
Festivalul se va ține in fața Palatului Cultural din Sighet.
Festivalul se va ține in fața Palatului Cultural din Sighet.
Troia, Veneţia, Roma. Studii de istoria culturii şi civilizaţiei medievale
de Ovidiu Pecican
Bucureşti, EuroPress Group, 2007
coperta: Alexandru Pecican
CUPRINS
1. Introducere …
I. LITERATURĂ ŞI ÎNCEPUTURI
2. Există o literatură română medievală? …
3. P. P. Panaitescu şi începuturile istoriografiei în Ţara Românească
4. Pavel Chihaia şi primele scrieri istorice româneşti …
5. Scrieri istorice medievale din mediile româneşti ardelene …
6. Literatura română din secolele al XIII-lea – al XIV-lea …
7. Recursul la mitologia păgână în istoriografia slavonă de la nordul Dunării (secolele al XIII-lea – al XIV-lea)
II. ÎNAINTE DE ÎNTEMEIERE
8. Începuturile organizării vieţii româneşti în Oltenia în lumina unei vechi teze a istoriografiei române (sec. al XII-lea – al XIII-lea)
9. Vlahia şi vlahii la Robert de Clari
10. Conflictul dintre Ioniţă Caloian şi Emeric al Ungariei (1202 – 1204)
11. Episodul soliei cruciate la Ioniţă Caloianul în opera lui Gh. I. Brătianu …
12. Cunoaşterea trecutului la curtea din Trnovo (1205 – 1207)
13. Roman – un erou eponim al românilor …
14. Epopeea românească medievală: Cântecul de gesta al lui Roman şi Vlahata …
15. Argumente pentru existenţa Cântecului de gesta despre Roman şi Vlahata …
16. “Cneazul Neimat” în Gesta lui Roman şi Vlahata. O ipoteză
17. Scrisoarea latinilor în Gesta lui Roman şi Vlahata. Evenimentele balcanice dintre 1235 – 1239
III. MOŞTENITORII BIZANŢULUI
18. Pe urmele confruntării dintre Basarab I şi Carol Robert: Legenda descălecatului pravoslavnicilor creştini (1320 – 1330) …
19. Legenda descălecatului pravoslavnicilor creştini şi atmosfera ideologică ce a generat-o …
20. Lumea sud-carpatină a ioaniţilor
21. Originile cărturăreşti ale naraţiunii despre Negru Vodă
22. Negru Vodă şi realitatea lui istorică
23. Comiţii lui Vlaicu Vodă
IV. ÎN BANATUL ŞI BIHORUL ROMÂNESC
24. Nobilimea de origine română din Ungaria medievală (sec. al X-lea – al XIII-lea)
25. Cnezii bănăţeni la originea nobilimii medievale
26. Frământările social-politice din Ungaria secolelor al XII-lea – al XIII-lea şi ecourile lor în texte româno-slave
27. Lupta lui Ladislau cu tătarii – o legendă eroică maghiară printre români (ante 1343 – 1365)
28. Împrejurările circulaţiei legendei despre Lupta lui Ladislau cu tătarii (1343 – 1365)
V. COMPROMISURI RELIGIOASE
29. Despre triumful ortodoxiei asupra catolicismului: Legenda lui Ladislau şi Sava ….
30. O neînţelegere istoriografică? Măsurile anticriză ale lui Ludovic de Anjou în Transilvania şi Banat (1366) …
31. Legenda despre lupta dintre Vladislav/ Ladislau şi Ştefan în Banat. Context istoric şi straturi culturale (1243 – 1370)
32. Identităţi şi porecle în Banat la 1370. Baterea primelor monede pentru Ţara Românească
33. Nicodim de la Tismana, Sigismund de Luxemburg şi Legenda bănăţeană despre Ladislau şi Sava …
VI. LA ÎNTÂLNIREA CATOLICISMULUI CU ORTODOXIA
34. Istorici la Oradea în secolele al XIII-lea – al XIV-lea: ambianţă ideatică şi raporturi româno-maghiare
35. Istoriografie, context documentar şi istorie în Transilvania la mijlocul secolului al XIV-lea
36. O pledoarie pentru unitate creştină în faţa avansului otoman: Hronicul bulgăresc
VII. UN MARAMUREŞ CAVALERESC
37. Literatura “cavalerească” în Maramureşul românesc (secolul al XIV-lea) …
38. Lecturile nobililor maramureşeni (sec. al XIV-lea – al XV-lea)
39. Legenda originii maramureşenilor – un program al luptei românilor din Maramureş pentru păstrarea autonomiilor (circa 1343 – 1362),
40. Ianuarie – februarie 1360: tulburări în Moldova
41. Regina Elisabeta a Ungariei şi românii din Bereg (1361 – 1364)
VIII. UN IZVOR ISTORIC MAGHIAR PIERDUT
42. La izvoarele unui mit istoriografic: Georgios Pachymeres şi migraţia românilor la nordul Dunării
