DUPĂ COMPUTERE a sosit internetul. După acesta ne-am trezit cu motorul de căutare google, cu o putere enormă. Apoi au apărut muzica și filmul gratuit pe youtube. În fine, când ne întrebam cu toții ce mai urmează, ne-am trezit cu rețelele de socializare și revoluțiile oranj pe facebook și twitter. Credeam că deocamdată situația s-a stabilizat, dar, când colo… a apărut wikileaks.
Chiar și numai din această sumară enumerare se poate observa că, de la stăpânirea rapidă și masivă a informației s-a trecut la răspândirea nelimitată și instantanee a culturii imaginii și sunetului, iar de aici saltul s-a făcut în direcția asocierilor interumane. Deja o asemenea mișcare are un potențial revoluționar cu debușeu în social care s-a și revelat îndată, precum în primăvara insurecțională de la Chișinău sau în mobilizările instantanee, fără „voie de la poliție” – flashmob-urile – cele mai diverse cu putință. Cu wikileaks însă, pasul următor a explodat, prin postarea unor arhive secrete la vedere, posibil de accesat până și de ultimul naiv al lumii, nimerit ca din greșeală acolo.
Mai făcuse așa ceva, cu niște documente de la Kremlin, prin anii Ielțân, Vladimir Bukovski, scăpat prin ordin prezidențial, vremelnic, în raiul ascuns de privirile muritorilor, al tezaurelor documentare din Imperiul Țarilor Roșii. Atunci însă revelațiile erau de natură retrospectivă și explicau trecutul comunist. Dar în spatele wikileaks nu stă o singură persoană, fiind vorba despre o organizație media non-profit formată la inițiativa unor dizidenți chinezi, jurnaliști, matematicieni și tehnologi din companiile emergente. Ei provin din SUA, Taiwan, Europa, Australia și Africa de Sud iar procedurile lor se aseamănă cu ale necunoscuților bine plasați în aparatul de stat sau în serviciile secrete românești care trimit spre presă totfelul de documente apte să iște scandal și să compromită cariere. Există o singură diferență, ce e drept, semnificativă: în timp ce ai noștri caută să șantajeze, să dea lovituri letale adversarilor proprii, și nu să contribuie la transparența adevărată, în folosul vieții publice, a fenomenului statal din România, în cazul wikileaks se dorește amendarea procedurilor ticăloase, neconstituționale, abuzive pentru a se asana moravurile și a se contribui la crearea unui spațiu public mai curat.
Ceea ce a postat wikileaks începând cu decembrie 2006 a stârnit nu doar furia potentaților de oriunde, ci a adus ONG-ului și premii prestigioase, precum Economist Magazine New Media Award. Dintre seriile relevante de documente postate pe situl respectiv se numără cele despre războiul din Afganistan, cenzura chineză, ordine somaleze de asasinat, corupția unor clanuri de conducere africane, procedurile de la Guantanamo, scientologie, clubul Bilderberg, mesajele de pager din 11 septembrie 2001 etc. De câteva zile, wikileaks a intrat în corespondența diplomatică, provocând un nou taifun, comentat mult și în presa noastră, întrucât conținea și informații circulante printre diplomații occidentali cu privire la țara noastră.
Că fostul comisar european Chris Patten credea, încă din 2004, că suntem o țară sălbăticită, nu ar trebui să mire. O cred mulți alții, chiar aici, în orașele și satele noastre; o cred și eu. Astăzi avem și mai multe argumente decât atunci, nu numai referitoare la sclavajul modern ce emană de la noi, alimentând apetituri sexuale sau performanțe disperate pe piața muncii cea mai prost plătită din Occident, ci și la închideri de școli, tăieri de bugete din sănătate, marginalizare socială și ghettoizare a unor categorii de cetățeni… Adevărata lovitură pe care o dă wikileaks diplomației este că o arată în… indispensabili. Precaritatea corespondenței secrete, bârfele și micimea unor remarci anulează imaginea diplomatului școlit, cu percepții și capacități interpretative speciale, aruncând o lumină crudă asupra papagalilor multicolori și guralivi drapați în fracuri pe la recepțiile de gală, cu speranța de a trece altceva decât sunt.
Democratizarea pe care o aduce ONG-ul în ultimii patru ani împinge și mai departe decât precedențele sale bătălia împotriva conspirației castei conducătorilor lumii și țărilor purtată de cei mai curajoși, mai onești și mai înzestrați cu spirit civic cetățeni din societate.
M-aș mira să aflu că în cadrul wikileaks se pot număra și români. Nici altminteri nu prea văd „clone” ale acestui agregat de voință civică în lumea românească, pusă pe gudurături și dezvăluiri parțiale, deloc dezinteresate. Vocile distincte nu lipsesc, dar multe dintre ele așteaptă, într-o formă sau alta, complicitatea statului în obținere de fonduri, de subsidii, de publicitate, de cine mai știe ce…
Ovidiupecican's Blog 