Dumnealui boier Andrușco, sân Manoilă sân Lisandru ot Cuteica, ot Stredeni pe Hâlhuia,
De la Costandachi fiul, închinăciune. Și cum am fost eri, de cum să rădincase pâcla, în trap mărunt la câmp, în slujba lui Vodă, cu alții de-ai noștri, ca Bumbu i Moșniță i Ădirean i Ghiorghi de la Livant i pan Clisă, temniceriul, i alții, să prindem limbă dintr-ai ălora, ci tucma când să dăm pe dupe un făget numai ce ne-a eșit în cale hanul mărzacilor și cu ăl de-al nohailor cu căciulile lor de samur și cu cozâle lor de ărmăsari în vârvul lănciilor, care îi spun tui pe la împărățiia de la Bosfor. Și era pe cai d-ăi buni de la Astrahan și de unde ni era a plecare, acu ni să făcusă o pohtă de-am șezut la atac și am pornit asupră-le câț și cum eram. Care n-au fost cu înțelepție, că agasî al nohailor au scos și iatagan și jungher a mână, de l-am pus pe Florea den Târgul Flocilor, de-au vinit la noi când cu înverșunarea domnului muntean asupră boierilor lui să holbeze și să încrunte ochii și sprinceanele ca să-l bage la greu și spărieți. Iar umflând munteanul cela obrajii și arătându-i sămn dă buci și dă mădular cu mare spurcăciune, acela s-au nărăvit asupră-ne sărind fără greș, ca un hopintit la hire, derept în sulița unui dărăban ce-l am la mini, de-i zâcem Crăcea den Pișteuți. Ăstimp mă nemeream și io cu cușma sub brațul unui mărzac spurcat la sudoare, de-m muta nasul, care nu l-am ertat de-o spintecătură la grumazi, de-i eșea sângele ca apa den havuz la serai la ei… Și au fost luptă ca o nuntă, cu strâgături și giuruințe dă mamă și dă tătucă, și chemări dă neică și alahuri de n-ai fi știută dzâce de-i horă și gioc au cruceșare dă spăngi și tăișuri. Ce maica noastră Muldova au priimit sânge păgân bivșug, iar care n-au fugit de noi au trăpuit după noi. Ce daca limbă n-am prins, tăeri făcut-am și priimit-am dăstule, de-au fost să aruncăm gios la pământ și să ardem hainili di pi noi, așe dă rupticate și dă văpsâte în roș și puțând a moarte s-au tâmplat.
Ci găndit-am tăicuță să spui că n-aș ști câți i-am trecut în raiul lor de iznoavă și câți am pus pe fugă, că io fugeam mai tari ca ei și nu mă lăsam la ei, ce o apucam în celaltă parte, să nu stricăm socotelile și să ne dăm prinși la plasa soltanului.
Iaca așé au dzâs Vodă în fața corturilor că deacă mulți ar face cum am fost noi de-am făcut, n-am mai mânca numai capră de cerv și drochie prinsă cu căciula zvârlită dupe ea, ci dzâmbru și mâță den codru, sălbăticiie, au râs cu mustață jilavă, și n-am pohti unul la altul, ci ne-am înturna iute la conacele noastre unde stau la porunca noastră muierile den sălașele țigănești și altele de la megieși.
Adică fiiul tău, Costandin, sărutând dreapta în cuviință
Ovidiupecican's Blog 