43. Legende medievale defavorabile despre originea românilor
44. Letopiseţul Unguresc: catolicismul magnaţilor maghiari în alertă antiromânească
45. Dragoş de Giuleşti şi Balc, fiul lui Sas. Între Maramureş şi Moldova …
46. Cine a scris Letopiseţul unguresc? Ideologi ai îngrădirii autonomiilor româneşti în vremea lui Ludovic de Anjou
Anexe
Într-un document din 1300 – cel care este numerotat cu 2 în Diplomele maramureşene din secolele XIV şi XV de Ioan Mihalyi de Apşa (vezi ediţia a IV-a, p. 4-6) se menţionează donaţia regelui Ştefan al V-lea al Ungariei (1270 – 1272) către Mykov [Micu] şi Chepan [Ţepan? Hepan? Cepan?], fiii comitelui Marcheleus [Mărcheluş, diminutiv de la Marc(u)] de … – aici lipseşte specificaţia din document, datorită deteriorării aceluia –, pe care editorul documentului îi numeşte altminteri. După Ioan Mihalyi de Apşa, beneficiarii actului sunt Nicolae şi Ştefan, fiii comitelui Marcellus. El socoteşte, deci, că „Mykov” ar fi o grafie aproximativă pentru Miklos, alias Nicolae, tot aşa cum „Chepan” este, de fapt, Ştefan (de ce nu Stepan?). La rândul lui, Marcheleus devine latinul Marcellus, deci Marcel.
În forme mai corupte sau mai apropiate de prototipurile lor latine, cele două lecturi se deosebesc, totuşi, una de cealaltă prin faptul că prima, a mea, ia în considerare posibilitatea ca unul dintre numele în cauză să fie, de fapt, o poreclă (Micu, adică mezinul familiei) – şi nu un diminutiv (Nicu, subînţeles de Mihalyi atunci când se referă la Nicolae), iar altul, Marcheleus, să fie chiar o formă diminutivală, căci e greu de crezut că purtătorul acestui nume de rezonanţă biblică, la nivelul rădăcinii, să fi pronunţat forma latină, cu terminaţia în „–us”, a lui Marcel.
În aceeaşi ordine a discuţiei, numele fiului decedat al comitelui Mărcheluş, fratele lui Micu şi Ţepan, Ecchelleu – cum apare la Mihalyi – sau Ahelleu [Achileu? Ahileu?], cum îl notează Magyar Országos Levéltár, pentru meritele căruia supravieţuitorii de sex masculin din familie sunt răsplătiţi cu proprietăţi maramureşene, ridică probleme culturale însemnate. Dacă numele tatălui celor trei războinici azvârliţi în lupta împotriva lui Ottokar de Boemia este un derivat de la Marcu, iar cele ale fiilor sunt Micu, Ţepan şi Achileu, atunci orizontul cultural pe care aceste mărturii onomastice îl dezvăluie este unul alimentat de tradiţia biblică creştină – conform opţiunii pentru numele unuia dintre cei patru evanghelişti -, de o tradiţie valahă (Micu) şi de amintirea eroului homeric, nu neapărat în virtutea unei lecturi din Iliada, ci pe filiera circulaţiei medievale a materiei troiene (Dares Frigianul sau Dictys). În caz însă că interpretarea pe care o dau eu numelui de „Chepan”, sau cea formulată de Mihalyi de Apşa, sunt insuficient de convingătoare, s-ar cuveni avută, poate, în vedere şi o influenţă onomastică nomadă. Să fie Chepan un nume de rezonanţă pecenegă sau cumană? Nu poate fi exclus, iar contactele dintre români şi aceşti turanici nu constituie o noutate.
Mai remarc, tot aici, că la vremea primirii daniei tatăl era comite. Această circumstanţă indică faptul că este vorba despre un lider local. Faptul că el s-a bucurat de recunoştinţa regală este explicabil într-un context în care Ştefan al V-lea avea, printre adversarii lui, faima unui monarh maghiar prea prietenos cu cumanii pentru a putea fi un bun catolic. Un asemenea zvon contemporan înregistrează capacitatea regelui de a depăşi fără probleme diferenţele confesionale şi etnice într-o măsură mai mare decât erau tentaţi să accepte înalţii prelaţi ai bisericii şi magnaţii preocupaţi să prezerve vechile solidarităţi de origine tribală din rândul clanurilor maghiare.
Troia, Veneţia, Roma. Studii de civilizaţie europeană
Cluj-Napoca, Ed. Fundaţiei pentru Studii Europene, 1998
coperta: Alexandru Pecican