Dan GULEA: Joyce, ghid de conversaţie (5): Limbajul creează omul (I)

Un marginal poate fi înţeles de marginali; astfel, Joyce publică în transitions a lui Jolas primele pagini din Finnegans Wake, în revista americanilor de la Paris, în revista exilaţilor din Europa. Finnegans Wake, esenţializare, vorbit în limbi. Brâncuşi înţelege acest tip de comportament, se informează, în momentul în care face nişte schiţe pentru volumul Tales Told of Shem and Shaun (prefaţă de C. K. Ogden, Black Sun Press, Paris, 1929); simbolul principal, care deschide cartea, este o spirală în plan, apoi linii verticale. Simplu şi complex; deschis pentru esenţializarea pe care, prin sine, o reprezintă limbajul. Esenţializarea esenţializării. Spirală, Finnegans Wake este o carte care se termină prin început, prin reluarea primului capitol, prin trimiterea la el. O carte despre intraductibil, despre ansamblul de forme, imagini şi cuvinte care formează gîndul, „fluxul conştiinţei“. Ceea ce era în Ulise sincronie a limbajului (ordine, armonie a capitolelor), devine acum plurifonie, diacronie. Work in Progress, publicată de-a lungul a 10 ani, pînă la a deveni Finnegans Wake, o latenţă a limbajului, a limbilor, printre care, spun unii cercetători, ar sta şi limba română. Există asemănări între a fi irlandez şi a fi român, construite în special pe complexul unei culturi care se vede minoră, se desconsideră; dacă româna e o limbă de circulaţie redusă şi acesta ar fi principalul impediment, cultura irlandeză este mai greu vizibilă din cauza englezei, a limbii „cuceritorilor“, care o obstrucţionează.

O înţelegere a lumii asemănătoare cu jocurile lui Leiris, ultimul roman al lui Joyce poate fi considerat un glosar, în sensul psihanalitic al lui Leiris, de cuvinte rare, periferice, care au nevoie de explicaţii. Cuvinte rare şi metafore, în acelaşi timp, la scriitorul francez, la concepţia ludică a unui Desnos sau, în ultimă instanţă, a lui Aragon.

Titlul spune totul: balada lui Finnegan, un irlandez, constructor, care bea şi cade de pe schele; este pregătit de priveghi şi, în timpul unei certe între rude, whiskeyul se varsă peste el şi se trezeşte miraculos, simţind din nou ceea ce îl trimisese „dincolo“ (Finn again is awake, Fin din nou e treaz). În multilingvismul joycian, titlul se traduce din fin (sfîrşit, în franceză), end (sfîrşit, engleză), fin-again (din nou sfîrşit), cu legături către filozofia unanim acceptată a cărţii, despre teoriile lui Vico, corsi e ricorsi, cu multe alte trimiteri către egg şi legenda lui Humpty Dumpty, către cuplul primar din povestea principală.[1]

---

[1] Cf. http://www.finnegansweb.com/wiki/index.php/Finnegan, unde există o variantă online, adnotată pe sistemul wikipedia.

Dan GULEA: Joyce, ghid de conversaţie (3): Caleidoscop

Antologia Transitions stories (1932) exprimă un program, acela al deconstrucţiei prin limbaj, prin subminarea sa chiar din interiorul său; nu doar cuvintele valiză sau alte derivări afixale, ci, în cea mai mare parte, noţiunile logico-semantice, logico-matematice după care este alcătuit limbajul, reprezentările asupra lumii pe care limbajul le implică; în antologie apar autorii care au scris pentru transpositions, printre ei James Joyce, cu un fragment din opera în desfăşurare (work in progress) denumit A Muster of Work in Progress, care va deveni mai tîrziu Finnegans Wake, Kafka (Verdictul), Gertrude Stein, Kurt Schwitters, Robert Desnos, Ribbemont-Dessaignes, Philippe Soupault – printre ei şi americanul de origine română Peter Neagoe.

