Proză: Leon Iosif GRAPINI: Între două limanuri (1)

Lui V. Voiculescu

 

Singurul loc unde putea să se aciueze era casa tainică, ascunsă de salcâmi, într-o margine a mahalalei, pe strada pietruită, plină de lume pestriţă, veselă şi gălăgioasă, ce frecventa cârciumile multe, soioase, doldora de muşterii, de voie bună şi de băutură ieftină. S-a apropiat de poarta înaltă, ce masca ograda şi chiliile mici, rânduite una lângă alta, pe trei laturi, a pătruns prin portiţa decupată în jumătatea stângă a porţii, păşind nehotărâtă, speriată şi umilă pe pavajul curţii şi îndreptându-se spre odăiţa unde nu cu multă vreme în urmă, în aceeaşi zi, a petrecut aproape un ceas la prietena sa, fostă şi ea dădacă, pe care a întâlnit-o, după ani de zile, în parcul mare al oraşului, în cele mai deznădăjduite momente ale vieţii sale. Amica sa a primit-o cu braţele deschise, încântată să o revadă, Nu te necăji, ai făcut ceea ce trebuia să faci, într-una din zile tot ajungeai pe drumuri, alungată de stăpâna geloasă, aşa cum am fost şi eu dată afară, o să vezi că va fi bine, vino de intră, mă bucur că te-ai decis să vii aici, deseară vorbesc cu patroana şi-ţi va da camera slobodă, aflată lângă a mea.

Aşa s-a şi întâmplat, a rămas la prietena ei, ca a doua zi să se instaleze în odăiţa neocupată din stânga, perete în perete cu cea în care şi-a petrecut, în chinuri şi tristeţe, noaptea. E o încăpere curată, zugrăvită proaspăt, cu un singur pat din lemn lăcuit, acoperit cu o saltea groasă şi cu aşternuturi albe şi scrobite, o masă cu două scaune, o servantă cu sertare pentru lenjerie şi podoabe femeieşti, un dulap de haine, un cuier-pom, o noptieră pe care odihneşte o lampă cu gaz, un lavabou, o oglindă mare pe perete şi o sobă cu petrol.

La ora zece dimineaţa, conform obiceiului, a fost primită de patroană în odăile ei marcate de un lux îndoielnic, dispuse la etajul clădirii principale, a întâmpinat-o o doamnă nu prea înaltă, grasă, îmbrăcată într-o rochie de satin roşu, al cărei corsaj îi aduna şi îi înălţa sânii mari şi umflaţi ca nişte pepeni, dezgolindu-i pe jumătate, cu o faţă rotundă şi bucălată, boită şi pudrată din belşug, a cărei expresie curtenitoare şi vulgară, totodată, era evidenţiată de ochii languroşi, umbriţi de gene negre şi lungi, false, şi de buzele-i cărnoase şi lascive, rujate gros în aceeaşi culoare cu rochia, părul buclat şi cârlionţat era acoperit de o pălărie cu boruri largi, împestriţată cu pene multicolore care, împreună cu şiragurile de mărgele roşii, albe şi verzi, revărsate pe piept, cu brăţările metalice, multe la număr, ce-i înlănţuiau braţele până la cot, şi cu inelele adunate ciopor pe degetele de la ambele mâini, îi întregeau figura şi statura de codoaşă. După ce a măsurat-o cu privirea din cap până în picioare, cântărindu-i fiecare părticică a corpului, i-a spus zâmbind cu nedisimulată tristeţe, Te văd nevinovată şi neprihănită, dacă te-ai hotărât să faci asta, te accept, teama de pe chipul tău şi mărgelele apoase din ochi îmi spun că ai luat o decizie la disperare, mai ai timp de gândire până deseară, la ora opt, dacă te învoieşti, o retractare ulterioară nu mai îngădui, şi nu uita, nevinovate şi neprihănite am fost toate până într-un punct, mai greu e începutul, pe urmă timpul le rezolvă pe toate, du-te, aştept răspunsul tău definitiv, şi mai e ceva, jumătate din câştig îmi aparţine, chiar şi aşa poţi face avere cu trupul tău de vestală, nu depinde decât de tine, de clienţii tăi, de numărul şi de felul lor, frumoasă cum te văd dacă mai eşti şi isteaţă în câţiva ani îţi poţi pune pe picioare propria ta afacere, celelalte reguli şi amănunte despre acest aşezământ le vei afla de la amica ta.

