Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (48)

Înpăratului înpăraților, domn al horizonului de la Soare-Răsare, padișah preste toții domnii lumii, încă și de la Eghipet și de la Persida,

Plecăciune în pulbere și mărire

De la preasupusul domn al Moldovii, Io(an) Ștefan Vodă,

Să afle Luminăția Ta că au venit asupra țării aflate în poala Mării Tale, asupra căriia domnescu, nește poghiazuri de zurbagii și nește spahii și ianiceri fără socoteală, vânturați pen lume de un domnișor ce își dzice Grigorie Vodă. Și au arsu și au pradatu țara Luminăției Tale de n-au mai rămas pen une părți nece conace, nice bordeie, iar robi au făcut plean și multe fecioare și văduve au spurcat. Și pe noi cu boiarii au cercat să ne mântuie de pe fața pământului, dară ne-am tras la umbră de codru și n-au izbutit.

Iară să știi Luminăția Ta că i-am bătut cu buzduganul și cu spata și preste față și preste buci, să să învețe minte să mai pună foc casălor și palatelor. Și i-am perpelit și i-am trântit pen codru de s-au dat de-a berbeleacul pănă ce-au căzut în ape și s-au necat, cu cai cu tot, de li s-a dus tot pleanul în toate părțile.

Ce știut-am eu fără preget că sunt aceștiia nește hoți și nește nebleaznici, c-au adunat pregiur de ei și leși, și unguri, și chiară nește căzaci, care acmu sunt preste tot și fug goniți de vitejii mei și ai Luminăției Tale, iar nu multe vor rămâne pre urma lor, dacă nu doară nește ciubote rupte…

Ce, daca s-ar nimeri iar sub puterea Luminăției Împărătești aceste slugi netrebnice și răzvrătite, care fac zavistie la Muldova, stricând buna rănduială și poruncile Porții, nu rău le-ar sta rădicați în furci și atârnând de funii, ca să le treacă pohta de a mai cuteza.

Sărutând covorul de sub tălpile Luminăției Tale,

Ioan Ștefan voievod

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (47)

Măriii Sale,

Împăratului Lumii, soltan preste soltani, carele soare a apune pre ceriu nu vede, de câtă lărgime împărățiia Sa are,

Închinăciune până în pământ cu sărutarea șalvarilor și imineilor

De la Grigorie, slugă prea credincioasă a Luminății Tale, trimes cu tuiuri să slujească drept gură și ureche și braț a Măriii Tale, la Kara-Bogdania

Ci l-am bătut și l-am alungat pre Vodă cel Hainit Ștefan, și i-am ars palatele lui de stejar și de fag și șindrilă, iar acmu el zace și tremură zdrobit de spahiii și de ianicerii Măriii Tale, la codru, sub cort, și tremură în plină vară, căci l-au coprins pe de cealaltă parte și nogaii lui Timor agasî han și dintru altă venire sunt asupră-i și polcurile de leși și de unguri după care am trimes la Bar și în Crăiia Ardealiului.

Chiară ieri l-am învărtoșat și l-am îngropat într-un iureș stârnit de copitele cailor, cu tot cu oastea lui slabă și nu știu daca s-a mai scula de gios unde să află acum ori a rămânere acolo. Și așa de aprig l-am bătut și l-am pisat, cât poci zice că țara acmu e de-angenunchilea în fața Luminăției Tale și nu așteaptă decât un semn al vremii Măriii Tale.

Ci azi am să și trimet peșcheșurile cuvenite și daruri multe și frumoase cătră Măria Ta, și am să reped pen sate și cetăți slugile mele să înceapă a culege tributul, că nu-i vreme de pierdut.

Iar Măria Ta de mi-ar mai trimite încă o dată pe-atâta oști bine mi-ar hi, că țara nu poci ști cât e de așezată, iar corturile den pădure ale hainitului Vodă Ștefan tot acolo sunt și bine ar hi să le poci dobândi.

Sărutând poala veșmântului împărățesc și târându-mă înaintea Măriii Tale,

Grigorie Vodă

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (46)

Vutcă cupariu,

Cătră Hărman și Ișfan și ai lor, la Cotnari, să trimetă digrabă la corturile lui Vodă, la codru, pe unde știu ei prea bine că să poati. Și mai cu samă gălbior din butiile de cireș den pimnițele alea care știu ei bine ce-i place Mării Sale. Ce daca mai prind vreun vinișor aghesmuit cu apă de râu să nu să crucească de nemică. Și pună-să opinci pe potcoavele cailor, ca să nu ajungă butiile unde n-aș vré.

Sanatate!

