BREAKING NEWS! Presa suedeză îl declară pe scriitorul Norman Manea demn de Premiul Nobel

Romanul Întoarcerea huliganului, primul titlu de Norman Manea tradus în limba suedeză, a fost întâmpinat încă din primele zile de la apariţie cu recenzii entuziaste în principalele cotidiene naţionale şi locale din Suedia. Criticii suedezi au punctat ”virtuozitatea” (Svenska Dagbladet), ”măiestria” (Göteborgs-Posten) şi ”complexitatea” (Aftonbladet) romanului, ”o capodoperă” (Nerikes Allehanda) care îi dă scriitorului român şanse să acceadăla Premiul Nobel pentru Literatură (Tidningen Kulturen, Dagens Nyheter, Borås Tidning).

Mai multe publicaţii se declară surprinse de apariţia târzie a lui Norman Manea pe piaţa suedeză de carte, lăudând totodată iniţiativa 2244. Editura suedeză 2244 a fost înfiinţată în 2011, sub umbrela grupului editorial Bonniers, şi este specializată în literaturile din jurul Mării Negre. Editura pregăteşte deja publicarea unui al doilea volum de Norman Manea, romanul Vizuina. Volumul Întoarcerea huliganului a fost tradus în limba suedeză de Lars-Inge Nilsson şiDan Shafran – o traducere ”bogată în nuanţe” (Sydsvenskan), “realizată cu minuţiozitate” (Borås Tidning).

Persoană de contact: Dan Shafran- dan.shafran@rkis.se / 0046 736 426 363

Extrase din presa suedeză:

 

Svenska Dagbladet: ”Stilul lui Manea este caracterizat de o virtuozitate a suferinţei şi de o ironie pe care o asociez de obicei cu literatura Europei de Est. Autorul este măcinat de introspecţie, grotescul nu este niciodată departe, spaţiile şi chipurile descrise abia dacă maschează deşertul absurdităţii. (…) Întoarcerea huliganului este o carte curajoasă şi stimulatoare, cu un relief puternic şi cu trimiteri literare subtile la Shakespeare, Ovidiu, Kafka, Proust, Cioran şi mulţi alţii.”

Aftonbladet: ”Deşi nu cuprinde elemente de ficţiune, Întoarcerea huliganului este un roman în adevăratul sens al cuvântului. Ţelul lui Manea nu este neapărat acela de a reda amintiri şi întâmplări, ci de a găsi o formă şi un limbaj care să cuprindă complexitatea experienţelor pe care le poartă în spate: un început de copilărie traumatic, în lagărul de deportare, tinereţea falsificată de aderarea la cravata roşie de pionier şi de trădarea unor prieteni deveniţi inamici ai partidului, viaţa adultă trăită într-o societate şi o limbă din ce în ce mai corupte, urmată de încercarea de a renaşte într-o nouă ţară. În cele din urmă, toate acestea îi sunt rearuncate în faţă atunci când revine în patrie. „Complex” este un cuvânt prea palid pentru a descrie materialul de viaţă pe care Manea încearcă să-l transforme în roman. (…) Cu anii, Manea a primit diverse distincţii şi onoruri ca scriitor; şi totuşi, continuăm să percepem la el acea suferinţă şi acel gol pe care Daniel Libeskind l-a exprimat atât de genial în încăperea exilului dela Muzeul Iudaismului din Berlin.”

Dagens Nyheter: ”Tonul intelectual-elegiac este cu siguranţă unul firesc pentru subiectul tratat de Manea, ceea ce surpride fiind forma bogată: faptul că senzaţia de gol este exprimată în atât de multe cuvinte, prin fraze atât de complexe şi printr-un colaj de stiluri. Memoriile acestea au fost recompensate cu premii în mai multe ţări, iar numele lui Norman Manea este vehiculat uneori în contextul Premiului Nobel. Pot sa înţeleg acest lucru, pentru că scrie ca şi cum ar vrea să ne protejeze de toate promisiunile mincinoase ale istoriei.”

Sydsvenskan: ”Anumiţi scriitori par să incarneze un întreg secol de istorie zbuciumată. Aşa este scriitorul evreu de limbă germană Paul Celan, precum şi Imre Kertész, Elie Wiesel sau Nelly Sachs. Fiecare dintre ei a descris felul în care istoria secolului XX le-a zdrobit universul. Acestor nume li se adaugă acum Norman Manea, care, fiind evreu, s-a aflat în mijlocul furtunii pornite în Europa Centrală în anii 40: a trăit deportările, lagărele de concentrare şi dictatura comunistă. Opera lui pătrunde acum şi în suedeză, prin Întoarcerea huliganului, o poveste autobiografică, cu o construcţie literară complexă, apărută în traducerea bogată în nuanţe a luiDan Shafran şi Lars-Inge Nilsson.

Expressen: ”Manea a debutat în 1969 şi se vede că, asemenea altor scriitori din Estul Europei, precum Milan Kundera sau György Konrád, şi-a şlefuit stilul în funcţie de ce ştia că are sau nu are voie să scrie. Construcţiile sintactice sunt sinuoase, bogate în imagini şi trimiteri pe care cenzorul să nu le poată descifra, presărate cu asocieri neaşteptate pe care doar iniţiaţii le pot înţelege. Deşi în prezent scrie în libertate, Manea pare a fi făcut o artă din această fostă necesitate, devenind una cu stilul său. Dacă limba materna este singura lui patrie, stilul îi este carte de identitate.“

Tidningen Kulturen: ”Un scriitor de care se va vorbi probabil din ce în ce mai mult în Suedia este românul Norman Manea. Prin volumul de memorii cu construcţie romanescă Întoarcerea huliganului, şansele lui de a primi în următorii ani Premiul Nobel pentru Literatură din partea Majestăţii Sale Regele au crescut fără îndoială exponenţial. În ansamblu, descrierea societăţii româneşti, cu absurdităţile ei, precum şi descrierea propriei ambivalenţe se ridică la un nivel artistic care nu poate decât să ne bucure.”

Nerikes Allehanda:Întoarcerea huliganului este în multe privinţe o capodoperă, nuanţată şi profundă. Ne vorbeşte despre România şi despre un naţionalism pentru noi, suedezii, de neînţeles, ne vorbeşte despre destine tragice, despre politică, literatură, scriitori şi filosofie. Dar, mai presus de toate, ne vorbeşte despre importanţa limbii în supravieţuirea individului.”

Göteborgs-Posten: “Romanul este plin de pasaje dureroase, de momente frumoase şi irevocabile, de suferinţe labirintice ale conştiinţei. Meritul lui Manea este acela de a ne arăta ca răul îşi schimbă permanent chipul. Noi, oamenii, avem o tendinţă de a-l fixa în timp, poate pentru a-i rezista mai uşor.” (…) “un stil plin de măiestrie”

Borås Tidning: „Este cel puţin straniu că Norman Manea nu a fost tradus în suedeză până acum, când a apărut în traducere volumul său de memorii, Întoarcerea huliganului. Este cel mai tradus dintre toţi scriitorii contemporani de limbă română, textele lui sunt considerate a fi printre cele mai perspicace descrieri ale vieţii sub dictatură şi în exil, iar numele îi este vehiculat, nu rareori, în contextul Premiului Nobel pentru Literatură. Acum este însă, în sfârşit, aici, prin intermediul voluminoaselor sale memorii, într-o traducere realizată cu minuţiozitate de Lars-Inge Nilsson şi Dan Shafran.”

Norrköpings Tidningar: ”Manea pendulează cu talent între fenomenele exterioare şi cele interioare, în pasaje când onirice, când realiste. Ambivalenţa, sentimentul de a nu aparţine nicăieri, imposibilitatea de a-şi asuma un crez religios sau o apartenenţă politică, da – toată această derută, care este eternul însoţitor al imigrantului, este descrisă cu acuitate şi exigenţă sufletească.”

Blogul scriitorului Thomas Nydahl: “Este firesc să-ţi extragi din când în când seva din literatura română. (…) Noua mea cunoştinţă este Norman Manea, al cărui roman Întoarcerea huliganului este publicat acum de editura 2244, în traducerea lui Lars-Inge Nilsson şi Dan Shafran. Nu ţi se întâmplă des să cazi în aşa un puţ de cuvinte, vise, coşmaruri şi amintiri, narate febril şi cu o forţă aproape explozivă. Eu, cel puţin, n-am citit niciodată ceva asemănător.”

Dan GULEA: Joyce, ghid de conversaţie (4): Work in progress

Lucrare care nu este terminată, care nu se va termina, care rezonează la mai multe niveluri. Titlu iniţial pentru Finnegans Wake. „Translation in progress“, s-a spus.