A acceptat, ce era să facă, ajunsă pe drumuri, a nimănui, fără o leţcaie în buzunar, fără alternativă de subzistenţă, altă hotărâre mai potrivită nu putea lua. În seara aceleiaşi zile, prietena a venit în camera ei, aducând cina, ouă fierte, mezeluri, şerbet, pâine şi bomboane, au sporovăit până noaptea târziu. Când a aflat că e fecioară, tânăra deja versată în această meserie veche de când lumea şi-a dat cu palma peste gură, mirându-se, Cum, la anii tăi, douăzeci şi cinci, nu ai cunoscut niciun bărbat, dă-mi voie să-ţi spun, draga mea, ca nursă ai scăpat ca prin urechile acului, practic, nu există dădacă tânără să nu fie atrasă în mreje de stăpânii hrăpăreţi, dacă nu ţine cu zăhărelul, e siluită, aşa cum am păţit eu, apoi, aruncată din casă ca o cârpă, nu-i nimic, începutul va fi greu pentru tine, mai ales primul contact, dar iată ce-ţi propun, am un client până-n treizeci de ani, frumos, manierat şi delicat, e căsătorit şi se poartă cu fetele de teapa noastră ca şi cu propria-i soţie, o să-l rog să fie primul tău bărbat, e nevoie de atenţie şi delicateţe deoarece dezvirginarea te marchează pentru multă vreme, ceea ce poate dăuna profesiei, când va veni la mine o să stau de vorbă cu el, va accepta fără doar şi poate, când dau masculii orgolioşi peste o fecioară li se aprind ochii asemenea vânătorilor când ochesc sălbăticiunea plăpândă şi neajutorată, se şi văd cu trofeul îmbogăţindu-le colecţia, numai să nu te sperii, să cooperezi, să-i accepţi şi să-i întorci gesturile şi mângâierile, un lucru e sfânt, şi ţine-l minte, niciodată, dar niciodată să nu-l laşi pe client să te sărute pe gură, să-ţi frământe buzele cu ale lui, locuri de sărutat avem multe pe trup, cu duiumul, că, dacă faci asta, te poţi pierde cu firea, te poţi îndrăgosti, or, în slujba noastră, iubirea e stavilă de netrecut, până va sosi acest tânăr domn vei trăi din ce câştig eu, cum la stăpânii tăi nu te poţi întoarce îţi voi dărui din garderoba mea. A ascultat-o încremenită, cu gândul aiurea, la vremurile ei bune, liniştite şi binecuvântate de nursă implicată, fidelă şi apreciată, imagini peste care se înverşunau altele, bărbaţi ce o posedau împotriva voinţei sale, scene erotice, obscene, ce-i stârneau repulsia şi greaţa. Prietena îi mângâia părul şi faţa, ştergându-i lacrimile ce nu conteneau, Te înţeleg, dar, în cele din urmă, va fi bine, o să vezi, ai încredere în spusele mele, îţi voi fi alături, cu toată bunăvoinţa şi dragostea mea.

