– În câteva minute va apărea primul ciclist -, strigă plin de entuziasm un domn ce aştepta şi el, ca și ceilalţi, sosirea caravanei ce însoţea cel mai cunoscut tur ciclist al Europei: Turul Franţei.
– Lupta decisivă se dă întotdeauna aici, pe Turmalet. De altfel chiar Andy Schleck a declarat acest lucru în ziarul de azi. Trebuie să fii un bun căţărător ca, după ce ai parcurs aproape 2000 de km, să reuşeşti să urci până sus, la timpul potrivit -, adăugă un alt domn ce stătea nu departe de mine.
– Aveţi perfectă dreptate -, îi răspunse domnul care începuse discuţia. – Trăiţi în Franţa?
– Nu! Sunt spaniol, dar vin în fiecare an să urmăresc îndeaproape această cursă.
După o scurtă pauză francezul simţi nevoie să adauge:
– Compatriotul dumneavoastră, Alberto Contador, are un avantaj de 8 minute, iar după cum a declarat luxemburghezul Andy Schleck, cel care va câştiga pe Col du Turmalet va fi în acest an câştigătorul din Marea Buclă.
– S-ar putea, deşi mai sunt încă două etape în care pot apărea surprize.
– Pot apărea, nu-i vorbă, dar în general lupta se dă între cei doi.
Privindu-l cu simpatie pe spaniol, bărbatul adăugă:
– Remarc că vorbiţi o franceză corectă.
– Toţi din familia mea vorbesc franceza, iar dragostea pentru ciclism ni s-a transmis din generaţie în generaţie. Bunicul meu, Federico Bahamontes, a câştigat Turul Franţei în 1959.
– Extraordinar! Mă bucur să aud acet lucru, cu atât mai mult cu cât şi bunicul meu a câştigat în 1947 acelaşi trofeu. Se numea…
– Jean Robic -, completă celălalt în locul lui.
Eu şi încă un domn mic de statură, ce stăteam nu departe de cei doi bărbați care conversau, îi priveam încântaţi. Nu în fiecare zi întâlneşti doi nepoţi de foşti campioni.
– Domnule, dar sunteţi formidabil! Se pare că tot ce-i legat de ciclism vă e familiar -, remarcă francezul, încântat de completarea celuilalt.
– Numele acestor aşi îmi sunt bine întipărite în memorie.
– Aveţi toată admiraţia mea! -, spuse francezul.
– Când te gândeşti ce mult a evoluat şi acest sport… La începuturile Turului nu erau sportivi profesionişti, ci doar amatori şi… aventurieri. Important era ca fiecare concurent să aibă banii necesari spre a-şi plăti cursa. Trebuiau să-şi repare singuri bicicleta şi multe altele. Nici vorbă de echipament sportiv, de biciclete cu schimbător de viteze… De altfel, cu bicicletele de acum o sută de ani, nu depăşeau viteza de 20 de km la oră. Azi viteza s-a dublat.
– Nici străzile nu erau pavate -, am intervenit eu în discuţia celor doi.
Francezul mă privi binevoitor şi întrebă vesel:
– Aveți cumva şi dumneavoastră un bunic din lista învingătorilor? Dacă mi-aţi răspunde afirmativ, nu m-aş mira deloc. Azi e ziua surprizelor plăcute.
– A, nu.
– De unde sunteţi?
– Din România. Trăiesc însă la Paris de douăzeci și trei de ani, alături de copiii şi de nepoții mei.
– A remarcat careva dintre dumneavoastră că toţi trei suntem latini? Dacă ar apărea şi- un italian, am fi și mai mulți din familia latinilor Europei -, s-a entuziasmat francezul.
– Prezent -, făcu bărbatul mic de statură de lângă mine, ce urmărea şi el discuţia celor doi.
– Mă înscriu, la rându-mi, în Clubul Latinilor -, spuse el cu o faţă radioasă, înclinându-se uşor.
De data asta am izbucnit cu toţii în râs.
– Mă bucur să vă cunosc. Aşa o zi trebuie însemnată, cu atât mai mult cu cât avem multe de discutat. Nu departe de aici am un hotel unde vor fi cazaţi şi cei din caravană. Plăcerea va fi de partea mea dacă acceptaţi să bem împreună un vin şi să savurăm în voie specialitatea casei: pui basc cu ardei. E o reţetă tradiţională a locului, publicată chiar în acest an în revista sportivă.
– Apropo de felul de mâncare apărut în ziar. Ieri l-am încercat. E un platou uşor şi foarte gustos, a devenit favoritul meu de mai mult timp -, i-am zis francezului.
– Zău? -, mă întrebă el, privindu-mă surprins.
– Ştiu reţeta pe de rost. Pentru 4 persoane ai nevoie de 1 pui tăiat bucăţi, 700 g ardei roşii, galben şi verzi, 3 căţei de usturoi, 1 kg de roşii decojite, 1 pahar de vin alb, 1 felie de şuncă Parma, 75 g unt, verdeţuri, pătrunjel, leuştean, rozmarin, 4 linguri de ulei de măsline, praf de cuişoare, sare şi piper.
– Văd că le ştiţi şi gramajele -, remarcă francezul încântat.
– Reţin cu uşurință ceea ce mă pasionează.
– Sunteţi bucătar? -, mă întrebă italianul
– Sunt medic. Acum însă pensionar.
– Şi aţi făcut exact cum scrie în ziar?
– Bineînţeles. Urmăriţi-mă să vedeţi dacă am procedat bine. Am pus în tigaie cele 4 linguri de ulei de măsline, am călit ceapa, usturoiul şi am presărat praf de cuişoare. Am lăsat totul să se prăjească 5 minute până câmd ceapa a primit o culoare aurie. Atunci am adăugat ardeii tăiaţi în pătrăţele, sare, piper, după care am lăsat totul sub capac, la foc încet, încă 20 de minute. Separat am prăjit puiul în unt şi am adăugat şunca tăiată în cubuleţe, un pic de sare şi piper. Când totul a fost gata, am amestecat componentele celor două tigăi, adăugând un pahar de vin alb. Am lăsat să mai fiarbă încă 30 de minute. Mâncarea am servit-o cu legume şi ardei copţi, exact cum scria în reţetă.
În tot acest timp cei trei mă urmăreau cu atenţie.
– Felicitări! Este o mâncare tradiţională din ţara bascilor, adică din Navarra -, ţinu francezul să precizeze.
– Şi în Spania există mâncăruri asemănătoare.
-Nu mă îndoiesc, sări francezul să-şi apere specialitate. Dar nu uitaţi că fiecare regiune lasă o amprentă proprie în felul de preparare a mâncărilor. Vă spun sincer, conteaza foarte mult arta preparatului, a servitului, dar și talentul de-a şti savura mâncarea şi vinul. E un adevărat ritual.
Cineva strigă că apare caravana ciclistă. Toţi cei care îi aşteptam pe coama Turmaletului am început să-i aplaudăm cu bucurie.
Pentru mine era clar că Alberto Contador va câştiga turul. Simţeam că e născut să devină învingător. Avea experienţa anilor trecuţi, când câştigase pentru prima oară tricoul galben al celui mai bun ciclist din Europa.
Ziua era însorită, iar când totul s-a liniştit, am urcat toţi patru în maşinile parcate de-a lungul străzii, să cinstim invitaţia francezului, cu atât mai mult cu cât era deja ora prânzului…
Ovidiupecican's Blog 