Premergătoare, în multe direcţii, a lui Finnegans Wake, Ulise oferă o idee despre work in progress, în accepţia lui Joyce: acest tip descriitură se poate realiza în primul rînd prin limbaj, prin esenţializarea şi abstractizarea limbajului, prin proliferarea nu numai a parodiilor literare, culturale, dar şi mai multor stiluri şi expresii ale culturii populare. În Ulise, Joyce creează şi decreează lumi, realizează un tip de operă totală, un concept familiar oricărui artist de avangardă: note muzicale, scenete de teatru, poveşti, ştiri, anunţuri, reverii scientiste, totul este exprimat şi reluat în Ulise, aşa cum alţii au imaginat limbajele zaum, dadaismul, picto-poeziile din orice epocă sau alte creaţii individuale, de o viaţă: Merz-ul lui Schwitters, cuvintele în libertate marinettiene etc. – cu exact acelaşi scop, al unei exprimări depline. Exprimări care înseamnă, cel mai adesea, exil, peregrinare, la nivel individual: Tzara şi compania, fugitivi din cauza unui rău al secolului; Schwitters, în conflict cu autorităţile naziste, în cele din urmă, trăieşte în Norvegia, apoi în Anglia. Joyce, de asemenea, în paradigma exilatului, a marginalului, adăpostit de grupul american din Paris, de Imperiul Austro-Ungar, de frumoasa Italie. Instabil, irascibil, în permanentă căutare. Povestea lui Ulise, după cum a spus Pound, o schelărie care ar fi putut fi înlăturată la finele poveştii, a poveştii limbajului şi a sensului. Blocare şi deblocare a lui. Un nou limbaj, limbajul joycean, aici trivial, dincolo erudit, nestăpînit, cercetîndu-se pe sine. Amestecul limbilor, anticipare a lui Finnegans Wake. Sau prezentarea stilurilor: mai întîi, fluxul de conştiinţă, deformat în vorbirea, în gîndurile personajelor, de puterile lor intelectuale. „Contrasmagnificandiudeobangtialitatea“ – se întreabă Stephan, cu privire la viaţa lui; despre titlul unui asistent la o execuţie, suprem sadism: „Nationalgymnasiummuseumsanatoriumandsuspensoriumsordi“. Apoi, naşterea şi renaşterea vorbirii articulate, pe baza intertextului, a parodiei elementelor de cultură irlandeză. Cum poţi fi irlandez? Ce înseamnă asta? Mai întîi, o conştiinţă a exilatului, a opresatului, dar şi a provincialului, a celui care se află la răspîntia şi milosîrdia Imperiului, gata să spună că Patrick W. Shakespeare este un scriitor irlandez, ca şi Dante Aligheri, de aceeaşi importanţă cu „marii eroi naţionali“: Bărbatul care a spart o bancă în Monte-Carlo, Femeia care nu a spart nici o bancă în Monte-Carlo. Mizeria, parvenitismul, amoralismul. Referinţe clasice: o întreagă cultură, filtrată prin semnificaţia limbajului, neostenit, în fiecare capitol. Ulise, mantaua de sub care au ieşit toate marile romane ale secolului 20, şcolile narative cele mai importante.

Lecţia principală: un narator sau un stil narativ se interpune faptelor, astfel încît adevărata realitate nu poate fi percepută; aici un narator preţios, dincolo întrebări şi răspunsuri (deci descriere…), permanent o mediere.

Mai întîi, prin fluxul conştiinţei. Ce poate fi mai direct şi mai stăin în acelaşi timp? Conştiinţa personajului este expusă, gîndurile lui, între care nu se pot face toate conexiunile – din partea cititorului. De aceea, după o butadă, Ulise este o carte despre care toată lumea vorbeşte, dar nimeni nu a citit-o. Joyce, un autor despre care toată lumea vorbeşte, fără a-l citi. Pentru că o singură lectură poate înţelege un cititor. Permanent rămîn sensuri neelucidate. Cum ar arăta cititorul ideal (Eco) pentru Joyce?

Flux al conştiinţei: Telemachus, Nestor, Proteus. Scandalul: Calypso, cu Leopold Bloom defecînd şi citind, apoi folosind o bucată literară, premiată de ziar, pentru a se şterge. Şocul. Literatura şocului. Samuel Beckett şi personajul său care analizează tipurile de defecaţie şi toate consecinţele lor (Molloy). Beckett, studentul lui Joyce. Bruckner, Luni de fiere (1981). Lotofagii, corespondenţa amorosă sub pseudonim: Henry Flower (alias Leopold Bloom) îi scrie unei Martha Clifford. Prima schimbare a numelui. Scriere şi ştergere: după ce o citeşte, Bloom rupe scrisoarea, ştergînd „urma“ infidelităţii. Hades, coborîrea, s-ar spune. De fapt, un Anti-Hades, aşa cum Nestor, ramolitul Deasy, director de şcoală, nu putea să fie un înţelept, ci un avar agramat. Literatura anti, aşa cum o înţelegeau Jarry sau Alphonse Allais, gluma, farsa, patafizica. Descompunerea limbajului: slujba latinească este asemănătoare pentru Bloom cu „mormăitul unei broaşte“. Apoi Aeolus, perindarea agentului de publicitate Bloom prin redacţiile dublineze, verbiajul ziariştilor, capabili de figuri de stil pretenţioase pentru a arăta nimicul, pentru a umple un timp, o slujbă, o viaţă. Lestrigonienii, canibalii, unde ramolitul, al doilea ramolit în ordinea apariţiei din roman, Denis Breen, este ameninţat cu moartea: U.P. scrie pe o vedere pe care o primise de curînd. O farsă a micului său cerc de prieteni. Nu se ştie cine ameninţă, dar Denis şi cu familia ssa sînt hotărîţi să ceară în judecată o sumă uriaşă. Scylla şi Charybda, lumea intertextului, a trimiterii culturale către opera lui Shakespeare, în special, prin Dedalus, revenit în centrul romanului. Stîncile rătăcitoare, flux al conştiinţei, din nou, diseminat în acţiunile şi gesturile unor personaje minore, care alcătuiesc lumea oraşului. „Gîndeşte, Zavalita“. Replică-cheie din Conversaţia la Catedrală a lui Llosa, unde dialogul se întretaie, aşa cum fluxurile conştiinţelor se amestecă. 19 scene ce se completează una pe alta. Sirenele, interludiul muzical, unde ritmul intermediază realitatea, capitol unde refrenul, reluarea mai mult sau mai puţin exactă a unor teme, sînt definitorii. Ciclopii, naratorul nenumit, agresiv şi orgolios, care controlează personajele şi dipunerea lor. Nausicaa, din nou flux al conştiinţei, din perspectiva nimfetei Gerty MacDowell, apoi a lui Bloom. Capitol esenţial pentru controversetul Nabokov. Gerty, o Lolită. Boii soarelui sau evoluţia limbajului, de la cronicile irlandeze timpuri, la slangul contemporan; parodii, în mod evident. Cît de mult îi datorează Maimuţoiul lui Cărtărescu (şi Levantul, 1990) acestui capitol. Poezia română, în evoluţia ei, subiectul principal. Evoluţia limbii irlandeze şi a stilurilor de expresie engleză. Levantul, o localizare joyciană. Circe sau metamorfoza personajelor: schimbarea numelor lor, loc comul la Marquez. Şi pentru localizări autohtone, precum D.R. Popescu (Vînătoarea regală). Pornind de la halucinaţii, de la confuzia real/imaginar, undeva în preziua suprarealismului. Cu experienţa dadaismului, ca premergătoare, mai puţin lipsa de finalitate declarată a dadaiştilor. Lumea terorii. Antiutopia care chiar îl asasinează pe Bloom, pentru a reapărea, purificat, în scena următoare.

