MITUL SCUFUNDACULUI FILOSOFIC: Bogdan MINCĂ, Martin HEIDEGGER și filosofia greacă

Traducător și exeget al lui Heidegger din școala bucureșteană de fenomenologie din jurul lui Gabriel Liiceanu, cu masterat și doctorat nemțești, Bogdan Mincă își continuă eforturile benedictine de înțelegere personală și facilitare a înțelegerii noastre, a celorlalți, în perimetrul filosofiei heideggeriene.

Cartea recent apărută sub semnătura domnului Mincă, Scufundătorii din Delos. Heidegger și primii filozofi (București, Ed. Humanitas, 2010) elucidează încă din preambul misterul  vizitării presocraticilor via Germania: „… interpretările sale (= ale lui M. Heidegger, n. O.P.) la filozofii presocratici depășesc sfera studiilor de istorie a filozofiei, pentru a primi un rol de propulsor al filozofiei actuale înspre un nou început (subl. B.M.)” (p. 11). Nu este foarte clar, totuși, de ce am avea nevoie de un nou început. La urma urmei, ce mai rezervă întoarcerea eternă la primii pași ai filosofării, de care ne despart câteva mii de ani, înafară de garanția pășirii pe un drum bătătorit de renașterile succesive – cea carolingiană, cea ottoniană, apoi cea de la curtea familiei Medici, Iluminismul, Romantismul ș.a. – și, desigur, de bucuria de a da cu măturica pe urmele pașilor filosofului îndrăgit de la Freiburg? De ce am lua ca garantat acest traseu regresiv, când mai sunt și alte posibilități? Filosofii s-ar putea ocupa la fel de bine, dacă nu chiar mai cu folos, cine știe (unii chiar o fac, ca să fim sinceri cu noi înșine!) de continuare/ continuări/ continuitate? Pentru ce sunt începuturile mai prestigioase,odată ce pășim înafara logicii mitului? Iar dacă rămânem în interiorul ei, n-ar fi mai simplu și mai onest să ne declarăm mitografi, teologi, sacerdoți, istorici ai sacrului și expresiilor acestuia? De ce nu ne-am ocupa de sfârșit/ țel/ apocalipsă/ finalitate? Să fie destinul filosofiei să tot bată pragurile de început, ignorându-le pe cele din urmă? Premise, da, iar consecințe ba?

Va fi fiind, pesemne, o chestiune de temperament, de instinct, de… inteligență. (Exclud în mod decis mimetismul papagalicesc, cum i-ar putea atinge acesta tocmai pe filosofi?) Și totuși, și totuși: regresul către începuturi vădește un soi de istorism pe care nu mă voi obosi să îl combat, trimițând direct la faimoase pagini din K.R. Popper. Și încă unul circumscris etnic, lingvistic la un areal mitizat ca mare creator de civilizație și cultură, cum este cel helladic (unde e originalitate?!)…

Nu e oare o recădere în mitografie? Nu obligă la asta pânda necontenică a îndepărtatei filosofii grecești? De ce nu pășim mai departe, chiar și făcând un mic-mic pas, revenind la infinint, ca unii trași cu cheița, la aceleași reflexe? Gândirea a încetat să însemne o aventură pe cont propriu?

După ce evul mediu i-a citit pe greci prin intermediul traducerilor evreiești din… arabă, iată-ne ajunși în sec. al XXI-lea entuziasmați de posibilitatea de a-i redescoperi în hățișurile pădurii teutone. Desigur, luminișurile heideggeriene pot orbi vizitatorii dornici de revelații forestiere. Dar, oare, lectura grecilor nu ar merita să înceapă, în fine, și de la textele… grecești? Dl. Mincă nu doar că le frecventează, ci și predă greaca veche studenților de la Universitatea din București. Mă întreb însă dacă le predă chiar greaca veche sau o selecție… heideggeriană de termeni meniți să înlesnească apropierea de Heidegger, și nu de ei înșiși.

N-am îndoieli legate de erudiția, buna pregătire și probitatea științifică a autorului român. Nu există motive pentru a le avea. Sunt nesigur însă cu privire la îndrăzneala de a lua exercițiul gândirii dezinhibate pe cont propriu, uitând pentru o clipă de maeștrii de acasă și de cei din străinătate, de cei în viață și de cei trecuți în panteonul culturii universale. Oare ce s-ar întâmpla dacă tânăra filosofie românească s-ar ridica puțin din genunchi? Probabil nimic rău, înafară de faptul că n-ar mai publica, eventual, la Humanitas.

http://www.newbooks.ro/carti-noi/scufundatorii-din-delos-bogdan-minca_1959

Cuprinsul cărții și câteva pagini de la început, aici:

http://www.humanitas.ro/files/media/scufundatorii-din-delos.pdf

Fotografia reprezentându-l pe Bogdan Mincă alături de alți doi corifei ai grupului (Sorin Lavric la stânga și Liviu Bordaș la dreapta) a fost preluată de la adresa http://www.bcub.ro/continut/expozitii/galateca/6-12nov2010Humanitas/6-12dec2010Humanitas.php

Published in: on 5 februarie 2011 at 8:43 pm  Comments (22)  
Tags: , , , , , ,

Underground MOVIE: Proximity: Alexandru PECICAN

The adventure of underground Romanian movie has a longer history that it seems. Alexandru Pecican and myself, some other names – like Ioan Pleș, Emanuel Țeț, Romulus Budiu, George Sabău, Călin Man, Florin Hornoiu, I.T. Morar alias Biju, Mircea Mihăieș, Valentin Constantin, Ioan Galea, Sergiu Onaga -, we are part of it. Whenever I hear people saying that before 1989 nothing was possible for the anonymous promotors of art I say it is not true. Anytime I hear about a so called absence of the civil society in Ceaușescu s communist Romania, I say that such a sentence cannot be confirmed.

Working in a small studio hosted by the Școala Populară de Artă (Popular School of Art) from Arad, the city neighbouring the Hungarian border of Romania – the name of it was changed from Atelier 16 to Kinemaikon -, the creative group leaded by G. Sabău made a number of experimental movies, working with Russian cameras on 16 millimeters and having as target to make artistical research on the nature of movie language.

The artists were teenagers and youngsters, mainly, from 17 to 25 years, exception being G. Sabău himself, the teatcher and the theorist of those experiments. Everybody was provided with tools and materials, immediately after proving he/ she had an idea or a project oriented towards freeding the movie art from its dependence from writing, painting, poetry, opera, fotography, whatever other influence…

Alexandru Pecican became a member of the group around 1978 – 1979. His short productions became part of the „official” selection of the group, almost instantly. Now he is a free lancer stage director and a well-known painter, producing mainly book covers and book illustrations, but also Byzantine icons and new media short movies.

I have the privilege to receive his approval to post here some of the links tracking towards his movies, posted on youtube.

 

   

 

Exercițiu subliminal (1979):
 

 

http://www.youtube.com/watch?v=AfXboPE9eNQ&feature=related   

Fragmentariu:

http://www.youtube.com/watch?v=18pgAiknMnw   

 

 

Fereastră deschisă spre leu rănit în savana de foc a uitării (1984):

http://www.youtube.com/watch?v=dQ7rKVgdJfs   

 

Copyright movies: Alexandru Pecican

Cover & book illustration portrait: Andrada Damianovskaia 

 

http://www.kinema-ikon.net/