PROVINCIALĂ. FILOSOFIA ÎNTRE CLUJ ȘI BUCUREȘTI

OMULUI ÎI POT veni tot felul de idei, unele banale, altele mai ciudate. Într-una din zile m-am gândit că, dacă tot apar comentarii filosofice pretențioase și ademenitoare scrise de tineri autori români, ele ar merita să fie semnalate pe blogul meu. În general, blogurile adăpostesc vrute și nevrute; materiale preluate și reflecții personale; imagini realiste și simboluri universale; contribuții valoroase, interesante, și umplutură subiectivă. Al meu încearcă să ofere o imagine caleidoscopică, de tip „magazin” asupra unor domenii de interes pe care le frecventez și în care mă ilustrez; dar și arealuri unde protagoniștii sunt invitați ai mei, prieteni de tot felul, mai apropiați sau mai îndepărtați, figuri ilustre ale culturii (unele intrate demult în panteon) sau oameni care abia își anunță intrarea pe sub arcadele gotice ale unui domeniu de creație ori altul.

În acest context, mi s-a părut o idee bună să încerc o reflecție liberă, sinceră și dezinhibată cu privire la mersul înainte al eforturilor filosofiei tinere românești, oarecum complementar seriei de eseuri pe care le public, de vreo doi ani încoace, în revista ieșeană Timpul și pe care, un tânăr om de cultură, activ la Societatea de Studii Fenomenologice Române, anume dl. Cristian Ciocan, le reține, uneori, în semnalările sale periodice de natură bibliografică. S-a nimerit astfel, mai ieri, ca un distins domn din echipa heideggerienilor români adunați în jurul dlui Gabriel Liiceanu, să propună un titlu nou în domeniu, reactivând o reacție dezagreabilă avută și cu alte prilejuri. Ea se referă la senzația că sub ochii mei se naște o nouă sectă, cu inițiați și inși rămași la porți și disprețuiți de cei dinauntru, cu ritualuri mai mult sau mai puțin publice, cu oficieri ce s-ar dori misterioase și pretenția la acces într-o zonă interzisă bine împrejmuită… Un ansamblu de practici și de reprezentări nu lipsite de prestigiu, și nici de recompense materiale (stagii în străinătate, burse, acces la publicare și publicitate în case editoriale de răspândire națională etc.).

Acest mod de a transmite învățătura – dar și idiosincrasiile – mie mi se pare datat, prea legat de mitologii ale seducției și subjugării, un ansamblu lipsit de lumina și transparența pe care, ca profesor, obișnuiesc să le asociez învățării, ideii de cultură, modului cultural și spiritual de a fi împreună cu ceilalți. Firește, nu ignor precedentele cele mai faimoase ale acestui mod de a te concepe în spațiul social. Ierarhic, esoteric, ceremonios și sectar s-au manifestat, la vremea lor, și Pitagora cu discipolii săi, și Platon împreună cu o parte a audienților peripatetici ai prelegerilor lui, dar și membrii societăților secrete de tipul templierilor, rozincrucienilor, francmasonilor… până la versiunile impure și degradate ale yoghinismului postcomunist al gurului Gregorian Bivolaru și al discipolilor lui.

Format la izvoarele academice ale spiritului occidental al almei mater din Cluj, sunt, vrând-nevrând, parte a unei tradiții a educației persuasive, la lumină, pusă în scenă întâi de fondatorii iezuiți și raționaliști ai colegiului fondat de Ștefan Bathory la sfârșitul sec. al XVI-lea, de infuzia iluminismului Școlii Ardelene și al iluminiștilor maghiari, de componenta democrată a gândirii sec. al XIX-lea transilvan, intrat în conflict româno-maghiar la 1848 nu pentru că nu avea un proiect democratic, ci fiindcă existau două înțelegeri distincte ale acestuia: varianta individualistă și elitară maghiară, și versiunea comunitară, grass root oriented a lui Bărnuțiu, Papiu-Ilarian și Iancu. Nici în domeniul filosofiei noastre lucrurile nu stau altfel la Cluj. Singura sinteză românească comprehensivă asupra tendințelor, orientărilor și personalităților din filosofia contemporană – publicată în anii 80 ai sec. al XX-lea și reluată, într-un prim volum, în anii 2000 – a fost elaborată la Cluj de Andrei Marga (Introducere în filosofia contemporană, Editura Polirom, Iași, 2002, 560 p.).

Tendinței pe care o practică, la București, grupul agregat în jurul dlui Gabriel Liiceanu, aceea de a traduce asiduu și a comenta din mers opera unui singur gânditor – socotit major, al contemporaneității – și însoțit, mai inconsistent, editorial vorbind, de prezența unor traduceri din Husserl, Wittgenstein și alți gânditori contemporani, Clujul i-a preferat, din câte îmi pot da seama, recuperarea unor ansambluri. Și ceea ce face Marga în materie de filozofie contemporană fac Alexandru Baumgarten în domeniul filosofiei medievale occidentale sau profesorul Muscă în materie de gândire iluministă și romantică germană.

În mintea mea, asemenea tendințe diferite nu pot fi decât benefice, prin complementaritatea lor. Ele ar trebui să ofere platforma comună unor discuții critice, aplicate la text sau distanțate de acesta, unind prin iubirea comună de filozofie, și nu dezbinând în virtutea cine știe căror sentimente. Pesemne am rămas un nostalgic al „triunghiularelor” din anii 80, când studenții în istorie și filozofie – specializări ce mergeau împreună pe atunci – se întâlneau bucuroși, odată pe an, când la Cluj, când la București, când la Iași, celebrând prin competiții intelectuale, bahice și spectaculare respectivele întâlniri.

Ce se va fi întâmplat între timp, nu știu. Constat însă că, la puțin timp după postarea pe blogul meu a unor întrebări libere, deschise și neconformiste legate de abordarea problematicii ființei și la heideggerianism, am primit întâmpinări joase, anonime sau, în cel mai bun caz, pseudonime, în care se terfelește filosofia românească actuală în general, spiritul universitar românesc de astăzi, corpul profesoral de la Facultatea de Filozofie din Cluj, recriminându-se însăși ideea mea de a-mi permite să comentez critic o carte a unuia dintre membrii grupului bucureștean.

Acesta să fie, oare, spiritul colegial și cel critic al heideggerienilor dâmbovițeni? S-ar zice că da, câtă vreme această abordare nu este decât ecoul polemicii lipsite de simțul onoarei și de altitudine etică pe care o încearcă un anume domn Liviu Bordaș – autor de broșură referitoare la filosoful Nae Ionescu -, în același moment, în Observator cultural (și) împotriva mea, neavând nici măcar eleganța de a-și preciza ținta. Limbajul cinic, suspiciunea și aroganța unora dintre mesaje – nu le detaliez, se găsesc postate pe acest blog – nu pot să nu dea de gândit. La fel, și coincidența aproape perfectă a atitudinilor. Ai zice că se afirmă o gardă pretoriană cu ideație fixă, imobilă, și piele iritabilă.

Să presupunem că, provincial, Clujul ar trece printr-o criză valorică în filozofie pe care, ce bine, Bucureștiul nu ar împărtăși-o, zburând sus, în sfere celeste, aureolate etern de lumina solară… Așa arată noua tendință filosofică românească ce se dorește dominantă și este încurajată la scenă deschisă de corifeii Școlii de la Păltiniș? Domnii Pleșu și Liiceanu au fost primiți curtenitor, nu o dată, în aula clujeană. De ce și-ar asmute cățeii, atunci, asupra amfitrionilor lor transilvani? Trebuie să fii tare înghesuit sufletește și moral ca să faci așa ceva…

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/02/15/provinciala-filosofia-intre-cluj-si-bucuresti/trackback/

RSS feed for comments on this post.