Neagoe nu este un scriitor experimentalist radical precum cei menţionaţi, povestirea sa (Caleidoscop, publicată în 1928 în revista transitions reprezintă şi debutul său) nu caută alte modalităţi de exprimare în afara limbajului inteligibil, dar era suficient de apropiat de grupul american din Paris pentru a fi prezent aici şi, în acelaşi timp, îndeajuns de valoros. El are aici o povestire erotică, la persoana întîi; îl interesează însă, mai ales, felul în care reprezentările mentale sînt determinate de limbaj, de actul scrisului, de traducerea acestor imagini în sris, proces de conştiinţă şi meşteşug inerent oricărui scriitor. De aceea textul devine mai mult  unul despre actul de a scrie: „Two girls – shopworkers – smiling and with bag stand out. Why? Footsteps in the hall, a door opening and the voice of the hostess infrige upon me. I write! Outside the noises go on parallel with the lines of my words.“[1]

E semnificativ faptul că Neagoe a fost primit, reprimit în cultura română prin „românismul“ său, prin aspectele satului transilvan pe care le descrie, de extracţie tradiţională, chiar tradiţionalistă. Este tradus la noi în perioada interbelică de Profira şi Teodora Sadoveanu, scriu despre el Izabela Sadoveanu, Victor Eftimiu, dar şi Gheorghe Dinu, în Adevărul literar şi artistic din 1937 îi sunt publicate, în foileton, diferite texte. Şi critica mai nouă îl pune în acelaşi tipar obsolet; Mircea Popa scrie în 1998: „Neagoe e un excelent observator al vieţii satului transilvănean de la începutul secolului, cu obiceiurile de vară, toamnă sau iarnă, cu ritualul cotidian al muncilor ţărăneşti“. Tematic, este adevărat, dar modalitate de a scrie este clar novatoare, Caleidoscopul este o rememorare, un flux al conştiinţei adaptat sau însuşi procesul de percepere, filtrat sau exprimat ca un caleidoscop, unde scrisul creează lumea: „I had left the word out unwritten, and that set me back“. Există discontinuităţi în naraţiune; rememorarea unei poveşti de dragoste reţine doar mirosuri, culori, sunete – senzaţii din lumea ţărănească, nu întîmplări.

Desigur, aceast „românism“, „transilvănism“ este o parte a operei sale, care nu ar trebui să acopere activitatea de experimentalist, din anturajul revstei transitions, apoi din propriile iniţiative: între ianuarie 1931 şi aprilie 1932 coeditează cu Samuel Putnam la Paris THE NEW REVIEW. An international notebook for the arts (5 numere); a colaborat, în această calitate, cu editorii asociaţi precum Ezra Pound, Richard Thoma, iar în revistă semnau Cocteau, Pound, Antheil, Shapiro (Sanford), Brassai, Farrell, Unamuno, Mangan, Biely, Miller, Arp, Carnevali, Beckett, Marinetti, Macleod; în 1932 face o antologie despre Americans abroad, unde erau prezenţi Hemingway, John Dos Passos, Williams C. Williams, Henry Miller ş.a; apoi, îm acelaşi an, este inclus în alte antologii de povestiri, împreună cu Faulkner sau Caldwell.

Peter Neagoe este un scriitor modernist. Un scriitor controversat, acuzat de pornografie, interzis în Statele Unite, într-o primă etapă, pentru Easter Sun (Soarele de Paşti, 1936), roman despre erotism, despre atracţia erotică în lumea satului, care generează invidie, iar frumoasa Ileana va fi suspectată de vrăjitorie.

---

[1] „Două fete – vînzătoare – zîmbesc şi stau cu o pungă în mînă. De ce? Paşi pe hol, o uşă deschizîndu-se şi vocea gazdei către mine. Scriu! Afară zgomotele se aud paralel cu liniile rîndurilor mele.“, în Kaleidoscope, în Winning a wife & other stories, 1935, p. 66-72.

Ilustrația reprezintă coperta antologiei transitions stories (1929)