Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (53)

Jupânului Hristia, di pi ulița tabacarilor di la Suciavă,

 

Să trăiești jupâne și jupânița Sorena și toți cei den casa ta,

 

Că io, vinind de la Liov pre urma podghiazurilor leșăști, cu un gând de a nu mă strâca hoții la carăle meali, m-am văzut la miez di atac dă cătră mârzaci și chiară di la mulduvenii noștri. Ce să știu io în negândul mieu că de la împărățiie de la Țarigrad au venit un domn nou, iar cel vechi e la corturi în paduri la Căpătești? Iarcă acmu știu, dară sub velinți port mare taină ce abea suflă și face ochii cât cepile la orișice oprire… Eară noi uprim la tot pasul și iar ne întriabă, și am dat și preste catani ungurești de la Ardeliu, care jăcuie în draci pi la casă di oameni de pe râul ista și dă foc și la mori de te-mpotrivești.

Ci pregătește-te de ospeție naltă, că nu-i di șagă. Și ori ne-om umple di gălbinei, ori ne-om piarde capetilii, că aice nu-i șagă și nime nu știe ce-a fi mai la urmă. Și mai vin cu piei neargăsite cari put, cum știi, de la mare lărgime și alungă cu vomituri pre oricine să apropiie, care lucru bun iaste, că poate scapăm cu viiață.

 

Iaca, trimet pe Ilieș înainte cu ravașul aista, iar de să piiarde au fuge în lumea ce mare, au îl umoară careva dintre spurcații iștea, l-oi căsăpi cu mâna me întriagă!

 

Jăcuță staroste

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (52)

Măria Ta ca să știe și să afle,

Că iscodind io dincolo de pârlezaul curții, lăsându a dreapta moara ce s-au chiemat a lu Cogâlcea, oarecine va fi fost să fie, și dându-mă de pe drumeag la paduri, undi începe făgetul de-am prins mai an hulpe cu pui la Măria Ta, de-am adus la coconițe să să gioace cu iale și n-au mai dormită noaptea dă purici, luat-am cale a pas, tuchilat după frunzișuri și mai departi, numai ci-am prins slab zvon cum că ar hi oarecine. Apoi daca am sâmțit așea ceva, iote că m-am forișat cât am potut mai bine de-am prins ignet tot mai aproape. Ce iacă, acolo erea un țigan răsărit și un tătar care, să nu mă agiute Precista de-oi grăi basne, avea coprinsu de-o parte și de-a celaltă un trunchiu grosu. Și nu știu ce făcea ei acolo mai bine, că mie îmi părea că să gioacă sau că mușcă scoarța și scoate fornaială pi nas. Li-am trimes, dară, cum putui, câte o sagiată, la țigan pen turul nadragilor, iar la tatar, pin gât dentr-o parte în cialaltă. Iar unu au fugit în codru, văitându-să ca o muiare, eară acela mortu n-au mai fugit nicăierea. Ce am la mine tolba lui și sâneața și tăișul acela covoiat, daca n-aț creade.

Macsâm

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (49)

Todie, sân Costa, ot Căpităști,

 

Ci-am fost a mării tali slugă preaplecată, iar acmu sunt la domniia lui Vică ot Hlincea, care fiiu prâslea den casa mării tali iaste, cu care m-am pornit alături să stăm lui Vodă la grea întâmpinare, în Codri, cum iaste vremia acum. Ce ședem și noi la corturi cu sânețăle a dreapta și cu toate câte sunt de trebuință gata la orice vreme. Ci nu dagiaba ședem, că iată că după dzâle de ședere veni și dzua cum ar fi eri de petreacere la razboiu.

Care ne-am nemeritu la baltă care să chiamă Rozolea, unde prostanii dzuc că mrenile dau navală la undiță, și plimbam bățu pi undă, lângă cai și bucati, cu gând de-a da mrenile prinsă prin focu spre bună înfulecare. Dară au dat preste noi dentâiu țigănime ruptă și spartă, muieri și copchii și ursari mânați cu orsu cu totu în undă, dăndu mrenile la fundu în veci pomenirea…

Care vrut-am cu boier Vică să-i dăm pre toți de-a dura și-n ascuțișuri, să înveațe să mai tulbure undeli noastre. Dară venia den urmă nogai călare cu săgeț la arcu și mănioși, de ne-am pitit în stufăriș. Iar de acolo, chitindu-i, am dat foc la sâneți de-au perit doi odată, iara alți s-a dat duși la poghiazul lor pagân, ajungă-i urgia!

Care pește n-am mâncat, dară cevași totu s-au lipit de noim mai cu samă pirandile. Și den ursari nu s-au necat, că le-am dat vreme să sară în papuriș.

Eară boierul Vică e ghini și sanatos.

 

Gugiuc, sluga marii tale

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (48)

Înpăratului înpăraților, domn al horizonului de la Soare-Răsare, padișah preste toții domnii lumii, încă și de la Eghipet și de la Persida,

Plecăciune în pulbere și mărire

De la preasupusul domn al Moldovii, Io(an) Ștefan Vodă,

Să afle Luminăția Ta că au venit asupra țării aflate în poala Mării Tale, asupra căriia domnescu, nește poghiazuri de zurbagii și nește spahii și ianiceri fără socoteală, vânturați pen lume de un domnișor ce își dzice Grigorie Vodă. Și au arsu și au pradatu țara Luminăției Tale de n-au mai rămas pen une părți nece conace, nice bordeie, iar robi au făcut plean și multe fecioare și văduve au spurcat. Și pe noi cu boiarii au cercat să ne mântuie de pe fața pământului, dară ne-am tras la umbră de codru și n-au izbutit.

Iară să știi Luminăția Ta că i-am bătut cu buzduganul și cu spata și preste față și preste buci, să să învețe minte să mai pună foc casălor și palatelor. Și i-am perpelit și i-am trântit pen codru de s-au dat de-a berbeleacul pănă ce-au căzut în ape și s-au necat, cu cai cu tot, de li s-a dus tot pleanul în toate părțile.

Ce știut-am eu fără preget că sunt aceștiia nește hoți și nește nebleaznici, c-au adunat pregiur de ei și leși, și unguri, și chiară nește căzaci, care acmu sunt preste tot și fug goniți de vitejii mei și ai Luminăției Tale, iar nu multe vor rămâne pre urma lor, dacă nu doară nește ciubote rupte…

Ce, daca s-ar nimeri iar sub puterea Luminăției Împărătești aceste slugi netrebnice și răzvrătite, care fac zavistie la Muldova, stricând buna rănduială și poruncile Porții, nu rău le-ar sta rădicați în furci și atârnând de funii, ca să le treacă pohta de a mai cuteza.

Sărutând covorul de sub tălpile Luminăției Tale,

Ioan Ștefan voievod

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (47)

Măriii Sale,

Împăratului Lumii, soltan preste soltani, carele soare a apune pre ceriu nu vede, de câtă lărgime împărățiia Sa are,

Închinăciune până în pământ cu sărutarea șalvarilor și imineilor

De la Grigorie, slugă prea credincioasă a Luminății Tale, trimes cu tuiuri să slujească drept gură și ureche și braț a Măriii Tale, la Kara-Bogdania

Ci l-am bătut și l-am alungat pre Vodă cel Hainit Ștefan, și i-am ars palatele lui de stejar și de fag și șindrilă, iar acmu el zace și tremură zdrobit de spahiii și de ianicerii Măriii Tale, la codru, sub cort, și tremură în plină vară, căci l-au coprins pe de cealaltă parte și nogaii lui Timor agasî han și dintru altă venire sunt asupră-i și polcurile de leși și de unguri după care am trimes la Bar și în Crăiia Ardealiului.