5 comentariiLasă un comentariu

  1. Stimate domnule Pecican,

    Am urmarit cu atentie “pseudo-dezbaterea” din jurul nou aparutului volum din colectia Academica a Humanitasului, unde veti gasi pe langa deja, cred si sper, clasicele si importantele comentarii la opera lui Heidegger semnate de Catalin Cioaba, Cristian Ciocan sau Cristian Ferencz, si volumele semnate de Virgil Ciomos, Sorin Lavric, Stefan Vianu si George Bondor, sau chiar recentul text semnat de domnul profesor Flonta, Darwin si dupa Darwin, pentru a pomeni doar cateva exemple, in care autorii abordeaza pertinent alt tip de idei si probleme. Spun insa “pseudo-dezbatere” pentru ca vorbim in primul rand de o discutie absolut libera postata pe un blog personal si in al doilea rand vorbim de un text inteles drept, cum ati marturisit chiar dumneavoastra, “o reflecție liberă, sinceră și dezinhibată cu privire la mersul înainte al eforturilor filosofiei tinere românești”. Sunt perfect de acord cu dumneavoastra. Niciodata nu cred ca aceasta libertate va fi indeajuns de libera, intotdeauna ea va putea sa se exprime in fel si chip. “Nemultumirea” mea de pilda si acesta este al treilea motiv pentru care prefer sa vorbesc de o pseudo-dezbatere, fara a nega insa pozitivitatea din principiu a unei discutii de acest fel, si cred ca si cea a semnatarului anonim, ale carui tactici de punere la incercare a cuiva le dezabrob total, vine din faptul ca ati fi putut poate sa scrieti in calitate de cititor si consumator de texte filozofice si o opinie sa spunem la obiect, sau la subiect, depinde cum doriti. Mai exact, ce anume ati inteles dumneavoastra din textul lui Bogdan Minca, ce anume credeti ca incearca sa clarifice sau oricum de ce credeti ca textul merita sau nu sa fie citit chiar infruntand dificultatea lui tehnica. Lucrul asta nu l-am simtit si cumva il regret avand in vedere faptul ca textul in cauza este intr-adevar greu dar nu doar datorita scriiturii autorului care ar putea fi probabil amendata, ci mai degraba datorita problemei pe care o abordeaza. Este cunoscut faptul ca gandirea tarzie a lui Heidegger este una complexa si dificila; de aceea orice incercare suficient de incapatanata si abila filozofic in dorinta ei de a intelege ceva din aceasta gandire, care si a lasat amprenta pe mai toate domeniile importante ale stiintelor umane, este absolut bine-venita, mai ales atunci cand este prima de acest fel si atunci cand ea apare intr-o limba precum cea romana. Sunt din nou perfect de acord cu dumneavoastra ca a fi primul nu inseamna automat a fi cel mai bun, dar deocamdata nu avem posibilitatea unei comparatii si oricum nu cred ca autorul ar fi dorit sa intre intr-o astfel de comparatie atat de devreme si atat de neinsemnata in fond. Pe de alta parte nu pot sa nu observ ca in raspunsurile pe care le-ati dat anonimului I.M exista mai multe afirmatii, mai ales in partea a V-a, cu care nu sunt deloc de acord si care merita, cred, lamurite.
    In primul rand, afirmatia, cum ca un anumit grup agregat din jurul lui Gabriel Liiceanu nu ar face altceva decat “ a traduce asiduu și a comenta din mers opera unui singur gânditor – socotit major, al contemporaneității – și însoțit, mai inconsistent, editorial vorbind, de prezența unor traduceri din Husserl, Wittgenstein și alți gânditori contemporani”, este partial corecta dar complet inexacta. Daca aveti in vedere un grup ezoteric cu intentii suspecte care se strange in jurul lui x sau y atunci afirmatia dumneavoastra e straina de realitatea “damboviteana”, cum spuneti dumneavoastra cu un ton, imi pare, usor sarcastic. Exista intr-adevar un grup din care fac parte unii din cei pomeniti mai sus si altii care s-au “agregat” in jurul unei idei si al unui interes comun, ideea ca in Romania se poate face filozofie de cea mai buna calitate chiar si atunci cand acest lucru pare a se rezuma la un “simplu comentariu” si interesul in jurul fenomenologiei ca tendinta in filozofia contemporana. Ca acest grup s-a format in jurul lui Gabriel Liiceanu tine mai mult de intamplarea extrem de fericita pentru noi toti, cei care iubim filozofia, sper, ca in acest spatiu romanesc cineva a avut inainte de noi interesul pentru acest domeniu, a contribuit prin propriile resurse la acest ideal, si cred ca a facut-o la cel mai inalt nivel asa cum sunt si altii de altfel in domeniile lor, iar mai apoi l-a oferit drept mostenire celor care au urmat. In plus el continua sa-l sustina si astazi prin aparitia colectiei Academica al carei motto este cat se poate de explicit si onest, la al carui deziderat poate adera oricine (citez de pe prima coperta a cartii lui Bogdan Minca): “Colectia Academica , in noua ei forma, reprezinta un proiect realizat cu ajutorul elitei culturale din tara noastra. Prin el, Humanitas omagiaza tot ce e efort onest de cunoastere si investigatie originala in stiintele umaniste”. . Cred ca acest motto spune tot. Nu simt momentan nevoia sa il comentez sau clarific. Iar ca o simpla completare Humanitas are in vedere, au aparut deja 2 volume, publicarea celor mai importante opere ale lui Husserl, nu stiu daca nu cumva si din Wittgenstein.
    In al doilea rand, vorbiti de anii 80 in care tinerii de la istorie si filozofie se intalneau pentru a discuta ideile. Lucrul acesta a ramas neschimbat, de cateva luni tocmai s-a incheiat cu succes cel de-al 7 lea colocviu national organizat de SRF si CSF, Fenomenologie si etica. Bineinteles ca ati putea spune ca are doar un specific fenomenologic, dar cei despre care vorbim cu asta sunt preocupati desi o conferinta despre fenomenologie si etica ataca unele dintre problemele cele mai actuale care au in vedere si domenii non-fenomenologice. Aici totul tine de cat anume vrem si putem sa fim deschisi. La astfel de intalniri participa tineri cercetatori din toata tara, cu cele mai diverse propuneri.
    In al treilea rand, anumite atitudini de superioritate ale unora sau altora, cu care eu cel putin nu sunt deloc de acord tocmai datorita reusitelor si bunei intelegeri intre cercetatorii de care va povestesc, arata asa cum spuneti si dumneavoastra o “intampinare joasa” si anonima, literal vorbind. Cu toate acestea nu pot sa fiu de acord cu dumneavoastra sau cu, din nou, ironia si parca o anumita tendinta rautacioasa de categorisire generala. Acel anonim comentator de pe blogul dumneavoastra nu trebuie sa fie masura si scala de la care si la care va raportati atunci cand aveti in vedere “filozofia damboviteana”, cu atat mai mult cu cat un astfel de anonim pare a fi si un mare iubitor de scenarii mediocre de genul “umil cititor a 30 de volume din Heidegger”… Sa fim seriosi. In aceste conditii nu ma pot abtine sa nu va adresez aceasta intrebare: de ce simtiti nevoia de categorisire rapida si irevocabila a unui presupus grup despre care poate nu stiti atat de multe lucruri, mai mult, de ce simtiti nevoia de a trasa o linie ferma si de nesters intre Bucuresti si Cluj. Intotdeauna astfel de categorisiri mi se par complet nefericite si neproductive ca sa nu spun ca exprima cumva si o anumita frustare, indoielnica si ea.
    In al patrulea rand si ultimul, Nu!, noua tendinta filozofica romaneasca nu arata asa pentru simplu fapt ca ea nu arata nici “damboviteana” si nici “clujeana” sau “ieseana” sau x. Vedeti, tipul asta de categorisire face tocmai lucrul pe care ne straduim din rasputeri sa-l evitam, si anume sa desparta. Noua tendinta filozofica, daca se poate vorbi de una, arata asa cum cred cu tarie ca o exprima foarte limpede mottoul de care v-am povestit, pe care il cititi chiar acum daca aveti cartea lui Bogdan Minca in mana, in speta onestitate si originalitate atat cat poate fi ea in spatiul nostru cultural si, eu cred, ca ea este din plin si una si alta, exemple cred ca aveti si dumneavoastra. Repet, nimeni nu isi asmute cainii, sintagma de altfel jignitoare din partea unui impaciuitor ca dumneavoastra, impotriva nimanui. Intotdeauna astfel de consideratii sterile nu au adus vreodata niciun beneficiu intelectualului, si cu atat mai putin celui roman.
    PS astept cu sincer interes din partea dumneavoastra, chiar daca nu sunteti un specialist in Heidegger, un scurt text despre cartea Lui Bogdan Minca, Scufundatorii din Delos, Heidegger si primii filozofi.