Şi s-a ţinut de cuvânt, prietena nu numai că i-a dăruit rochii, jupoane, pălării, ciorapi şi pantofi, e drept, cele mai simple şi mai puţin stridente piese, alegerea a aparţinut novicei, neobişnuită cu vestimentaţia de cocotă, ci i-a împărtăşit şi din mâncarea, şi din câştigul ei, plătindu-i patroanei şi datoria sa, cota parte ce i se cuvenea ca proprietară a stabilimentului şi deţinătoare unică a afacerii. S-a întâmplat astfel, întrucât o lună nu a fost în stare să accepte niciun client, împotrivirea se datora sieşi, nicidecum acelui tânăr care a încercat să o defloreze. După câteva zile, clientul şi-a făcut apariţia, s-a purtat cu delicateţe, dar şi cu insistenţă, o asemenea pradă nu putea să-i scape, şi totuşi i-a scăpat. Ea, după ce a vărsat lacrimi amare, timp în care el încerca plin de înţelegere şi compasiune s-o aline, s-a lăsat purtată de val, a gustat din paharul de şampanie adusă de tânărul domn, s-a dedat dezmierdărilor şi mângâierilor acestuia, s-a lăsat dezbrăcată cu încetineală, deşi acceptările şi delăsările i se poticneau mai mereu de retrageri şi refuzuri, într-un final s-a trezit întinsă goală pe salteaua moale, cu trupul lui viguros deasupra, simţindu-i fiecare părticică lipicioasă şi caldă, buzele lui fierbinţi, ce desenau flori pe pielea ei albă şi delicată, o înfiorau, trezind în ea porniri necunoscute, l-a înlănţuit cu braţele, ferindu-şi faţa înroşită de ruşine amestecată cu plăcere, dar când a pătruns-o, simţindu-l doar pe jumătate, a scos un ţipăt sfâşietor, de sălbăticiune rănită, s-a arcuit deodată împingându-l şi aruncându-l din pat pe duşumeaua odăii, s-a retras într-un colţ, ghemuindu-se ca o pisică încolţită, plângând cu sughiţuri şi icnituri ce l-au speriat pe înfocatul mascul. Poate data viitoare, i-a zis acesta înţelegător, în timp ce se îmbrăca în zarea lunii ce curgea prin ferestruica uşii. Dar şi data următoare s-a întâmplat la fel, cu toate că i-a promis prietenei sale că nu se va mai răzvrăti, că-şi va accepta clientul şi destinul nu a fost în stare să meargă până la capăt, a doua oară profitorul nu s-a dovedit la fel de fin şi de mărinimos, după ce şi-a epuizat arsenalul de vorbe şi de gesturi suave şi prietenoase, a încercat s-o aibă împotriva voinţei sale, răstignind-o pe pat, un trofeu ca acesta e rar, gândea el, numai că ea avea puteri nebănuite, izvorâte dintr-o dorinţă nemărginită de a rămâne neprihănită până îl va cunoaşte pe bărbatul visat. Vei regreta amarnic, i-a şuierat el printre dinţi, rănit în orgoliul propriu, ieşind şi trântind în urma sa uşa chiliei. În scurtă vreme şi-a făcut apariţia prietena, Îmi pare rău pentru tine, i-a spus aceasta cu voce uşor iritată, te-am înţeles, cred, suficient, am încercat să-ţi fac viaţa cât mai plăcută cu putinţă, să te ajut, dar, crede-mă, şi glasul fetei a căpătat inflexiuni duioase, aşa nu mai pot nici eu, ca să suport cheltuielile pentru amândouă e deja împovărător pentru mine, altă soluţie nu ai, decât să accepţi, odată ce i-ai promis patroanei că eşti de acord cu condiţiile sale şi te-ai pus în slujba ei, nu mai poţi da îndărăt, e periculos pentru tine, dacă fugi, te va urmări cu oamenii săi de încredere, nişte zdrahoni, după ce-şi vor face plăcerile cu tine îţi vor tăia gâtul şi-ţi vor ascunde leşul, au mai fost cazuri, îţi spun ce am auzit şi eu, oricum, în seama mea, a câştigului şi a bunăvoinţei mele nu te mai poţi lăsa, abia de trăiesc de pe o zi pe alta, clientul refuzat mi-a spus că nu te mai doreşte, deşi cei de teapa lui luptă până la victoria finală el s-a dat bătut după numai două bătălii, probabil nu-l cunosc destul de bine, aşa că pe primul care te vizitează va trebui să-l accepţi, altă soluţie, repet, nu ai.

La două zile a intrat în tagma femeilor. Întinsă pe pat, vlăguită, stoarsă de lacrimi şi de puteri, chinuită de durerile încă prezente în corpul siluit, încerca să uite coşmarul de peste noapte. Prima ei întâlnire deplină cu un bărbat, pe care nu o dată a visat-o consumându-se pe un pat de frunze aurii, în bătaia caldă a unui soare molatic, de toamnă, sau pe un pled întins pe iarba primăvăratică a unui mal, în susurul blând al apei, s-a dovedit a fi cel mai urât vis, încă mai simţea trupul libidinos, înfăşurat în cercuri de grăsime, fierbinte şi asudat ca o oală luată de pe foc şi pusă la rece al bărbatului bondoc, chel, cu ochii mici, de şoarece, şi cu gura aproape ştirbă, duhnind a rom şi a tutun. Tânărul domn a avut dreptate în ce o priveşte, şi-a regretat refuzul din cele două rânduri când putea să-şi dăruiască tinereţea unui om plăcut la trup, la înfăţişare şi la vorbă, dar, dacă nu a avut parte de el, în timpul supliciului a încercat să-şi imagineze că tânărul era persoana ce-i frământa şi-i răscolea trupul, şi nu piticania borţoasă şi puturoasă ca o buturugă putregăită.

În cele două luni scurse de la intrarea ei în acest loc rău famat, nu a părăsit o clipă clădirea, a rămas în odaia ei, şi-a vizitat prietena, a străbătut curtea doar în drumurile către apartamentul proprietăresei spre a-şi achita datoriile, ferindu-se de ochii celorlalte dame aflate cu chirie în odăiţele stabilimentului, măsura în diagonală, cu paşi repezi, curtea pietruită, nu înainte de a se asigura că nu e lume afară sau că e cât mai puţină, nu s-a obişnuit cu noua ei condiţie. Bani, raportaţi la pretenţiile şi la cheltuielile ei, putea spune că are gârlă, o parte din câştig a dat-o prietenei sale, deşi aceasta refuza de fiecare dată să primească paralele ea lăsa datoria pe micuţa noptieră. Într-una din zile a rugat-o să-i cumpere o rochie aşa şi aşa, o pălărie micuţă, cu voaletă, şi o pereche de pantofi noi, dacă va fi să iasă vreodată în oraş să-şi poată ascunde identitatea, ruşinea de a presta o astfel de muncă încă îi măcina sufletul. Nu o dată prietena a invitat-o în urbe, la un film, la teatru, la o plimbare, chiar la operă, Arta şi relaxarea e pentru toată lumea, ce, crezi că sclifositele alea din înalta societate sunt mai vrednice decât noi, pe saltea se tăvălesc tot ca nişte căţele în călduri, când pot îşi înşeală soţii cu servitorii noduroşi aduşi în casă de la talpa satului, şi, în intimitate, două câte două, tot despre bărbaţi şi despre mădularul lor şuşotesc. Dar a refuzat să iasă, încă nu s-a putut obişnui cu noul ei statut, se considera o otreapă, o scursoare, o landră, o târfă. Lasă, o încuraja amica, toate femeile sunt târfe în pat, cu soţul, cu amantul sau cu oricare alt necunoscut, când sunt despuiate şi sub imboldul instinctului animalic din ele nu se cheamă că sunt doamne, ci prostituate, că, în definitiv, se dedau la prostiile cele mai dulci şi mai râvnite din lume. Şi râdea cu gura-i frumoasă până la urechi, dezvelindu-şi dantura albă şi sănătoasă.

În ultima lună s-au perindat prin odaia, patul şi braţele ei câteva zeci de clienţi, bărbaţi în floarea vârstei, căsătoriţi, ce căutau mierea plăcerii în trupul altei femei, bătrâni ai căror babe nu se puteau deda la satisfacerea jinduirii lor senile sau rămaşi singuri la bătrâneţe, tineri căsătoriţi dornici de diversitate sau burlaci ale căror convingeri despre mariaj nu erau în pas cu dogmele creştine şi cu regulile societăţii, chiar şi copilandri aduşi de taţi fără prejudecăţi spre a-i învăţa această artă, cea mai răspândită şi mai apreciată, cu toţii înalţi sau scunzi, graşi sau slabi, frumoşi sau urâţi, molâi sau aprigi, versaţi sau novici, leneşi sau activi, atenţi şi viguroşi sau indiferenţi şi nevolnici, cai de cursă lungă, mârţoage gata să-şi dea duhul sau mânji nărăvaşi, dar grabnic ostoiţi, care, cum, după vârstă, fire, experienţă şi educaţie. Tuturor le îndeplinea poftele şi dorinţele cu apatie, rece şi tristă, retrasă într-o lume numai a ei, în care nu exista decât un singur bărbat, tânărul visurilor sale, neîntâlnit încă.

(va urma)

Published in: on 31 Decembrie 2011 at 2:55 pm  Comments (5)  
Tags: , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2011/12/31/proza-leon-iosif-grapini-intre-doua-limanuri-1/trackback/

RSS feed for comments on this post.

5 comentariiLasă un comentariu

  1. Către ce vrei să ne abaţi imaginaţia?! Scoate-o pe tânără cât mai repede de-acolo! Cum este ultima bucată literară citită pe anul ăsta, îţi zic ” La mulţi ani!”

  2. La mulți ani, dragă Lucian, ție și tuturor celor care țin destinul prozei românești – scriitori și cititori – pe umerii lor.

  3. Doamne, lumea asta virtuală, eu te caut pe mail şi tu eşti pe aleele bbliotecii, vorba maneliştilor, să crape duşmanii, ai găzduit anul ăsta povestiri de 5 stele, pe cine să luăm ca reper pentru 7 stele, ca hotelul ăla din Arabia? Mie îmi plac povestirile lui Tolstoi, urmează apoi un pomelnic lung ca o barbă de crai…. Tuturor celor prezenţi pe blogul lui Ovidiu, şi cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Ovidiu Pecican, vă urez numai bine, şi să ne bucurăm de şansa de-a ne cunoaşte între noi şi-a ne încuraja în oculta noastră misiune, de-a da măsură şi sens unor întâmplări care fără noi , ar ca nişte banali vulturi de curte…La mulţi ani!

    • La mulți ani primitoarei noastre gazde, OVIDIU PECICAN, fără de care n-am putea să spunem „noi”, noi, musafirii acestui loc. La mulți ani, de asemenea, și colegilor de blog. Mă bucur că ne-am adunat și cunoscut.

      Codrina Bran

      • Dragă Codrina,

        Mulțumesc pentru urări, să ai parte și tu de multă sănătate, fericire și împliniri scriitoricești în noul an!
        Cât privește blogul de față, din perspectiva scrisului literar am urmărit câteva modeste lucruri prin intermediul lui. Îngăduie-mi să le enumăr aiciȘ
        1. să testez capacitatea mediului „virtual„ de a se substitui tiparului în perspectiva viitorului; 2. să încerc o revistă de cultură, cu apariție aproape cotidiană, un continuum cultural conceput din mers; 3. să adun în jurul acestui loc inefabil (topos neo-media) câțiva oameni pasionați de creația culturală, practicanți ai ei și comentatori interesați de ea, așa cum o revistă adună, în timp, unii colaboratori recurenți, privilegiați și cititori care se auto-selectează; 4. am dorit să testez capacitatea de reacție a noului format și am realizat, cu prilejul unei critici care interesa mai degrabă un grupuscul filosofic infatuat și înconjurat de o faimă exagerată, că blogul este, prion promptitudine și flexibilitate, ca și prin forța lui de răspândire, superior revistelor tipărite și, probabil, chiar radioului și televiziunii.
        Cum au existat publicații la viața scurtă a cărora, participând, am putut vedea ce suflu scurt au avut, socotesc că deja pot conchide că în toate aceste direcții deja enunțate experimentul meu e unul izbutit.
        Îți mulțumesc și le mulțumesc tuturor prietenilor care participă la el, demonstrând că blogurile nu sunt menite să devină instrumentele unor reziduuri psihologice, forme de delir individual sau colectiv, instrumente ale manipulării publice, ci, chiar pe dos, locuri ce pot fi cultivate pe seama spiritului liber de alte constrângeri decât politețea și căutarea calității. Poate că viitorul va aduce și alte verificări și performanțe, dar deocamdată să îmi fie îngăduit să mă bucur de toate cele despre care tocmai am vorbit.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: