NOI TENTATIVE SUBMARINE ÎN MARGINEA SCUFUNDĂCIEI FILOSOFICE. III: HEIDEGGER, PARCAREA OBLIGATORIE

Dl. I.M. îmi detaliază nemulțumirile domniei sale în legătură cu întrebările mele. Ba, mai mult, mă gratulează și cu răspunsuri confecționate din seminarii, cursuri și lecturi personale. Astfel, la nedumerirea mea „De ce am avea nevoie de un nou început?” I.M. îmi reamintește – fără să o specifice – lectura lui Nietzsche (ați mâncat un „e”, iar eu, pentru a nu vă deforma gândirea, m-am rezumat să vă așez în text numai diacriticele) din Nașterea tragediei, după care Socrate a dat o lovitură mortală zorilor aureolați ai filosofiei etc. Să presupunem că Nietzsche avea dreptate. De unde și până unde însă singura cale – Calea prin excelență – de relansare a filosofiei, astăzi, ar fi „interogarea primului început, inaugural al Gîndirii occidentale”? De ce nu s-ar putea începe din altă parte? Ba chiar dintr-un loc nefrecventat până astăzi, ori considerat neglijabil, marginal?

În loc să conceadă că, măcar în principiu, întrebarea aceasta e legitimă, I.M. proclamă că „Acesta este una din temele majore ale gîndirii heideggeriene după Kehre”. Minunat. Nu mai trebuie decât să credem în argumentul autorității (Dacă însuși Kehre o cere!…) și să credem – ca și autorul și adepții lui – că numai și numai Heidegger poate relansa gândirea filosofică actuală. Și nu oricare Heidegger, ci numai cel din „a doua perioadă a gîndirii sale”. Cea de după adeziunea la nazism a rectorului german? A doua din câte? (Fiindcă nu toată lumea este de acord cu privire la etapele gândirii filosofului german.) Puțină precizie în ce privește propriul său gând nu i-ar fi stricat lui I.M.

Comentatorul postării mele adaugă în favoarea cărții și o pledoarie din perspectiva -tradițional românească, nițel cam provincială – ce spune despre o carte că e cea mai bună fiindcă alta nu avem pe tema dată sau fiindcă e cea mai recent apărută, pe moment. „… Cartea apărută este o introducere în a doua fază a gîndirii sale”.

Mă rog, după cum au putut observa cei care nu s-au pripit citindu-mi postarea, este limpede că întrebările mele nu se refereau la subminarea unor asemenea merite „istorice”. Cei care vor să le sublinieze, rezonând chiar și la substanța demersului, sunt liberi să scrie recenziile specializate de care cred că merită să beneficieze contribuția dlui Mincă. Cine îi poate opri să o facă?

Rămâne, așadar, întrebarea mea dinainte, dacă la greci putem ajunge doar prin Heidegger. Se pare însă că nu; cel puțin după I.M. Iată, mai întâi trebuie să trecem prin Nietzsche, iar înainte de Heidegger avem nevoie de o lectură atentă a lui Kehre. Intermedieri peste intermedieri. Ahile și broasca țestoasă nu dau semne de cumințire, alergând tot mai aproape-departe de linia sosirii…

Marii „paznici ai filosofiei” – cum ar zice comilitonul lui I.M. și B. Mincă, dl. Liviu Bordaș – se dovedesc iritabili foarte, când vine vorba despre întrebări neconvenabile lor și perspectivei pe care se plasează. Rămâne că exegeza lui Bogdan Mincă a fost scrisă pentru cei câțiva heideggerieni din România și pentru snobii care vor să îi urmeze, lăudându-le necondiționat maestrul de gândire (vorbesc tot de Heidegger, să fie clar). Dacă nu se întâmplă așa, atunci cititorul eretic trebuie minimizat, lapidat simbolic, compromis, pe cât posibil, din punct de vedere intelectual. Chiar așa, domnilor!