    Cu stima
    Cristian Mladin

    • Stimate Domnule Mladin,

      V-a luat ceva timp, probabil, până să așterneți comentariul dvs. la cea mai recentă postare de pe acest blog. Vă mulțumesc pentru răgazul de timp petrecut în preajma atâtor vorbe adunate aici din toate părțile, și mai bune, și mai rele, ca și pentru efortul de a scrie un text cumpănit, care disociază atent îndre „da”-uri și „nu”-uri, fiind mai cu seamă politicos până la capăt (iertare pentru insistență, țin mult la acest aspect!). Aduceți în discuție multe nuanțe și chiar probleme noi, interesante, pentru care, vai, am nevoie iarăși de puțin timp și de spațiul unei postări. Vă rog deci să îmi îngăduiți un răgaz pentru aceasta fiindcă – dacă ați urmărit ultimele apariții de pe blogul meu – știți că mâine sunt angajat într-o călătorie la Bistrița. Orele nopții sunt acum înaintate, așa încât adaug doar că mă bucur că după infinite iritări – oare, realmente, scurtul meu text inițial era chiar atât de rău-voitor și de „destructiv”? -, am plăcerea de a găzdui pe blog prezența dvs. și, de ce nu, poate începutul unei discuții senine și adevărate referitoare la, cum să-i zic, „contenciosul heideggerian”. Cordial, pe curând! O.P.

      P.S. Constat, totuși, cu o urmă de regret față de acest început promițător, că și dvs. ați cedat ispitei conspirativiste, ascunzându-vă URL-ul. De parcă ar fi greu, mai ales în România, să deconspiri o adresă de la care ți se scrie… Oricum nu vă urmărea nimeni pentru remarcile dvs.

  2. „Christian Ferencz-Flatz”, imi cer scuze.

  3. Ma scuzati, despre ce URL vorbiti, nu am asa ceva. Va asigur cordial ca nu am cedat nici unei ispite conspirativiste… Nu vreti totusi, pentru un bun dialog, sa renuntati la tipul asta de abordare? Ar fi mai relaxant…

    • Înțeleg. De acord să lăsăm deoparte „chestiunile identitare”. Nu mi-o luați în nume de rău, m-am cam săturat de fantoșe, aș dori parteneri reali de discuție (desigur, numai dacă decidem să discutăm un pic serios, cum mi s-a părut că ați dori). Să ne relaxăm, de ce nu? Cordial, O.P.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: