Eveniment: Revista MIȘCAREA LITERARĂ la un deceniu de existență

 Noua serie a revistei bistrițene MIȘCAREA LITERARĂ își serbează, în aceste zile, un deceniu de existență.

Sub genericul Revista MIȘCAREA LITERARĂ – 10 ani de apariție vor avea loc:

Dezbaterea pe tema: Literatura între realitate și ficțiune,

Se vor decerna premiile revistei MIȘCAREA LITERARĂ,

prezentare de cărți

și lectură publică.

Moderatori vor fi: scriitorii Olimpiu NUȘFELEAN și Ioan PINTEA

Deja se anunță participarea unor scriitori din Cluj-Napoca, Baia Mare, Satu Mare, Zalău, Sighetu Marmației, Vișeu de Sus, Târgu Mureș, Suceava, Dej și din județul Bistrița-Năsăud

La mulți ani și încă mulți înainte!

Cărţile mele (30):MITURI PUBLICE, MITOLOGII COTIDIENE

MITURI PUBLICE, MITOLOGII COTIDIENE

polemici

autor: Ovidiu Pecican

Sighetu Marmaţiei, Ed. Valea Verde, 2010

coperta: Alexandru PECICAN

Între respingeri şi puneri la punct, duelurile culturale din acest volum acoperă două decenii de viaţă şi răspund provocărilor unei vieţi publice în care lansarea unei problematici în dezbaterea publică înseamnă prea adeseori scandal şi ţipete. Chemări la ordine, trageri la răspundere sau deziluzii mărturisite, ele mărturisesc dezamăgire, dar nu şi resemnare. Autorul discută doar cu cei socotiţi parteneri demni de o abordare politicoasă și raţională. Fiindcă, dacă argumentaţia implică un anumit nivel al discuţiei, la care nu toată lumea are acces, politeţea rămâne o condiţie sine qua non a exerciţiului civic şi a respiraţiei culturale.

 

http://www.sighet-online.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=13186:carte-ovidiu-pecican-qmituri-publice-mitologii-cotidiene-polemici&catid=37:cultura&Itemid=133

FOTO & VIDEO: Prima ediţie din „Dialogul Artelor” i-a adus împreună pe Amalia Lumei, Raluca Michnea, Ion Bledea şi Ovidiu Pecican (Dani Godja) 

http://www.sighet-online.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=13210:foto-a-video-prima-editie-din-qdialogul-artelorq-i-a-adus-impreuna-pe-amalia-lumei-raluca-michnea-ion-bledea-si-ovidiu-pecican&catid=70:importante&Itemid=27