Proză: Iulian DĂMĂCUȘ: În vara aceasta se poartă alba-neagra

Întrucât în ţara noastră bogată şi mai ales frumoasă totul merge bine, dar cetăţenii – cei care nu au părăsit-o încă –,  obişnuiţi tot mai mult cu circul au cam început să se plictisească, şi cum până la alegeri mai e ceva timp (puţin pentru unii, mult, prea mult pentru alţii), opoziţia s-a gândit să agite niţel masele ale(r)gătoare şi să facă o repetiţie la varianta optimistă a  viitoarelor alegeri. Şi aşa s-au trezit la putere înainte ca opoziţia să se dezmeticească! Masele largi dar rare… s-au oprit brusc din marşul spre lumea promisă mai albă, mai uscată (vara asta se poară albul, prin care fosta putere se distinge de actuala –negrul – printr-o linioară când de unire când de despărţire)…

Văzându-se în şa, băieţii au devenit romantici. Cum adică?! Aşa!, cum scrie Pessoa în însemnarea 54 (Cartea neliniştirii, Humanitas, 2009), despre ,,tipul omului fatal’’ existent în visurile oamenilor obişnuiţi, romantismul nefiind altceva decât ,,domeniul cotidian al fiecăruia dintre noi, dar întors pe dos’’ pentru că ,,fiecare dintre noi visează în secretul sufletului, la realizarea unui mare imperialism propriu, avându-i în subordinea lui pe toţi bărbaţii, avându-le supuse lui pe toate femeile, adorat de toate popoarele’’… Aşadar visul s-a concretizat în acte justiţiare, în declaraţii în care masele erau motivul (paravanul) acţiunilor, iar replicile obraznice voiau să însemne indignarea proletară împotriva etc. şi etc…. – Iată, – au exclamat atunci, vrăjite, masele –  ăştia bărbaţi! Nici n-au zis c-au şi făcut! Mai merită cheltuiţi banii pe alegeri, referendum? Votul nostru va fi un carton alb sau unul negru, dar cum soarele de iulie decolorează atât de repede şi de eficient, cine ştie ce se va găsi/număra în urne?!…

            Apoi mai trece puţin şi romanticii vor lua cu asalt ce-a mai rămas. Chiar, ce-a mai rămas?

 Fernando Pessoa era nemulţumit că nimeni n-a formulat împotriva romantismului ceea ce el consideră principala acuzaţie: ,,aceea că el reprezintă adevărul interior al naturii umane’’ şi că ,,excesele lui, postùrile lui ridicole, multiplele lui posibilităţi de a emoţiona şi seduce vin din faptul că el este figurarea exterioară a celei mai interioare şi mai concrete realităţi sufleteşti’’.

Urmează iarna când crinii şi trandafirii vor fi o dulce amintire. Caii băieţilor aflaţi în şa vor necheza cerând ovăz, dar ovăzul va fi puţin (vezi vara secetoasă, greaua moştenire…). Câţi dintre visători îşi vor păstra ,, destulă luciditate cât să poată şi să râdă de posibilitatea (…) de a visa în acest fel? se întreba Pessoa.

Published in: on 11 Iulie 2012 at 9:41 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/07/11/proza-iulian-damacus-in-vara-aceasta-se-poarta-alba-neagra/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: