– Stimate domnule Norman Manea, cât de importantă a fost pentru anvergura literaturii dvs. plecarea din România, stabilirea în Occidentul cis- şi trans-atlantic, iar mai apoi proiectarea oricărei contribuţii literare pe fundalul galopantei globalizări? Se schimbă ceva în raporturile dintre specificul individual şi valorile universale? Ce adaugă tuturor acestor „ingrediente” revenirea dvs. repetată la primul „acasă”? Ce altceva modifică recurenţele, leit-motivele literare ce alcătuiesc profilul dvs. scriitoricesc, procurându-i o altă cutie de rezonanţă?
– A fost o şocantă schimbare. O traumă privilegiată, am numit-o. Trauma, prin dislocare şi deposedare la o vârstă nu tocmai favorabilă unor atât de drastice mutaţii, privilegiu, prin trecerea de la sedentaritatea provincială şi bizantină a locurilor noastre şi plonjarea, silită, în marele circ al lumii. Se schimbă multe, dureros şi fast, în relaţia dintre specificul local şi individual şi valorile universale, confruntate de data asta nu dinspre solitudinea lectorului de departe, ci prin contactul imediat şi direct cu haosul cosmopolit al lumii.
„Acasă” nu prea mai are acelaşi sens şi aceeaşi realitate, s-a deplasat în vagul noii apartenenţe hibride care nu e aici sau acolo, ci şi aici şi acolo şi nicăieri. Premisa s-a modificat, probabil şi rezonanţa.
Născut în Burdujeni (Suceava) la 19 iulie 1936. Premiul Uniunii Scriitorilor în 1984, anulat de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, caz fără precedent în aproape 40 ani de socialism „mutilateral dezvoltat”. Plecat din ţară în 1986, actualmente profesor şi writer in residence la Bard College, New York. Laureat al mai multor premii internaţionale prestigioase. Seria de OPERE la Polirom a ajuns la volumul 7 (romanul VIZUINA, 2009).