Chiară ieri l-am învărtoșat și l-am îngropat într-un iureș stârnit de copitele cailor, cu tot cu oastea lui slabă și nu știu daca s-a mai scula de gios unde să află acum ori a rămânere acolo. Și așa de aprig l-am bătut și l-am pisat, cât poci zice că țara acmu e de-angenunchilea în fața Luminăției Tale și nu așteaptă decât un semn al vremii Măriii Tale.

Ci azi am să și trimet peșcheșurile cuvenite și daruri multe și frumoase cătră Măria Ta, și am să reped pen sate și cetăți slugile mele să înceapă a culege tributul, că nu-i vreme de pierdut.

Iar Măria Ta de mi-ar mai trimite încă o dată pe-atâta oști bine mi-ar hi, că țara nu poci ști cât e de așezată, iar corturile den pădure ale hainitului Vodă Ștefan tot acolo sunt și bine ar hi să le poci dobândi.

Sărutând poala veșmântului împărățesc și târându-mă înaintea Măriii Tale,

Grigorie Vodă

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (46)

Vutcă cupariu,

Cătră Hărman și Ișfan și ai lor, la Cotnari, să trimetă digrabă la corturile lui Vodă, la codru, pe unde știu ei prea bine că să poati. Și mai cu samă gălbior din butiile de cireș den pimnițele alea care știu ei bine ce-i place Mării Sale. Ce daca mai prind vreun vinișor aghesmuit cu apă de râu să nu să crucească de nemică. Și pună-să opinci pe potcoavele cailor, ca să nu ajungă butiile unde n-aș vré.

Sanatate!

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (45)

 

Mării Sale boier Ghiorghițâ putneanu,

 

Scriu domnii tale, adică io Niculai sân Iuțco sân Barbul den Câmpii Dragoșăi, care sum în slujbă credincioasă a mării tale. Am făcut cum ai poroncit, az pe la nămiezi, și ne-am luat cu lănciile gata și pășind tuchilați pen iarba moale a luncii cu boaze. Am trecut de stejari, am lăsat în urmă și o bucovină, am mărsu pintre alte amestecături de copaci până la un lăstăriș, iar acolo am trimes iscoadă…

Erea un plean de țigani și numai muiarile erau colea, la foc de vreascuri, mulțime de ele… Dară când dădurăm buznă la ele, iacă muierile Necuratului, că numai straiele erau muieratice, iar mustața întoarsă de leși și cea lăsată preste guri, de nogai, ne-a deslușit cine să ascundea în straie înflorate… Ș-apăi care n-am apucat să le răsturnăm și să ne slobozim la ele, le-am făcut cu sânețile și cu jungherele sânge pe pepturi, și am legat la ele și le-am tărât pin râpi înapoi, ca să nu mai rămână acolo, la câmp deschis, până le-ar veni oarecine în prietenșug. Ș-am mai și atârnat în ramuri câte unele, să să învețe minte…

Ci ne-a venit veste că domnișoru au agiuns domn, iar vodă s-au răpus. Dirept să fie oare? Că unii dentre noi vrea acum de grijă a ce vine să să și însoare cu mustăcioșii, doară de-ar scapa cu bine la casăle lor…

 

Ci io mai că m-aș duce în Valahia, că de acolo în cățiva ani m-aș mai întoarce doară, dară den grija noului vodă nu poci știre…

 

Neculai, slugă cu credință a mării tale

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (44)

Dumnealui Dajdie, vătaf

Ca să adune stiagurile meale di luptă unde s-au dzis mai nainte de holbura den urmă. Și fiecare să aibă de-a mână cele cuviincioase. Să tai cu fier ascuțit pe care nu s-a ține pre picioarele lui și nu poati da în vrajmaș, chiar de ț-ar fi tată, frate sau veri de sânge.

De cum s-a lasa noapte, daț fuga pintre copaci și vă tupilaț depregiur conac Șopotă, unde s-a ticluit ungurul spurcat Kimini Șongor.

De mi-l aduci fedeleș, bine ț-a fi. Dară de nu, Vodă poroncește presărări di capeti pe potecă. Cum să veade și acmu de la Ștefan Vodă al Bătrân, macar c-a trecut un vac și mai bine de la Dumbrăvile Roși unde ș-a lasat leahul pelea…

Iar cu mâna goala să nu-mi vii.

Prohor Știubă, hătmănel

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (43)

Adâcă io, boier Andrușco, sân Manoilă sân Lisandru ot Cuteica, ot Stredeni pe Hâlhuia, biv medelnicer de-al doilea,

 

Cătră Costandachi ce ni-i fiiu, sanatati!

 

S-aude vorbă pen părțile aieștea că  la voi colea în codru mai multă zarvă făce-re-ar viinul și muiarăle decât scrâșna armelor. Care, daca e așa, pace bună și numai veselia să hie. Iar daca nu, să moară spucatile aiestea de limbi ce nu întrebi dară iale îți spune nentrebate. Io atâta aș știre, cu voia ta: venit-au la zaiafet și tatarii au numai turcul și-a trimăs, după obiceaiăle lui proaste, un domnișor să ni-l schimbe pre vodă? Ci și daca au vinit, aiasta nu va să însamne că ar găsi și cale de-antorsulea… Ci io zâc ca un creștinu ce mă aflu: de prinzi sub șpangă vreun capu rasu, ia-l cu tot cu cal. Iar armăsaru să ți-l ții, ci capul să mi-l tremiți, că au dat lingoarea la salășul din Boldești și de la Cruciță vine vorbă că-s fără leac și câțiva țigani de-acolo, iar și muiarăle văduve bucura-s-ar de noauă tovorășiie, cum și mie plăce-mi-ar să îi văzu pe duhnitorii în șalvari trăgând cu boul la plug.

Iară tu, Costandachi, vez cum le-ncurci și le dăscoși, dară nu be mai mult decât muiari să ai, și nice pre multe muiari, că nu mai prididești pre cal, p-ormă. D-aș fi io mai în potere, îndată ce m-aș alătura. Și să piiară doșmanul!

 

Andrușco sân Manoilă

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (41)

La giupân Dăjbucă, la dughiană, în târg la Foltișeni,

De la mine Jurjac, fiul domniei tale, pren mâna diacului Iacuv. Ci să știe și domnia ta că trecut-am pen pojaru cel mare la o luncă undi să dăschide către râu în gios, la o goană di cal de satul Ciungăleni, ocina boierului Huțulea… Acolo adăpat-am caii de cu sară și, mânați dă holbura dă chiote ce-au fost la urma mea și a stegarului Fincea den Putnă și a lui Pătrache dobașul și a lui Firmancea și pre lângă ei alții, ce nu-i știu pe toți dupe nume, iaca numai că deodată vin cu sânge în ochi asupra noastră iudele și niamurile cele dinpregiur să ne ciară socoteală. Ce nu știam că și pre ceia îi mână pala spăngilor denapoi, că nice muldovenii noștri în slujba lui Vodă, fie blagoslovit cu toată casa lui, nu ședea degeaba.

Dară pecum venea ei mai aproape, numai i-am audzât strâgând mai osăbit „- Baklava! Baklava!” și mișca iataganăle pregiur cap. Iar după ei iurășul cel moldovenesc să învărtoșa și să oțăra preste dânși țipând: „- Zgăul maicelor voastre și închinarea!…” Și i-a agiuns den urmă, acățând den zborul armăsarilor de șalvarii de pre ei și rumpându-le cămeșile, iar apoi care au fost căzut den șele dupe cai i-au zgăriat și pre chip, trăgăndu-le vrâste să ține ei minte…

Ce mai pre urmă, eșind noi din stufăriș și lovind cu maiul care pre unde să nemerea, aflat-am și carul cu plăcinte mieroase, celea dupa cari striga ei. Ș-am măcat, tătucă, păn ce-a trebuit să storc burdușelul cu apă de la oblânc, așe dulceață s-au lasat la gura mé.

Sărutăm driapta,

Jurjac