Nici n-a venit bine decembrie că ne-am și trezit prin librării cu noi traduceri heideggeriene. Este vorba despre texte fundamentale fără care poporul și cultura noastră nu ar putea supraviețui, cu drepturi egale, în republica veșnicei filosofii (dacă există așa ceva!). E și pentru ageamii precum subsemnatul un prilej de mândrie patriotică să poată da nas în nas cu ifosele firoscoase ale magistrului neamț, întors pre rumânie de adulatorii săi loco.
Întrebarea filosoficească de bază rămâne, și de această dată, „De ce este de fapt ființare și nu, mai curând, nimic?”
Pricep grija lui M.H. de a distinge între ființă, ființare, fiind, existență, strarea-de-a-fi, în-ființare ș.a.m.d. Totuși, însă: să stea adevărul filosofic și secretul filosofiei în jucărele de limbaj? Merg, mai degrabă, pe mâna lui Ludwig Wittgenstein: „Fiecare propoziție care are un sens are un sens COMPLET, iar ea este o imagine a realității în așa fel încât ceea ce nu este încă spus în cuprinsul ei nu poate pur și simplu aparține sensului ei. (…) Dacă o propoziție ne spune ceva, atunci ea trebuie, așa cum este ea, să fie o imagine a realității, și anume una completă”.
Oricum, vine vremea sărbătorilor și – deși nu i-am neglijat deloc, orice s-ar crede, pe prietenii mei din Grupul HAH (ba din contră: am dat curs rugăminții lor imperative, trecând de pe blog în spațiul public și scriind despre ei în serial, vreme de luni în șir, în prestigioasa revistă Timpul, din Iași) -, le ofer un cadou de sărbători, ca dovadă că lecția de ridicol a lui Heidegger poate fi urmată și prin traduceri mai fidele decât traducerile fidele, măcar în măsura în care spiritul limbii este siluit cu duioșie, de acasă.
Propun deci, tuturor pasionaților de turbulențe filologico-filosofice, câteva conjugări la prezentul absolut, continuu și dezistoricizat, ale verbelor conexe Ființării, Ființei, Existenței, Fiindului ș.a.m.d.
A FIIRE: eu fiireș, tu fiireși, el/ ea fiirează, noi fiirăm, voi fiireți, ei/ ele fiirează;
A FIIND: eu fiind, tu fiinzi, el/ ea fiindă, noi fiindăm, voi fiindați, ei/ ele fiindează;
A FIINDA: eu fiindez, tu fiindezi, el/ea fiindează, noi fiindenăm, voi fiindenați, ei/ ele fiindenează;
A FIINȚARE: eu ființerez, tu ființerezi, el/ ea ființerează, noi ființerăm, voi ființerați, ei/ ele ființerează
A FIINȚÂND: eu ființândez, tu ființândezi, el/ ea ființândează, noi ființândăm, voi ființândați, ei/ ele ființândează
A FOSTA: eu fostez, tu fostezi, el/ ea fostează, noi fostăm, voi fostați, ei/ ele fostează;
A ESTERE: eu estez, tu estezi, el/ ea estează, noi estăm, voi estați, ei/ ele estează
Desigur, limba nostră glosează – și fără noi (aviz, cu un drum, și guguștiucului Al.Ciolan) – pe tema dată, ceea ce Constantin Noica nu ignora (dar nici nu – foarte – îndrăznea, făcând concesii orizontului de așteptare plebeu). Grupul HAH și liderul său, dl. Gabriel Liiceanu nu mai au însă de ce se formaliza, căci cenzurile au căzut între timp iar bunul simț nu mai folosește nici măcar drept paradox, vorba lui Al. Crăifăleanu.
Rămâneți dară cu bine, sfânte firi vizionare, limba română să vă îngăduie și pe mai departe cu umorul ei dintotdeauna!
imagine de Alexandru PECICAN fără nicio legătură cu vreo realitate
Ovidiupecican's Blog 