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (45)

 

Mării Sale boier Ghiorghițâ putneanu,

 

Scriu domnii tale, adică io Niculai sân Iuțco sân Barbul den Câmpii Dragoșăi, care sum în slujbă credincioasă a mării tale. Am făcut cum ai poroncit, az pe la nămiezi, și ne-am luat cu lănciile gata și pășind tuchilați pen iarba moale a luncii cu boaze. Am trecut de stejari, am lăsat în urmă și o bucovină, am mărsu pintre alte amestecături de copaci până la un lăstăriș, iar acolo am trimes iscoadă…

Erea un plean de țigani și numai muiarile erau colea, la foc de vreascuri, mulțime de ele… Dară când dădurăm buznă la ele, iacă muierile Necuratului, că numai straiele erau muieratice, iar mustața întoarsă de leși și cea lăsată preste guri, de nogai, ne-a deslușit cine să ascundea în straie înflorate… Ș-apăi care n-am apucat să le răsturnăm și să ne slobozim la ele, le-am făcut cu sânețile și cu jungherele sânge pe pepturi, și am legat la ele și le-am tărât pin râpi înapoi, ca să nu mai rămână acolo, la câmp deschis, până le-ar veni oarecine în prietenșug. Ș-am mai și atârnat în ramuri câte unele, să să învețe minte…

Ci ne-a venit veste că domnișoru au agiuns domn, iar vodă s-au răpus. Dirept să fie oare? Că unii dentre noi vrea acum de grijă a ce vine să să și însoare cu mustăcioșii, doară de-ar scapa cu bine la casăle lor…

 

Ci io mai că m-aș duce în Valahia, că de acolo în cățiva ani m-aș mai întoarce doară, dară den grija noului vodă nu poci știre…

 

Neculai, slugă cu credință a mării tale

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (44)

Dumnealui Dajdie, vătaf

Ca să adune stiagurile meale di luptă unde s-au dzis mai nainte de holbura den urmă. Și fiecare să aibă de-a mână cele cuviincioase. Să tai cu fier ascuțit pe care nu s-a ține pre picioarele lui și nu poati da în vrajmaș, chiar de ț-ar fi tată, frate sau veri de sânge.

De cum s-a lasa noapte, daț fuga pintre copaci și vă tupilaț depregiur conac Șopotă, unde s-a ticluit ungurul spurcat Kimini Șongor.

De mi-l aduci fedeleș, bine ț-a fi. Dară de nu, Vodă poroncește presărări di capeti pe potecă. Cum să veade și acmu de la Ștefan Vodă al Bătrân, macar c-a trecut un vac și mai bine de la Dumbrăvile Roși unde ș-a lasat leahul pelea…

Iar cu mâna goala să nu-mi vii.

Prohor Știubă, hătmănel

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (43)

Adâcă io, boier Andrușco, sân Manoilă sân Lisandru ot Cuteica, ot Stredeni pe Hâlhuia, biv medelnicer de-al doilea,

 

Cătră Costandachi ce ni-i fiiu, sanatati!

 

S-aude vorbă pen părțile aieștea că  la voi colea în codru mai multă zarvă făce-re-ar viinul și muiarăle decât scrâșna armelor. Care, daca e așa, pace bună și numai veselia să hie. Iar daca nu, să moară spucatile aiestea de limbi ce nu întrebi dară iale îți spune nentrebate. Io atâta aș știre, cu voia ta: venit-au la zaiafet și tatarii au numai turcul și-a trimăs, după obiceaiăle lui proaste, un domnișor să ni-l schimbe pre vodă? Ci și daca au vinit, aiasta nu va să însamne că ar găsi și cale de-antorsulea… Ci io zâc ca un creștinu ce mă aflu: de prinzi sub șpangă vreun capu rasu, ia-l cu tot cu cal. Iar armăsaru să ți-l ții, ci capul să mi-l tremiți, că au dat lingoarea la salășul din Boldești și de la Cruciță vine vorbă că-s fără leac și câțiva țigani de-acolo, iar și muiarăle văduve bucura-s-ar de noauă tovorășiie, cum și mie plăce-mi-ar să îi văzu pe duhnitorii în șalvari trăgând cu boul la plug.

Iară tu, Costandachi, vez cum le-ncurci și le dăscoși, dară nu be mai mult decât muiari să ai, și nice pre multe muiari, că nu mai prididești pre cal, p-ormă. D-aș fi io mai în potere, îndată ce m-aș alătura. Și să piiară doșmanul!