Dar să nu închei acest episod al suitei răspunsurilor solicitate mie, direct sau indirect, într-un ton descendent. Iată că noul cititor al blogului meu ne dăruiește și o știre în premieră, pe care o salut ca atare: „Știu că această lucrare s-a construit împreună cu o traducere, în curs de apariție, a dificilelor Conferințe heideggeriene din a doua perioadă a gîndirii sale”. Persistă, totuși, o nedumerire: de ce, dacă există o dependență între text și comentariile lui Bogdan Mincă, nu s-a putut aștepta pentru a se lansa împreună cele două volume? Managementul, bată-l vina!

Să trecem însă, împreună cu I.M., mai departe…

Published in: on 13 Februarie 2011 at 5:59 pm  Comments (2)  
Tags: , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/02/13/noi-tentative-submarine-in-marginea-scufundaciei-filosofice-iii-heidegger-parcarea-obligatorie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

2 comentariiLasă un comentariu

  1. Domnule profesor,

    Sint student la filozofie si am urmarit cu interes aceasta polemica. V-as fi indatorat daca mi-ati da citeva referinte bibliografice si detalii despre exegetul heideggerian Kehre pe care l-ati pomenit in textul dv.

    Cu stima,
    Inocentiu Paraschiv

    • Stimate Domnule Paraschiv,

      Vă mulțumesc pentru delicata – și, totodată, politicoasa (lucru rarissim, s-ar zice!) – atenționare asupra erorii în care mă aflam. Deh, vorba lui Arghezi, în graba condeiului, multe ajung pe hârtie. Evident, nu este vorba despre un exeget, ci despre un concept (folosit și în împărțirea pe etape a gândirii heideggeriene): „die Kehre”. Veți găsi pe internet și în bibliografia specializată destule referințe la primul și al doilea Heidegger, la „cotitura” survenită în gândirea lui după Sein und Zeit (A fi și timp? Fire și timp? Firea și Timpul? Ființare și Temporalitate? Ființă și curgere temporală? etc.) și de importanța îndoielii în acest context. Alții vorbesc despre Heidegger cel timpuriu, H. la Marburg, H. la Freiburg, H. după război etc. etc. etc.
      Nu vă mirați însă de eroarea mea, pentru care prezint aici scuzele de rigoare și pe care nu am să o corectez nici în textul postat, ca dovadă de bună credință (spre a se ști exact despre ce vorbim aici). Nu cred că am lăsat nimănui impresia că aș fi unul dintre admiratorii lui Heidegger; necum un bun cunoscător al acestui gânditor. Rândurile mele – și cele prezente în postările de pe acest blog, și cele din comentarii – reprezintă gândurile unui cititor de filosofie care nu se dorește filosof, dar care așteaptă de la filosofie nu doar tehnicisme (și transplanturi directe, sub nivelul asezonărilor cantemiriene, de tipul Seiende șcl.), ci și comunicarea unui gând mai profund care să ajungă dincolo de cei – să zicem – „cincisprezece inițiați”. Pentru asta sper, desigur, că ea nu rămâne comunicare oraculară, ochi întorși peste cap, bolboroseală incomprehensivă (O fi de vină, în legătură cu această așteptare a mea, crezul lui D.D. Roșca după care poți fi profund în filosofie fără asfixiere prin neologistică?). Una e să faci din „hypothesis„ ipoteză și alta să pui în paranteză cuvântul pentru care limba germană are, iar româna nu are resurse (deși, poate, e doar o problemă a traducătorilor de până astăzi). Iată și sursa erorilor de tipul celei pe care tocmai ați constatat-o. Căderea în implanturi rebarbative. Le putem „scana”, „daunloda”, „apgrada” etc., dar, în fond, ca și aceste intruziuni anglosaxone datorate presiunii informaticii explozive și erei Microsoft-Google (era Bill Gates, pentru alții), și cele venind din Heidegger sau oricare gânditor ce ne obligă să devenim, volens-nolens, atunci când vorbim, niște „prețioase ridicole” (expresia domnului Jean-Baptiste Poquelin, zis Moliere).
      Dvs. ce credeți: limba română va deveni o combinație de știință Bill Gates cu gândire tip Heidegger? Mă interesează, realmente, răspunsul dvs.
      Colegial, O.P.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: