Participarea preşedintelui Emil Costantinescu la funeraliile fostului preşedinte al Republicii Cehe, Václav Havel

Funeraliile fostului preşedinte Václav Havel au avut loc vineri, 23 decembrie 2011, între orele 12.00-14.00 la Catedrala Sf. Vit, Václav şi Vojtěch din Castelul din Praga.

Invitaţia de participare a fost transmisă la Cabinetul preşedintelui Constantinescu din partea Cancelariei Preşedinţiei Cehiei prin intermediul Ambasadei Republicii Cehe la Bucureşti.

La funeralii au primit invitaţii câte un reprezentant din partea statelor: preşedinte, prim ministru sau un reprezentant al acestora. Lor li s-au adăugat, pe o listă separată, prietenii preşedintelui Havel propuşi de familie şi de cei apropiaţi fostului preşedinte.

Pe lista prietenilor figurează, printre alţii, şi fostul preşedinte al Poloniei, Lech Walesa, fostul preşedinte al SUA, Bill Clinton, fostul preşedinte al Bulgariei, Jelio Jelev şi fostul preşedinte al Sloveniei, Milan Kucan.

În vederea participării la acest trist eveniment, preşedintele Constantinescu a acceptat invitaţia preşedintelui României, Traian Băsescu, de a călători cu aeronava prezidenţială cu care domnia sa se va deplasa la Praga în cursul zilei de vineri, 23 decembrie.

Conform protocolului aprobat de Preşedinţia Cehă, invitaţii de pe cele două liste au urmat un traseu separat pentru accesul la Castel şi la Catedrală. Şeful statului a fost însoţit de ambasadorul acreditat la Praga, iar invitatul special de primul consilier al ambasadorului.

Marţi, 20 decembrie, preşedintele Constantinescu a semnat în cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Cehiei la Bucureşti, iar în cursul zilei de miercuri, 21 decembrie, a transmis scrisori de condoleanţe doamnei Dagmar Hávela, soţia fostului preşedinte Havel şi preşedintelui Republicii Cehe, Vaclav Klaus.

Biroul de presă

22 decembrie 2011

EMIL CONSTANTINESCU: LA MOARTEA LUI VACLAV HAVEL

        Mi-e greu să cred că Vaclav Havel ne-a părăsit, deşi de multă vreme am asistat neputincios la lupta sa grea cu o boală nemiloasă care nu l-a slăbit ci l-a întărit.

          Panteonul mondial al luptei pentru libertate s-a îmbogăţit de-acum cu una din cele mai nobile figuri ale contemporaneităţii, un democrat devotat fără rezerve cauzei drepturilor omului. Dar Vaclav Havel a fost mai mult decât atat. El a devenit încă din cursul vieţii sale un simbol: mai întâi chipul însuşi al libertăţii de creaţie încarcerate de dictatura comunistă, apoi al eliberării acestei forţe şi, în cele din urmă, al promovării  unei altfel de politici, o politică bazată pe valori morale.

          Pentru  români a fost prietenul  nedezminţit  al personalităţilor şi forţelor democratice, un prieten care ne-a susţinut, ne-a încurajat şi ne-a ajutat atât prin puterea exemplului său cât şi prin numeroase gesturi concrete şi generoase în clipele dificile ale tranziţiei noastre.

            Am avut şansa de a-i înmâna câteva însemne de recunoştinţă, fie academice, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti sau înalte distincţii ale statului român. Am avut ocazia de a-i prezenta cărţile, mai ales pe ultima, care ne dezvăluie un om mai puţin împovărat de lupta cu boala cât de înfruntarea cu birocraţia administraţiei, neînţelegerea proiectelor sale, cu trădările sau cu calomniile de care nu a fost lipsit, pentru că nimeni nu e profet în ţara lui. În toamna acestui an am participat la manifestările prilejuite de aniversarea a şapte decenii de viaţă. Evenimente care pot părea protocolare, dar Vaclav Havel ştia să se bucure de fiecare gest, oricât de mic, şi să-şi exprime aceste bucurii în cuvinte pe care numai el putea atât de bine să le potrivească.

          Era un prieten adevărat.  În anul 2000, cu doar câteva zile înainte de o intervenţie chirurgicală grea, a venit în România într-o vizită de stat,  numai pentru a-şi ţine o promisiune. A fost o vizită care nu a semănat cu niciuna alta, în care am programat împreună întâlniri în intimitatea bibliotecii sau a cafenelei artiştilor cu scriitori, actori, regizori, muzicieni pe care a dorit să-i cunoască la ei acasă.

          Cu numai câteva zile în urmă am semnat două Apeluri ale unor organizaţii civice internaţionale, în care ne-am regăsit, Apeluri iniţiate de Vaclav Havel  pentru eliberarea unor deţinuti politici încarceraţi în diferite părţi ale lumii. Acum aceste Apeluri au devenit, într-un fel, şi un testament al său.

          Mihai Eminescu credea că doliul este umbra pe care cei plecaţi dintre noi o lasă asupra celor rămaşi. Vaclav Havel ne lasă în conul de lumină al unor idealuri înalte pentru care a luptat neîncetat,  fără nici un compromis.

          Nu e uşor să trăieşti sub cerul curat al acestor idealuri, dar orice încercare de a trăi astfel este adevăratul omagiu pe care îl putem aduce marelui dispărut.

 

Emil Constantinescu

Madrid

18 decembrie 2011