 

Andrușco sân Manoilă

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (41)

La giupân Dăjbucă, la dughiană, în târg la Foltișeni,

De la mine Jurjac, fiul domniei tale, pren mâna diacului Iacuv. Ci să știe și domnia ta că trecut-am pen pojaru cel mare la o luncă undi să dăschide către râu în gios, la o goană di cal de satul Ciungăleni, ocina boierului Huțulea… Acolo adăpat-am caii de cu sară și, mânați dă holbura dă chiote ce-au fost la urma mea și a stegarului Fincea den Putnă și a lui Pătrache dobașul și a lui Firmancea și pre lângă ei alții, ce nu-i știu pe toți dupe nume, iaca numai că deodată vin cu sânge în ochi asupra noastră iudele și niamurile cele dinpregiur să ne ciară socoteală. Ce nu știam că și pre ceia îi mână pala spăngilor denapoi, că nice muldovenii noștri în slujba lui Vodă, fie blagoslovit cu toată casa lui, nu ședea degeaba.

Dară pecum venea ei mai aproape, numai i-am audzât strâgând mai osăbit „- Baklava! Baklava!” și mișca iataganăle pregiur cap. Iar după ei iurășul cel moldovenesc să învărtoșa și să oțăra preste dânși țipând: „- Zgăul maicelor voastre și închinarea!…” Și i-a agiuns den urmă, acățând den zborul armăsarilor de șalvarii de pre ei și rumpându-le cămeșile, iar apoi care au fost căzut den șele dupe cai i-au zgăriat și pre chip, trăgăndu-le vrâste să ține ei minte…

Ce mai pre urmă, eșind noi din stufăriș și lovind cu maiul care pre unde să nemerea, aflat-am și carul cu plăcinte mieroase, celea dupa cari striga ei. Ș-am măcat, tătucă, păn ce-a trebuit să storc burdușelul cu apă de la oblânc, așe dulceață s-au lasat la gura mé.

Sărutăm driapta,

Jurjac

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (40)

Preacinsteșei Doamne,

            Domniei Sale Mărioara,

                        A logofătului Ilie preacredincioasă soaţă şi fată bună a Juraşcului, biv vel vornic, închinăciune

Adecă io, Costandachi vel pitar, ot Dăbjeşti, Coviltirească, Catalandeşti şi Prigor pe Crasna, carea m-am petrecut cu bini preste greotatea slujbei și mă aflu încă, den mila Domnului Dumnedzău, la voia inemei tale… Ci fost-au batai mare că Vodă n-au mai răbdat la suflemul măriii sale să șadem supt ombrar, eară daca așé au fost, atunce iacătă-mă pornit în dodeiială cu ai noștri călărași când pre supt umbrare di padure, când pren lumina poienelor, ca să-i împresorăm și să nu le dăm pace până la întâlnirea cu Scaraoschii, starostele lor. Care pe cum mergiam, la icoana feții tale mă rogam ca la Maica Domnului să ii răzbim și să nu mai fie hodina și nehodina totuna, ce să ieșim și noi pe la casăle noastre, că multe ar hi a facere.

Eară nici ei nu șădea aiurea, ce pre când să cutropim în piciorele cailor pre unii, alții năvălea asupra-ne să ne stângă ochii și să ne colbuie pănă la a doua venire, șapăi flăcăii den cetele de la Fălciu și Soroca numai ce deteră îi ei și cu ghiagele, și cu cușmele, de nu puteai de nădușală să culegi, ci numai să dai, când la direapta, când în ceaia parte…

Ș-am prinsu eu un gogoloi mare cât copaciu, dară mulcom la hire, ci-au dat în grabă mare fiarăle de pi el ca să miște mai în voie când s-a așternut pe fugă. Și când să îl crap de-andoălea, văz că scoate din sân o jalbă. Cât să văz ce scrii acolo, ia-l pă blercănosu de undi nu-i. Dară bine a fost și așé, că la scrisoarea ceia scria de domnișoru câte oaste și ce mai așteaptă de la drumul leșescu să-i vină într-agiutoriu, chiamată de măritul adumbași-pașa de Giugiuk. Care mai încolo i-am dus-o lui Vodă ci-au pus pecete pe gura mé cu buzăle lui așé de ferice, că nu mai fu chip să îmi stâmpăr foamea toată dziua, macar că acolo ședé, la voia mé, carnia dă urs.

Dară io la buza domniii tale visăz și nu poci altfel.

Cu liubov la inemă,

Costandachi.

Și mi-s bine.

