodă, la codru, pe unde știu ei prea bine că să poati. Și mai cu samă gălbior din butiile de cireș den pimnițele alea care știu ei bine ce-i place Mării Sale. Ce daca mai prind vreun vinișor aghesmuit cu apă de râu să nu să crucească de nemică. Și pună-să opinci pe potcoavele cailor, ca să nu ajungă butiile unde n-aș vré.
Sanatate!
Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (45)
Mării Sale boier Ghiorghițâ putneanu,
Scriu domnii tale, adică io Niculai sân Iuțco sân Barbul den Câmpii Dragoșăi, care sum în slujbă credincioasă a mării tale. Am făcut cum ai poroncit, az pe la nămiezi, și ne-am luat cu lănciile gata și pășind tuchilați pen iarba moale a luncii cu boaze. Am trecut de stejari, am lăsat în urmă și o bucovină, am mărsu pintre alte amestecături de copaci până la un lăstăriș, iar acolo am trimes iscoadă…
Erea un plean de țigani și numai muiarile erau colea, la foc de vreascuri, mulțime de ele… Dară când dădurăm buznă la ele, iacă muierile Necuratului, că numai straiele erau muieratice, iar mustața întoarsă de leși și cea lăsată preste guri, de nogai, ne-a deslușit cine să ascundea în straie înflorate… Ș-apăi care n-am apucat să le răsturnăm și să ne slobozim la ele, le-am făcut cu sânețile și cu jungherele sânge pe pepturi, și am legat la ele și le-am tărât pin râpi înapoi, ca să nu mai rămână acolo, la câmp deschis, până le-ar veni oarecine în prietenșug. Ș-am mai și atârnat în ramuri câte unele, să să învețe minte…
Ci ne-a venit veste că domnișoru au agiuns domn, iar vodă s-au răpus. Dirept să fie oare? Că unii dentre noi vrea acum de grijă a ce vine să să și însoare cu mustăcioșii, doară de-ar scapa cu bine la casăle lor…
Ci io mai că m-aș duce în Valahia, că de acolo în cățiva ani m-aș mai întoarce doară, dară den grija noului vodă nu poci știre…
Neculai, slugă cu credință a mării tale
Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (44)
Dumnealui Dajdie, vătaf
Ca să adune stiagurile meale di luptă unde s-au dzis mai nainte de holbura den urmă. Și fiecare să aibă de-a mână cele cuviincioase. Să tai cu fier ascuțit pe care nu s-a ține pre picioarele lui și nu poati da în vrajmaș, chiar de ț-ar fi tată, frate sau veri de sânge.
De cum s-a lasa noapte, daț fuga pintre copaci și vă tupilaț depregiur conac Șopotă, unde s-a ticluit ungurul spurcat Kimini Șongor.
De mi-l aduci fedeleș, bine ț-a fi. Dară de nu, Vodă poroncește presărări di capeti pe potecă. Cum să veade și acmu de la Ștefan Vodă al Bătrân, macar c-a trecut un vac și mai bine de la Dumbrăvile Roși unde ș-a lasat leahul pelea…
Iar cu mâna goala să nu-mi vii.
Prohor Știubă, hătmănel
Ovidiupecican's Blog 