Schimbarea numelui personajelor, de mai multe ori, schimbarea costumelor lor înseamnă un drum teribil prin ceea ce nu poate fi exprimat, prin ceea ce este refulat, prin ceea ce trebuie spus. Mai întîi, numele lui Bloom este aneantizat de glosolalii, e numit lugubriosul Booloohoom[1], apoi un clopot chiar spune, pufăind, puf-puf, Poldy, Blum-blum Bloohoom: „Bang Bang Bla Bak Blud Bugg Bloo“. În al doilea rînd, cele mai năucitoare denumiri şi preocupări sociale pentru personalitatea sa: doctor, profesor, paşă, von Bloom paşa, consilier, rege (Leopold întîiul), papă, mesia, vestind noul Bloomusalem în Noua Hibernia a viitorului. În fine, femeie: Blooma, tot ceea ce poate produce psihicul său. Aceleaşi caracteristici are, de-a lungul romanului, şi Stephan Dedalus, Eminenţa Sa Simon Stephen Cardinal Dedalus, prima­tul întregii Irlande. Un anticardinal. Nu chiar un antichrist, cum a fost dovedit Bloom în procesul ce i s-a înscenat, demn de o fantezie orwelliană, ci un cardinal al băuturii, cu însemnele alcătuite din dopuri de sticlă (rozariul) şi engolpioane din tirbuşoane. După ce, mai înainte, se autointitulase Bous Stephanoumenos, Bardul bivolilor binevoitor sau, cu un joc de cuvinte baudelairian, tipic gîndurilor interioare, Autontimerumenos. Bous Stepha-noumenos. Nici personajele însele nu au acces la numele lor, le poartă cu ruşine, cu vinovăţie. Condiţia umană. Existenţialism. Bloom, se ştie, cu origini evreieşti, tatăl său îşi schimbase numele, din Virag (magh. Floare) în Bloom. Tatăl care s-a sinucis, a cărui comemorare se apropie, tot undeva în iunie, la sfîrşitul lunii. Stephan, în conflict direct cu familia sa, de unde plecase. Stephan, care declară diverşilor că îi este vag cunoscut Simon Dedalus, tatăl său în fond. Numele, care îl obsedează. Cine este fiul lui Dedalus? Icar, cel care a pierdut, cel infatuat, cel necopt. Este el un Icar?

Întoarcerea (Nostos), ultima parte. Stephan, oricine ar fi el, şi Leopold, oricum l-ar chema, se întîlnesc: episodul Eumaeus, comunică, se comunică. Un narator prezumţios, afectat, de sfîrşit de secol 19 psihologizant, un Paul de Kock, cel atît de apreciat de Molly Bloom, graţios, dizgraţios.

Ce se poate înţelege din „romanul“ acesta? Ne lămureşte Ithaca, acel capitol, penultimul din economia romanului, alcătuit din întrebări de catehism, în ultimă instanţă şcolăreşti, care reia principalele fire narative, ceva din gîndurile lor. Întrebările cer răspunsuri ample, descriptive. Iese din mantie noul roman francez. De aici cum vine apa din canale, ah, apa, ce înseamnă să dai drumul la un robinet în locuinţa lui Bloom. Este partea cea mai ascunsă a romanului: tot întrebînd, examenul şcolar, de la finele ciclului de şcolarizare, nu află nimic. Dă nişte sancţiuni, nişte diplome. Penelopa, întoarcerea. Anti-Penelopa, după cum se ştie, ne-am obişnuit.


[1] Traducere de Mircea Ivănescu, 1984.

Textul de față a fost postat și pe blogul autorului. Vezi

http://literaturcoaz.blogspot.com/2010/06/bloomsday-2010.html

Upcoming events: ANDREI ȘERBAN & HIS ACTING CLASS

Hello,

 

My name is Kate Flanagan and I’m Andrei Serban’s assistant.

On his behalf I’d like to inform you about his two upcoming productions: Shakespeare’s  Love’s Labour’s Lost, and Chekhov’s The Three Sisters.

The shows feature the senior acting class at Columbia University, and will be played in repertory at Riverside Theater (91 Claremont Avenue between 120th and 122nd St) from November 11 through November 21st.

The show will begin at 8 pm on weekdays and will be performed together on Sunday, November 14 (Three Sisters, 2 pm, Love’s Labour’s, 7pm); Saturday, November 20th (Three Sisters, 2 pm, Love’s Labour’s, 8pm), and Sunday, November 21st (Three Sisters, 2 pm, Love’s Labour’s, 8pm).

Additionally, the final dress rehearsals for Love’s Labours Lost will be on Tuesday November 9th and Wednesday November 10th.

Tickets are $15.

Unfortunately, there is extremely limited seating, so please contact the box office if you wish to reserve seats for both or either shows at 212-870-6784 or by visiting http://www.columbiastages.org/3sisters.html.

Sincerely,

Kate Flanagan
MFA Acting 2012
Kef2115@columbia.edu

Published in: on 3 noiembrie 2010 at 9:22 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,