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (38)

La măria Sa Mariea, surioarî bună,

 

Noroc și frâmsețe!… Că să dai la besearica den deal lumină și pâni de prescuri că am scapat cu viață și suflu și acu. Ci venit-au fără veaste urgie, zâce că de la furnuci care-au măncat den Vodă și l-au sculat asupră nechiamațâlor ce ne-au alungat la codru de pi la casăle noastre. Ce numai ce m-au scosu den brață calde unde șideam să mai ațâpesc după grea noapte și pohtitoare, că datu-am io și Miclăuș și Ianuș și prostovanul de leah carele au remas pre lângă noi peste nește muieri lăiețe care nu mai văd decăt ceriul, cât șed pe spete cu picioarele rășchirate. Și daca au vrut, am vrut și noi, că nu e cu cale să dai îndărăpt de nu vrei fi vrere să te râdă pănă și gainilii de sunt soațe la cucoșii selbatici. Zic de cucoși că am și săgetat eri unul și i-am mâncatu carné, dară erau cam ca ațăle…

Ce cum morfoleam cu gura pen somnu un capăt de naframă de la Ilincuță, pre lângă carea mă tâmplasem mai la urmă, numai ce aud chiote și focuri și vaiere și șuier, holbură de plânsoare și tropot de armăsari. Ș-apoi am știut că e iureș și că vine asupră-ne careva ca să ne iaie capul. Ce io capul meu n-am a-l da nemărui. Derept aceia am întratu supt poala largă a Ilicuțăi și ș-au pus bocile pi mine și Tătăroaia, cât numai io știu cum m-a ferit Dumnedzău și de tăișul sabiei, și de nădușala morții. Di la o vréme n-am știut ci-au fostu, că Tătăroaia m-au tras de chică afară de supt ia cum m-ar fi născutu di-a dereptu, ci-am văzut fătilii pline de sânge de-am credzut c-au stropșit zeamă de zmeură pe ii, și Vioară numai dădea cu capetile la scorboră un tatar bat, iar pre gios cu junghere în gâturi și în ochi să așternusă nogai și doi osmanlâi ș-au zâs că amu gata, nu mai e de niceo triabă, că s-au dus și că am gădilat-o îndăstul…

N-ai ști ce gria batai au mancat spurcăciunili aici la codrul nostru, ce nainte d-a porni cătră tabăra lui Vodă ca să văz de-i bine în toate au ba, vrut-am să-ți dau sămn de la mine.

 

Vasâli, fratilii tău iubeț

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (37)

Filă de manuscris disparată, zdrențuită la margini, scris cu litere chirilice, cerneală rădăcinie. Inițiala roșie este încadrată în ornamente vegetale ce imită stângaci frunzulița de acant. Fondul Turanu (O.P.)

 

Zacialo 5

 

… Eară într-aceie zi, când s-au tâmpinat oștile la o poiană cu stângenei, mare furie au venit pre muldovenii noștri de la bunul Dumnăzău. Pricina zâc să fie fost nu alta decât că ploaia de cu dzi au făcut fornicile să suie pân corturi și să înțape cum știe ele, cu răotate și în răzmeriță, pănă ce-au roșit carnea pre Vodă și la boierii cei de samă. Că alții, mai învățați, ba au dormită în șei, ba și-au rostuit culcuș pin copaci, ba au păzit tabăra cum se cade unor străji bine tocmite. Ci dis-de-dimeneață i-au luat Vodă, de nedurmit și învrâstat de mâncătura de fornici, din cale afară, cu voie de prigoană. Ș-așa, făr să apuce la merinde, cu ochii crăpați de somn și buimaci ca nește găini bete, s-au pornit asupra osmanului ș-au lovit fără véste, prăvălindu-l în vivor asupa catanelor de la Ardeliu. Care și iale, dacă au dat cu ochiu de turc, numai ce-au pornit iureș mai diparte, dând asupră leșilor nimeriți cu șpăngile acățate pen crengi. Ce-au ieșit de acolo, numai svinții mucenici de la Nicheia pot spune. Că s-au înglotit călărașii de-a rămas careva și spăndzurați de căte o cracă, iar pe care i-au tropotit armăsarii, prindzându-i den urmă, acolo au rămas. Ci mulți s-a răzsipit pen coclauri și au fost și de care au prins muierile noastre, după trei dzile, trudind la tufele de zmeuriș să prindză puteri… Au fostu mare înfruntare. Carea nice acmu nu să știe care au bătut pe care la Codrii Buticiului. Ce Vodă au remas în scaon, iar nice domnișorul adus de la Țarigrad n-au perit, ce i să închina câte un sat de pre margini, neștiind ce face. Poci dzâce că pre toț i-a stropșit fornicile. Cum e de la Fiziolog cetire: că unde omul e dibaci, lighioaile e și mai dibace.