ULUIT DE UȘURINȚA cu care Ion Cristoiu reabilita în Corneliu Zelia Codreanu un tip uman arhetipal – eroul romantic – într-o emisiune a Eugeniei Vodă transmisă pe postul național de televiziune, m-am alăturat și eu protestului simbolic al mai multor inși cărora le pasă de asemenea derapaje.
Constat acum că alți cetățeni – cel puțin la fel de îndreptățiți, în principiu, să protesteze în sens opus – nu doar că se declară pentru dreptul lui Cristoiu de a spăla obrazul celui care a încercat să legitimeze asasinatul ca metodă de acțiune politică legitimă în România, ci socotesc că ar fi potrivit să îi acuze pe cei ce apără valorile democrației în fața asaltului mitizării extremismului brun. „A contracara o ideologie pernicioasă în numele unei ideologii de sens contrar, izvorâtă din partizanat, calcul strategic sau înregimentare conformistă nu e de natură să rezolve lucrurile”, spune epistola celor zece apărători ai lui Cristoiu, într-o formulare veninoasă, dar care nu este deloc lesne inteligibilă. Care va să zică n-ar fi legitim să aperi de ideologiile extremiste prin recursul la ideologia democratismului și a liberalismului? Și mă rog, de ce anume? Pentru care motiv ar trebui ca oamenii animați de crezuri asamblate din idei liberale și democrate – ori chiar de idei social-democrate, creștin-democrate sau ecologiste – să tacă în fața elogierii eroismului criminalilor?
Nu este de înțeles nici în numele căror valori se incriminează partizanatul. Ar fi preferabilă lipsa de opinie, non-civismul amorf, starea de prostrație în fața bâțâielilor ridicole ale câte unui as mediatic?
Adeziunea la anumite valori – numită aici „partizanat” – este refutabilă din principiu, în timp ce gudurarea față de puternicii vreunei zile ar fi preferabilă? Ori, poate, arată mai bine plecăciunea la mormintele liderilor extremismului interbelic, susținută de nume consacrate din câmpul filosofiei, publicisticii, editorial sau cinematografic? Jenantă tentativă de delegitimare a celor ce aderă la valorile construcției europene așa cum se afirmă ele astăzi, privilegiind o tablă de valori atentă la drepturile omului și cetățeanului…
Semnatarii scrisorii au însă ceva și cu „calculul strategic” ca metodă de participare la viața publică, de parcă în acest câmp de relații ar trebui să fim instinctivi și primitivi. Și de ce ar fi, mă rog, de respins ideea de estimare a pozițiilor proprii și ale celor cu care te înfrunți? În Orient, de unde ne vin prestigioase jocuri strategice – de la șah la go – asemenea diabolizare ar stârni râsul sau compătimirea. La noi însă, oameni ce păreau animați de spirit condamnă din vârful buzelor „calculul strategic”. Și ne mai mirăm că România plutește în derivă, fără strategie și cu totul înafara oricăror calcule realiste referitoare la propria-i situație.
Despre „înregimentarea conformistă” a celor care nu au primit cadou de la Revoluție instituții pe care le păstoresc cu falsă blândețe de circa două decenii, bucurându-se de grația câte unui potentat ce le iartă datoriile și le întind simandicos vreun deget, mai decent ar fi să se tacă. Asemenea condiționări nu traduc un „discernământ exercitat în deplină libertate”, ci o condiție destul de joasă, ancilară.
Ridicol este că se protestează pueril și cu iz de delațiune împotriva unei sancțiuni corect distribuite de CNA, pentru că „CNA se grăbește, în cazul Eugeniei Vodă, să invoce un articol de care a uitat cu desăvârșire când, pe numeroase alte posturi de televiziune, s-au tolerat, fără sancțiuni, emisiuni întregi încurajând, explicit, nostalgia față de regimul comunist”. De ce nu au făcut uz cei zece de dreptul lor la protest cu prilejurile semnalate? Și cum se poate compara cutare emisiune a unei televiziuni particulare cu cea a postului național de televiziune, care ajunge până în cele mai îndepărtate cătune ale țării, purtând cu sine nu mesajul vreunui mogul de presă, ci pe cel al spiritului public românesc actual însuși?
Nu este deloc clar de ce se socotește că doamna Eugenia Vodă ar avea rolul „de a scoate la iveală”, de parcă ar fi vorba de Socrate sau Heidegger, când rostul unui moderator de televiziune este că provoace la dialog, dar și să modereze dialogul când acesta urcă sau coboară prea mult pe diapazon. Nu rezultă de nicăieri, din practicile jurnalismului contemporan, românesc și universal, că fișa postului doamnei Vodă – sau a oricărui alt coleg asemenea dânsei – ar trebui să cuprindă exigențe propedeutico-maieutico-hermeneutice.
Salut dreptul celor zece cetățeni români – Marie-France Ionesco (Franta), David Esrig (Germania), Gabriel Liiceanu, Cristian Mungiu, Toma Pavel (SUA), Lucian Pintilie, Andrei Pleșu, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu, Silviu Purcărete – de a nu fi de acord cu opinia mea că doamna Vodă a scăpat hățurile din mână, secondând teribilismele antidemocrate ale lui Ion Cristoiu. Protestez însă energic în fața tentativei lor de a delegitima prin insinuări și abuzuri logice pe cei care au exprimat o altă opinie decât ei.
N.B. Salut apariţia următorului articol – la temă – de Ion Vianu, apărut în Observator cultural: http://www.observatorcultural.ro/Cine-este-conformist*articleID_24742-articles_details.html
Ovidiupecican's Blog 